Tanti Clara era un”ghem de babă”, cum zicea mama. O femeie micuţă şi fragilă, cu părul alb, imaculat, strâns ȋntr-un coc simplu. Provenea dintr-o familie mic-burgheză. Ea, grefieră la Baroul avocaţilor, ȋn perioada dintre cele două războaie. Văduvă de tânără. Soţul, un funcţionar afemeiat şi cartofor, murise de plămâni şi o lăsase cu două fete.
Una plecase ȋn Germania, imediat după război, măritându-se cu un inginer neamţ. Ȋi uitase şi chipul. Mai afla din când ȋn când câte ceva despre ea din nişte scrisori ce se vedeau a fi fost dezlipite şi apoi relipite ȋn grabă. Nu avea telefon. Nici vocea nu i-o mai ştia.