Arhive cultura romana - Revista EduSoft

Opera română – scurtă istorie a Operei Naţionale Române

Tradiţia teatrului liric românesc numără mai mult de două secole. Încă din 1772, la Bucureşti, era semnalată prezenţa unei trupe de operă. În 1836, concertul de sfârşit de an, dat de elevii Şcolii de Muzică şi Declamaţie, atragea atenţia nu doar asupra frumuseţii muzicii de operă ci şi a unor tinere talente precum Eufrosina Vlasto, care avea să facă o carieră internaţională. În cea de a două jumătate a secolului al XIX-lea mulţi alţi interpreţi români şi-au câştigat celebritatea pe renumite scene ale lumii. Faima unor interpreţi ca Elena Teodorini, Haricleea Darclee, Margareta Iamandi-Nuovina, Zîna de Nori, Grigore Gabrielescu, Dimitrie Popovici Bayreuth s-a creat într-un spaţiu cultural care a inclus Scala din Milano, Opera din Paris, Metropolitan-House sau Opera din Petersburg.

Continuă să citești Opera română – scurtă istorie a Operei Naţionale Române

Literatura română

Secolele XVI-XVIII în literatura română

Secolele 16-18 au văzut dezvoltarea culturii române scrise. Acele lucrări, deşi au o anume valoare estetică, nu pot fi considerate ca lucrări literare propriu-zise. Sfârşitul secolului 18 şi începutul secolului 19 constituie adevăratul început al literaturii române. A fost perioada evoluţiei şi eliberării universului structural specific literaturii de aria neomogenă şi policromă ale scrierilor culturale anterioare. De altfel a fost o ruptură de lumea culturală anterioară, determinată de o schimbare radicală a societăţii româneşti (un proces accelerat de occidentalizare şi liberalizare, schimbarea limbajului literar prin conexiunile acestuia cu stilurile europene, ca şi un aspect instituţional al culturii). Continuă să citești Literatura română

Vasile Alecsandri – bardul de la Mirceşti

Vasile Alecsandri (1821-1890) s-a născut la Bacău, în Moldova, și a locuit la Mircești, în județul Iași. Alecsandri a fost un prolific scriitor român, dar și academician și om politic cu multe responsabilități. Participant la Revoluția din 1848, Alecsandri a fost un promotor al luptei pentru Unirea Principatelor Române și un sprijinitor al Războiului de Independenţă. Ca om politic, Vasile Alecsandri a îndeplinit numeroase misiuni diplomatice. A fost ministru de externe al Moldovei (nov. 1858 – oct. 1859) și cel dintâi ministru de externe al Principatelor Unite (oct. 1859 – mai 1860). Împreună cu Mihail Kogălniceanu și Costache Negruzzi, Alecsandri a fost director al Teatrului Național din Iași (1840-1842), care astăzi îi poartă numele. A condus revista România Literară (1855) și a contribuit la fondarea și la dezvoltarea a numeroase specii literare, publicând prima mare culegere de poezii populare românești, Poezii populare. Balade (cântece batrânești) adunate și îndreptate de …, 2 vol., 1852.

Continuă să citești Vasile Alecsandri – bardul de la Mirceşti

Arhitectura românească

Castelele din Evul mediu

Castelele şi catedralele care formează o imagine tipică, chiar dacă simplificată, a Evului Mediu vestic din punct de vedere arhitectural, a corespondent, în lumea românească, mai ales prin conacele vremii. Cele mai multe edificii construite au dispărut, datorită trecerii timpului sau fiind distruse de războaie, cutremure, incendii. În arhitectura medievală, influenţele curentelor vestice pot fi regăsite, în măsură mai mare sau mai mică, în cele trei ţări locuite de români. Ele sunt mai puternice în Transilvania, mai slabe în Moldova, în forme absorbite de tradiţia bizantină locală, şi încă mai puţin vizibile în Valahia unde începând cu secolul 14 arhitectura s-a bazat pe interpretarea locală a modelului bizantin. Semnificativ pentru stilul gotic transilvănean, printre monumentele păstrate până în zilele noastre, în ciuda tuturor deteriorărilor, putem cita Biserica Neagră din Braşov (secolul 14-15) în arhitectură religioasă, Castelul Bran în judeţul Braşov (secolul 14) şi Castelul Huniazilor (Corvinilor) din Hunedoara (secolul 15) în arhitectură laică. Specifice Transilvaniei de-a lungul acelor secole, au fost şi extinderile şi fortificaţiile oraşelor, creşterea lor urbană fiind bazată pe principiile funcţionalităţii (o piaţă centrală cu biserică, străzi înguste cu părţile laterale unite cu arcade), oraşele Sighişoara, Sibiu, Braşov fiind mărturii elocvente.

Continuă să citești Arhitectura românească

Brașov

Istorie

brasov-752090-m — Muzeul Județean de Istorie Brașov – Piața Sfatului

Municipiu, reședința Județului Brașov, având în jur de 369836 locuitori (întreaga zonă metropolitană); situat la poalele Muntelui Postăvaru, în depresiunea cunoscută sub numele de Țara Bârsei. Brașovul este situat la o altitudine de 550-700 m (Vârful Tâmpa). După cum atestă vestigiile arheologice, Brașovul este construit într-o vatră neolitică, iar dezvoltarea sa a continuat în toate epocile istorice. Unii specialiști presupun că numele de Brașov este de origine pecenegă, ceea ce demonstrează vechimea acestei așezări omenești. Mărturiile arheologice ale epocii bronzului indică prezența unei așezări întărite, cele din perioada daco-romană atestă că aici era o așezare bine dezvoltată, iar ceramica, specifică secolelor IX-XII, răspândită în multe locuri, dovedește un grad ridicat al nivelului de viață de aici. Așadar, la venirea coloniștilor sași, Brașovul era o așezare bine dezvoltată, având un rol de convergență social-economică regională.

