Dumitru Georgescu-Kiriac – dirijor și folclorist prin vocație

dgkiriac
D. G. Kiriac

Încălecăm pe aripile timpului și plutim prin văzduh legănați de note subtile.

Muzica ne înalță tot mai sus, suntem prinși în mrejele ei, nevoiți fiind să-i urmăm supuși calea. Sărim pe portative, ne prindem pasional într-un tangou cu notele muzicale și ne întoarcem în timp chemați de câteva voci sublime, dirijate cu măiestrie de nimeni altcineva decât Dumitru Georgescu-Kiriac, maestru al muzicii și dirijor prin vocație, cel ce și-a jertfit viața pe altarul muzicii.

A respirat și iubit prin muzică, și-a înălțat visul până-n pânzele albe și-a reușit să-și îndeplinească misiunea desăvârșită pe pământ, cea de a da muzicii o alură divină.

Născut în zodia muzicii la 6 martie 1866 la București, ursitoarele i-au hărăzit lui Dumitru Georgescu-Kiriac un auz muzical fin și-o profunzime aparte în felul de-a percepe lumea prin muzică.

Continuă să citești Dumitru Georgescu-Kiriac – dirijor și folclorist prin vocație

Tata – scutul meu de apărare

Sunt cel mai iubit pământean. Sunt cel mai fericit și mai norocos om. Sunt cea mai privilegiată ființă din acest univers, pentru că am alături doi îngeri păzitori, o mamă blajină și un tată protector.

Nu cred că Dumnezeu ne-ar fi putut oferi un dar mai prețios, decât o familie frumoasă și niște părinți iubitori.

Mamele noastre sunt icoanele noastre. Dar tații noștri, de ce de multe ori stau în umbră, de ce nu li se cântă numele în ode mărețe?

tata3

Continuă să citești Tata – scutul meu de apărare

Avem nevoie de ploaie ca să ştim că Dumnezeu nu ne-a uitat

Iubesc ploaia. De ce-mi place aşa mult?

Pentru că mă energizează, îmi picură în suflet linişte, îmi răsfaţă simţurile cu arome proaspete şi curate, chiar reci uneori, şi-mi oferă lungi momente de meditare.

Picătură de ploaie pe frunză

Şi când te gândeşti că Dumnezeu ne iubeşte atât de mult, încât le-a aranjat pe toate atât de bine, căci atunci când ne trimite ploaie, taie setea pământului, dar odihneşte şi mâinile bătătorite de atâta muncă ale ţăranului, pe care-l mai ţine niţel cuminte în casă.

E o binecuvântare cerească această boare de Speranţă, căci ploaia nu cade când vrem noi, ci când glasul pământului strigă însetat spre cer sau când rugile noastre ajung să bată insistent la porţile lui.

Are ceva magic în el acest fenomen, nu ştii când vine să-ţi spele fruntea brăzdată de griji, dar nici când vrea să plece în fugă mare. Uneori ne anunţă că are să vină, dar vântul îi împrăştie norii şi el se lasă aşteptat.

Continuă să citești Avem nevoie de ploaie ca să ştim că Dumnezeu nu ne-a uitat

Toamna, al sufletului cald refugiu

Sfârșit de noiembrie, sfârșit de toamnă, sfârșit de galben, sfârșit de griji…

Sfârșit de toamnă

Distinsa toamnă a pășit mândră pe meleagurile însetate de liniște, iar acum își face bagajele și e gata să plece.

A colorat grădinile, parcurile, livezile, a ruginit frunza din vii, a plouat peste noi cu frunze multicolore, ne-a dezgolit copacii, iar acum, când e atâta liniște vrea să plece.

Ce bine e că avem toamne, căci sufletele noastre știu când să se scuture de griji, iar rândunelele știu când trebuie să-și ia zborul spre alte meleaguri.

Atâtea începuturi și sfârșituri încap într-o toamnă, încât s-ar părea că însăși universul e o veșnică toamnă. Începe culesul strugurilor, cad frunzele copacilor, vin ploile necontenite de toamnă, păsările își părăsesc cuiburile, unii copaci sunt viguroși și verzi, alții s-au dezbrăcat și de ultima frunză.

