Când ne trimite pe pământ, Dumnezeu are grijă ca, acolo jos, să avem un înger și un super-erou: mama și tata. Mama e îngerul blând și bun, care ne oferă viață, iar tata – e un erou, care are grijă de noi, cot la cot cu mama; iar pentru a crește frumos și corect, copilul are nevoie de o combinație nelipsită: glasul dur al tatălui care ceartă, când e cazul și mâna blândă a mamei, care mângâie cu dragoste.
Așadar, tații noștri sunt niște eroi, mai ales cei pe care-i putem numi tați în adevăratul sens al cuvântului. Viețile noastre ar fi așa diferite fără prezența lor, care ne oferă securitate, putere, curaj. Viețile noastre ar fi incomplete fără ei, fără ceea ce pot face ei pentru noi, fără felul în care ne iubesc și ne oferă afecțiune.
Divorţul a devenit în societatea actuală o soluţie practică pentru familiile care doresc să finalizeze un mariaj aflat în declin. Dar oare care sunt repercursiunile acestui fapt?
Se ştie deja că o asemena experienţă devine adesea, din punct de vedere psihologic, traumatizantă pentru un copil. Despărţirea părinţilor nu este deloc uşor de asimilat, provocând o intensă suferinţă şi deznădejde, ajungând până la depresie uneori. Copilul resimte adânc modul în care universul său familial, care i-a asigurat până la acest moment o dezvoltare fizică, dar mai ales morală, prielnică se destramă într-o singură zi. Lipsa ritualurilor specifice, ce l-au modelat de-a lungul anilor (micul-dejun împreună, mersul la grădiniţă sau şcoală, mersul în vacanţe etc.), impregnează o mare durere în sufletul copilului. Amănuntele ce-i construiau viaţa de zi cu zi în sânul familiei îi confereau sentimentul de protecţie, siguranţă, stabilitate, pe când divorţul determină un dezechilibru afectiv şi psihic de o mare însemnătate. Continuă să citești Divorţul – o soluţie?
Munca presupune uneori eforturi deosebite, ce necesită o anumită maturitate psihică şi dezvoltare fizică prielnică, ceea ce copiii nu deţin îndeajuns. În ciuda faptului că putem admite că un anumit copil corespunde unei condiţii fizice prielnice pentru muncă, din punct de vedere psihic acesta nu deţine cu siguranţă un grad atât de înalt de dezvoltare încât să înfrunte stresul şi să-si asume responsabilităţile specifice unui angajat. Respectarea unor norme, încadrarea activităţii între limite stricte, supunerea la un anumit ritm de muncă, conform unor reguli precise, nu constituie aspecte compatibile cu personalitatea unui copil.
Strict profesional vorbind, un copil se află, de asemenea, în imposibilitatea de a deţine o calificare necesară unui anumit post. Pe lângă efortul intelectual solicitat de locul de muncă, este desigur nevoie de experienţă, un copil nefiind pregătit în acest sens; acestuia nu i se poate cere un cumul de cunoştinţe şi aptitudini pe care el nu a avut încă timpul şi oportunitatea să le dobândească. Continuă să citești Munca: benefică sau nu pentru copii?
Studiile demonstrează că un număr tot mai mare din rândul tinerelor minore rămân accdidental însărcinate, ceea ce le determină să adopte soluţia cea mai la îndemână în cazul unei situaţii atât de neprielnice: avortul. Întrebarea la care se cauta actualmente un răspuns constă în aceea dacă ar trebui să existe un acord dat de către părinţii acestor minore pentru a înfăptui întreruperea de sarcină dorită. Continuă să citești Avortul în cazul minorelor
Tot mai des întâlnim în emisiunile TV, în spațiul virtual sau în viața de zi cu zi discuții pe marginea unui subiect pe cât de delicat pe atât de important în societate: pedepsele corporale aplicate copiilor. Considerate ființele cele mai sincere, pure și inofensive din rândul umanității, copiii sunt văzuți ca o binecuvântare a familiei în care se nasc. Totuși, odată cu creșterea acestora apar o diversitate de conflicte între părinți și copii. Copilăria este caracteristică procesului cognitiv, este perioada în care se conturează profilul psihologic al viitorului individ. Continuă să citești Pedepsele corporale aplicate copiilor
Încă din Antichitate muzica a căpătat un rol important în societate, fiind o manieră de relaxare, o încărcătură de sentimente și de expresivitate. Pe întregul mapamond nu există aproape nici o persoană care să nu fi ascultat vreodată muzică. Face parte din viețile noastre; fie că vorbim despre nunți, botezuri, onomastici, petreceri, dar și ritualuri funerare, practic ne însoțește în fiecare moment.
