A butona telefonul peste tot, înseamnă a pierde conexiunea cu realitatea

Telefonul mobilVrem sau nu vrem să recunoaștem, dar tehnologiile moderne au pus stăpânire pe acest secol și pe reprezentanții lui, adică noi toți.

Zi de zi, în drum spre facultate, în autobuz, la cinema, atunci când mergem să ne relaxăm într-un parc, telefoanele mobile, mai ales dacă avem norocul sau nenorocul să avem conexiune la internet, ne țin cu ochii țintă în ecran și cu degetele lipite de tastatură.

Da, telefoanele mobile sunt un ”accesoriu” pe care e musai să-l ai la îndemână. Căci, suntem zilnic solicitați de familie,  prieteni, de cineva de la muncă, însă până la urmă să ai un telefon mobil performant a devenit deja și un moft.

E bine să fim la curent cu ceea ce fac oamenii dragi nouă, să mergem pas la pas cu noutățile vremii, însă în ultima vreme se cam exagerează cu butonarea telefoanelor în orice loc și la orice oră.

Continuă să citești A butona telefonul peste tot, înseamnă a pierde conexiunea cu realitatea

LetMeUnderstand – aplicația care traduce orice scrii

LetMeUnderstand este o aplicație dezvoltată de mine în care utilizatorul scrie o propoziție într-o anumită limbă aleasă, iar această propoziție este tradusă într-o altă limbă și afișată pe ecran. După ce propoziția a fost afișată, telefonul o rostește. