Arhive biserica - Pagina 2 din 4

Mănăstirea Suceviţa – verde de smarald

Se spune adesea că orice român are datoria morală faţă de patrie şi Dumnezeu să întreprindă o călătorie în fascinantul tărâm bucovinean, unde s-au cristalizat cele mai fermecătoare mărturii ale spiritualităţii creştine româneşti. Aşa se face că în rândul lăcaşelor de cult, ce fac o deosebită cinste conduitei religioase a poporului nostru, se înscrie şi Mănăstirea Suceviţa – ctitorie comună a familiilor Movileștilor (mari boieri, cărturari și chiar domnitori ai Moldovei și Țării Românești în perioada secolelor XVI-XVII), înscrisă pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO.

Deşi se cunosc cei care au iniţiat consolidarea acestui deosebit monument, există totuşi o aură de legendă pe care credinţa populară o proiectează asupra procesului de fundamentare al edificiului. Un sâmbure de mister se naşte astfel în conştiinţa societăţii tradiţionale, care vorbeşte despre o anumită femeie, necunoscuta sau muta, cum este denumită pe aceste meleaguri, ce timp de 30 ani a cărat zilnic piatră pentru ridicarea aceastei mănăstiri. Întrucât până în anul 1937 aici a fost doar mănăstire de călugări, misterioasa femeie purta un voal negru pe faţă şi nu vorbea cu nimeni. Nu se ştie care sunt cauzele pentru care ea şi-a asumat acest canon, însă se vorbeşte despre dorinţa sa de a fi îngropată în biserică. Această cinste nu i-a putut fi acordată, dar în amintirea trudei şi evlaviei sale i-a fost sculptat chipul pe turnul clopotniţei.

Marginită de apele Suceviţei, ce-i scaldă unduios tihna ancestrală, Mănăstirea Suceviţa datează din secolul al XVI-lea, purtând ca hram al bisericii Învierea Domnului. Tradiţia menţionează ca bază a complexului religios actual un modest schit de lemn, atribuit călugărului Pahomie. Deşi la începututile sale lăcaşul de cult era de proporţii modeste, edificiul a devenit treptat o emblemă a marii familii boiereşti. Astfel, dacă din punct de vedere documentar Mănăstirea Suceviţa este atestată la anul 1586, ca rezultntă al iniţiativei Mitropolitului Gheorghe Movilă, odată ce, în anul 1595, la tronul Moldovei ajunge Ieremia Movilă, sălaşul monahal se îmbogăţeşte cu două pridvoare, zidurile şi turnurile de incintă – mănăstirea căpătând astfel aspect de cetate medievală, o casă domnească, ale cărei ruine mai pot fi observate şi astăzi pe latura de nord, precum şi chilii pentru călugări. De remarcat este şi faptul că tot în decursul domniei acestuia se realizează şi pictura bisericii, frescă realizată de fraţii Ioan Zugravul şi Sofronie, ceea ce a conferit mănăstirii o incontestabilă valoare culturală, artistică şi religioasă. Continuă să citești Mănăstirea Suceviţa – verde de smarald

Piaţa Unirii din Cluj

Piaţa Unirii din Cluj a reprezentat în trecut centrul oraşului medieval, al cărui punct de referinţă l-a constituit Biserica Sfântul Mihail. Având o dimensiune de cca. 220 m pe 160 m, aceasta este cea mai mare dintre vechile pieţe din centrul și sud-estul Europei.

Fiind precedată de existenţa Pieţei Mici (denumită astăzi Piaţa Muzeului), aceasta devine a doua piaţă a Clujului ce, în Evul Mediu, purta denumirea de Piaţa Mare, spre a se realiza o diferenţiere între cele două. Spre sfârşitul sec. al XIX-lea, a primit denumirea de Piaţa Principală, iar în prima parte a sec. al XX-lea numele i-a fost schimbat în Piaţa Regele Matia, în onoarea regelui Matia Corvin. După Unirea de la 1918, piaţa a căpătat numele acestui eveniment istoric deosebit de important. În timpul regimului comunist a purtat denumirea de Piaţa Libertăţii, dar ulterior s-a revenit la forma actuală a numelui său. Continuă să citești Piaţa Unirii din Cluj

Un suflu de sfințenie

8 septembrie 2015. E o zi sfântă. Privim cu ochii limpezi ai inimii cum razele soarelui ne luminează calea cu blândețe. Căci am pornit într-o misiune nobilă, pe urmele spiritualității, lăsându-ne sufletul purtat spre locurile în care se revarsă pe pământ divinitatea. Îndrumați de gândul cel bun, am căutat hrana sufletului într-un mănunchi de religie ce împletește cultele bisericești ca pe o coroniță de flori sfinte.

