Sunt cel mai iubit pământean. Sunt cel mai fericit și mai norocos om. Sunt cea mai privilegiată ființă din acest univers, pentru că am alături doi îngeri păzitori, o mamă blajină și un tată protector.
Nu cred că Dumnezeu ne-ar fi putut oferi un dar mai prețios, decât o familie frumoasă și niște părinți iubitori.
Mamele noastre sunt icoanele noastre. Dar tații noștri, de ce de multe ori stau în umbră, de ce nu li se cântă numele în ode mărețe?
Mamă bună, mamă dragă,
Te-oi iubi o viață-ntreagă.
Pentru tot ce ai făcut,
Pentru că tu m-ai crescut! (Nina Casian)
Noi ne-am născut, iar mamele noastre plângeau, se chinuiau, țipau de chinuri și dureri, ca să ne putem noi veni pe lume, vii și sănătoși, ca să putem fi aici, ca să putem respira, trăi, iubi și ca să ne putem bucura de viață.
Primul strigăt de viață, primul sunet scos, primul zâmbet, primul cuvânt, primul dințișor, primul pas – toate sunt legate strâns de a opta minune a lumii – MAMA. Ce cuvânt dulce, ce cuvânt înălțător! E sinonim cu pace, iubire, viață, Dumnezeu. E sinonim cu fericirea.
Tot mai des întâlnim în emisiunile TV, în spațiul virtual sau în viața de zi cu zi discuții pe marginea unui subiect pe cât de delicat pe atât de important în societate: pedepsele corporale aplicate copiilor. Considerate ființele cele mai sincere, pure și inofensive din rândul umanității, copiii sunt văzuți ca o binecuvântare a familiei în care se nasc. Totuși, odată cu creșterea acestora apar o diversitate de conflicte între părinți și copii. Copilăria este caracteristică procesului cognitiv, este perioada în care se conturează profilul psihologic al viitorului individ. Continuă să citești Pedepsele corporale aplicate copiilor
Mai des decât de fiecare dată, atunci când simt că grijile mele au uitat să mă deranjeze, îmi pun toată speranța într-o amintire. Una la care nu se mai poate de reveni, dar nici de plecat. Eu încă mai sunt copil. Și nu-l ascund niciodată. Nu am faze când mă întorc în ani. Probabil trăiesc în mai multe vremi. E o chestie pe care nu vreau s-o-nţeleg, ci s-o simt.
Încă n-am depășit perioada când a visa nu e musai să adormi, când stelele mai pot sta cu tine, chiar dacă acestea au apus, pentru că le montez pe bucata mea de cer („dar ce bucată!” – vorba lui Eminescu), și ăsta montat la fel de bine, când încă îmi pasă de ce va crede mama la următorul meu pas făcut, când a ști precis că nu e niciun spin pe cărare e egal cu: n-o să mă doară. Asta e copilăria? Dacă da, eu încă-s copil. Sunt medalia unei mame care mă poartă la fiecare sărbătoare și momente mai triste. O medalie valoarea căreia e indicată și pe verso, datorită celei care și-o atârnă în jurul gâtului.
Colega noastră Cătălina Budurin a suprins câteva imagini frumoase cu copii din Ştefăneşti, raionul Floreşti, din Republica Moldova. Din acest oraş au plecat patru fete minunate, care au cucerit Statele Unite ale Americii cu o aplicaţie mobilă, realizată în AppInventor. Mai multe despre succesul celor patru fete din Ştefăneşti ne vorbeşte aici chiar una dintre participantele la competiţia mondială Technovation Challenge 2014, Tatiana Moraru. Ce e mai frumos decât copilăria?
Copiii sunt mâinile cu care ne prindem de rai, mugurii vieții, mesajele vii pe care le transmitem unor vremuri pe care nu le vom vedea, viitorul nostru.
Copiii înfloresc ca niște flori, dar ei nu sunt buchete, ci o minunată livadă de meri. Şi această livadă e a noastră. Şi această livadă trebuie cu drag îngrijită; trebuie să depunem mult efort şi dragoste necondiţionată pentru a mânca mere mari şi dulci atunci cînd va fi vremea recoltei.
Înainte de a sădi livada, trebuie să ne mai gândim încă o dată la ceea ce facem: suntem noi oare gata pentru aceasta? Vom avea timp destul pentru grădină? Va fi lângă noi cineva care ne va oferi ajutor constant când vom avea nevoie? Căci a avea o livadă implică multă muncă și grijă.