Continuă să citești Toamna, al sufletului cald refugiu

”Muzeul Aurului” din Brad – templul aurului nativ

gold-barDintotdeauna omul a fost fascinat de materialele prețioase, a alergat în căutarea lor prin mine, s-a avântat în călătorii lungi pe mare, ghidat de o hartă misterioasă, care cică l-ar fi dus direct către o mare comoară. Femeile din toate timpurile și-au dorit să fie răsfățate cu bijuterii din aur și cu inele ce au pietre prețioase, acceptându-le ca pe o dovadă supremă de dragoste.

Aurul, acest mineral prețios a colindat secole la rând întregul mapamond, dar nu și-a pierdut din strălucire și valoare.

Simbol al vitalității, înțelepciunii, prosperității, luminii și vieții, datorită culorii sale  galben-aurie, strălucitoare cu irizaţii metalice, aurul a fost dintotdeauna asociat cu simbolismul solar.

Din antichitate se credea că purtatul zilnic al bijuteriilor sau ornamentelor de aur ar duce, în concepţia iniţiaţilor, la creşterea carismei, a curajului şi capacităţii de a-i conduce şi coordona pe ceilalţi.

Muzeul Aurului din Brad, foto: Mircea Rareş Teţcu, Wikipedia
Muzeul Aurului din Brad, foto: Mircea Rareş Teţcu, Wikipedia

Continuă să citești ”Muzeul Aurului” din Brad – templul aurului nativ

Satul meu – leagănul meu de dor

Când mă uit spre satul meu, îmi văd copilăria ca într-o oglindă. Pe toate ulițele, pe toate câmpiile și pe toate dealurile lui aleargă ea, zveltă și neastâmpărată.

Iar el, ca un bunic sfătos, îi spune-n fiecare seară poveștile băștinașilor, îi îndulcește simțurile cu miros de liliac și îi veghează noapte de noapte somnul.

Imagine râul Răut

Pe stâncile seculare care au ținut piept atâtor vremuri de răstriște, stă satul meu frumos și drag. Stă mândru în zile de sărbătoare, când se prind flăcăii și fetele-n joc, iar în zi de muncă, clocotește de oameni ce aleargă în toate părțile. Care pleacă la câmp să cosească, care pleacă să prășească via, care zidește o casă, care văruiește pereții. Aici viața pulsează alert.

Continuă să citești Satul meu – leagănul meu de dor

Ziua Mondială a Păcii – Pacea își are izvorul în noi

”Pacea nu e ceva ce ți-ai dori. Pacea e ceva ce faci, e ceva ce creezi, e ceva ce ești, e ceea ce dai mai departe.” John Lennon

Sunt trei lucruri în aceasta lume, pe care, fiecare om, indiferent de apartenența etnică, religioasă sau politică și le dorește cu ardoare. Pacea, sănătatea și fericirea. Un trio care le înglobează pe toate celelalte componente-piloni ale unei vieți împlinite.

Pacea, înPacea Mondială simplitatea dumnezeieștii sale misiuni este etalonul purității, al iubirii și-al armoniei mondiale.

 De aceea din anul 1981, la 21 septembrie pacea este celebrată și citită pe buzele tuturor celor care-i înțeleg și simt cu sufletul, cu mintea, valoarea-i incomensurabilă.

Ziua mondială a păcii a fost promovată la această dată de către Națiunile Unite prin Rezoluția 36/67 a Adunării Generale. Această zi este dedicată consolidării și promovării idealurilor păcii între toate națiunile și popoarele lumii.

Cei care au simțit nevoia adoptării unei zile atât de însemnate, știu că în pace se naște iubirea, în pace e cerul senin și tot în pace ne crește rumenă pâinea pe ogoare.

