Veronica Micle – Venera eminesciană

casa_memoriala_Veronica_micleDin dorința de a surprinde cât mai multe obiective culturale aflate în Târgu Neamț, ne îndreptăm pașii grăbiți, căci timpul ne presează, spre casa memorială Veronica Micle. Ajunși în fața clădirii nu percepem nici zăranie de ființă care să ne deschidă. Să fi ajuns după programul de vizită? Puțin probabil, căci ora de închidere era departe conform programului afișat. Ne resemnăm pentru moment și ne îndreptăm trupurile ostenite de năvala razelor, peste drum, la Muzeul de Istorie şi Etnografie. Zăbovim puțin aici și din vorbă în vorbă cu muzeograful aflăm că putem vizita și casa care odinioară i-a aparținut Veronicăi Micle.

 Odată ce intru în muzeu mă frapează dimensiunea celor trei camere. Amintirea mea de odinioară este într-un contrast puternic cu noile imagini. Ceea ce altă dată mi se păreau trei saloane impunătoare ce nu puteau fi cuprinse în totalitate de privirea mea de copil, iată că acum odăile nu-mi mai par atât de maiestuoase, însă un alt aspect capătă proporții însemnate. În prezentarea sa, muzeograful ne schițează câteva aspecte din viața intimă a Veronicăi.

Casa a fost construită de călugării de la Mănăstirea Neamț, ulterior fiind cumpărată de mama Veronicăi. La 14 ani, copila se căsătorește cu Ștefan Micle, profesor universitar cu 29 de ani mai în etate decât Veronica. O diferență destul de mare, nu? Dar ce să-i faci când dragostea e atât de puternică, iar tânăra radiază o frumusețe angelică? Totuși, să fi fost profesorul universitar, căruia îi dăruise două fiice, marea dragoste a tinerei? Hmm, categoric nu. Sentimentele profunde de dragoste îi inundă sufletul abia în 1872, când îl întâlnește pe Mihai Eminescu la Viena. Dragostea dintre cei doi nu este o noutate pentru contemporani, mărturie stau corespondențele dintre cei doi, dar și capodoperele lirice eminesciene. Veronica devine pentru tânărul poet izvorul de inspirație al creațiilor sale. Ștefan Micle moare în 1879, iar cei doi tineri vor să-și oficializeze iubirea.

 micle

Căsătoria este văzută ca o încununare a iubirii dintre două persoane, și nimeni și nimic nu poate să zdruncine hotărârea a doi tineri să se căsătorească. Și, totuși, în cazul Eminescu-Micle factorii externi au reușit să împiedice dorința celor doi. Titu Maiorescu este printre primii care s-au opus cu vehemență acestei căsătorii, considerând că oficializarea relației ar fi banalizat forța creatoare a poetului. Să fie căsătoria un impediment în dezvoltarea unei ființe? Să fie căsătoria un factor care, în loc să înalțe două suflete spre idealuri înalte, le regresează? Să fie căsătoria un element în urma căruia dragostea este dizolvată? De multe ori auzim faptul că după căsătorie în iubirea este înlocuită de respect, dar, oare iubirea în sine nu presupune respect?

Mariajul dintre cei doi, în concepția contemporanilor acelei vremi, ar fi plasat geniul poetic eminescian în comun, tânăra bălaie nemaireprezentând muza inspirației creatoare.

Se pare că opiniile prietenilor au influențat decizia celor doi, sau poate căsătoria lor era menită să aibă loc în altă dimensiune. Cine știe. Cert e că atât Veronica Micle, cât și Mihai Eminescu au părăsit amândoi această lume în același an, 1889.

Mihaela – Ștefania Puțeanu

micle 6

Echipa EduSoft la Târpești

muzeul_popaDupă un prânz consistent, întotdeauna somnul este cel care îți dă târcoale, însă împreună cu Gabriela și Ana, ne înfrânăm această plăcere și pornim la drum spre următorul obiectiv de vizitat. Luăm mașina și în circa 10 minute ajungem la Muzeul Popa din Târpești. Nu mică ne-a fost mirarea, căci în timp ce străbăteam ulițele zonei, zăream la fiecare pas indicatoare care ne sugerau direcția corectă. Acest aspect denotă o bună organizare și o implicare serioasă în administrarea muzeului.

Cu siguranță fiecare dintre voi ați vizitat cel puțin o dată un muzeu, însă, vă spun de la început că nimic nu se compară cu muzeul Popa din Târpești. Sinceră să fiu, nu eram prea entuziasmată la auzul că vom vizita un muzeu. Deja îmi imaginam trei camere bătrânești cu trei obiecte și o fotografie răsfirate în câte un colț. Însă plictisul mi-a fost alungat de îndată ce am coborât din mașină, în fața porților muzeului. Primul impact vizual l-am avut cu design-ul ancestral al gardului ce împrejmuia curtea. Porțile cioplite din lemn purtau mărturia unui talent rar întâlnit.

muzeul_popa_1

De o parte și de alta a porții stau de strajă trei stâlpi masivi, iar între ei, scândurile care alcătuiesc poarta au cioplit în partea superioară câte o înfățișare, care, așa cum vom afla mai târziu, fac trimitere la colectivul sătesc de odinioară. Figurinele sculptate în lemn sunt așezate ierarhic în funcție de statutul membrilor comunității pe care îi înfățișează. Astfel, în mijloc, sunt reprezentați primarul și preotul, ulterior fiind dispuși ceilalți consăteni. Gardul este tipic construcțiilor bătrânești pe care le putem regăsi în imaginea gospodăriei bunicilor noștri.

Deschidem poarta și verdele crud al ierbii de primăvară ne izbește simțul vizual. E primăvară și noi nu știm?? Nu, suntem încă în toiul verii, dar în curtea din Târpești nu se mai resimte arșița dogoritoare. Pomii încărcați, casa bătrânească frumos îngrijită mă fac să retrăiesc clipele frumoasei copilării. Ne întâmpină fiul creatorului muzeului Nicolae Popa, domnul Nicolas Popa, un extraordinar orator, care cu multă dibăcie ne atrage atenția asupra poveștii pe care ne-o relatează.

Astfel, aflăm că Nicolae Popa este un important exponent al tradiției satului arhaic. Opera sa reflectă două dimensiuni ale creativității sale: una îndreptată spre arheologie și cealaltă spre meșteșug. A fost considerat un dușman al poporului și condamnat la 5 ani de închisoare, din 1952 până în 1957. Experiența din perioada petrecută în închisorile de temut ale acelei vremi (Jilava, Gherla) au avut un impact grav asupra reintegrării în societate a creatorului popular. Încercând să-și găsească o liniște lăuntrică și să-și construiască un spațiu în care să se simtă liber, a început să-și dedice timpul creațiilor artistice. Drept mărturie stau sculpturile din piatră și lemn ce animă curtea. Debutul său ca meșter popular a reprezentat o încercare de a-și umple timpul după eliberarea din închisoare. Ceea ce aduce nou meșterul din Târpești este tocmai originalitatea operelor sale. Pe un fond al tradiției folclorice el și-a construit întreaga operă, valorificând pentru prima dată sculpturile în piatră.

muzeul_popa_3

Interiorul muzeului este arhiîncărcat cu obiecte tradiționale dintre cele mai diverse. Măști populare, costumații purtate la diferite ritualuri și sărbători, obiecte țărănești destinate muncilor agricole și nu numai – toate conferă aerul de mult apus al vieții de la țară.

Pereții de la intrarea în casă sunt acoperiți de tablouri semnate Nicolae Popa (sau alţi pictori populari). Peisajele naive dau culoare locației și, totodată, creează profilul unei personalități înzestrată cu atâtea aptitudini.

Rămânem uimiți de faptul că, pe lângă meșteșug, s-a ocupat și de arheologie, lui datorându-se bucuria noastră de a vedea obiecte de cult ce datează din secolul al XVI-lea sau monede, unelte agricole sau obiecte din gospodăria vremurilor trecute.

Muzeul din Târpești conservă cu loialitate aspectele comunității de demult.

Mihaela-Ștefania Puțeanu

Întâlnire cu Pogany

ilinca_istrate (12)

Încântate de splendoarea Cetății Neamț, zăbovim ceva timp în curtea acesteia, dar ceasornicul stomahic ne anunță că ora prânzului a sosit, așa că ne îndreptăm spre poalele Dealului Cetății pentru a găsi un popas. Cum însă e bine știut faptul că să cobori e mai dificil decât să urci, începem să ne gândim cum am putea să ajunge la destinația noastră cu mai puțin efort.

