Viața e o călătorie, așa se spune. Și această călătorie e cu atât mai frumoasă cu cât uneori întâlnești oameni frumoși la suflet, care văd în tine un potențial, o lumină pe care tu n-o simți încă, nici măcar nu știi că o găzduiești. Și atunci ei muncesc alături de tine, pentru a dezvolta acel potențial. Munca, desigur, e una grea. E greu să cultivi într-un om niște calități frumoase, e greu să-i sculptezi talentul într-un mod în care acesta să se materializeze, într-un mod în care acest talent să se preschimbe-n artă. Continuă să citești Dăruire de la dumneaei, recunoștință de la mine
Etichetă: carte
Pălăria- O nuvelă bulgară ce ne învață să ne uităm în ograda noastră
De curând am găsit în podul bunicilor o carte ce se anunța destul de interesantă, intitulată „Nuvele bulgare contemporane”. Am spus că se merită să o lecturez, deoarece nu am citit niciodată autori bulgari și poate voi descoperi vreo nestemată. Într-advăr, așa a fost. Cartea este plină de nuvele cu adevărat interesante și care oferă o lecție de viață cititorilor. Aceasta conține 33 de nuvele scrise de autori diferiți din secolul XX. Fiecare nuvelă păstrează stilul autorului și parcă te introduce într-o altă lume, de fiecare data schimbată. În acest articol vă voi povesti despre prima nuvelă pe care am citit-o în carte, intitulată „Pălăria”, de Alexandar Karparov. Poate voi stârni interesul mai multor oameni spre literatura bulgară, care este cu adevărat fascinantă.
Pălăriile
Acțiunea se petrece într-un anume restaurant. Un narator plictisit stă la o masă și studiază oamenii din jur. Își dă seama de faptul că deși vede acei oameni în fața lui, nu știe nimic despre ei. „Ce hram poartă și ce fel de oameni sunt? Care le-a fost trecutul? Oare ce le rezervă viitorul?”. După ce studiază cu atenție fețele oamenilor și coafurile femeilor, naratorul ajunge în final să studieze pălăriile agățate într-un cuier. Poate vă gândiți, naratorul era cu adevărat plictisit. Ei bine, chiar așa era. Chiar și el admite. Totuși, nu asta e important în nuvelă.
Ipotezele
Naratorul ajunge la tot felul de ipoteze și descoperiri. După cum putem analiza fața unui om și ne putem da seama dacă e trist sau fericit, sau mai mult, poate dacă e un om bun sau rău, naratorul crede că un alt mod de a analiza o persoană e după pălăria pe care o poartă. Desigur, în ziua de azi puțini sunt tinerii care mai poartă pălării, dar în trecut, să ai o pălărie era obligatoriu, mai ales pe timp de iarnă. Pălăriile analizate erau de tot felul și de toate culorile: gri, verzi, negre, maro, noi, vechi, ponosite etc. Dintre toate pălăriile agățate, naratorul se oprește totuși asupra uneia: o pălărie gri, veche, murdară și deformată. Inevitabil, se gândește că posesorul trebuie să fie o persoană cu adevărat neglijentă. O persoană care nu pune preț pe aparențe și care poate este într-o stare financiară nu prea fericită. De asemenea, omul părea să fie destul de comunicativ deoarece pălăria părea deformată fix pe locul unde un om și-ar pune mâna pentru a ridica pălăria. Desigur, e un semn de respect să îți ridici pălăria de pe cap când saluți un om, deci persoana în cauză trebuia să fie respectuoasă. Naratorul concluzionează că pălăria cu siguranță trebuie să aparțină unui om trist și singuratic, deoarece un om vesel ține ca pălăria să fie curată și călcată impecabil. Dar un gând îl străfulgeră. Poate omul e de fapt vesel și are mulți cunoscuți dar el doar încearcă să inducă lumea în eroare purtând așa o pălărie.
