Sculptorul român care a creat peste 30 de monumente în bronz, marmură și piatră ale unor personalități istorice

Marius Butunoiu s-a născut pe 22 octombrie 1919 la Turtucaia și a fost un sculptor român. A devenit ofițer în arma geniu și având, în urma liceului, specialitatea de maestru sculptor, a fost șef al Studioului de Arte Plastice al Armatei până la trecerea în rezervă, în 1977.

Este autor a peste 30 de monumente în bronz, marmură și piatră. A fost preocupat și inspirat îndeosebi de personalitățile istorice (Burebista, Decebal, Traian, Basarab I, Mircea cel Bătrân, Bogdan I, Vlad Țepeș, Ștefan cel Mare, Ioan Vodă cel Cumplit, Mihai Viteazul, Dimitrie Cantemir, Aleksandr Suvorov, Alexandru Ioan Cuza).

Unele monumente realizate de el, în 1961, și consacrate ostașului român, au fost amplasate inclusiv în Ungaria, în orașele eliberate de armata română în Al Doilea Război Mondial (Miskolc, Nyíregyháza și Hajdúböszörmény), însă cel mai cunoscut este Monumentul eroilor patriei, realizat în 1956-1957 împreună cu Zoe Băicoianu, Ion Dămăceanu și T. N. Ionescu și amplasat în fața Universității Naționale de Apărare din București.

Continuă să citești Sculptorul român care a creat peste 30 de monumente în bronz, marmură și piatră ale unor personalități istorice

Basarab I Întemeietorul – Eroul Țării Românești

Basarab I portretFiul lui Radu Negru Vodă și Marghita, Basarab I fondatorul Țării Românești a domnit în perioada 1310 – 1352. Erou al istoriei noastre, menționat în multe legende, Basarab I a fost domnitorul care prin unificarea formațiunilor politice dintre Dunăre și Carpați a întemeiat Țara Românească.

Stăpân mai întâi pe ținutul Câmpulungului și Argesului, Basarab și-a extins treptat autoritatea asupra celorlalti feudați locali, procesul de constituire a statului încheindu-se în primul sfert al veacului al XIV-lea.

Întemeierea Țării Românești zădărnicea planurile regelui Ungariei de expansiune teritorială la sud de Carpați. Din această pricină, au izbucnit curând conflicte. La îndemnul nobililor, regele Carol Robert de Anjou a pornit o expediție în Țara Românească ca să îl alunge pe Basarab și să pună pe altcineva în locul lui.

Continuă să citești Basarab I Întemeietorul – Eroul Țării Românești