Arhive arhitectura - Revista EduSoft

Centrul istoric al Botoșaniului, una dintre bijuteriile arhitecturale puțin cunoscute ale României

Centrul Istoric al municipiului Botoşani este una dintre bogățiile arhitecturale și culturale ale României. Istoria sa este însă una extrem de zbuciumată. Pe 3 iunie 1887, un incendiu devastator pornit de la un grajd a mistuit peste 450 de case, lăsând 1.500 de familii fără adăpost.

FOTO Bogdan Pătruț

“Arareori s-a vedzut un incendiu mai înfiorător, un dezastru mai îngrozitor. Pornit de la extremitatea partei nordice a oraşului, din un grajdu, a lipit de nisce case-baratce, un timp prea scurt a cuprins toată partea nord-estică, întinzându-se cu o furoe înspăimântătoare.

FOTO Bogdan Pătruț

În timp de 6 ore sute de case au fost consumate de flăcări, reduse-n cenuşă. Vântul ce sufla de la nord spre sud-est cu multă vehemenţă, ridica în adevărate cicloane flăcările, transporta acoperimintele aprinse la mari distanţe şi distribuia focul asupra oraşului cu un capriciu iumitoriu. În timp de 2 ore strade întregi au fost reduse-n ruine”, se menționa într-un ziar local din acea perioadă.

FOTO Bogdan Pătruț

Localnicii s-au luptat zadarnic cu focul. Abia după trei zile o ploaie a stins incendiul de proporții, iar casele din zonă au fost reconstruite din cărămidă după zece ani, ca să fie mai rezistente.

Centrul Istoric al Botoşaniului nu a prezentat interes nici în perioada comunistă, nici mulți ani după Revoluție. Abia în 2011 a fost finalizat un proiect în valoare de 7,6 milioane de euro, prin care au fost reabilitate 18 clădiri declarate monumente istorice din zonă.

FOTO Bogdan Pătruț

Multe din cele 60 de clădiri din Centrul Istoric au fost revendicate și câștigate în instanță de rudele foștilor proprietari, devenind astfel proprietăți private. Oamenii de cultură vor acum să redea frumusețea de odinioară a Centrului Istoric, ale căror clădiri au o arhitectură unică.

FOTO Bogdan Pătruț

De altfel, zona face parte dintre cele 20 de centre de oraşe din România protejate prin Legea nr 5/2000 şi este singurul oraş din Moldova care are un asemenea areal, ce trebuie protejat.

Oamenii de cultură şi autorităţile locale se luptă în prezent să reabiliteze Centrul Istoric al Botoșaniului şi din punct de vedere cultural, dar pentru asta este nevoie ca toate clădirile să fie reabilitate.

O ierarhie subiectivă a genurilor artistice

Ierarhizarea genurilor artistice se poate face pe diferite criterii, precum criteriul perioadei istorice ori al cerinţei de piaţă. Ceea ce se vinde, devine important în societate şi implicit vizibil. În trecut, importantă şi predominantă ca mediu artistic era pictura, desenul reprezentând doar cadrul picturii, structura pe care aceasta prinde formă. În arta medievală şi perioada renascentistă de pildă, predominau pictura, sculptura şi arhitectura, iar desenul era stadiul pregătitor, etapa de cercetare formală a subiectului ce urma a fi reprezentat în unul din mediile amintite. În arta antică predomina sculptura, cu statuile în mărime naturală sau supradimensionată a unor personaje mitologice, biblice sau ale filozofilor şi arhitectura.

Din arta medievală ne-au rămas diferite reprezentări biblice sub forma picturii, a mozaicului sau a sculpturii. Până în perioada Renaşterii vorbim de aceleaşi medii şi genuri artistice, de reprezentări figurative de oameni, animale şi motive vegetale. Odată cu Renaşterea se impune ca gen predominant portretul ori portretele de familie, iar ulterior din fundalul unor portrete se desprinde peisajul, care devine un gen independent şi foarte explorat mai ales în arta modernă, în direcţii precum Romantismul, Realismul şi Impresionismul, dar şi anterior în Baroc şi Rococo. În arta olandeză de secol VII se regăseau genuri precum scenele de gen, portretele, naturile statice şi peisaje în număr mai redus.

Odată cu arta modernă, genurilor enumerate deja li s-au adăugat altele noi precum fotografia, filmul, readymade-ul, performance-ul, happening-ul şi a început să se practice combinarea diferitelor medii pentru a accentua sentimentul ori mesajul. Indiferent de perioada artistică la care ne referim, mereu au existat două categorii de genuri, cunoscute drept arte majore (pictură, sculptură, grafică) şi arte minore (arte decorative). Doar că odată cu apariţia noilor genuri de artă (fotografia, filmul, readymade-ul…) lucrurile se schimbă şi nu putem afirma că ele ar fi inferioare picturii, graficii ori sculpturii. Vorbim de perioade diferite, de o evoluţie a artei de câteva secole, de schimbări de viziune şi mentalitate, astfel că avem datoria de a le înţelege şi de a acorda fiecărui gen de artă locul cuvenit.