Descoperirea
Tot analizând nefericita pălărie, omul observă că în restaurant mai rămăseseră foarte puțini oameni. Dând să plece, acesta nu își mai poate găsi pălăria. Chelnerul totuși îi recuperează pălăria care stătea agațată în cuier și nu mică îi fu surprinderea când observă că pălăria analizată era de fapt… pălăria lui. Când întrebă chelnerul cum de a ghicit acesta răspunde: „Dexteritate profesională”. Omul pleacă stupefiat din restaurant gândindu-se că tot acest timp nu a fost în stare să își recunoască propria pălărie. Făcuse multe aprecieri eronate la adresa propriei persoane și hotărî să nu se mai ocupe niciodată de pălăriile semenilor și să nu se mai lanseze în „întreprinderi” de acest fel. A doua zi își cumpără o pălărie nouă, tot cenușie.
Concluzii
Prin această scurtă nuvelă autorul vrea să ne servească o lecție. După cum spune și proverbul „nu judeca o carte după coperți”, e foarte ușor să judecăm un om. Îl putem judeca după înfățișare, haine sau pălării,dar de foarte multe ori aprecierile noastre sunt complet eronate. Nu există o formulă care să măsoare nivelul de bună-voință ori de fericire a unui om. Oamenii sunt ființe atât de complexe, e imposibil ca un obiect vestimentar sau chiar un gest să trădeze totul despre ei. Psihologi putem să ne dăm toți când vine vorba de alte persoane, dar e mai greu să ne analizăm pe noi înșine. Desigur, asta ar trebui să fie principala noastră preocupare: felul în care putem să ne dezvoltăm noi ca persoane, felul în care ne putem înțelege pe noi mai bine. Să ținem cont de prețiosul sfat pe care ni-l dă autorul și să avem grijă, poate încercând să analizăm pălăriile altora ne vom trezi analizând pălăria noastră care poate e mai ponosită decât a celorlalți.
Ecaterina Filimon
Franz Kafka și Existența Omului-Insectă.
Am început să citesc nuvela „Metamorfoza” de Franz Kafka într-o zi toridă de vară. Am vrut de mult să îl citesc pe Kafka deoarece îmi place literatura fantastică și în general, cărțile profunde, care lasă o amprentă în noi într-un fel sau altul. Vreau să spun că nu m-a dezamăgit. Tot ce am căutat în această nuvelă am găsit, ba chiar mai mult. Desigur, am început să o recomand prietenilor și cunoscuților și nu mică mi-a fost mirarea când am observat că fiecare persoană înțelegea ceva diferit. Pe unii nu îi impresiona prea mult iar alții înțelegeau din ea altceva față de ce înțelesesem eu.
Scurt rezumat
Nuvela este, fără dar și poate, inedită. Un anume Gregor se trezește într-o dimineață într-un corp de insectă. Gregor era un simplu muncitor, avea un job care îi displăcea dar totuși lucra pentru a-și întreține întreaga familie, mama, tatăl și sora. Familia descoperă incidentul, îl tratează cu răceală și încep să-i poarte de grijă lui Gregor până când acesta moare. Totul revine la normal.
Absurdul
Desigur, oricare om care s-ar trezi mâine dimineață într-un corp de insectă nu ar putea să nu se panicheze și să nu înnebunească chiar. În această nuvelă totuși, totul decurge normal și firesc. Gregor observă că e insectă, dar se gândește mai mult la cum va reacționa șeful la faptul că a întârziat la muncă. Deși îi era fizic imposibil și să se ridice din pat, gândurile lui erau la cum va putea prinde un tren mai repede pentru a ajunge totuși la muncă. Căuta să găsească o soluție pentru a le explica tuturor că asemenea evenimente nu sunt prevăzute, și că se poate întâmpla oricui. Șeful ar fi putut înțelege. Nici momentul în care observă că nu mai poate vorbi nu îl sperie prea tare. Putea să fie totul din cauza unei răceli. Când familia observă că Gregor s-a transformat într-un gândac imens, lucrurile intră foarte repede în firesc. Deși la început surprinși, aceștia nu încearcă să găsească motivul ori să facă ceva mai mult, ci doar se mulțumesc să îl închidă în cameră. Sora sa Grete, îi arată compasiunea prin faptul că îi aduce mâncare în fiecare zi. Straniu, personajele acestei nuvele tratează totul firesc, deși evenimentul era cu adevărat straniu și grotesc. Absurdul stă în această atfmosferă construită de Kafka, în care deși situația e cu adevărat gravă, viața își urmează cursul normal.
