Cu mulți ani în urmă am avut o prietenă evlavioasă pe care o iubeam, așa că am fost nevoit să mă țin după ea în multe ”pelerinaje” prin țară, pe trasee incluzând mănăstiri și biserici de vază. Am mâncat cu mare plăcere fasole și cartofi pe la hramuri, am mâncat din pomeni primite, am făcut dănii, am dat de pomană, am văzut locuri minunate, am stat în picioare la liturghii și masluri, am făcut zeci și zeci de cruci, am pupat mâna la preoți, le-am zis cu respect și bucurie ”sărut-dreapta, părinte!” și câte și mai câte de-acestea. Asta ca ateu. Mi-am îngropat părinții (atei patentați, iar mama chiar atee furioasă) cu tot ritualul bisericesc, le-am făcut pomeniri, le-am făcut colive cu mâna mea, am plătit pomelnice etc. Căci așa e frumos printre oameni, dacă ești ateu să nu dai cu ghiuleaua în turnul bisericii și să nu-i strângi pe preoți de gât, ci să respecți tot cuprinsul religiei, dacă vrei ca și acei oameni să-ți respecte ție ateismul… Căci vorba lui Hegel: ”Tot ce este real este rațional”, adică are o rațiune de a fi, inclusiv religia, bisericile, preoții, credincioșii, dar și ateii, precum și toate celelalte religii.
Etichetă: credinta
Sărbătoarea Sfinților Împărați Constantin și Elena
Anual, pe data de 21 a lunii mai, creștinii ortodocși îi prăznuiesc pe Sfinții Împărați Constantin și mama sa, Elena. Biserica îl consideră pe Constantin primul conducător care a militat pentru încetarea persecuției celor care își manifestau credința și, mai mult, s-a implicat activ în construcția unor noi biserici, le-a înapoiat credincioșilor proprietățile ce le-au fost reținute de prigonitori și, ulterior, le-a oferit și sprijin material.
Continuă să citești Sărbătoarea Sfinților Împărați Constantin și Elena
Veronica Antal din Barticești – Crin însângerat
În seara aceasta am să vă povestesc despre o fată, născută în aceeași comună cu tatăl meu.
Tata s-a născut în comuna Botești, din județul Neamț, într-un loc frumos, lângă apa Moldovei. Comuna are în componență trei sate: Botești, Barticești și Nisiporești, care este la 3 km de Hanul Ancuței.
Copilul și adolescenta Veronica Antal
În urmă cu 83 ani, în Nisiporești, se năștea Veronica, o fetiță care avea să devină prima femeie din România, pe care Vaticanul a declarat-o Fericită.
Ca adolescentă, Veronica s-a înscris în corul bisericii şi într-o asociaţie de laici și a început să se gândească serios la viitorul ei. După vârsta de 16 ani a vrut să intre în mănăstire, pentru a-şi consacra viaţa Domnului. Dar, cum regimul comuniste deființase toate Ordinele religioase catolice, a făcut vot de castitate în privat și a trăit în lume, pe lângă casa părintească ca într-o mănăstire. (1)
Întrucât în Nisiporești nu se săvârşea Sfânta Liturghie decât duminica, participa în fiecare zi la Liturghie în parohia din satul alăturat, Hălăuceşti (8km). Tânăra iubea mult copiii şi bolnavii, pe care îi vizita deseori, iar încercările le suporta cu multă răbdare. De asemenea, ea ajuta la pregătirea catehetică a copiilor şi îi învăţa rugăciuni. Se ruga și pentru preoţii care erau în închisorile comuniste, din cauza credinţei lor.
Atacul dintr-o zi de vară
Avea 23 ani, când într-o zi de vară se intorcea pe jos de la slujbă și a fost atacată de un tânăr, care a vrut să o batjocorească pe tânăra fecioară. A atacat-o într-un lan de porumb și a înjunghiat-o cu un cuțit, apoi a plecat, crezând că a ucis-o. A revenit după câteva ore și a găsit-o agonizând, apoi a continuat să-i aplice zeci de lovituri cu cuțitul.
Continuă să citești Veronica Antal din Barticești – Crin însângerat
Un diamant divin
Mai mult decât să-l descoperim pe Dumnezeu, am plecat să descoperim oamenii și felul în care ei îl percep. Toți înălțăm rugi fierbinți și laude mărețe, slăvind împărăția cerurilor la care râvnim atât de mult, încât am pogorât frânturi din ea pe pământ, construind biserici. Dar, după cum se știe, sunt „tot atâtea bordeie câte obicee”, iar regula se aplică și în cazul locașurilor de cult. Așa că am întors barierele religiilor în favoarea noastră, privindu-le din unghiul cunoașterii. Am dat de multă diversitate cu același nucleu: țelul comun – slăvirea lui Dumnezeu. Asemenea vânătorilor de comori am pornit pe urmele spiritualității, mergând din loc în loc prin municipiul şi prin jurul municipiului Roman, din judeţul Neamţ. Aici am descoperit un buchet de biserici ce include numeroase culte. Arhitecturi deosebite cu elemente specifice, cuprinzând detalii minuțioase, îi dau fiecărui loc unicitate.
