Arhive Cosmina-Marcela Oltean

O ierarhie subiectivă a genurilor artistice

Ierarhizarea genurilor artistice se poate face pe diferite criterii, precum criteriul perioadei istorice ori al cerinţei de piaţă. Ceea ce se vinde, devine important în societate şi implicit vizibil. În trecut, importantă şi predominantă ca mediu artistic era pictura, desenul reprezentând doar cadrul picturii, structura pe care aceasta prinde formă. În arta medievală şi perioada renascentistă de pildă, predominau pictura, sculptura şi arhitectura, iar desenul era stadiul pregătitor, etapa de cercetare formală a subiectului ce urma a fi reprezentat în unul din mediile amintite. În arta antică predomina sculptura, cu statuile în mărime naturală sau supradimensionată a unor personaje mitologice, biblice sau ale filozofilor şi arhitectura.

Din arta medievală ne-au rămas diferite reprezentări biblice sub forma picturii, a mozaicului sau a sculpturii. Până în perioada Renaşterii vorbim de aceleaşi medii şi genuri artistice, de reprezentări figurative de oameni, animale şi motive vegetale. Odată cu Renaşterea se impune ca gen predominant portretul ori portretele de familie, iar ulterior din fundalul unor portrete se desprinde peisajul, care devine un gen independent şi foarte explorat mai ales în arta modernă, în direcţii precum Romantismul, Realismul şi Impresionismul, dar şi anterior în Baroc şi Rococo. În arta olandeză de secol VII se regăseau genuri precum scenele de gen, portretele, naturile statice şi peisaje în număr mai redus.

Odată cu arta modernă, genurilor enumerate deja li s-au adăugat altele noi precum fotografia, filmul, readymade-ul, performance-ul, happening-ul şi a început să se practice combinarea diferitelor medii pentru a accentua sentimentul ori mesajul. Indiferent de perioada artistică la care ne referim, mereu au existat două categorii de genuri, cunoscute drept arte majore (pictură, sculptură, grafică) şi arte minore (arte decorative). Doar că odată cu apariţia noilor genuri de artă (fotografia, filmul, readymade-ul…) lucrurile se schimbă şi nu putem afirma că ele ar fi inferioare picturii, graficii ori sculpturii. Vorbim de perioade diferite, de o evoluţie a artei de câteva secole, de schimbări de viziune şi mentalitate, astfel că avem datoria de a le înţelege şi de a acorda fiecărui gen de artă locul cuvenit.

De pildă, fotografia şi-a disputat mulţi ani statutul în cadrul mediilor artistice, dar azi nu o putem exclude din rândul artelor majore. Fiecare gen şi mediu artistic este un mod diferit de raportare la realitate sau la propria subiectivitate, fiecare are capacitatea de a produce tipuri diferite de reprezentări vizuale, care în lipsa exagerării de orice fel, pot fi la fel de valide, expresive şi purtătoare de valoare estetică.

Cosmina-Marcela Oltean

Arta astăzi. Puncte de vedere

Arta zilelor noastre are o largă întindere, este o zonă în care se îmbină mai multe discipline. Arta contemporană are un pronunţat caracter interdisciplinar şi chiar intercultural, prin faptul că a fi conectat la ce se întâmplă în lume este azi doar e chestiune de alegere şi de timp liber. Dacă vrei, poţi cu uşurinţă afla ce se întâmplă nou în artă şi ce se expune. Arta de azi este predominant digitală: grafică digitală, pictură digitală, artă video, performance-uri care utilizează echipament digital… totul pare mijlocit de zona digitalului, totul e procesat şi oarecum retuşat digital înainte de a fi prezentat, ori cel puţin asta întâlnim cel mai des azi. Marea majoritate a tinerilor artişti se îndepărtează treptat de modurile de reprezentare tradiţionale.