În ultimul timp tot mai mulți părinți își ghidează copiii să învețe un instrument muzical. Chiar dacă aceștia nu vor urma o carieră în lumea muzicii, statisticile arată că un copil care învață să cânte la un instrument are un randament la școală mult mai ridicat decât cei care nu o fac. Concentrarea pe care o presupune cântatul la pian, chitară, nai, tobe etc. și acțiunea complexă de a coordona fiecare mișcare îi stimulează elevului anumite zone ale creierului, care în mod normal nu ar fi active. Astfel, copilul va avea rezultate mult mai bune în procesul de învățare. Continuă să citești Muzica și copilăria
… şi se numeşte Ivan, ar fi putut continua titlul de mai sus. Se spune că nimic nu e mai dificil pentru un regizor decât alegerea unui copil drept protagonist. Însă, Andrei Tarkovski reuşeşte într-un mod aparte să pună pe umerii unui băieţel blond şi cu pistrui întreaga dramă a războiului.
Afiș publicitar „Copilăria lui Ivan”
Copilăria lui Ivan (1962) a fost primul lungmetraj al autorului de film rus, pelicula care i-a adus recunoaşterea mondială. Aparent, subiectul filmului urmăreşte un fir simplu: Ivan, un băiat orfan, ajunge cercetaş pe front şi are parte de un sfârşit tragic. Ceea ce adaugă profunzime filmului este implicaţia morală, faptul că obiectivul nu surprinde doar ceea ce trăieşte protagonistul, ci şi ceea ce gândeşte, îşi imaginează şi visează.
În evoluţia lui Tarkovski ca regizor de film, Copilăria lui Ivan reprezintă un fenomen singular. Dacă în Călăuza (1979), film care explorează dorinţa omului de a dobândi ceva mai presus de el, într-o lume în care cunoaşterea trebuie ghidată de o călăuză, precum şi în alte filme, Tarkovski explorează posibilităţi externe realităţii, plasând acţiunea în spaţii ficţionale, Copilăria lui Ivan are un suflu realist, bine ancorat în contemporaneitatea lui Tarkovski. Cu acest film, regizorul rus nu caută să provoace mintea publicului, ci să sondeze în sufletul acestuia.
Simbolistica lungmetrajului
Calul înconjurat de mere, secvență din film
Copilăria lui Ivan este construit pe baza unor simboluri şi a unor imagini numite de Tarkovski imagini ale fericirii. Fie că este vorba de un cal înconjurat de mere pe o plajă, fie că asistăm la o scenă în care protagonistul aleargă prin natură, înconjurat de fluturi şi vegetaţie, fericirea este extrem de bine redată de către regizor: se simte şi în imagini, se simte şi în lumini, regizorul alegând cadre întunecate pentru emoţii puternic negative şi cadre luminoase pentru a exprima micile bucurii ale vieţii.
Personajul lui Ivan este cu adevărat special în economia filmului. Dacă, în mod obişnuit, adulţii sunt cei care îşi pierd speranţa, în film, Ivan este cel căruia lumea nu îi mai oferă nicio bucurie. Singura lui temere este aceea de a nu ajunge la şcoala militară, de a nu fi limitat, aşadar, de a i se fura libertatea. Visele în care Ivan îşi revede mama sunt extrem de reale, aproape palpabile pentru personaj.
