Arhive biserica - Revista EduSoft

Sărbătorile de Paște – tradiții pentru trup și suflet

Sărbătoarea de Paște este cea mai mare sărbătoare a românilor creștini. În cadrul acestei sărbători sfinte, oamenii laudă Învierea lui Hristos. Sărbătoarea Învierii își are etimologia în cuvântul ebraic pesah care înseamnă trecere. Trecerea lui Iisus Hristos din moarte în nemurire, și după al cărui model creștinii cred că vor învia la următoarea venire a lui Hristos.

Această sărbătoare implică un set de obiceiuri și tradiții care individualizează și crează un specific în calendarul românilor. Pregătirile pascale inițiază obiceiuri încă de la lăsatul secului, dar în rândurile de mai jos vom vorbi exclusiv despre obiceiurile la români care au loc în pragul Învierii și după.

Continuă să citești Sărbătorile de Paște – tradiții pentru trup și suflet

Ce am eu împotriva religiei?

Cu mulți ani în urmă am avut o prietenă evlavioasă pe care o iubeam, așa că am fost nevoit să mă țin după ea în multe ”pelerinaje” prin țară, pe trasee incluzând mănăstiri și biserici de vază. Am mâncat cu mare plăcere fasole și cartofi pe la hramuri, am mâncat din pomeni primite, am făcut dănii, am dat de pomană, am văzut locuri minunate, am stat în picioare la liturghii și masluri, am făcut zeci și zeci de cruci, am pupat mâna la preoți, le-am zis cu respect și bucurie ”sărut-dreapta, părinte!” și câte și mai câte de-acestea. Asta ca ateu. Mi-am îngropat părinții (atei patentați, iar mama chiar atee furioasă) cu tot ritualul bisericesc, le-am făcut pomeniri, le-am făcut colive cu mâna mea, am plătit pomelnice etc. Căci așa e frumos printre oameni, dacă ești ateu să nu dai cu ghiuleaua în turnul bisericii și să nu-i strângi pe preoți de gât, ci să respecți tot cuprinsul religiei, dacă vrei ca și acei oameni să-ți respecte ție ateismul… Căci vorba lui Hegel: ”Tot ce este real este rațional”, adică are o rațiune de a fi, inclusiv religia, bisericile, preoții, credincioșii, dar și ateii, precum și toate celelalte religii.

Continuă să citești Ce am eu împotriva religiei?

Un diamant divin

Mai mult decât să-l descoperim pe Dumnezeu, am plecat să descoperim oamenii și felul în care ei îl percep. Toți înălțăm rugi fierbinți și laude mărețe, slăvind împărăția cerurilor la care râvnim atât de mult, încât am pogorât frânturi din ea pe pământ, construind biserici. Dar, după cum se știe, sunt „tot atâtea bordeie câte obicee”, iar regula se aplică și în cazul locașurilor de cult. Așa că am întors barierele religiilor în favoarea noastră, privindu-le din unghiul cunoașterii. Am dat de multă diversitate cu același nucleu: țelul comun – slăvirea lui Dumnezeu. Asemenea vânătorilor de comori am pornit pe urmele spiritualității, mergând din loc în loc prin municipiul şi prin jurul municipiului Roman, din judeţul Neamţ. Aici am descoperit un buchet de biserici ce include numeroase culte. Arhitecturi deosebite cu elemente specifice, cuprinzând detalii minuțioase, îi dau fiecărui loc unicitate.

[timed-content-client show=”00:05:500″ hide=”00:20:2000″]Dacă vrei să scriem ceva frumos şi despre satul sau despre biserica ta, contacteaza-ne aici![/timed-content-client]

Pașii ne-au purtat și în satul Adjudeni (comuna Tămăşeni, judeţul Neamţ), cu localnici de frunte, ce-au făcut din satul lor un loc de oameni cu adevărat gospodari.

Continuă să citești Un diamant divin

Cetatea Râşnov

Judeţul Braşov se mândreşte în sudul oraşului Râşnov cu vechea Cetate Ţărănească, parte a sistemului transilvănean de apărare, constructorii având ca ocupaţie principală îndeletnicirile agricole. De altfel, este unul dintre cele mai bine conservate asambluri fortificate din această zonă.

Cetatea Râşnov, având o poziţie strategică, avea rolul de a controla accesul în Transilvania dinspre Valea cu acelaşi nume. Râşnovul a suferit, mai ales în secolul al XIII-lea, o grea încercare în urma invaziei tătarilor, momentul în care ţara Bârsei a fost pustiită. Prin urmare, localnicii au decis să ridice pe dealul calcaros al oraşului o cetate de refugiu şi apărare, fiind singura modalitate de supravieţuire a oamenilor de pe aceste meleaguri supuse loviturilor istoriei.

Poziţionată pe un deal stâncos, cetatea este împrejmuită de păduri, lăsând o cale de acces doar în partea de est. Prima atestare documentară despre această cetăţuie fortificată datează din anul 1335, când, din cauza unei năvaliri a tătarilor în Ţara Bârsei, ţinutul este pustiit, cu excepţia acestei cetăţi, ale cărei ziduri, intens fortificate, au rezistat atacurilor duşmane.

Continuă să citești Cetatea Râşnov

Cetatea Prejmer

Sursa: www.ici.ro

Biserica fortificată din comuna Prejmer, judeţul Braşov îşi înalţă triumfătoare zidurile începând cu anul 1218 datorită Ordinului Cavalerilor Teutoni. Acest impunător edificiu evanghelic este construit pe baza unei vechi bazilici romane, ansamblul său, format din biserică, incinta fortificată, un drum de apărare, două turnuri, două bastioane şi un turn de poartă a fost declarat în anul 1999 monument istoric important al ţării noastre.