De pildă, fotografia şi-a disputat mulţi ani statutul în cadrul mediilor artistice, dar azi nu o putem exclude din rândul artelor majore. Fiecare gen şi mediu artistic este un mod diferit de raportare la realitate sau la propria subiectivitate, fiecare are capacitatea de a produce tipuri diferite de reprezentări vizuale, care în lipsa exagerării de orice fel, pot fi la fel de valide, expresive şi purtătoare de valoare estetică.

Cosmina-Marcela Oltean

Cazinoul de la malul Mării Negre – peste 100 de ani de istorie

Epava de pe plaja din Costineşti m-a făcut să-mi îndrept atenţia către o altă epavă, situată la 28 km depărtare, pe malul mării. Vorbesc despre cladirea monumentală cu trei fundaţii: vestitul Cazino de pe faleza din Constanţa. Atracţia principală din peisajul marin de pe bulevardul Regina Elisabeta, Cazinoul, este cel mai emblematic edificiu al Constanţei, cunoscut la nivel naţional şi internaţional şi poate principalul obiectiv ce determină anual mii de turişti sa-şi facă drum prin acest oraş. Clădirea a fost edificată de Primăria Constanţa, pe o platformă specială construită în mare.

În spiritul la belle époque

Zona din jurul Cazinoului este ca un portal spre trecut, iar ca vizitator aproape că eşti purtat undeva la începutul secolului XX. Totuşi, cu cât ajungi mai aproape de clădire şi observi zidurile vechi şi geamurile murdare şi sparte, devii conştient de trecerea timpului şi cu fiecare pas te întorci iar în vremea ta. Chiar şi aşa, în pragul ruinei, clădirea impozantă construită în stil Art Nouveau are încă o mare putere de fascinaţie pentru că ne arată faţa vremii sale în vremurile noastre. Ca atâtea edificii vechi pe care avem încă bucuria să le admirăm şi care ne vorbesc despre epoca lor, acest Cazino are şi el o istorie proprie ce se împleteşte cu istoria începutului de secol XX.

Continuă să citești Cazinoul de la malul Mării Negre – peste 100 de ani de istorie

Un diamant divin

Mai mult decât să-l descoperim pe Dumnezeu, am plecat să descoperim oamenii și felul în care ei îl percep. Toți înălțăm rugi fierbinți și laude mărețe, slăvind împărăția cerurilor la care râvnim atât de mult, încât am pogorât frânturi din ea pe pământ, construind biserici. Dar, după cum se știe, sunt „tot atâtea bordeie câte obicee”, iar regula se aplică și în cazul locașurilor de cult. Așa că am întors barierele religiilor în favoarea noastră, privindu-le din unghiul cunoașterii. Am dat de multă diversitate cu același nucleu: țelul comun – slăvirea lui Dumnezeu. Asemenea vânătorilor de comori am pornit pe urmele spiritualității, mergând din loc în loc prin municipiul şi prin jurul municipiului Roman, din judeţul Neamţ. Aici am descoperit un buchet de biserici ce include numeroase culte. Arhitecturi deosebite cu elemente specifice, cuprinzând detalii minuțioase, îi dau fiecărui loc unicitate.

[timed-content-client show=”00:05:500″ hide=”00:20:2000″]Dacă vrei să scriem ceva frumos şi despre satul sau despre biserica ta, contacteaza-ne aici![/timed-content-client]

Pașii ne-au purtat și în satul Adjudeni (comuna Tămăşeni, judeţul Neamţ), cu localnici de frunte, ce-au făcut din satul lor un loc de oameni cu adevărat gospodari.

Continuă să citești Un diamant divin

Biserica Sfântul Nicolae din Densuş

Mândrul ţinut al Haţegului, răsfăţat de împrejurimile falnice ale Retezatului, ne dezvăluie în localitatea Densuş deosebita frumuseţe a unui lăcaş de cult ortodox fără pereche în toată românimea, după cum afirma Nicolae Iorga. Astfel, Biserica Sfântul Nicolae, construită in secolul al XIII-lea, se înalţă semeaţă în rândul celor mai vechi biserici de rit bizantin din ţara noastră.

Clădit conform unui plan pătrat, lăcaşul de cult a fost consolidat pe ruinele unei construcţii din Antichitate. Se consideră că biserica deţine o înfăţişare ciudată, întrucât zidurile sale sunt alcătuite din pietre fasonate aduse din ruinele cetăţii învecinate, Ulpia Traiana Sarmizegetusa, ceea ce-i conferă o puternică amprentă stilistică a romanicului târziu. În plus, la diferite nivele ale zidurilor se observă motivul arhitectonic în dinţi de ferăstrău.