Apoi, cînd răspunsurile sunt deja gândite, sădim cu foarte multă iubire livada; şi nu o sădim pur şi simplu, ci cu foarte multe gânduri frumoase şi luminoase. Încet-încet, copăceii cresc şi noi trebuie să lăsăm alte lucruri deoparte, pentru a putea fi acolo, pentru a îngriji puii, pentru a-i uda în fiecare zi, pentru a-i hrăni cu dragoste, valori spirituale şi educaţie, pentru a le cânta melodii și pentru a le spune povești. Dacă depunem o muncă contiuă și asiduă, livada va creşte sub ochii noştri şi ne vom simţi pur şi simplu împliniţi când vom vedea că toata munca depusă şi dragostea prind uşor-uşor o formă.
Vor veni timpuri grele. Timpuri în care omul care ne-a promis să ne ajute cu livada se va dovedi un ajutor nu prea bun și ne va fi greu atunci să ne descurcăm singuri, dar vom avea două variante: fie acea persoană va pleca, fie lucrurile se vor limpezi și acea persoană va rămâne cu noi, iar lucrul în livadă va continua, de data asta, cu mai multă putere și voință.
Va veni un timp când va trebui să curăţim livada de uscături şi va trebui s-o facem foarte atent, cu multă educaţie și răbdare. Altădată, un vânt mare va bate şi va trebui să susţinem copăceii cu toată forţa şi grija. Uneori vom privi cu scepticism și nesiguranță la copaci și vom realiza că e o muncă zilnică și grea și că acest lucru ne epuizează enorm, dar ceva din noi ne va da un impuls de a continua ceea ce am început.
Toată nesiguranța va fi în curând spulberată, atunci când mireasma florilor ne va îmbăta în prospeţime și plăcere spirituală. Atunci vom realiza că e timpul să meșterim o bancă, ca să venim acolo zi de zi şi să fim la curent cu tot ceea ce se întâmplă… Şi într-o zi, fără ca măcar să ne dăm seama cât de repede a trecut timpul, vom putea sta pe acea bancă, învăluiţi de împlinire și vom gusta cu poftă dintr-un măr mare şi roşu, analizîndu-i gustul şi simţindu-i aroma.
Vom avea atunci un sentiment curat de plăcere, de bucurie sufletească: că am făcut și noi ceva frumos în lumea asta, ceva care e al nostru, care a pornit de la noi, ceva cu rădăcini adânc înfipte în inimile noastre, iar această poveste nu e numai despre rețeta perfectă a livezii de meri, ci este și despre cum să crești copii în modul cel mai frumos cu putință.
Maria Bocicov
V
iața e un dar sacru pe care îl primim o singură dată. Dar suntem atât de ocupați să alergăm în toate părțile în căutarea lucrurilor atât de inutile și de neimportante, încât uităm să ne mai facem timp să trăim. Uităm că viața trece, timpul trece și că într-o bună zi, va fi prea târziu. Așa că, fă-ți timp pentru tine. Fă-ți timp să stai cu tine, doar tu și gândurile tale, doar tu și emoțiile tale, doar tu și sentimentele tale. Privește-te în oglindă, analizează-te, rezonează cu sufletul tău. Caută în adâncul lui ca să vezi ce-și dorește cu adevărat și nu mai fugi de tine. Fugi de lucrurile care te întristează, care te pun pe gânduri, care te fac slab. Fugi și îndreaptă-te înspre cele care-ți aduc plăcere. Îndreaptă-te către lucrurile mici, dar care sunt în stare să te facă fericit.
Toată lumea, mai cu seamă copiii, au auzit de Orășelul Leneș – un serial pentru copii, creat în Islanda. Personajele din serial sunt Ștefania, Sportacus și Robbie Putrezitul, iar Sportacus (Magnus Scheving) este creatorul acestui serial atât de îndrăgit de copii și nu numai.
Orășelul Leneș reprezintă viața într-un orășel drăguț și promovează un stil de viață sănătos prin lumea colorată prezentată acolo, prin muzică și păpuși, prin comedie și voie bună.
Scopul creării lui este de a motiva copiii să ducă un mod de viață sănătos și de a crește frumoși și voioși, iar părinții din toată lumea au ajuns să aprecieze și ei acest serial, în contextul în care acesta este și scopul lor: de a oferi copiilor o viziune corectă asupra vieții și de a le îmbunătăți sănătatea și creșterea. Continuă să citești Orășelul Leneș – orășel al copilăriei și bucuriei
