Ce poate fi mai frumos decât copilăria?

Colega noastră Cătălina Budurin a suprins câteva imagini frumoase cu copii din Ştefăneşti, raionul Floreşti, din Republica Moldova. Din acest oraş au plecat patru fete minunate, care au cucerit Statele Unite ale Americii cu o aplicaţie mobilă, realizată în AppInventor. Mai multe despre succesul celor patru fete din Ştefăneşti ne vorbeşte aici chiar una dintre participantele la competiţia mondială Technovation Challenge 2014, Tatiana Moraru. Ce e mai frumos decât copilăria?

Cătălina Budurin – Cum mi-am petrecut vacanța în Italia

Cătălina Budurin este voluntara noastră din echipa EduSoft din Ştefăneşti, Raionul Floreşti, Republica Moldova. Ea realizează lecţii video de astronomie pentru copii, dar a ajutat şi la predarea programării pentru elevii de gimnaziu din satul ei, folosind mediul Scratch. Cătălina este o edusoftistă ambiţioasă, o fire veselă, face cu pasiune ceea ce face şi crede că educaţia este un bun de mare preţ.

În vara lui 2015 a avut posibilitatea să viziteze Roma, alături de părinţii ei, iar mai jos ne împărtăşeşte din impresiile sale.

Italia – o țară extraordinară cu o istorie bogată, în care m-am îndrăgostit de când am pășit pentru prima oară, cu doi ani în urmă pe acele meleaguri. Sunt extrem de încântată că am avut această posibilitate și sper să mai merg acolo.

Nu atât de mult conta pentru mine ce era în jur, pentru că cel mai important lucru se afla chiar alături de mine, sursa mea de energie zilnică, un soare cu o putere supranaturală ce mă lumina și mă încălzea necontenit- scumpa și draga mea familie (mama, tata și sora). Mă simțeam cel mai fericit și împlinit om din lume.

Catalina Budurin

Continuă să citești Cătălina Budurin – Cum mi-am petrecut vacanța în Italia

Lecţiile de astronomie ale Cătălinei

CatalinaBudurinDomnişoara Cătălina Budurin din Ştefăneşti (raionul Floreşti, Republica Moldova) ne pune la dispoziţie lecţii video de astronomie. Sora ei a ajutat-o cu pregătirea materialelor şi filmările. De când avea doar câţiva anişori, Cătălina este pasionată de astronomie, iar aceste lecţii ne spun mai multe despre sistemul nostru solar, despre planete sau despre alte lucruri interesante şi captivante.

Click aici pentru a le vedea:

 http://www.edusoft.ro/projects/lectii-de-astronomie/

Copilăria

Copilăriacea mai frumoasă perioadă a vieții, învăluită de un farmec deosebit și dulce precum mierea albinilor. Momente in care poți zîmbi din toată inima simțindu-te fericit(ă), fără griji și nevoi, să te joci ore în șir alături de prietenii în compania cărora totul în jur îți surâde și cu care mai faci cîte o năzbâtie pentru care părinții te mai dojenesc din când în când, însă e de ajuns doar o singură privire ce le înmoaie inima și tristeţea lor dispare, clipe unice în care viața îţi arată cele mai frumoase laturi ale sale, mergând alături sentimente extraordinare, cu o stare sentimentală şi de spirit absolut diferită şi deosebită – iată acestea sunt caracteristicile de bază ale copilăriei.

11128291_1599139180337419_413371339_n

A fi copil înseamnă a lua tot de la această perioadă a vieţii, a alege calea spre fericire şi o viaţă mai bună, deoarece bucuria şi fericirea adevărată sunt lucruri într-adevăr preţioase, ce nu se cumpără şi nici nu se vând, ci care pot fi regăsite doar în inimă, fiindcă stă în puterea ta să indici calea spre o viaţă mai puţin primejdioasă, o viaţă fericită.

Aş putea asemăna copilăria cu o floare, cu cea mai frumoasă floare, care trebuie îngrijită şi protejată de pericolele din afară aşa precum o fac părinţii pentru copiii lor, alintându-i şi ferindu-i de pericolele şi obstacolele ce le stau în cale. Astfel, părinţii sunt cei ce joacă rolul principal în creşterea, dezvoltarea şi educarea copiilor, arătându-le ce e rău şi ce e bine, întrucât calea spre fericire include ajutorarea copiilor, din pruncie şi până la pragul vieţii de adult.

Cătălina Budurin