Vânzarea de organe umane este justificată?

organeTransplantul de organe reprezintă unul dintre imperativele sistemului medical din întreaga lume. De aceea, vânzarea lor este extrem de utilă în cazul persoanelor bolnave.

Dacă cineva decide, spre exemplu, să-şi ofere spre vânzare un rinichi sau o parte din ficat, acesta poate trăi în continuare, oferind totodată o nouă şansă la viaţă unui bolnav, prin ajutorul dat în vindecarea sa. Cu cât pacienţii care suferă un transplant părăsesc mai repede incinta spitalului, cu atât va creşte posibilitatea de a salva mai multe vieţi, căci fluxul de operaţii realizate se va afla în ascensiune.

Necesitatea vânzării organelor devine benefică sub dublu aspect: pe de o parte, pentru cei aflaţi pe lista de aşteptare, în speranţa că vor fi salvaţi la timp, iar pe de altă parte pentru familiile celor decedaţi, care se află în dificultăţi financiare. Conform studiilor recente, 74 de oameni suferă în fiecare zi un transplant de organe, dar, în acelaşi timp, alţi 14 mor în aşteptarea unei intervenţii medicale de acest tip. Astfel, organele funcţionale ale persoanelor care au încetat din viaţă, fiind date către vânzare, contribuie la facilitatea realizării transplanturilor şi însănătoşirea celor aflaţi într-o asemenea nevoie.

Totuşi, chiar dacă în absenţa unui organ se poate supravieţui, cedarea lui poate cauza probleme de sănătate atât donatorului, cât şi primitorului. Cel dintâi riscă să fie expus unui număr mai mare de boli, organismul său fiind mult mai vulnerabil, în timp ce în cazul celui de-al doilea există posibilitatea ca el să nu aibă o operaţie reuşită, organismul său repingând noul organ sau cauzând reacţii alergice grave. Din această privinţă, se consideră că permiterea sau încurajarea vânzării de organe ar putea să cauzeze probleme la nivelul multor persoane care sunt implicate într-un transplant, rezultând o populaţie slăbită ce poate solicita din ce în ce mai mult ajutor medical.

Legalizarea actului de vânzare a organelor determină ca repartizarea să nu mai deţină un caracter uniform, iar cei săracii să nu mai aibă posibilitatea de a beneficia de un ajutor provenit din partea statului. Şansele celor cu o condiţie materială precară sunt amplu diminuate în acest caz, căci preţurile organelor cunosc o creştere fulgerătoare datorită numărului extrem de mare de solicitatori.

Adelina-Mihaela Poenaru

Viața pe un peron

“Închipuiţi-vă că într-o zi ar fi venit un tren şi n-am fi mai avut putere să urcăm în el. L-am dorit prea mult, l-am aşteptat prea mult. Ne-am epuizat în aşteptare şi nu ne-a rămas nicio picătură de energie pentru a ne bucura de sosirea lucrului aşteptat. Numai că ne-am fi simţit striviţi de o mare tristeţe, amintindu-ne cât am visat trenul acela care acum pleacă fără noi. Şi ce-am fi putut face după plecarea trenului? Singura noastră şansă ar fi fost să uităm de el, să uităm de toate, să dormim, iar când ne trezeam, cu ultimile noastre puteri, să aşteptăm alt tren…”

road, train

Octavian Paler își începe cartea cu un citat din Wilhelm von Humboldt: „Modul în care un om își acceptă destinul este mai important decât însuși destinul său.” De aici pornește întregul roman. E un roman despre destin, despre cum te trezești într-o bună zi fugind de propriul tău destin și te trezești singur într-o gară pustie, gustând din traiul pe un peron.

Continuă să citești Viața pe un peron

Lumea aparține celor fericiți

fata, fericire, campOmul este o ființă foarte interesantă: aleargă după fericire în lung și-n lat, peste 7 mări și 7 țări, peste vârfuri de munți și adâncuri de oceane nestrăbătute de nimeni. Apoi, istovit, se întoarce acasă, își țintuiește privirea în tavan și așteaptă. Așteaptă o salvare, o rază de lumină care să-i străbată simțirile, care să-l răscolească, care să-i aducă pace.

Clipele trec, orele trec, zilele trec, anii trec. Trece timpul și trec în zări veșniciile. O rază de soare îi mângâie obrazul omului, apoi o rază de lună îl mângâie, dar omul tot stă… stă exact în aceeași poziție, așteptând o minune. Și ironia sorții e că acel miracol nu mai vine și ne mințim singuri așteptând. Așteptând trenul în aeroport sau avionul în gară, adică totul se rezumă la o inutilitate. Continuă să citești Lumea aparține celor fericiți