Şerban C. Solacolu

Şerban Solacolu
Şerban Solacolu

Şerban C. Solacolu (n. 30 decembrie 1905, Bucureşti – d. 21 martie 1980, Bucureşti), fost chimist, profesor universitar doctor inginer şi membru corespondent al Academiei Române, s-a remarcat prin studiile teoretice pe care le-a realizat în domeniul chimiei silicaţilor cu aplicaţii în producţia materialelor refractare şi a cimenturilor speciale.

De asemenea, numele său capătă rezonanţă în proiectarea, construcţia şi punerea în funcţiune a noilor fabrici de ciment de la Medgidia şi Bicaz, a fabricilor de refractare Silica din Turda şi de refractare magnezitice din Dej.

Printre cele mai semnificative lucrări ale sale se înscriu: „Aplicarea diagramei Rankin în practica arderii cimentului”, „Întărirea hidraulică a cimentului şi problema apei pentru beton”, „Asupra unor cazuri de cimenturi alterate”, „Chimia fizică a silicaţilor tehnici”.

Universitatea „Politehnica” Bucureşti a realizat un film în care prezintă personalitatea profesorului Solacolu:

https://www.youtube.com/watch?v=qYv9ZQ2V-DM

 

 

Știința românească

Știința românească în trecut

În antichitate şi în evul mediu s-a închegat şi s-a dezvoltat un sistem de cunoştinţe în diferite domenii, ca matematica, astronomia, tehnica mineritului, a morătitului, medicina. În evul mediu, în Transilvania, s-a afirmat umanismul, iar spre sfârşitul evului mediu, în toate cele trei ţări române, iluminismul. În secolele 17 – 19, s-au dezvoltat preocupările filologice şi istorice, legate de incepututrile formării trăsăturilor constitutive al naţiunii române; această epoca a produs spirite enciclopedice, că Nicolae Milescu, Constantin Cantacuzino, Dimitrie Cantemir. Activitatea societăţii Şcoală Ardeleană înscrie la sfârşitul secolului 18 şi începutului secolului 19 pagini importante în istorie, filologie şi filozofie (Samuil Sandu Micu-Klein, Gheorghe Şincai, Petru Maior, Paul Iorgovici, Ion Budai-Deleanu). La sfârşitul secolului 18, chirurgul oftalmolog I. Piuariu-Molnar s-a bucurat de un renume european. Gheorghe Asachi (1813) şi Gheorghe Lazăr (1818) au pus bazele la Învăţământul românesc naţional şi au pregătit ingineri hotarnici. După abolirea regimului fanariot (1821), în Principatele dunărene începe o perioadă de intens pionierat cultural, de asimilare a culturii europene, în special a celei franceze.

Continuă să citești Știința românească

Chimiști români

Fondatorii școlii române de chimie

La începutul şcolii româneşti de chimie – recunoscută pe plan mondial că valoroasă – se remarcă Petru Poni şi Constantin I. Istrati. Aceştia sunt, de fapt, fondatori ai şcolii româneşti de chimie, cercetători ai bogăţiilor naturale ale ţării (petrolul, sarea etc.). După cel de Al doilea război mondial, în chimie Costin D. Neniţescu şi colaboratorii săi dezvoltă şcoală de chimie organică, rezolvând numeroase probleme al industriei chimice şi abordând probleme teoretice de însemnătate.

Continuă să citești Chimiști români