Sub soarele cald de mijloc de mai, în iarba verde a câmpului se ivesc maci și albăstrele. Sus o boltă senină, adâncă, e delimitată de cireși veșnic tineri. Nimic nu pare a da indicii despre ce s-ar afla, ferit de ochii lumii, la capătul drumului prăfuit. Curiozitatea orășeanului ce este pus în mijlocul unui pustiu necunoscut mă îndeamnă spre clădirea ce pare desprinsă din recuzita unui film S.F. Deasupra panoramei de acoperișuri ce scapără în soarele după-amiezii situl arheologic Cucuteni se înalță, conic, sfidând pretențiile moderne ale domului ce-l înconjoară cu ferestre din sticlă groasă.
Trecerea de la vântul ce adia mărunt către viața imortalizată în pietrele camerelor mortuare e mult prea ușoară – ca un Charon modern ce vâslește Continuă să citești Cucuteni – despre nemurirea sufletului
