The Beatles – rockul scrie istorie

3357_the_beatlesThe Beatles reprezintă un remarcant edificiu muzical în istoria rockului ce a succedat cel de-Al Doilea Război Mondial. În mod incontestabil membrii formaţiei – John Lennon (vocal, chitară ritm), Paul McCartney (vocal, chitară bas), George Harrison (chitară solo) şi Ringo Starr (baterie) – au exercitat o influenţă colosală asupra tinerei generaţii, de la acel moment, din Anglia, SUA, dar şi în alte ţări, cele 1,1 miliarde de discuri vândute în întreaga lume servind drept mărturie în acest sens. Mai mult, în anul 2004, trupa a figurat, în cadrul revistei Rolling Stone, în topul celor o sută de artişti ce au manifestat un puternic impact în orizontul cultural-artistic din toate timpurile.

Iniţiativa formării unei trupe muzicale i-a aparţinut lui John Lennon care, în 1954, grupând o serie de amici de şcoală, creează The Quarrymen. Ulterior, în anul 1957, acesta este impresionat de o prestaţie originală a lui Paul McCartney, care reuşeşte să pătrundă astfel în formaţie. În următorul an, McCartney îl recrutează pe George Harrison, foarte cunoscut şi admirat pentru prestaţiile sale solistice la chitară.

Dar până a ajunge să deţină în 1960 acest nume, grupul de artişti a suferit o perioadă de timp mai multe schimbări. Astfel, până a fi statornicită sub emblema The Beatles, trupa a purtat anterior denumiri ca Moondogs, John And The Moondogs şi Silver Beatles. Raţionamentul denumirii sub care artiştii şi-au consolidat unicitatea constă în asocierea conceptului de insectă – beetle (idee inspirată din numele formaţiei Crickets, a lui Duddy Holly) cu cel de bătaie a măsurii – beat. Anul următor, decembrie 1961, îl aduce ca impresar pe Brian Epstein. Continuă să citești The Beatles – rockul scrie istorie

Ludwig van Beethoven – talent de neoprit

BeethovenLudwig van Beethoven, unul din cei mai mari compozitori din lume, a schimbat viziunea oamenilor despre muzică, aducând frumusețe și încântare urechilor chiar și atunci când el a surzit.

Trăind în perioada 1770 – 1827, compozitorul a fost consacrat pentru 9 simfonii, sonate, cvartete și multe altele. Istoria muzicii nu ar fi la fel astăzi dacă Beethoven nu ar fi existat.

Acest geniu al notelor muzicale ne dă o lecție de perseverență și ambiție și ne arată că totul e posibil chiar și atunci când pare imposibil. După ce a rămas fără auz, compozitorul și-a continuat munca compunând Simfonia a IX – a pe lângă sonate și cvartete.

Ludwig van Beethoven demonstrează că scopul suprem al existenței sau orice alt scop, poate fi dus la bun sfârșit chiar și atunci când pare imposibil. Totul depinde de voință!

Continuă să citești Ludwig van Beethoven – talent de neoprit

The Rolling Stones

stones_6/23-5h

La începutul anului 1960, în momentul în care trupa The Beatles făcea deja senzaţie în rândul marilor iubitori de rock, o nouă formaţie, se încheagă. The Rolling Stones se lansează în lumea muzicii, căpătând o aură de legendă, prin cele 55 de albume şi compilaţii produse, cu o vânzare de peste 200 de milioane de albume în întreaga lume.

În 1960, Mick Jagger și Keith Richards, foşti colegi de şcoală, împreună cu Dick Taylor formează grupul Little Boy Blue & The Blues Boys. Ulterior, în iunie 1962, inspiraţi de piesa lui Muddy Waters – piesa Rollina”½ Stones Blues, membrii îşi aleg noua denumire. Primul concert (12 iulie 1962) are loc la Marquee club din Londra, grupul fiind format din Mick Jagger (voce), Keith Richards (chitară solo), Ian Stewart (pian), Brian Jones (chitară ritmică), Dick Taylor (bass) și Tony Chapman (tobe). În 1963, Dick Row, director al casei de discuri Decca devenit celebru prin refuzul adresat formaţiei The Beatles, The Rollong Stones înregistrează primul single.

Trupa a vizitat pentru întâia oară România în urma unei invitaţii din partea unui operator de telefonie mobilă. Concertul de la Bucureşti a avut loc pe 17 iulie 2007, ca parte a turneului european A Bigger Bang 2007, ce s-a desfăşurat în oraşele: Werchter, Nijmegen, Newport, Isle of Wight, Frankfurt, Paris, Lyon, Barcelona, San Sebastian, Lisabona, Madrid, Almeria, Roma, Budva, Belgrad, București, Budapesta, Brno, Varșovia, Sankt Petersburg, Helsinki, Göteborg, Copenhaga, Oslo, Lausanne, Düsseldorf, Hamburg, Dublin, Londra. În ţara noastră s-a înregistrat un record prin vânzarea celor peste 56.000 de bilete.

Dintre albumele lor de studio fac parte: The Rolling Stones (1964), Out of Our Heads (1965), Aftermath (1966),  Some Girls (1968), Let It Bleed (1969). Trupa s-a remarcat şi prin albume live, precum: Got Live if You Want It! (1966), Love You Live (1977), Shine a Light (2008). De asemenea, un număr mare de compilaţii le-au sporti faima – Big Hits (High Tide and Green Grass) (1966), Flowers (1967), Through the Past, Darkly (Big Hits Vol. 2) (1969), Metamorphosis (1975), Made in the Shade (1975).

The Rolling Stones cuprinde în prezent ca membri de trupă pe Mick Jagger – lead și back vocal, harmonica, chitare, bass, clape, percuție; Keith Richards – chitare, bass, clape, lead și back vocal, percuție; Charlie Watts – drums, percuție; Ronnie Wood – chitare, bass, saxophone, baterie, back vocal.

Adelina-Mihaela Poenaru

Anca Sigartău – „Cred în puterea civilizatoare a artei”

Anca_SigartauTheaterstock devine evenimentul exploziv al verii, ce întrece aştepările iubitorilor de spectacol, cultură şi divertisment. O veritabilă gamă de variaţii artistice defilează în perimetrul băcăuan, convertind visul directorului Teatrului Municipal „Bacovia”, Anca Sigartău, într-o realitate cu rezonanţe ample de strălucire şi frumos.

Constituind un festival de pionerat în domeniul cultural-artistic al Moldovei, Theaterstock debordează energie, dinamism şi fantezie prin suita de spectacole de teatru, muzică şi dans integrate amplului program propus. Continuă să citești Anca Sigartău – „Cred în puterea civilizatoare a artei”