Un punct de referinţă în panopticul spiritualităţii creştine româneşti, Mănăstirea Moldoviţa, glorioasă prin tumultosul său trecut istoric, a străjuit de-a lungul veacurilor hotarul nordic al Moldovei.
Originea acestui monument înscris pe lista patrimoniului cultural mondial Unesco este învăluită în mister, întrucât nu se cunoaşte cu certitudine de când data vechea ruină lângă care a fost înălţat noul edificiu religios. Totuşi, tradiţia pomeneşte de existenţa acesteia în timpul voievozilor Muşatini. Atestările documentare din perioada anilor 1402-1410 menţionează despre prima construcţie din piatră, cu hramul Buna Vestire. Astfel, în timpul paşnicei domnii a lui Alexandru cel Bun, Mănăstirea Moldoviţa a fost ocrotită, rezistând până la sfârşitul secolului al XV-lea, moment în care se prăbuseşte datorita unei alunecări de teren. De altfel, la mică distanţă de râul Ciumarnei, unde a existat odinioară o bisericuţă de lemn, nu departe de construcţia actuală, pot fi observate şi astăzi ruinele ruinele celei mai vechi biserici de piatra de pe tărâmul Moldovei.
Petru Rareş, manifestând acelaşi gust artistic ca tatal său, Ştefan cel Mare, din dorinţa de a exista o continuitate a acestei mănăstiri, iniţiază în 1532 ctitoria aşezământului actual, păstrând acelaşi hram religios. În plus, acesta împrejmuieşte mănăstirea cu ziduri şi turnuri de apărare, conturând imaginea unei mici fortăreţe. Pe vechea fundaţie, episcopul Efrem de Rădăuți pune bazele, între anii 1610-1612, casei egumenice (clişarniţa), în intenţia de a păstra odoarele bisericii şi de a întemeia o şcoală de copişti şi miniaturişti, continuând astfel opera culturală a succesorului său. Continuă să citești Mănăstirea Moldoviţa
