Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, un sanctuar al timpului

Fiecare dintre noi are un loc drag sufletului, unde poposește din când în când pentru a se refugia din monotonia cotidiană. Un astfel de loc, drag mie este orașul Roman. Nu puține au fost dățile când mi-am petrecut după-amiezile în parcul Municipiului Roman. Te poți relaxa în compania rățuștelor care înoată nestingherite pe lângă tine în timp ce tu încaleci pe o rățușcă ceva mai mare și faci turul Insulei Brâncuși. Numele este dat de existența a două copii ale sculpturilor lui Brâncuși: Masa Tăcerii și Coloana Fără Sfârșit.

Arhiepiscopia Romanului și Bacaului (13)

Credeam că orașul se rezumă doar la existența acestui parc, însă în spatele volburei citadine se ascunde o mare de sacralitate pe care o poți afla luând la pas urbia Romanului. Interesată de a cunoaște latura sacră a orașului, echipa EduSoft a încercat să cuprindă punctele cele mai importante ale orașului. Astfel, prin bunăvoința domnului profesor Ion Țuțuianu, am pătruns în spațiul sacru al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului. O ferestră îndreptată spre Dumnezeu, dar în același timp și spre trecut. Continuă să citești Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, un sanctuar al timpului