Arhive cladire - Revista EduSoft

Cetatea Miko – fantezie secuiască

Interior din Cetatea Miko, Miercurea-Ciuc

Simbol al secuilor din Miercurea Ciuc, cetatea renascentistă Miko se înscrie în aria celor mai importante şi mai vechi monumente istorice ale oraşului. Construită în a doua jumătate a secolului al XVII-lea, mai exact între anii 1623-1631, fortăreaţa poartă numele celui care a iniţiat înălţarea sa, Hídvégi Mikó Ferenc, consilierul principelui Bethlen Gabor şi căpitanul suprem al Scaunelor Secuieşti Ciuc, Gheorgheni şi Casin.

Istoric

Intenţia înălţării cetăţii a fost aceea de a opri pătrunderea inamicului din partea Ghimeşului, dar soarta s-a dovedit a fi potrivnică în anul 1661, la data de 21 octombrie, când trupele turco-tătare, conduse de Ali, paşă de Timişoara, invadează Ciucul şi incendiază construcţia secuiască cu o suprafaţă de 75×70 m.

Inscripţia în piatră, ce pecetluieşte poarta de intrare a cetăţii, atestă faptul că între anii 1714-1716, sub conducerea generalului austriac Stephan Steinville, clădirea a fost reconstruită. Ulterior, Johann Conrad Weiss, inginer şi colonel austriac, realizează în anul 1735 planul cetăţii – de altfel, cel mai vechi plan cunoascut până acum –, ce constituie totodată un document important privitor la istoricul şi etapele de construire a acesteia. Continuă să citești Cetatea Miko – fantezie secuiască

Cetatea Prejmer

Sursa: www.ici.ro

Biserica fortificată din comuna Prejmer, judeţul Braşov îşi înalţă triumfătoare zidurile începând cu anul 1218 datorită Ordinului Cavalerilor Teutoni. Acest impunător edificiu evanghelic este construit pe baza unei vechi bazilici romane, ansamblul său, format din biserică, incinta fortificată, un drum de apărare, două turnuri, două bastioane şi un turn de poartă a fost declarat în anul 1999 monument istoric important al ţării noastre.

Primind drepturi asupra acestui teritoriu, cavalerii teutoni ridică lăcaşul de cult în stilul gotic burgund introdus de cistercieni la Cârța. Precum majoritatea monumentelor din Transilvania, şi Cetatea Prejmer a fost supusă anumitor intervenţii, însă lucrările de restaurare, desfăşurate în perioada anilor 1960-1970 de către Direcţia Monumentelor, au încercat să-i conserve forma iniţială. De altfel, aceasta reprezintă cea mai bine păstrată şi puternică cetate medievală din Europa răsăriteană. Continuă să citești Cetatea Prejmer

Piaţa Unirii din Cluj

Piaţa Unirii din Cluj a reprezentat în trecut centrul oraşului medieval, al cărui punct de referinţă l-a constituit Biserica Sfântul Mihail. Având o dimensiune de cca. 220 m pe 160 m, aceasta este cea mai mare dintre vechile pieţe din centrul și sud-estul Europei.

Fiind precedată de existenţa Pieţei Mici (denumită astăzi Piaţa Muzeului), aceasta devine a doua piaţă a Clujului ce, în Evul Mediu, purta denumirea de Piaţa Mare, spre a se realiza o diferenţiere între cele două. Spre sfârşitul sec. al XIX-lea, a primit denumirea de Piaţa Principală, iar în prima parte a sec. al XX-lea numele i-a fost schimbat în Piaţa Regele Matia, în onoarea regelui Matia Corvin. După Unirea de la 1918, piaţa a căpătat numele acestui eveniment istoric deosebit de important. În timpul regimului comunist a purtat denumirea de Piaţa Libertăţii, dar ulterior s-a revenit la forma actuală a numelui său. Continuă să citești Piaţa Unirii din Cluj

Piaţa Unirii din Timişoara

Piaţa Unirii, situată în centrul municipiului Timişoara, constituie un punct de referinţă în vechea cetate a oraşului, întinzându-se pe o suprafaţă de 150 x 110 m. Aceasta reprezintă cea mai veche piaţă a urbei amenajată într-un excelent stil baroc, dobândind denumirea actuală în cinstea trupelor române care au intrat în Timişoara la 3 august 1919 şi au instaurat administraţia românească. Definitivând în această manieră unirea Banatului cu România, data a devenit, de altfel, ziua oficială a oraşului.