Dar, în timp ce încercam să iscodim o soluție pentru ușurarea drumeției noastre, ceva îmi atrage atenția. Nu, nu erau nici turiștii, nici coroanele copacilor ce se înălțau deasupra noastră, era ceva… mă întorc… și… întâlnesc privirea unui copil. E ceva ciudat, îmi spun, copilul avea agățate de umeri o multitudine de fire. Le urmăresc, iar privirea mea observă la capătul lor două mâini… o tânără îl îndemna pe micul copil să salute trecătorii. Ne îndreptăm spre ei și îmi dau seama că ceea ce mi se păruse a fi un copil este de fapt o păpușă mânuită de tânăra Ilinca Istrate. Din vorbă în vorbă aflăm că Pogany, căci așa se numea micuțul din fața noastră, este un actor de comedie, care are un țel clar definit: să aducă lumină și bucurie în suflete, indiferent de vârstă. Continuă să citești Întâlnire cu Pogany

Cetatea Neamț – un puternic potențial turistic

Ora 8:30. Forfota orașului te alungă din constrângerea urbană spre locuri lipsite de agitație. Având stabilită o mini excursie în zona județului Neamț, iată-ne poziționate confortabil în mașină și pregătite de i scurtă aventură în inima Moldovei. Alături de Gabriela și de Ana, pornim la drum cu mult entuziasm (mai puțin din partea mea, căci călătoriile cu mașina sunt o adevărată provocare atât pentru mine, cât și pentru pasageri…).

După un popas la Centrul Medical „Speranța Bolnavilor” din Barticeşti, comuna Boteşti, ajungem în Târgu Neamț, un orășeldin Nord – Estul României, care se bucură de o încărcătură culturală impresionantă (Cetatea Neamț, Muzeul Popa din Târpești, casa memorială Veronica Micle, casa memorială Ion Creangă etc.)

Având atâtea obiective culturale, hotărâm să începem drumeția noastră cu stânca Timuș, unde se înalță maiestuos de 8 veacuri Cetatea Neamț.

cetatea_neamtului

Plătim taxa de intrare (una simbolică, ce-i drept) și ne îndreptăm spre cetate pe podul de lemn asemenea unei serpentine care bate la porțile fortăreței. Nu reziști tentației de a imortaliza momentul. Odată ce poza e gata făcută ne continuăm plimbarea spre cetate.

Continuă să citești Cetatea Neamț – un puternic potențial turistic

Nisipurile de aur – Am făcut-o și pe asta!

Deși mai avem doar 3 zile de stat în această frumoasă și călduroasă țară, nu pierdem niciun moment și valorificăm fiecare zi rămasă. Entuziasmul nostru și dorința de cunoaștere a mai înduplecat puțin vremea, iar soarele nu a întârziat să apară încă de la primele ore ale dimineții. Deși mai bătea puțin vântul, nu a fost un impediment și am plecat spre Nisipurile de Aur. Am luat primul microbuz de la Balcic la Albena, întrucât, după informațiile dobândite, nu exista nicio cursă directă. De la Albena am luat microbuzul către Varna, iar după 14 km am ajuns la destinație. Am avut nenorocul să dăm peste niște șoferi necunoscători de limbă engleză, iar “Golden Sands” nu sună cunoscut auzului lor.

Prima noastră țintă a fost, bineînțeles, plaja. Nu a fost greu să o găsim; majoritatea oamenilor mergea în aceeași direcție, așa că ne-am luat și noi după “turmă”. Să mai vorbim despre românii pe care îi găsim la tot pasul? Nu trebuie să neg că prezența lor aici îmi dă un oarecare sentiment de siguranță, dar îmi sporește dorința de a mai rămâne în Bulgaria.

Ajunsă pe plajă, din nou în fața mării, același sentiment de liniște mă cuprinde. De fiecare dată când talpa mea atinge ușor nisipul, iar ochii mei străpung marea, mii de emoții mă cuprind. Acestea sunt amplificate și de peisajul care mă înconjoară. Plajele sunt toate la fel; în fond, e doar nisip. Dar contează foarte mult cum sunt puse în evidență, iar pentru o zonă turistică asta face diferența atât la alegerile oamenilor, dar și la buzunarele întreprinzătorilor. Mi-a plăcut plaja de aici, însă e pompoasă. Pe nisip se înșirau nenumărate umbreluțe din paie, măsuțe de lemn, șezlonguri și chiar un loc special amenajat pentru masaje.