Minte versus trup
Deși Gregor s-a metamorfozat într-un gândac, mintea a rămas cea umană. El știa foarte bine ce are de făcut, își aducea aminte de viața precedentă și înțelegea tot ce vorbeau oamenii. Faptul că nu mai avea corpul de înainte era singura diferență pe care o putea observa. Îl surprindea și faptul că nu îi mai place laptele, acesta fiind în trecut alimentul său favorit. Cu timpul însă, mintea sa umană începe să sufere și ea anumite transformări. Dintr-o dată, lui Gregor îi plăceau locurile strâmte și întunecoase, îi plăcea mâncarea alterată și avea o dorință nestăpânită de a se cățăra pe pereți. Greta observând aceste ciudate deprinderi se gândește că poate ar fi mai bine să scoată tot mobilierul din cameră pentru a-i oferi gândacului mai mult spațiu de desfășurare. Deși pe Gregor îl încântă ideea la început, acesta suferă o decepție când realizează că nu se va putea despărți de toate obiectele care constituiau dovada existenței sale anterioare în formă umană. Dacă până și amintirile ori obiectele sale dragi ar fi fost scoase din cameră, scopul existenței sale, tot ce a încercat el vreodată să întreprindă ar fi pierdut. Totuși, el nu poate să oprească asta.
Înstrăinarea
Faptul că Gregor nu mai era fizic om îl scosese total din societate. Deși el gândea ca un om, aspectul fizic era mult mai important. Faptul că nu putea să vorbească și să comunice trăirile lui îl făceau total irelevant pentru toți cei din jur. La un moment dat, camera sa devenise un fel de depozit al lucrurilor vechi și nefolositoare. La fel ca el. Irelevant, nefolositor, nedorit. Exact ca un gândac. Gregor nu mai reprezenta un membru al familiei, nu mai aducea bani în casă, nu mai contribuia cu nimic în societate și astfel familia mai devreme sau mai târziu a realizat că ar fi mai bine dacă Gregor ar muri, deoarece Gregor, nu mai era tocmai Gregor. Nimeni nu s-a gândit la faptul că el încă simte și gândește la fel. Această înstrăinare totuși, a început poate chiar de dinainte de metamorfoză.
Concluzii
Părerea mea e că fiecare om se poate metamorfoza. Când nu avem curajul să punem piciorul în prag și ne complacem într-o situație neplăcută, ajungem să devenim ca acei gândaci care nu pot fi de folos nimănui. Kafka oferă omenirii prin această nuvelă o lecție dură despre umanitate, societate și condiția omului care se complace într-o situație din care nu poate evada, indiferent de eforturile pe care le face.
Ecaterina Filimon
Artwork by: Mario Jodra.
Cititul: un hobby pe care îl poți lua cu tine oriunde
,,Dacă nu îți place să citești înseamnă că nu ai găsit cartea potrivită.” spune J. K. Rowling. Cititul reprezintă o activitate prin care ne putem desprinde pentru o perioadă de timp de monotonia, stresul și oboseala pe care le resimțim din ce în ce mai mult în fiecare zi. Ne ajută să uităm de probleme și să explorăm o nouă lume imaginară.
Lumea e a ta
Mulți ar spune că nu există o pasiune mai frumoasă decât călătoritul. Plimbându-ți pașii prin lume, devii conștient de ceea ce te înconjoară, precum și de tine însuți. Nu este ușor să-ți pui viața într-o valiză și să pornești la drum, neștiind unde vei ajunge și când (sau dacă) te vei întoarce, însă poți încerca să evadezi din când în când din mediul în care te învârți constant și să pleci într-o călătorie măcar de scurtă durată.
De ce să pleci?
Pentru că uneori viața în același loc poate deveni sufocantă. Oamenii sunt mereu aceiași, clădirile nu-ți mai atrag privirea nici prin arhitectură, nici prin culori, iar străduțele deja le știi pe de rost pentru că ani întregi le-ai străbătut în fiecare zi. Te-ai săturat de aceleași cafenele, de aceleași restaurante unde mâncarea nu se schimbă niciodată, de aceleași baruri unde ai memorat deja meniul. Uneori, până și aerul te plictisește. Dacă mai ai și un job la care singura parte mai puțin banală este reprezentată de weekend-uri, lista este completă.