În decursul timpului, aceasta a purtat şi alte denumiri, precum Hauptplatz (Piața Principală), Domplatz (Piața Domului) și Piața Losonczy – în onoarea comitelui Stefan Losonczy, ucis de turci la 1552, când aceştia cuceresc cetatea. După 1717, când armatele austriece au cucerit cetatea din mâna turcilor, ea a dobândit forma actuală, funcţionând o lungă perioadă de timp ca piaţă comercială.

Dintre semnificativele obiective turistice ce se impun în perimetrul acestei pieţe, o notă dominantă o deţine Domul romano-catolic, a cărui proces de construcţie s-a derulat de-a lungul a zeci de ani (1736-1774). Arhitectul acestei impozante clădiri a fost Joseph Emanuel Fischer von Erlach, fiul lui Johann Bernhard Fischer von Erlach, ambii fiind reprezentanţi de seamă ai barocului vienez. Mai mult, viziunea artistică a arhitectului Fischer von Erlach tatăl a stat la baza constituirii unui mare număr de palate din Viena. Continuă să citești Piaţa Unirii din Timişoara

Piaţa Mică din Sibiu

Sibiul respiră artă, istorie, cultură… În Ringul cel Mic al urbei se îmbină acorduri baroce de un deosebit farmec şi parfum arhaic. Construită între sec. XIV-XVI şi aflată în cea de-a doua incintă de fortificaţii a acestui oraş legendar, Piaţa Mică reprezintă vechiul său centru comercial.

Perimetrul pieţei este secţionat în două părţi distincte de strada Ocnei, ce se îndreaptă spre centrul Sibiului, coborând pe sub Podul Minciunilor. Latura de nord se prezintă sub formă circulară, iar clădirile ce se înlănţuie în această parte au o formă concavă, deosebindu-se de cele aflate în Piaţa Mare prin absenţa portalului masiv, boltit, specific respectivei zone.

Latura sudică înfăţişează o suită de clădiri a căror particularitate rezidă atât în înălţimea specifică, cât şi în prezenţa arcadelor semicirculare susţinute de portanţi şi a loggilor, la parter, semideschişi spre piaţă. Acesta constituia locul unde odinioară negustorii îşi adăposteau mărfurile meşteşugite în ateliere şi expuse ulterior cumpărătorilor. De asemenea, o notă în plus de autenticitate este conferită Pieţei Mici din Sibiu de către ochii oraşului, aşa cum denumesc localnicii lucarnele lenticulare. Începând cu secolul al XIX-lea, o nouă vrajă se ţese deasupra pieţei prin împodobirea elementelor arhitecturale cu felinare confecţionate din fier forjat. Continuă să citești Piaţa Mică din Sibiu

Palatul Mogoşoaia – emblemă a stilului brâncovenesc

15 km despart Bucureştiul de un edificiu istoric de o deosebită preţiozitate culturală – Palatul Mogoşoaia, denumire provenită de la văduva boierului Mogoş, în posesia căruia se afla terenul pe care a fost construit. Prestigiosul complex ce se înfăţişează astăzi sub privirile vizitatorilor se compune din clădirea propriu-zisă, curtea cu turnul de veghe, cuhnia, casa de oaspeţi, gheţăria, cavoul familiei Bibescu, dar şi Biserica Sfântul Gheorghe adăpostită lângă zidurile curţii.

farmacialasrosas.com

Conform datelor istorice, Palatul Mogoşoaia a fost construit până în anul 1702 de către Constantin Brâncoveanu în stilul arhitectural ce-i poartă nume: stilul brâncovenesc, aplicat, de asemenea, în construcţia unui palat al voievodului la Potlogi. Pisania de pe latura estică a palatului relevă faptul că lucrarea a fost finalizată la 20 septembrie 1702, neexistând însă o dată concretă a începerii acestui demers.

