„Istoria este una dintre obsesiile mele şi, probabil, şi a altor scriitori.” (1)
Convins că „nu există prin definiţie istorie fără întâmplări sublime sau tragice” (2), prozatorul Marin Preda mărturiseşte că, de copil, a avut revelaţia faptului că se va desprinde treptat de lumea satului în căutarea unui alt destin: „(…) Nu împlineam 10 ani când îmi doream din tot sufletul să nu mai fiu ţăran.” (3) . Cu toate acestea, este evident că originalitatea şi forţa creatoare a operei marelui scriitor sunt izvorâte tocmai din spaţiul ţărănesc primordial, cu tradiţii şi obiceiuri bine conservate, cu legi nescrise, dar respectate cu sfinţenie.
Omul – elementul central al operei lui Marin Preda
În creionarea noului destin, Marin Preda este nevoit să înfrunte valurile istoriei, de multe ori să se supună unor legi absurde şi să se integreze într-un sistem în care valorile umane erau „sugrumate”. Dar, în ciuda greşelilor istorice comise în timpul şi după cel de-al Doilea Război Mondial, de către cei care au permis instalarea regimului comunist şi pe care apoi l-au slujit, distrugând democraţia şi libertăţile fundamental umane, Marin Preda a crezut mereu în frumuseţea morală a omului, pe care-l va considera elementul principal al creaţiei sale, afirmând că „oricare i-ar fi condiţia şi oricare situaţia cuvântului, scriitorul nu trebuie să părăsească omul, chiar dacă omul, sătul de propriile fapte, n-ar dori să i se pună în faţă o oglindă şi să-şi vadă în ea chipul. Nu totdeauna e plăcut să te vezi aşa cum eşti. Dar nu poţi urca niciun fel de culmi morale şi ale conştiinţei, dacă nu ştii cum arăţi”. (4)
La Marin Preda, istoria îndeplineşte un rol major în existenţa şi în destinul omului, fapt care reiese din mărturisirile literare ale autorului, dar şi din întreaga operă artistică a acestuia. Istoria afectează atât viaţa individuală (familia, profesia, cercul de prieteni, cuplul), cât şi cea colectivă (relaţiile socioprofesionale, activitatea politică, performanţele cultural-artistice ş.a.). Marin Preda consideră că în afara unor noţiuni ca istorie, adevăr, realitate, proza n-ar avea niciun sens („fără istorie, literatura se asfixiază”). Datoria prozatorului este aceea de a alege „un erou al cărui destin individual să-l reprezinte sau să se confunde cu cel istoric şi social.” Tensiunea lăuntrică a operei lui Marin Preda este o ilustrare a acestei pendulări între timpul individual şi cel istoric, uneori cu efecte tragice pentru individ, drama lui fiind, cum se relevă în Imposibila întoarcere, una eternă, aceea că nu are „decât o singură viaţă de trăit, în timp ce istoria este înceată şi nepăsătoare.”
Continuă să citești Relaţia dintre individ şi istorie la Marin Preda