Pacea e cu certitudine oglindirea raiului, un rai pământesc, scăldat în albastru, îndulcit cu roz și pictat subtil în nuanțe mustoase de verde.  Pace

Cu siguranță, cel mai profund simt dulceața păcii curgându-le prin vene, cei care au gustat din amărăciunea războiului.

Cei care și-ai căutat cu disperare copiii printre mormane de fiare, cei care au adunat bucăți din casa în care și-au zidit sănătatea, cei în ochii cărora s-au năruit speranțe, visurilor cărora li s-au tăiat aripile, nereușind să zboare.

Cu certitudine, pacea se naște în fiecare dintre noi, iar pentru a reuși să promovăm pacea mondială, trebuie să promovăm mai întâi de toate, pacea interioară.

În această învălmășeală, alergătură de colo, dincolo, în acest stres colectiv, pacea, greu își mai găsește loc în sufletele noastre. E doar din cauza că nu mai gândim colectiv, ci gândim egoist, individual, de parcă am putea ține singuri pe umeri această planetă.

Dacă răul se extinde cu viteza sunetului, atunci binele se propagă cu cea a lumii, deci, oferiți din albeața sufletului vostru, dăruiți lumină și dragoste, sădiți în urma voastră dreptate și adevăr, căci,  binele e întotdeauna cu un pas în fața răului.

Marii tirani au instigat la război din cauza războiului interior de identitate, ură, prejudecăți. Cei care aprind focul unui război, nu duc un război cu ”dușmanul”, ci cu ei, cu propria conștiință și propriul demon sufletesc, care le ciuruiește mai întâi propriul suflet și tocmai apoi inima întregii umanități.

Astăzi, suntem privilegiați să glorificăm pacea, să slăvim cerul pentru că a așezat-o suavă, precum o pânză curată peste noi.

Cu inima tremurândă, însă, vedem că pânza imaculată nu-și păstrează nici astăzi curățenia pe tot mapamondul, mai sunt pământuri pârjolite de  contradicțiPacei, iar pânza păcii mai e pătată de sânge și stropită de lacrimi.

Dacă cineva nu a înțeles încă cât de prețioasă este pacea, să privească în ochii unui copil fericit ce se zbenguiește desculț printr-un lan de păpădii.

Să-l privească topindu-se de bucurie atunci când mama și tata îl răsfață cu sărutări pline de dragoste.

Să-l vadă cum râde până la urechi, de i se văd gropițele rumene, în care se pierde și soarele, atunci când sora mai mare îl leagănă în scrânciob.

Apoi să privească în ochii disperați ai unui copil rătăcit, să arunce o privire în hăul întunecat în care copilul își caut părinții, aleargă fără speranță într-un labirint fără sfârșit, cufundat în beznă și asurzit de mitraliere care împrăștie moarte.

De aceea, păstrati-vă sufletul curat, lăsați ca pacea să coboare peste el, purtați pacea în piept, în ochi, în mâini, în fapte, în iubire.

Militați pentru pacea mondială și amintiți-vă că e de ajuns un singur război interior, pentru a se declanșa un război mondial.

Cristina Morari

Sărbătoarea celor care seamănă lumină – Ziua Cărții și a Bibliotecarului

Cărțile sunt pilonii pe care se susține cultura și educația unui neam, iar în momentul în care ai deschis o carte, te poți considera un erou, pentru că ai contribuit la întărirea fundamentului spiritual al omenirii. Căci un neam este viu atâta timp cât creează și păstrează viu tot ceea ce a creat.

Secole la rând și multe secole de acum încolo, cartea a adăpostit și va continua să adăpostească marile comZiua Cărțiiori intelectuale ale lumii. Acolo, pe pagini albe de carte trăiește spiritualitatea umană, iubirea, credința, fericirea, visurile și nu se înghesuie deloc, pentru că lumea cunoașterii este infinită.

Cartea trebuie slăvită și cântată veșnic pentru că ascunde în ea izvoarele la care ne potolim setea veșnică de cunoaștere.

Așa este omul, o ființă curioasă, într-o continuă căutare a noului și a frumosului. Pentru că așa îi cere sufletul, doze mari de înțelepciune și iubire.