Primind drepturi asupra acestui teritoriu, cavalerii teutoni ridică lăcaşul de cult în stilul gotic burgund introdus de cistercieni la Cârța. Precum majoritatea monumentelor din Transilvania, şi Cetatea Prejmer a fost supusă anumitor intervenţii, însă lucrările de restaurare, desfăşurate în perioada anilor 1960-1970 de către Direcţia Monumentelor, au încercat să-i conserve forma iniţială. De altfel, aceasta reprezintă cea mai bine păstrată şi puternică cetate medievală din Europa răsăriteană. Continuă să citești Cetatea Prejmer

Biserica Sfântul Nicolae din Densuş

Mândrul ţinut al Haţegului, răsfăţat de împrejurimile falnice ale Retezatului, ne dezvăluie în localitatea Densuş deosebita frumuseţe a unui lăcaş de cult ortodox fără pereche în toată românimea, după cum afirma Nicolae Iorga. Astfel, Biserica Sfântul Nicolae, construită in secolul al XIII-lea, se înalţă semeaţă în rândul celor mai vechi biserici de rit bizantin din ţara noastră.

Clădit conform unui plan pătrat, lăcaşul de cult a fost consolidat pe ruinele unei construcţii din Antichitate. Se consideră că biserica deţine o înfăţişare ciudată, întrucât zidurile sale sunt alcătuite din pietre fasonate aduse din ruinele cetăţii învecinate, Ulpia Traiana Sarmizegetusa, ceea ce-i conferă o puternică amprentă stilistică a romanicului târziu. În plus, la diferite nivele ale zidurilor se observă motivul arhitectonic în dinţi de ferăstrău.

Preţioasele fragmente de pictură murală, ce pot fi observate astăzi, vădesc o legătură strânsă cu picturile epocii din Ţara Românească. Datele istorice ne menţionează faptul că zugrăveala a fost realizată în anul 1443 de către o echipă de meşteri foarte pricepuţi, în frunte cu Ştefan –unul dintre primii zugravi români cunoscuţi. Supusă cotropiturilor turceşti, vechile picturi bizantine poartă însemne ale vandalizării duşmanilor, ce au scos ochii sfinţilor pictaţi. Un element surpriză îl constituie, de asemenea, straniul anumitor icoane ce-l înfăţişează pe Mântuitor în constum popular românesc sau redau scena schingiuirii apostolului Toma. Continuă să citești Biserica Sfântul Nicolae din Densuş

Biserica Codlea

Începând cu secolul al XIII-lea, în orizontul spiritualitaţii evanghelice se profilează un nou lăcaş de cult, împrejmuit de fortificaţii, ceea ce-i conferă un loc de onoare pe lista monumentelor istorice ale ţării noastre, începând cu anul 2010.

Atestată documentar din anul 1265, Cetatea bisericească Codlea este plasată la intersecţia a două străzi din piaţa localităţii. Aceasta păstrează portatul de V de la o biserică din secolul al XIII-lea, cercetările arheologice nereuşind să elucideze dacă aceasta a fost construită în formă de bazilică sau de biserică sală.

Portalul, cu trei retrageri succesive şi arc pericentru, prezintă pereţi formaţi din colonete, cărora le-au fost ataşate o friză de capiteluri cu decorație de palmete și figurine umane. Secolul al XV-lea a constituit momentul în care biserica de tip romanic a fost convertită într-una de tip sală, gotică. Corul prezintă o absidă şi o boltă în leagăn cu penetrații, cu nervuri de cărămidă, aşezate în formă de plasă, ce pleacă de la console cu un colorit diversificat. Un element de valoare al edificiului este adăugat în secolul al XVIII-lea, şi anume tavanul din sala bisericii, pe suprafaţa căruia pot fi identificate 252 de panouri pictate. Continuă să citești Biserica Codlea

Mănăstirea Moldoviţa

Un punct de referinţă în panopticul spiritualităţii creştine româneşti, Mănăstirea Moldoviţa, glorioasă prin tumultosul său trecut istoric, a străjuit de-a lungul veacurilor hotarul nordic al Moldovei.

Originea acestui monument înscris pe lista patrimoniului cultural mondial Unesco este învăluită în mister, întrucât nu se cunoaşte cu certitudine de când data vechea ruină lângă care a fost înălţat noul edificiu religios. Totuşi, tradiţia pomeneşte de existenţa acesteia în timpul voievozilor Muşatini. Atestările documentare din perioada anilor 1402-1410 menţionează despre prima construcţie din piatră, cu hramul Buna Vestire. Astfel, în timpul paşnicei domnii a lui Alexandru cel Bun, Mănăstirea Moldoviţa a fost ocrotită, rezistând până la sfârşitul secolului al XV-lea, moment în care se prăbuseşte datorita unei alunecări de teren. De altfel, la mică distanţă de râul Ciumarnei, unde a existat odinioară o bisericuţă de lemn, nu departe de construcţia actuală, pot fi observate şi astăzi ruinele ruinele celei mai vechi biserici de piatra de pe tărâmul Moldovei.

Petru Rareş, manifestând acelaşi gust artistic ca tatal său, Ştefan cel Mare, din dorinţa de a exista o continuitate a acestei mănăstiri, iniţiază în 1532 ctitoria aşezământului actual, păstrând acelaşi hram religios. În plus, acesta împrejmuieşte mănăstirea cu ziduri şi turnuri de apărare, conturând imaginea unei mici fortăreţe. Pe vechea fundaţie, episcopul Efrem de Rădăuți pune bazele, între anii 1610-1612, casei egumenice (clişarniţa), în intenţia de a păstra odoarele bisericii şi de a întemeia o şcoală de copişti şi miniaturişti, continuând astfel opera culturală a succesorului său. Continuă să citești Mănăstirea Moldoviţa