Preţioasele fragmente de pictură murală, ce pot fi observate astăzi, vădesc o legătură strânsă cu picturile epocii din Ţara Românească. Datele istorice ne menţionează faptul că zugrăveala a fost realizată în anul 1443 de către o echipă de meşteri foarte pricepuţi, în frunte cu Ştefan –unul dintre primii zugravi români cunoscuţi. Supusă cotropiturilor turceşti, vechile picturi bizantine poartă însemne ale vandalizării duşmanilor, ce au scos ochii sfinţilor pictaţi. Un element surpriză îl constituie, de asemenea, straniul anumitor icoane ce-l înfăţişează pe Mântuitor în constum popular românesc sau redau scena schingiuirii apostolului Toma. Continuă să citești Biserica Sfântul Nicolae din Densuş

Piaţa Mică din Sibiu

Sibiul respiră artă, istorie, cultură… În Ringul cel Mic al urbei se îmbină acorduri baroce de un deosebit farmec şi parfum arhaic. Construită între sec. XIV-XVI şi aflată în cea de-a doua incintă de fortificaţii a acestui oraş legendar, Piaţa Mică reprezintă vechiul său centru comercial.

Perimetrul pieţei este secţionat în două părţi distincte de strada Ocnei, ce se îndreaptă spre centrul Sibiului, coborând pe sub Podul Minciunilor. Latura de nord se prezintă sub formă circulară, iar clădirile ce se înlănţuie în această parte au o formă concavă, deosebindu-se de cele aflate în Piaţa Mare prin absenţa portalului masiv, boltit, specific respectivei zone.

Latura sudică înfăţişează o suită de clădiri a căror particularitate rezidă atât în înălţimea specifică, cât şi în prezenţa arcadelor semicirculare susţinute de portanţi şi a loggilor, la parter, semideschişi spre piaţă. Acesta constituia locul unde odinioară negustorii îşi adăposteau mărfurile meşteşugite în ateliere şi expuse ulterior cumpărătorilor. De asemenea, o notă în plus de autenticitate este conferită Pieţei Mici din Sibiu de către ochii oraşului, aşa cum denumesc localnicii lucarnele lenticulare. Începând cu secolul al XIX-lea, o nouă vrajă se ţese deasupra pieţei prin împodobirea elementelor arhitecturale cu felinare confecţionate din fier forjat. Continuă să citești Piaţa Mică din Sibiu

Casele Vestali și Florița, două monumente istorice ale Bacăului de actualitate

Istoria este o carte de identitate, de care umanitatea are nevoie impetuos de ea. A conserva ceea ce înaintașii ne-au lăsat ca mărturie a originilor noastre este o dovadă de apreciere față de ei și o obligație față de cei ce vor urma. Fiecare popor își apără identitatea de neam așa cum știe mai bine. Este un legământ nescris între trecut, prezent și viitor. Pe de o parte stau scrise catastifele istoriei gravate cu sudoarea si sangle inaintasilor, pe de altă pare veghează ca o carte deschisă clădiri ce fac parte din patrimoniul național. Pereții gravați cu amintiri și fapte de interes național.

Continuă să citești Casele Vestali și Florița, două monumente istorice ale Bacăului de actualitate

Minunea din Paris

paris_turn_eiffel — Turnul Eiffel. Sursa: www.wikipedia.ro

Sub atmosfera romantică şi ademenitoare a oraşului Paris -„oraşul luminilor”- s-a înălţat apoteotic, între anii 1887-1889, poate cea mai inedită şi rezistentă construcţie a tuturor timpurilor, La tour Eiffel (Turnul Eiffel). Conceput iniţial de către Émile Nouguier, Maurice Koechlin şi Stephen Sauvestre, brevetul a fost cumpărat ulterior, de Gustave Eiffel, un inginer francez cu o dorinţă arzătoare de a clădi în propriul stil, atracţia turistică pariziană.

Construcţia a cărui nume i-l poartă peste veacuri, luminează şi defineşte, de la bază şi până la vârf Parisul, cu ale sale jocuri de lumini nocturne. Ideea de Paris, oraş aflat în rândul regiunilor dezvoltate economic şi cultural, l-a determinat pe Gustave Eiffel să clădească un zgârie-nori, care să definească şi să reprezinte măreţia şi frumuseţea Parisului.

Cei 300 de muncitori au unit numeroase piese de oţel şi nituri, fapt care a încadrat imensa construcţie în patrimoniul Parisului, cu o notă de originaliate şi opulenţă. Cea mai mare construcţie pe schelet a lumii, a fost considerată la început de către critici ca fiind inestetică însă, cu timpul, s-a dovedit a fi una din cele mai frapante reprezentări de artă din lume.

Continuă să citești Minunea din Paris