Centrul istoric al Galațiului, frumusețea arhitectonică a unui târg aprig de negustori lăsată uitării

În urmă cu mai bine de un veac, strada Domnească din Galați era văzută ca o adevărată coloană vertebrală a înfloritorului oraş comercial care era pe atunci Galaţiul, numit pe bună dreptate ”un târg aprig de negustori”. Din Piaţa Regală (aflată aproximativ pe locul hotelurilor „Galaţi” şi „Dunărea”) şi până la Biserica Grecească, pe principala stradă a Galaţiului de odinioară se găseau băcănii, cofetării, o librărie şi un hotel.

Așa arăta odinioară strada Domnească din Galați FOTO viata-libera.ro

Prăvăliile de pe Domnească sunt descrise ca „foarte serioase, foarte moral-burgheze, foarte frecventate de lumea bună a oraşului”, de către Crişan Muşeţeanu în cartea „Lumea copilăriei mele”.

FOTO viata-libera.ro

Între timp, Galaţiul a pierdut statutul de centru comercial pe care îl avea la începutul secolului trecut. Au rămas însă mărturie din acea epocă zeci de clădiri de epocă, fiecare cu povestea sa, adesea fascinantă. Aşa cum este şi firesc, cele mai multe dintre ele sunt concentrate în centrul vechi, pe Domnească, Eroilor, Cuza şi Bălcescu.

FOTO viata-libera.ro

Centrul istoric oraşului arată acum dezolant. Cele mai multe clădiri vechi au ajuns o ruină, iar casele impozante de altădată sunt vecine cu urâtele blocuri comuniste şi cu harababura arhitectonică actuală.

FOTO viata-libera.ro

Cel mai grăitor exemplu este ruina Palatului Gheorghiu, una dintre clădirile emblematice ale Galațiului. Cu pereţii crăpaţi şi strâmbi, susținută de ani de zile de o structură din lemn, magnificul imobil a rămas doar o umbră a ce a fost odată. La un nou cutremur este posibil ca imobilul să se prăbușească.

Faimosul Palat Gheorgiu a ajuns o ruină FOTO adevarul.ro

Clădirile faimoase în perioada interbelică arată acum jalnic. Stau să cadă, dar sunt totuși locuite de chiriași, care nu pot le pot reabilita pentru că nu sunt proprietari. Singurul lucru bun este parcul Eminescu, amenajat între anii 1880 şi 1881, pe locul fostului depozit de gunoaie din centrul oraşului, care a fost modernizat și oferă gălățenilor o oază de liniște.

 

Centrul istoric al Botoșaniului, una dintre bijuteriile arhitecturale puțin cunoscute ale României

Centrul Istoric al municipiului Botoşani este una dintre bogățiile arhitecturale și culturale ale României. Istoria sa este însă una extrem de zbuciumată. Pe 3 iunie 1887, un incendiu devastator pornit de la un grajd a mistuit peste 450 de case, lăsând 1.500 de familii fără adăpost.

FOTO Bogdan Pătruț

“Arareori s-a vedzut un incendiu mai înfiorător, un dezastru mai îngrozitor. Pornit de la extremitatea partei nordice a oraşului, din un grajdu, a lipit de nisce case-baratce, un timp prea scurt a cuprins toată partea nord-estică, întinzându-se cu o furoe înspăimântătoare.

FOTO Bogdan Pătruț

În timp de 6 ore sute de case au fost consumate de flăcări, reduse-n cenuşă. Vântul ce sufla de la nord spre sud-est cu multă vehemenţă, ridica în adevărate cicloane flăcările, transporta acoperimintele aprinse la mari distanţe şi distribuia focul asupra oraşului cu un capriciu iumitoriu. În timp de 2 ore strade întregi au fost reduse-n ruine”, se menționa într-un ziar local din acea perioadă.

FOTO Bogdan Pătruț

Localnicii s-au luptat zadarnic cu focul. Abia după trei zile o ploaie a stins incendiul de proporții, iar casele din zonă au fost reconstruite din cărămidă după zece ani, ca să fie mai rezistente.

Centrul Istoric al Botoşaniului nu a prezentat interes nici în perioada comunistă, nici mulți ani după Revoluție. Abia în 2011 a fost finalizat un proiect în valoare de 7,6 milioane de euro, prin care au fost reabilitate 18 clădiri declarate monumente istorice din zonă.

FOTO Bogdan Pătruț

Multe din cele 60 de clădiri din Centrul Istoric au fost revendicate și câștigate în instanță de rudele foștilor proprietari, devenind astfel proprietăți private. Oamenii de cultură vor acum să redea frumusețea de odinioară a Centrului Istoric, ale căror clădiri au o arhitectură unică.

FOTO Bogdan Pătruț

De altfel, zona face parte dintre cele 20 de centre de oraşe din România protejate prin Legea nr 5/2000 şi este singurul oraş din Moldova care are un asemenea areal, ce trebuie protejat.

Oamenii de cultură şi autorităţile locale se luptă în prezent să reabiliteze Centrul Istoric al Botoșaniului şi din punct de vedere cultural, dar pentru asta este nevoie ca toate clădirile să fie reabilitate.