Astfel la data de 23 aprilie, putem să ne închinăm până la pământ în fața măreției cărții, pentru că încă din anul 1995, la inițiativa UNESCO este marcată la nivel internațional Ziua Cărţii şi a Drepturilor de Autor.

Însă această dată nu este aleasă la întâmplare, căci data de 23 aprilie este o zi simbolică pentru literatura universală, întrucât, la această dată şi în acelaşi an, 1616, s-au stins din viaţă celebrii scriitori William Shakespeare şi Miguel de Cervantes.

Aceeaşi zi se leagă, totodată și de biografiile altor autori de renume precum Garcilaso de la Vega, William Wordsworth sau Maurice Druon.

 Cartea este și incontestabila patroană a credinței, astfel, 23 aprilie este o dată importantă și pentru calendarul creştin – Ziua Sfântului Gheorghe şi a patronului catalan Sfântul Jordi.Ziua Cărții

Data are legătură şi cu o veche tradiţie de peste nouă decenii, practicată în Catalonia. Acolo, pe 23 aprilie, se obişnuia să fie dăruite celor dragi cărţi şi un trandafir roşu.

Mai târziu, ideea s-a extins în librăriile din întreaga Spanie, care, în Ziua Sfântului Gheorghe, ofereau cititorilor câte o floare pentru fiecare carte cumpărată.

Această frumoasă sărbătoare nu putea să lipsească de pe plaiurile mioritice, căci  aceste meleaguri divine au născut și nasc atâția oameni ai cărții și genii ai poeziei.

Până a ajunge în mâinile cititorilor dornici de a evada pe alte meleaguri îndepărtate, cărțile sunt legănate și dădăcite cu grijă de oamenii cu ochii blânzi și inima caldă, care stau zi de zi printre mii de cărți, ale căror nume le știu pe de rost și a căror poveste o împărtășesc cu chipul luminos.

Acești oameni ai cărții, bibliotecarii, știu să aprecieze valoarea și savoarea lecturii, pentru că tocmai în mâinile lor, cărțile prind viață și se simt răsfățate, știind că vor ajunge pe buzele oamenilor care le apreciază miraculoasa și tainica lume.

Astfel, tot pe 23 aprilie, atât în România, cât și în Republica Moldova este sărbătorită și Ziua Bibliotecarului.

Este ziua oamenilor care poartă cartea sub inimă, o pictează mereu pe suflete și tare le place să-i simtă prezența în suflete.

Nu le este frică de praful greu deCărți pe copertă, pentru că știu că oricât de îngălbenite ar fi filele sau oricât de mult praf ar aduna, înțelepciunea domnește acolo și nu o poate răpi nimeni, niciodată.

Aceasta înseamnă dăruire și credință într-un ideal. Aceasta înseamnă să fii om cu aripi de carte. Aceștia ne sunt oamenii cu sufletul doldora de bunătate.

Celebrați cartea și frumusețea aventurii în care vă poartă. În cărți ne rămân urmele, strămoșii, începuturile, iubirile, poveștile. Fiecare carte spune o poveste și cu fiecare carte răsfoită, ajugem să trăim o poveste.

Cărțile sunt asemeni unor făclii care se aprind mai mult cu fiecare cuvânt citit printre rânduri, iar ca ea să ardă mereu, dezlipiți-vă măcar uneori degețelele firave de pe tastele greoaie, deschideți cu gigășie o carte și țineți-o mereu la îndemână, ca în momente de cumpănă, ea să vă lumineze drumul.

 Și nu uitați, cărțile sunt puntea de legătură dintre trecut și viitor, dintre noi și cei care au colindat și vor colinda pământul în urma noastră. Întreaga poveste milenară a acestei lumi se poate așeza pe o filă.

Barbara Tuchman spunea: ”Cărţile sunt cărăuşii civilizaţiei. Fără cărţi, istoria e mută, literatura nu are glas, ştiinţa paralizată, iar gândirea şi meditaţia suspendate.”

Cristina Morari