Mulţi nu-şi mai alocă timpul necesar exersării şi însuşirii desenului clasic sau principiilor de bază legate de cromatică ori compoziţie şi din discuţiile pe care le-am purtat cu unii şi din observaţii proprii, ei par complet dezinteresaţi de lecţiile care ni le pot da istoria şi teoria artei. Aud adesea ‘’de ce sa învăţ istoria?’’, ‘’Ce să iau de acolo?’’ Ori ‘’la ce-mi foloseşte mie estetica şi teoria? Pierdere de timp!’’… la astfel de întrebări sau afirmaţii raspund mereu la fel: niciun mare artist care a rămas în iatoria artei nu a avut o astfel de atitudine. Fiecare mare artist a fost un om ancorat în realitatea epocii sale şi a ştiut că o pregătire temeinică, în egală măsură practică şi teoretică, este indispensabilă.

Azi, mulţi par pierduţi, mulţi pretind că pot argument ceea ce fac, dar majoritatea nu reuşesc. De când s-a lansat principiul ceea ce contează mai mult e ideea sau aşa a vrut artistul, mulţi recurg la acest argument. Nu este totul pierdut, dar deseori te poţi simţi dezorientat sau nedumerit la o expoziţie de artă contemporană, chiar şi după ce ai vazut obiectul artistic şi ţi s-a prezentat discursul curatorial. De multe ori parcă cele două nu fuzionează. Scopul artei a fost vreodată acela de a dezorienta? Cine ar vizita o expoziţie cu scopul de a nu înţelege nimic? Au loc expoziţii pe bandă rulantă, dar câte au şi un rost?

Azi întâlnim diferite tipuri şi moduri de reprezentare artistică, de la cele tradiţionale la altele actuale. Întâlnim diferite tipuri de artă experimentală, iar unele ridică întrebarea ‘’poate fi asta artă?’’ Dar ceea ce contează în final este cum ne raportăm la tot ceea ce ni se prezintă, ce acceptăm, ce înţelegem.

Cultura, managementul cultural şi piaţa de artă

Evoluţia managementului în cultură

Managementul cultural este ştiinţa privind organizarea activităţilor culturale. Pentru a înţelege mai bine această disciplină trebuie să ne întrebăm mai întâi ce este cultura, care este obiectul managementului cultural, care sunt obiectivele managementului cultural, cine este managerul cultural şi care sunt componentele managementului cultural.

Despre cultură, unii antropologi consideră că este un comportament social, alţii o consideră doar o abstracţie a comportamentului, iar pentru alţii, cultura există doar în mintea noastră. Una dintre primele definiţii ale culturii sună astfel: cultura este acel întreg complex ce include cunoaşterea, credinţa, arta, morala, şi alte abilităţi şi deprinderi dobândite de om ca membru al societăţii.[1] Din perioada Renaşterii încoace, problema culturii, formele, valorile şi istoria ei, i-a preocupat deopotrivă pe intelectuali. Au existat, fireşte, crize periodice ale culturii atunci când autori sau critici au fost martori la decadenţa unui stil sau a unei perioade.[2] Cultura este definită ca un proces de producere a unor înţelesuri, situate istoric şi social. Studiul diferitelor forme ale culturii facilitează o analiză a societăţii contemporane.[3]

Continuă să citești Cultura, managementul cultural şi piaţa de artă

Mâine – între realism şi idealism

Ce va aduce viitorul? Cum va arata lumea şi cum vom fi noi? Adesea ne punem astfel de întrebări. Cum e de aşteptat, răspunsul nu poate consta decât în ipoteze, scenarii în mai multe variante până la faptul împlinit. Ziua de mâine este o pagină albă. Mâine este, în esenţă, un mister. Mâine înseamnă vise, planuri, speranţă, incertitudine, teamă… Este un gol pe care încercăm să-l umplem, dar nu ştim cât din ce sperăm se va împlini. Este o uşă întredeschisă prin care încercăm să privim. În realitate, mâine există doar în clipa prezentă şi este acel ceva care ne face să pierdem o mare parte din viaţă fără să vedem ceea ce ar trebui uneori să conteze mai mult: prezentul. Mâine, de multe ori, ne împiedică să trăim azi şi astfel ne răpeşte din zile.

