Trecutul poporului român reprezintă un adevărat tezaur spiritual pe care ar trebui să-l valorificăm și să nu-l lăsăm pieirii în negura timpurilor. Legende, cântece, portul popular, lăcașuri de cult, cetăți, muzee, toate păstrează peisajul pitoresc al vremurilor de demult.
Undeva în Nordul Moldovei, în regiunea Bucovinei este situată Suceava. Cum e bine cunoscut faptul că Suceava se numără printre cele mai vechi așezăminte din România, mii de turiști poposesc anual pe meleagurile sucevene. Aici, în creierul țării, veghează falnica Cetate de Scaun a Sucevei. Cetatea medievală este atestată documentar pentru prima dată în anul 1388, susținându-se că domnitorul Petru I a fost cel care a ridicat zidurile cetății. De-a lungul timpului, mari domnitori au contribuit la consolidarea și menținerea ei, întrucât cetatea este așezată strategic, într-un loc în care toată panorama Sucevei poate fi văzută. Continuă să citești Cetatea de Scaun a Sucevei – o bijuterie culturală în nordul Moldovei
Un punct de referinţă în panopticul spiritualităţii creştine româneşti, Mănăstirea Moldoviţa, glorioasă prin tumultosul său trecut istoric, a străjuit de-a lungul veacurilor hotarul nordic al Moldovei.
Originea acestui monument înscris pe lista patrimoniului cultural mondial Unesco este învăluită în mister, întrucât nu se cunoaşte cu certitudine de când data vechea ruină lângă care a fost înălţat noul edificiu religios. Totuşi, tradiţia pomeneşte de existenţa acesteia în timpul voievozilor Muşatini. Atestările documentare din perioada anilor 1402-1410 menţionează despre prima construcţie din piatră, cu hramul Buna Vestire. Astfel, în timpul paşnicei domnii a lui Alexandru cel Bun, Mănăstirea Moldoviţa a fost ocrotită, rezistând până la sfârşitul secolului al XV-lea, moment în care se prăbuseşte datorita unei alunecări de teren. De altfel, la mică distanţă de râul Ciumarnei, unde a existat odinioară o bisericuţă de lemn, nu departe de construcţia actuală, pot fi observate şi astăzi ruinele ruinele celei mai vechi biserici de piatra de pe tărâmul Moldovei.
Petru Rareş, manifestând acelaşi gust artistic ca tatal său, Ştefan cel Mare, din dorinţa de a exista o continuitate a acestei mănăstiri, iniţiază în 1532 ctitoria aşezământului actual, păstrând acelaşi hram religios. În plus, acesta împrejmuieşte mănăstirea cu ziduri şi turnuri de apărare, conturând imaginea unei mici fortăreţe. Pe vechea fundaţie, episcopul Efrem de Rădăuți pune bazele, între anii 1610-1612, casei egumenice (clişarniţa), în intenţia de a păstra odoarele bisericii şi de a întemeia o şcoală de copişti şi miniaturişti, continuând astfel opera culturală a succesorului său. Continuă să citești Mănăstirea Moldoviţa
Departe în timp (1798), dar nu și în spațiu – la doar 18 km de localitatea bucovineană, Gura Humorului, Cacica se numără printre cele mai vechi mine de exploatare de sare cristalizată din saramură de pe continentul european. După amplasarea în cadrul județului, comuna Cacica reprezintă inima Sucevei. Dacă e să ne furișăm în timp, cu siguranță, Cacica nu e despre o civilizație care s-a dezvoltat în urma apariției sistemului de irigații în preajma fluviului Nil, dar, cel puțin denumirea, se trage de la un pârăiaș, Kaczka. Din slavonă, acesta înseamnă rață.
Despre Cacica vorbesc documentele sfârșitului secolului al XVIII-lea. Până atunci însă, cu mai mult de 200 de ani înainte de a se scurge veacul al optsprezecelea, în regiunea românească, supusă fiind administrației austriece, s-a deschis o mină pentru cele 20 de familii poloneze și altele patru de ucrainieni, poposite aici în urma văditului interes pentru sarea – bogăție minerală după care tânjeau habsburgii. Pentru a da undă verde mineritului, lucrările de defrișare a zonei a trebuit să înceapă curând, ceea ce a și urmat.
Pe pământ românesc, polonezii s-au acomodat foarte repede, astfel încât localitatea să se transforme într-o patrie a lor, în ciuda celor patru familii de ucrainieni. S-au gândit oare că pun temelia unei comunități care va dăinui secole?Nu, ei doar minau.