Numeroși turiști au optat pentru puțină adrenalină, așa că au dat șezlongul de pe plajă pentru parapantă și au ales să facă surfing, iar acest lucru se pare că le-a făcut mare plăcere. Bineînțeles că și pe noi ne-a încântat ideea, dar am preferat totuși să privim de pe plajă.

DSC_0772

La finalul zilei am putut spune că “Am făcut-o și pe asta!”, iar obiectivul zilei de astăzi a fost atins. Astfel a trecut o altă zi petrecută alături de o companie plăcută, Gabriela.

Claudia-Elena Lupu

…şi-am plecat în Bulgaria!

Gabi2Căldura dogoritoare a oraşului tot îndeamna gândul să zboare la vacanţă. Aşa că ce putea oare să sune mai bine decât propunerea de a pleca la mare pe ţămul bulgăresc cu Claudia? Am zis “da” într-o clipită! Ca abia apoi să vină întrebarea…dar cine e Claudia?! Iată o parte interesantă a surprizei făcute de dl. Bogdan Pătruţ (EduSoft). Mi-am pus ochelarii de soare şi am văzut noutatea în două nuanţe: a descoperi locurile pline de frumuseţe ale unei ţări ştiute doar de pe hartă şi a face asta cu o persoană nemaiîntâlnită. În loc de “blind date”, noi am făcut un fel de “blind holiday”, iar combinaţia s-a dovedit a fi reuşită, căci nu-mi puteam imagina o tovarăşă mai veselă şi mai prietenoasă decât Claudia.

Aşa că… iată-ne la Balcic – oraşul ce urma a ne ţine loc de “acasă” pentru următoarele 6 nopţi. Şi în vorbele mele e chiar mai mult adevăr decât prevede metafora, fiindcă, în loc de mulţi străini şi de vorbit cu mâinile, am dat de mulţi români şi de bulgari care ştiau a le zice pe româneşte.

Oboseala drumului nu a mai încăput de curiozitatea noastră, deci prima zi a început şi cu prima plimbare. Ne-am lăsat bagajele şi am luat-o frumuşel la pas pe străduţele Balcicului, făcându-ne loc printre turişti şi vârându-ne năsucul prin conversaţiile în limba română, ca să mai aflăm şi noi câte ceva. Aşa am dat de Răzvan, un tânăr român stabilit în Bulgaria, care a devenit Google-ul nostru preţ de minute bune. El ne-a spus despre frumuseţile Castelului Reginei Maria şi despre Grădina Botanică – “must”-urile turistice –  pe care aveam să le vizităm numaidecât a doua zi. În jurul lor era format un ciorchine de tarabe şi terase care-ţi luau ochii cu fel de fel de oferte, suveniruri, culori şi arome, alcătuind agitaţia specifică unui loc de interes pentru vizitatori curioşi şi… flămânzi!

Mutându-ne atenţia în locuri mai puţin agitate, am ajuns să ne odihnim privirea pe albastrul mării, încheind ziua cu o plimbare pe plajă. O briză lină şi câţiva paşi pierduţi pe nisip păreau să ne promită o şedere plină de amintiri frumoase.

Gabriela Tăbăcaru

Vizită la Castelul Reginei Maria şi la Grădina Botanică din Balcic

Joi, 30 iulie, am hotărât să descoperim ce secrete ascunde Castelul Reginei Maria, așa că încă de dimineață am început mica vânătoare de informații.  Am aflat că acest castel a fost construit ca reședință pentru Regina Maria a României, în perioada în care Cadrilaterul a aparținut României. Complexul cuprinde o grădină botanică, mai multe vile rezidențiale, o sală a fumătorilor, o pivniță, o capelă, un izvor de apă și diverse alte clădiri. Cea mai mare parte este ocupată de Parcul Botanic (Grădina Botanică), unde se întâlnesc diferite specii de plante, chiar și medicinale, o multitudine de flori viu colorate, care parcă însuflețesc zona, și chiar şi o expoziție permanentă de cactuși.

DSC_0505

DSC_0535

Regina Maria a avut 6 copii: Prințul Carol al II-lea, Principesa Elisabeta, Principesa Maria, Prințul Nicolae, Principesa Ileana și Prințul Mircea.

Continuă să citești Vizită la Castelul Reginei Maria şi la Grădina Botanică din Balcic