Suntem adesea întrebaţi cum vedem viitorul sau cum ne vedem în viitor. Cu ceva timp în urmă aş fi răspuns mai idealist la astfel de întrebări. Mulţi tineri vor să ajungă departe, îşi doresc să exceleze, să se impună prin puterea exemplului, să schimbe lumea, dacă se poate. Aspiraţii măreţe, planuri uneori prea mari. Adevărul este că dintre cei care îşi doresc asta, unii reuşesc şi o ştiu, alţii reuşesc dar nu vor afla, ori n-au aflat, pe când alţii continuă să viseze pentru a realiza apoi că şi-au irosit existenţa rătăcind printre vise. O astfel de constatare trebuie să fie teribilă, însă nu toţi avem o asemenea menire, deşi nu renunţăm şi poate mai avem şi impresia că înfăptuim lucruri care vor dăinui în conştiinţa unora. Nu tot ceea ce facem, uneori absolut nimic din ceea ce facem, nu contează pentru restul lumii şi nu pentru că ceva este cu mult mai bun decât altceva, ci pentru că orice selecţie este subiectivă şi corespunde gusturilor celor care fac selecţia asta.

Continuă să citești Mâine – între realism şi idealism

Lumea de azi – o lume grăbită și haotică

Trăim pe repede-nainte, aşa ştim să trăim azi. Lumea aleargă zilnic şi uită să se oprească măcar o clipă ca să privească în jur. Mulţi oameni trec pe stradă şi nu văd nimic, trec pe lângă alţi oameni şi nu-i remarcă. Trăim haotic, facem multe şi de fapt nu facem nimic. Azi existăm mai mult ca entităţi virtuale decât ca fiinţe biologice, interacţionăm dinamic pe reţele on-line, dar în viaţa reală abia mai schimbăm două vorbe. Adevărul e că ne robotizăm zilnic, devenim tot mai dependenţi de aparate care fac totul în locul nostru şi ne lăsăm complet absorbiţi de acestea. Existăm fizic, dar nu şi mental, de aceea ne scapă din vedere tot mai mult din ce se întâmplă în lume, ne conformăm şi nu vrem neapărat să mai schimbăm prea multe.

De multe ori am impresia că oamenii zilelor noastre îşi caută cu disperare rostul, menirea, chemarea, pe care mulţi nici nu le găsesc. Unii par recipiente goale sau suflete rătăcite care caută cu disperare ceva, dar habar n-au ce. Trăim într-o lume suprasaturată, avem prea mult din orice, dar prea puţin din ce ar trebui de fapt. Suprasaturaţia din jur ne blochează, ne închide în noi, ne face să ne întrebăm tot mai mult şi mai acut ce-i cu noi aici, pentru ce suntem, ce mai putem face… Şi cât timp ne întrebăm şi cugetăm, timpul trece în fugă pe lângă noi, trece şi ne lasă-n urmă cum face apa cu pietrele.

Continuă să citești Lumea de azi – o lume grăbită și haotică

Cazinoul de la malul Mării Negre – peste 100 de ani de istorie

Epava de pe plaja din Costineşti m-a făcut să-mi îndrept atenţia către o altă epavă, situată la 28 km depărtare, pe malul mării. Vorbesc despre cladirea monumentală cu trei fundaţii: vestitul Cazino de pe faleza din Constanţa. Atracţia principală din peisajul marin de pe bulevardul Regina Elisabeta, Cazinoul, este cel mai emblematic edificiu al Constanţei, cunoscut la nivel naţional şi internaţional şi poate principalul obiectiv ce determină anual mii de turişti sa-şi facă drum prin acest oraş. Clădirea a fost edificată de Primăria Constanţa, pe o platformă specială construită în mare.

În spiritul la belle époque

Zona din jurul Cazinoului este ca un portal spre trecut, iar ca vizitator aproape că eşti purtat undeva la începutul secolului XX. Totuşi, cu cât ajungi mai aproape de clădire şi observi zidurile vechi şi geamurile murdare şi sparte, devii conştient de trecerea timpului şi cu fiecare pas te întorci iar în vremea ta. Chiar şi aşa, în pragul ruinei, clădirea impozantă construită în stil Art Nouveau are încă o mare putere de fascinaţie pentru că ne arată faţa vremii sale în vremurile noastre. Ca atâtea edificii vechi pe care avem încă bucuria să le admirăm şi care ne vorbesc despre epoca lor, acest Cazino are şi el o istorie proprie ce se împleteşte cu istoria începutului de secol XX.

Continuă să citești Cazinoul de la malul Mării Negre – peste 100 de ani de istorie