Cacica, arc peste timp
Dacă te rătăcesc picioarele cumva prin Cacica, de vină e Salina. Iar natura are motivele sale pentru asta: cele peste 8200 de galerii armate cu lemn și vechi de sute de ani te ajută să străbați cele două secole de existență. Fiind săpată manual, salina e un muzeu al amprentelor, nefolosindu-se niciun alt utilaj decât mâna omului. Azi, Salina Cacica, adevărata moștenire a timpului, simbolizează perfecțiunea naturii. Nu în zadar, pentru că în subteran poți pătrunde doar datorită treptelor de brad pe care sarea le-a îmbrățișat, împietrindu-le veșnicia în inima vremii.
Una din cele 8200 de galerii în sare
Deschiderea oficială a salinei a avut loc în anul 1791. Întinzându-se pe o arie impozantă, baza turistică presupune un traseu de 5oo de metri. Munca acelor ocnași de acum 300 de ani au ridicat prin viitoarea Cacică un monument timpului, în care stă Dumnezeu, la capătul opus al celor 150 de trepte de coborât. Acolo, turiștii pot face cele mai impresionante poze primului obiectiv turistic din întregul complex, Capela Romano-Catolică Sfânta Varvara.
Capela Romano-Catolică Sfânta Varvara
La 29 demetri în pământ, în 1803, mâini dibace și iscusite încep primele ciopliri pentru ridicarea unui lăcaș sfânt, a cărui cruce, amvon, rambleu și altar sunt sculptate în sare. Tot în același perete sărat, înzidirea chipului Sfintei Varvara în blocurile sudice de sare va fi devenit icoana bisericii cu același nume, protectoarea minerilor.
Tot mai spre adâncurile pământurilor cacice, la 35 de metri adâncime de lumina soarelui, zidarii au dat de suficiente minerale de sare, pentru a reda silueta Capelei Ortodoxe. Galeria în care aceasta este săpată depășește cu mult pe cea în care se află capela catolică, fiind mal largă, în pereții salinei sculptându-se basoreliefuri cu motive religioase. Ajunși aici, turiștii se pot închina Icoanei Sfântului Daniil Sihastrul.
Lacul Sărat, unic în România
Chiar și în lipsa plutei, cea cu care însuși Carol I se plimbase, pe apa artificial amenajată în salină, Lacul Sărat de la Cacica este unic în țară. Ceva mai adânc decât cele două capele, forma lacului este redată și de balustrada de lemn care înconjoară apa. Pereții impetuoși țin în brațe cristalele de sare ce conferă anturajului un aspect luxos și curat, aidoma unei săli de operație, datorită aerului pur din întreaga salină.
Lacul Sărat, Salina Cacica
Întâlnirile festive, balurile, spectacolele de altădată erau marcate într-o sală la fel de sărată, care poartă denumirea de Sala de dans ori Sala ing. Agripa Popescu. Aceasta este destul de încăpătoare, având și trei balcoane, săpate și ele în sare. Azi, aceeași sală și-a păstrat doar numele, fiind destinată pasionaților de sport, transformându-se în teren de volei și tenis.
Terenul de sport.
La aproximativ 40 de metri în sare, Salina Cacica surprinde și cucerește prin sănătate, manufactură splendidă, istorie palpitantă și peisaje cum numai la Bucovina se-ntâmplă să dea Dumnezeu.
Bucovina, frumoasa Bucovină! Câte s-au vorbit, câte s-au scris, câte s-au cântat despre Bucovina! Şi câte o să ne mai spui şi tu dacă o să ajungi pe acolo!
Sunt sigură că într-un sfârşit de săptămână frumos, când o să te trezeşti dimineaţa şi o să te simţi liber să faci ce vrei, o să alegi să ajungi în Bucovina. O să-ţi bei cafeaua, o să îţi cumperi nişte mere şi cornuri cu ciocolată şi o să porneşti la drum. Pentru că o să vrei să simţi libertatea aceea. Vei dori să evadezi şi să te ascunzi undeva. Iar Bucovina este exact regiunea pe care trebuie să o alegi. Iar eu o să te ajut să-ţi adaugi pe listă nişte obiective turistice pe care nu le poţi rata!