Prima mențiune documentară despre Braşov apare în secolul XIII (1271) şi este legată de rolul comercial al localităţii, datorat poziţiei sale la încrucişarea unor drumuri importante. Atunci Braşovul era cel mai mare locuit oraş din Transilvania (9000 locuitori) şi era înconjurat de un puternic zid de apărare, înzestrat cu mai multe turnuri. În Braşov se organizau o mare diversitate de activităţi care produceau o gamă tot atât de variată de bunuri destinate, mai ales, schimburilor comerciale: ţesături (în special postav), articole din piele, obiecte din metale preţioase, arme, unelte etc. Fiind un centru meşteşugăresc şi comercial important din sudul Transilvaniei, oraşul a întreţinut strânse relaţii comerciale cu Ţara Românească.

Continuă să citești Brașov

Transilvania

Transilvania este o provincie istorică din centrul României. Într-un sens mai restrâns, sub acest nume se înţelege teritoriul cuprins între Carpaţii Orientali, Carpaţii Meridionali şi Munţii Apuseni, adică Ardealul (inclusiv Câmpia Transilvaniei).

În accepţiune mai largă, Transilvania cuprinde un teritoriu de 102.000 kmp, adică, pe lângă teritoriile amintite, şi Banatul, Crişana, Maramureşul şi Oașul. Transilvania a constituit o parte însemnată a Daciei dinainte de stăpânirea română. Aici a locuit o mare parte a populaţiei daco- romane în timpul valurilor de populaţii migratoare şi a fost leagănul de formare a poporului român.

În sec. IX-X existau în Transilvania mai multe formaţiuni politice („ţări”, voievodate), dintre care izvoarele scrise le pomenesc pe cele din Banat, sub conducerea lui Glad, din Crişana sub conducerea lui Menumorut şi din Podişul Transilvaniei sub conducerea lui Gelu romanul (Blacus). Deşi cucerită de statul feudal ungar (sec. XI-XIII), Transilvania a continuat să-şi păstreze însă forma de organizare în voievodat, cu o relativă largă autonomie (de ex. la sfârşitul sec. XIII şi în sec. XIV).

Continuă să citești Transilvania

Folclorul românesc

Generalitati

Traditia culturii populare isi are radacinile in cultura traco-iliro-dacica si s-a diversificat de-a lungul secolelor, prin contactul cu arta si civilizatiile greco-romana si bizantina. Si in epoca moderna persista o serie de elemente de cultura populara.

Arhitectura

In arhitectura – arta sculpturii in piatra si lemn.

Olaritul

Olaritul isi are originea in ceramica vechilor culturi descoperite pe teritoriul patriei noastre, careia i s-au adaugat elemente greco-romane, bizantine si orientale, mai cu seama in ceramica emailata-peste 200 de centre in Oltenia (Horezu) si Corund (Transilvania);

Tesaturile decorative

Tesaturile decorative, in care un loc aparte il detine celebrul motiv al „arborelui vietii” (in Moldova si Maramures), apoi motivele florale si zoomorfe (in Oltenia si Muntenia);

Costumul popular

Costumul popular (mentionat pe Columna lui Traian, apoi pe monumentul Tropaeum Traiani de la Adamclisi) impresioneaza prin tinuta (simpla si dreapta), ornamente (cusaturi, broderii, stilizari), colorit (alb, negru, rosu), compozitie si material (tesaturi din bumbac, in, canepa). Vezi Portul popular românesc.

Pictura pe lemn si sticla

Pictura pe lemn si sticla prezinta in exclusivitate teme religioase.

Muzica populara

Muzica populara (vocala, instrumentala sau vocal-instrumentala) este bine reprezentata de doina (cantec de dor si jale), bocet, cantecul de leagan, de nunta, colinde, balade; unele obiceiuri apartin genului dramatic (Paparudele, Jocul cu capra, Jocul cu ursul, Cerbul). Vezi și Muzica românească.

Dansul popular

Dansul popular, bine ritmat si alert, are doua ramuri:
– dansul ritual (Calusarii);
– dansul distractiv (hora, sarba, alunelul);

Umorul si sezatorile

Umorul, spiritul critic si moral isi gasesc intruchiparea in creatia paremiologica (bancuri); sezatorile din lungile seri de iarna, obicei specific poporului roman, au fost de-a lungul veacurilor locurile in care s-au plamadit minunatele povesti populare.

Vezi și

Cultura română

Generalităţi ale culturii române

Cultura română are etosul ei propriu, generat de cadrul geografic şi istoric al evoluţiei sale. Curente aparţinând unor arii şi tradiţii culturale distincte s-au întrepătruns, simultan şi succesiv, în acest context. Singurii credincioşi creştini ortodocşi printre popoare latine şi singurulul popor latin în spaţiul ortodox estic, românii au păstrat în mod tenace rădăcinile lor romane şi au încercat din greu să o armonizeze cu ortodoxismul, pentru a transformă „insularitatea” etnică într-un dialog fecund cu celelalte culturi.

Etichetă: cultura romana