Faptul că simți nevoia de a evada dintr-un loc în care crezi că ai poposit prea mult nu este singurul motiv pentru care ar trebui să călătorești. Când iei contact cu alte culturi, îți dai seama cât de diversă este lumea de fapt. Poate dacă fiecare om ar călători, nu ar mai exista atâta ură pentru tot ceea ce este diferit. Este destul de greu și improbabil să fii și călător și ignorant în același timp. Învață să respecți și să apreciezi obiceiurile și valorile celor pe care îi vizitezi, fără a trece însă cu vederea peste posibilele defecte sau erori în gândire ale acestora. Orice popor are neajunsurile sale, chiar dacă din exterior pare a fi perfect.
Cititul pe garduri sau șansa de a te lăuda că ești prost
De ce e important să citim? Eu cred că nu e important – e inevitabil.
Acum paisprezece ani mi-aș fi răspuns așa: trebuie să învăț a citi, ca să știu unde e plecată mama. Altfel, biletul lăsat pe masă e pus acolo ca să-l duc la coș.
Dar nu e chiar așa de fix-pix. O problemă nu e mare, dacă n-a fost mică. Știu asta, pentru că și eu am fost mică, respectiv, o mică problemă, iar acum am crescut: sunt o problemă mare!
De aia, ba nu, nu de aia: citesc, ca să aflu rezolvări, răspunsuri. Apoi îmi pun întrebări. Viața e o ecuație.
Ce sunt cărțile? Sacrificii, magazine, librării, depozite, comori,… un laborator de idei și imagini, din care vei întocmi înțelesul și „filosofia vieții”.
Am citit puține cărți. Le pot ține pe degete. Și am impresia că, dacă aș fi citit o sută de cărți, le-aș fi scăpat demult din mâini. Substratul acestei metafore sau hiperbole duce la ideea lui Tolstoi: „Citiți. Citiți cărți bune. Pe restul le va face viața.” N-am citit o sută de cărți nu pentru că mi-a fost frică să nu-l dezamăgesc pe Tolstoi :), ci pentru că – și revin iar la ideea ipotetică de a le „scăpa jos” – or acest lucru e echivalentul imperativului tolstoinian „Citiți cărți bune”.
Continuă să citești Cititul pe garduri sau șansa de a te lăuda că ești prost
Un secol al memoriei. Literatură şi conştiinţă comunitară în epoca romantică
Un secol al memoriei. Literatură şi conştiinţă comunitară în epoca romantică este noul volum ce a prins viaţă, miercuri 26 aprilie 2017, în cadrul programului Conferinţele Bibliotecii, susţinut de Biblioteca Judeţeană Costache Sturdza din Bacău.
Iubitorii de lectură au avut ocazia să cunoască una dintre personalităţile de seamă ale culturii şi literaturii noastre contemporane, şi anume Doris Mironescu, critic şi lector universitar doctor la Facultatea de Litere, Universitatea ,,Alexandru Ioan Cuza”, ce a semnat noua carte dedicată literaturii române, la Editura Universităţii ,,Alexandru Ioan Cuza”din Iaşi.
Continuă să citești Un secol al memoriei. Literatură şi conştiinţă comunitară în epoca romantică
Arheologia – o știință indispensabilă identității de neam
,,Istoria se face cu documente scrise, fără îndoială, când ele există. Dar ea se face, ea trebuie să se facă fără documente scrise dacă acestea lipsesc. Cu tot ceea ce ingeniozitatea istoricului îi permite să se folosească… cu tot ceea ce, aparținând omului, servește omului, exprimă omul, înseamnă prezența, activitatea, gusturile și modul de a fi al omului.”, susținea Lucien Febvre, cuvinte folsite și în debutul cărții Așezare medievală timpurie de la Ștefan cel Mare – Gutinaș, județul Bacău, scrisă de istoricul Ioan Mitrea.
Cartea, care a avut lansarea vineri, 13 noiembrie 2015 la Muzeul de Istorie din Onești, elucidează o filă nedescifrată până acum din trecutul național. Lucrarea are în vedere o perioadă tulbure a migrațiilor din secolul al VIII-lea din zona Est-Carpatică. Săpăturile arheologice, care stau la temelia redactării acestei cărți, au început în anul 1971, iar de-a lungul deceniilor au fost descoperite locuințe și obiecte, care au pus în evidență gradul de dezvoltare și ocupația populației. Continuă să citești Arheologia – o știință indispensabilă identității de neam