[timed-content-client show=”00:05:500″ hide=”00:20:2000″]Dacă vrei să scriem ceva frumos şi despre satul sau despre biserica ta, contacteaza-ne aici![/timed-content-client]
Pașii ne-au purtat și în satul Adjudeni (comuna Tămăşeni, judeţul Neamţ), cu localnici de frunte, ce-au făcut din satul lor un loc de oameni cu adevărat gospodari.
Femeia – emancipată social sau supusă dogmei religioase?
Auzim adesea că femeia s-a emancipat în ultimele secole, dobândind o anumită autonomie şi putere de decizie, dar încă există semne de întrebare în ceea ce priveşte raportul dintre drepturile pe care aceasta le are în societate şi doctrina religioasă. Care dintre acestea două dobândeşte prioritatea?
În general, oamenii au o anumită teamă faţă de forţa superioară care le guvernează existenţa, iar unii dintre aceştia preţuiesc şi respectă dogmele spirituale mai presus de legile umane, din convingerea că nicio pedeapsă socială nu poate fi mai aspră decât sancţiunea divină. O credinţă bine consolidată, ale cărei dogme sunt adânc întipărite în conştiinţa umană, nu poate intra în concurenţă cu uşurinţă, sau uneori chiar deloc, cu drepturile legale pe care le deţine femeia. Continuă să citești Femeia – emancipată social sau supusă dogmei religioase?
Trecutul – o parte din noi
,,Noi nu ne deosebim prin ceea ce suntem, ci prin morţii pe care fiecare îi plângem.” (Varujan Vosganian)
Ce-am fi noi dacă nu ar fi părinții noștri? Ce ar fi părinții noștri, dacă nu ar fi fost bunicii noștri? Ce am fi fost noi, dacă nu ar fi fost strămoșii noștri? Poate am fi fost un infinit de particule fără un început, fără un sfârșit. Poate am fi fost o altă persoană, de altă origine, cu o altă entitate sau simplu, poate nu am fi fost. Istoriei îi datorăm existența noastră, faptul că ne trezim, privim cerul, stelele, tot ce ne înconjoară, faptul că avem suflu. Pentru fiecare dintre noi există hărăzită o filă în marea istorie a lumii, însă de noi depinde dacă ne transformăm existența într-un condei și o umplem cu cerneala faptelor noastre, sau o lăsăm albă, imaculată, neavând trecut nici măcar numele pe ea. Continuă să citești Trecutul – o parte din noi
Sărbătoarea Crăciunului și colindele – esența divină
Crăciunul…perioada în care lumea începe să forfote de bucurie, entuziasm, perioada în care lumea e cuprinsă de magia sărbătorilor de iarnă unde cu toții pregătesc mâncarea tradițională după care îți lasă gura apă, curățenia înainte de sărbători bineînțeles, petrecerile de sărbători, bradul și alte tradiții, dar despre bucuria din roșul obrajilor de pe fețele colindătorilor?
Sau despre fericirea din ochii familiei care te întâmpină înapoi acasă? Fericirea din ochii copiilor care primesc cadouri? Sau voioșia cu care colindătorii cântă neîncetat Nașterea Domnului? Sau mirosul îmbietor de cozonac făcut de bunica, ori vinul fiert cu scorțișoară. Da, magia Crăciunului ne cuprinde pe toți de la mic la mare.
Continuă să citești Sărbătoarea Crăciunului și colindele – esența divină
Șerban Cantacuzino – o domnie sub simbolul credinței
Șerban Cantacuzino (n. 1640 – d. 1688) a domnit în Țara Românească timp de un deceniu, între 1678 – 1688. Figură remarcabilă a istoriei românești, Șerban Cantacuzino a fost cunoscut ca ,,un personaj destul de viclean , abil, diplomat, destul de crud și însetat de sânge, dar totuși deschis spre idealuri foarte nobile.
Asprimea a dovedit-o față de cei vinovați, iar față de cei drepți a fost bun și îngăduitor. Domnitorul a făcut parte din marea familie Cantacuzino, din care s-au ridicat multe fețe ce au condus atât Țara Românească, cât și Moldova. Continuă să citești Șerban Cantacuzino – o domnie sub simbolul credinței