Atestat documentar pentru prima oară în anul 1224, Biertanul se înacadrează în rândul primelor aşezări germanice din Ardeal. În anul 1397, localitatea este atestată ca cetate, dând naştere în centrul său, între anii 1490 și 1520, unui maiestuos centru arhitectural medieval, alcătuit dintr-o faimoasă biserică înconjurată de fortificaţii. Biserica Biertan este consolidată în stil gotic, fiind totodată ultima din regiunea Transilvaniei ridicată conform acestui tip arhitectural. Edificiul monumental se profilează sub forma unei clădiri de mari dimensiuni, având trei hale de înălţimi egale. Citește mai departe aici…
Arhitecturi deosebite cu elemente specifice, cuprinzând detalii minuțioase, îi dau fiecărui loc unicitate. Pașii ne-au purtat și în satul Adjudeni (comuna Tămăşeni, judeţul Neamţ), cu localnici de frunte, ce-au făcut din satul lor un loc de oameni cu adevărat gospodari. unei comune de asemenea dimensiuni, ce cuprinde în jur de 1300 de familii cu locuințe una și una. Oameni uniți prin hărnicie, dar și prin credință, se bucură la Adjudeni de o adevărată minune. Cu adevărat împărăția lui Dumnezeu pare a fi coborât pe pământ în această somptuoasă biserică, ce sparge cerul cu înălțimea amețitoare a vârfurilor ei. Prin turnurile sale pare că-și trage de sus seva divinității, hrănindu-se cu har dumnezeiesc spre a domni etern în lumea oamenilor. Citește mai mult aici…
Rădăuți este un municipiu în județul Suceava, având în jur de 31000 locuitori. Rădăuți este situat în Podișul Sucevei, la altitudinea de 370 metri, la confluența râurilor Sucevița cu Suceava.
Așezare străveche, devine în 1359 reședință domnească, iar in 1415 sediul unei episcopii, dezvoltându-se apoi ca târg și ca centru de convergență economică regională. Ulterior a devenit un remarcabil centru al industriei lemnului.
„Primăria din Rădăuţi” de Cezar Suceveanu – Operă proprie. Sub licență CC BY 3.0 via Wikimedia Commons – https://commons.wikimedia.org/wiki/ File:Prim%C4%83ria_din_R%C4%83d%C4%83u%C5%A3i.jpg #/media/File: Prim%C4%83ria_din_R%C4%83d%C4%83u%C5%A3i.jpg
Mănăstirea Sucevița se află în comuna Sucevița din județul Suceava. Mănăstirea Sucevița face parte din seria mănăstirilor întărite cu ziduri de apărare.
Este construita de Gheorghe, Simion și Ieremia Movilă (1582-1584). Biserica mănăstirii, capodopera a arhitecturii medievale moldovenești, cuprinde un valoros ansamblu de pictură murală.
Decorația pictată este realizată în 1601 și îmbracă în întregime pereții, atât în interior, cât și în exterior. Mănăstirea are o incinta pătratică, înconjurată de ziduri groase de 3 metri și înalte de 6 metri, prevăzute cu contraforturi și cu metereze.
Biserica din incinta Mănăstirii Sucevița (Rolly00, Wikipedia, Robert Anton)
Biserica mănăstirii, amplasată în centrul ansamblului, prezintă o îmbinare a trăsăturilor caracteristice mănăstirilor nord-moldovene ca Probota și Humor, cu elemente noi evidențiindu-se două pridvorașe ce preced intrările. Fațadele bisericii sunt decorate în frescă, executată într-o manieră artistică desăvârșită, impresionând prin mare număr de imagini ce cuprind toate figurile biblice (Scara Cerurilor, Arborele lui Jeseu).
În interior, imaginile Genezei sunt considerate cele mai reușite picturi moldovenești, alături de scenele Arginții lui Iuda și IIsus în fața lui Pilat. Tabloul votiv înfățișează pe ctitori, împreună cu familiile lor. Clădirea situată pe latura estică a ansamblului, construită ca locuința domnească, adăpostește acum un muzeu, în care sunt expuse obiecte de cult lucrate în mănastire (cruci, iconițe, tăvi), cărti rare, broderii în fir de aur și impodobite cu perle etc.
Arta populară românească a îmbrăcat din cele mai vechi timpuri haina bogăţiei şi a diversităţii formelor de manifestare. Harul meşteşugului s-a revărsat cu mult elan asupra spiritualităţii poporului nostru, dând naştere unui veritabil tezaur cultural, o imensă paletă de bogăţii purtătoare a bucuriilor, tristeţilor, credinţelor acestui neam ce şi-a tălmăcit adânc experienţa.
Oul… mica formă a tuturor formelor…, mărturiseşte Brâncuşi, adică metaforă a începutului şi a sfârşitului, un univers închis în sine, într-o coajă, simbol arhetipal al regenerării şi permanenţei vieţii. Valenţe multiple capătă în sfera sa de simboluri mica pecete a ecloziunii universale, suscitând interesul tradiţiei populare, ce-a făurit splendide bijuterii decorative.
Trecutul poporului român reprezintă un adevărat tezaur spiritual pe care ar trebui să-l valorificăm și să nu-l lăsăm pieirii în negura timpurilor. Legende, cântece, portul popular, lăcașuri de cult, cetăți, muzee, toate păstrează peisajul pitoresc al vremurilor de demult.
Un punct de referinţă în panopticul spiritualităţii creştine româneşti, 