Anul 1714 reprezintă anul ce a culminat cu executarea familiei Brâncoveanu, ceea ce a dus la confiscarea palatului de către otomani şi transformarea acestuia în han. Ulterior, clădirea este răscumpărată de Ştefan Cantacuzino, revenind în posesia banului Constantin Brâncoveanu, nepot al domnitorului, până la începutul secolului al XIX-lea. Continuă să citești Palatul Mogoşoaia – emblemă a stilului brâncovenesc

Palatul Cuza din Ruginoasa

Complexul Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi are onoarea de a cuprinde în perimetrul său de activitate culturală Palatul domnitorului Alexandru Ioan Cuza de la Ruginoasa, construit în anul 1804. Aparţinând iniţial familiei Sturdza, edificiul este dedicat actualmente memoriei domnului Unirii. Acesta a fost trecut în lista monumentelor istorice din judeţul Iaşi în anul 2004.

Datele istorice furnizează informaţii conform cărora aflăm că la sfârșitul secolului al XVII-lea, familia boierească Sturdza cumpără moșia de la Ruginoasa de la Duca-Vodă, fiind stăpână aici aproape 200 de ani. Proprietarul acesteia era, mai precis, vistiernicul Săndulache Sturza, care, având un dezvoltat spirit întreprinzător, îl angajează în anul 1804 pe arhitectul vienez Johann Freiwald, în scopul de a reconstitui vechea casă boierească a moşiei, lucrările de construcţie fiind finalizate în perioada 1 mai 1813 – 30 aprilie 1814.

Boierul Săndulache Sturdza angajează, de asemenea, pe grădinarul german Mehler, însărcinat cu amenajarea unui parc cu alei străjuite de statui şi a unui iaz împrejmuit de salcii, care să înconjoare noul palat. Freiwald consolidează Palatul de la Ruginoasa în stil neoclasic, specific arhitecturii civile din acea epocă a Moldovei. O biserică de conac îşi face apariţia, în anul 1811, în spatele palatului. O frumoasă descriere a domeniului boieresc se desprinde din paginile povestirii Scrisoare I (Plimbare), de Costache Negruzzi. Aproape de Târgul-Frumos sunt încântătoarele domenii ale Ruginoasei. Călătorul, primind aici ospitalitate, uită necazele unui supărător drum. El pare că se trezește transportat ca prin farmec într-un castel descris de Walter Scott, unde găsește, pe lângă mărirea feodalității, gospodăria Poloniei și eleganța Franței; și dacă vechii noștri boieri – sprijeni a patriei și a tronului – ar fi avut idee de arta heraldică, negreșit n-ar fi uitat a scrie pe scutul lor deviza vechii Engliteri Dieu et mon droit. Continuă să citești Palatul Cuza din Ruginoasa

Cetatea Hărman

La 10 kilometri in estul Braşovului se contureaza locul denumit în limba latină si în dialectul săsesc Muntele Mierii. Un suflu legendar se abate peste aceste meleaguri, spunând că odihinioară aici se aflau o multitudine de prisăci de albine, de unde localncii produceau o mare cantitate de miere, aliment foarte valoros în perioada de schimb din Evul Mediu.

Cetatea Hărmanului este atestată în această zonă de la 21 martie 1240, aşadar, la o diferenţă de 15 ani de la alungarea Cavalerilor Teutoni din aceste teritorii.

De altfel, într-un document redactat la acea perioadă, regele maghiar Béla al IV-lea preciza: am hotărât să dăruim sfântului și venerabilului convent al mănăstirii cistercienilor, ca ajutor pentru cheltuielile sale, ce se vor face în fiecare an pentru folosul obștesc, al capitulului întregului ordin, unele biserici din Bârsa în părțile Transilvaniei, și anume cetatea Feldioara, Sînpetru, Hărman și Prejmer cu toate veniturile, drepturile și cele ce țin de ele. Prin urmare, cistercienii au consolidat biserica, urmând ca după 200 de ani să fie construită şi fortificaţia ce o împrejmuieşte. Continuă să citești Cetatea Hărman