Crucea, ruinele unei biserici, doi prizonieri executaţi care ţin în mână o pancartă pe care este scris bine aţi venit, moara de vânt, clopotul sunt toate simboluri valorificate pentru a transmite mesajul lui Tarkovski, acela că lumea s-a îndepărtat de vechile valori, că ruinele ajung sub şenilele războiului şi că lupta împotriva cursului istoriei este mereu de necâştigat. Pacea este tema filmului care se conturează prin contrast cu faptele prezentate. Una din cele mai reprezentative scene este cea în care Ivan se întâlneşte cu un bătrân a cărui casă fusese distrusă în timpul unui bombardament. Felul în care bătrânul caută un cui pentru a pune un tablou pe grinda uşii sau faptul că nu uită să tragă zăvorul porţii, deşi pereţii casei nu mai există exprimă dorinţa oamenilor de a rămâne pe loc, de a-şi trăi propriile vieţi, departe de lamele războiului care toacă destine.
Secvență din film
Despre acest film, Andrei Tarkovski declara în carte sa autobiografică, Sculpting in Time: După ce am terminat Copilăria lui Ivan, am avut presentimentul că cinematografia îmi era atunci la îndemână. Când joci baba-oarba, cu ochii legaţi, cunoşti, de asemenea, această certitudine de a simţi prezenţa altuia, chiar dacă acesta îşi ţine răsuflarea. Cinematografia era acolo, foarte aproape, o simţeam cu simţul meu interior, asemenea celui cu care câinele de vânătoare îşi adulmecă vânatul. Un miracol se petrecuse. Filmul era reuşit. Altceva se cerea acum de la mine: trebuia să înţeleg ce era cinematografia.
Prin acest film, Andrei Tarkovski se înscrie în spiritul generaţiei sale. Copilăria lui Ivan este realizat în acelaşi deceniu în care Bulgakov va scrie Maestrul şi Margareta şi în care Şostakovici încă mai compunea. Toţi aceşti artişti au în comun faptul că au creat într-un regim ostil, opresiv, în care libertatea de exprimare era legată la ochi. De aici şi contrastele puternice ale operelor lor.
Copacul singuratic – simbol al filmului
Dincolo de fapte istorice sau interpretări, relevantă rămâne scena de final în care Ivan aleargă pe malul unei ape. Contrastul dintre apa care străluceşte în soare ca o promisiune a vieţii care se schimbă mereu şi îşi urmează cursul şi copacul singular, cu trunchiul ars ca o mărturie a tot ceea ce a fost distrus şi nu mai poate reveni la viaţă – toată această imagine conţine geniul lui Tarkovski: omul care a surprins în câteva secunde de peliculă întreaga dramă a lumii.
În dulcele grai moldovenesc, Ştefan cel Mare atestă în 1458, un ţinut frumos: Oneşti. Afundat în simplitate şi în vitalitatea naturii, care nu a contestat să se arate generoasă, micul orăşel a găzduit oameni, care au început a trăi după vechea zicală: „omul sfinţeşte locul”.
Oneşti – vedere de ansamblu
De-a lungul timpului, micile căsuţe s-au transformat ca peste noapte în clădiri gigant cu multe etaje, cărările şi potecile pe care locuitorii le străbăteau zilnic aveau să devină peste sute de ani, autostrăzi, străzi şi poduri. Infrastructura unui orăşel aparent mic a redefinit calitatea vieţii şi a facilitat realizarea unor munci noi. Ideea de natură, mamă a vieţii nu a dispărut definitiv; printre noile aşezăminte presărate cu mult ciment şi condensate în beton, au rămas graţioşii copaci, dătători de prospeţime caremă întorc mereu spre trecut. Continuă să citești Oneşti, cutie cu amintiri
Divorţul a devenit în societatea actuală o soluţie practică pentru familiile care doresc să finalizeze un mariaj aflat în declin. Dar oare care sunt repercursiunile acestui fapt?