Pașii ni se opresc în fața turlelor albe ce se înalță sub infinitul cerului. Crucile din vârf se pierd în norii răzleți, atingând Împărăția lui Dumnezeu. Regatul ceresc își pogoară minunea asupra zidurilor nestrămutate ale credinței, ce-și au temelia adânc înfiptă în lutul din care am fost creați. Zace pe pământ o frântură de paradis ca o liană divină aruncată de sus, pe care alunecă îngerii. De ea se agață oamenii, vrând să urce la cer și să se despovăreze de păcate, fiindu-le sufletul prea greu de apăsări lumești.

Nu-i chip să privești biserica fără să-ți rănești ochii întinați de slăbiciune trupească cu atâta lumină sfântă impregnată în ziduri! Suntem în fața ei doar bieți omuleți de humă, prea mici să înțelegem atâta măreție. Dar în piept ne bate harul divin prin bunătatea inimii noastre, lucrând astfel prin noi minunea din care și cerul, și pământul își trag seva. Continuă să citești Un suflu de sfințenie

Trecutul – o parte din noi

,,Noi nu ne deosebim prin ceea ce suntem, ci prin morţii pe care fiecare îi plângem.” (Varujan Vosganian)

Ce-am fi noi dacă nu ar fi părinții noștri? Ce ar fi părinții noștri, dacă nu ar fi fost bunicii noștri? Ce am fi fost noi, dacă nu ar fi fost strămoșii noștri? Poate am fi fost un infinit de particule fără un început, fără un sfârșit. Poate am fi fost o altă persoană, de altă origine, cu o altă entitate sau simplu, poate nu am fi fost. Istoriei îi datorăm existența noastră, faptul că ne trezim, privim cerul, stelele, tot ce ne înconjoară, faptul că avem suflu. Pentru fiecare dintre noi există hărăzită o filă în marea istorie a lumii, însă de noi depinde dacă ne transformăm existența într-un condei și o umplem cu cerneala faptelor noastre, sau o lăsăm albă, imaculată, neavând trecut nici măcar numele pe ea. Continuă să citești Trecutul – o parte din noi

Mănăstirile Bârsana și Săpânța-Peri – simbolul veșniciei maramureșene

Maramureșul se înscrie în circuitul marilor valori turistice și culturale ale Europei, acest fapt fiind dovedit de trecutul și prezentul acestui colț al României exprimate prin vestigii străvechi și edificii grandioase, cum sunt bisericile din lemn maramureșene.

Mănăstirea Bârsana - Sursa aici — Mănăstirea Bârsana – Sursa aici

Mănăstirea Bârsana este un lăcaș de cult din județul Maramureș, situat pe Valea Izei, considerat icoana sfințeniei din spațiul maramureșean. Lăcașul este atestat documentar la 21 iulie 1390, ca făcând parte din proprietatea familiei de rang înalt, Dragoș. Inițial, vechea biserică din lemn a fost construită în zona numită Părul Călugărului în 1711, ca gest de mulțumire pe care l-au adus localnicii lui Dumnezeu, fiindcă i-a ferit de ciuma care afectase împrejmuirile.

Din cauza faptului că mănăstirea era adâncită în inima unei păduri de foioase, la o impresionantă depărtare de așezarea sătească, iar accesul era dificil, s-a hotărât, douăzeci și opt de ani mai târziu, mutarea bisericii pe valea Izei, pe locul unui cimitir ivit după bătălia de la 1717 cu tătarii. Conform tradiției locale, mănăstirea Bârsana a fost mutată cu ajutorul voievodului Balcu și a frate său Drag. Continuă să citești Mănăstirile Bârsana și Săpânța-Peri – simbolul veșniciei maramureșene

Mănăstirea Sinaia – Catedrala Carpaţilor

Mănăstirea Sinaia este un așezământ creștin-ortodox din orașul Sinaia, județul Prahova. Monumentul este supranumit „Catedrala Carpaților”, deoarece este situat într-un cadru natural de o frumusețe ireală și reprezintă identitatea din punct de vedere istoric a orașului, fiind prima construcție pe acest teritoriu.

Biserica nouă a Mănăstirii Sinaia (1842-1846) (Foto Marcin Szala, Wikipedia)

Așezată la poalele masivului Bucegi, către capătul de apus al tăpșanului neted dintre Valea Peleșului și Valea Rea, a fost construită între anii 1690-1695, de către spătarul Mihail Cantacuzino. Se admite că înainte de ridicarea acestui edificiu, acum 300 de ani, pe aceste locuri se întindeau impresionante păduri de brazi. Datorită pustietății locului și accesibilității reduse în împrejurimi, vieții monahale îi era asigurată liniștea necesară rugăciunii.

Legenda ce ține de construirea Mănăstirii Sinaia este oferită de către Protosinghelul Doroftei Bertescu în „Tradiția de știință” (1891). Aceasta relatează o întâmplare din viața paraclisierului de la Schitul Sfântul Nicolae, care în urma rugăciunilor de rânduială, fusese martor unei minuni.

Continuă să citești Mănăstirea Sinaia – Catedrala Carpaţilor

Ştefan cel Mare – apărătorul creştinătăţii

Ştefan cel Mare a fost domn al Moldovei (1457-1504), fiul lui Bogdan II. Ştefan cel Mare a fosr una dintre personalităţile de excepţie ale istoriei româneşti, voievod ajuns legendar la scurtă vreme după dispariţia sa.

Ştefan a ocupat tronul Moldovei cu ajutorul lui Vlad Ţepeş. A dus o politică de întărire a domniei, descurajând tentativele adverse şi înconjurându-se de oameni de încredere, pe care i-a ridicat în rang, aşezându-i în cetăţile strategice ale Moldovei. Stabilitatea internă, rod al unei politici de maximă eficienţă, a făcut din Moldova o forţă militară în faţa Imperiului Otoman. Însuși Ștefan numea Moldova din timpul său „Poarta creștinății”.

Moldova a devenit și un partener respectat în relațiile internaționale. Astfel, în prima parte din lunga sa domnie a dus o politică externă de cooperare cu Polonia, în lupta pentru redobândirea Chiliei, care a fost reanexată Moldovei în anul 1465. Din aceeași perioadă datează respingerea lui Matei Corvin de a supune Moldova controlului Ungariei prin victoria de la Baia (1467), precum și înfrângerea unei armate tătare la Lipnic, in apropierea Nistrului (1469 sau 1470).

Continuă să citești Ştefan cel Mare – apărătorul creştinătăţii

Biserica „Sfânta Fecioară Maria, Regină” din Tămăşeni – o punte între sacru şi profan

Crezul într-o existență dincolo de lucrurile palpabile este cel care ne ancorează în virtutea moralității. Indiferent de numele pe care îl poartă divinitatea călăuză, credința într-o forță superioară este cea care ne ghidează rațiunea în luarea deciziilor comportamentale.

Fiind într-o scurtă drumeție în Municipiul Roman, echipa EduSoft a poposit şi într-o localitate care poartă în istoria ei confruntarea dintre cei doi fii ai lui Alexandru cel Bun, Alexăndrel și Bogdan. Satul Tămășeni, situat la 8 km de orașul Roman este o încântare a simțurilor.

Biserica Romano-Catolică, „Sfânta Fecioară Maria, Regină” se ridică de mai bine de jumătate de veac din mijlocul caselor puzderie, îngrijite, ce emană un aer occidental. O comună total diferită de unele surate, care zac în mizerie și dezordine.

Comuna Tămășeni, în componenţa căreia intră şi satul Adjudeni, impresionează prin ordinea și curățenia care te pândesc la fiecare colț de stradă. Iar dacă sătenii sunt atât de gospodari, cum poate arăta biserica lor, decât impunătoare și maiestuoasă?

Continuă să citești Biserica „Sfânta Fecioară Maria, Regină” din Tămăşeni – o punte între sacru şi profan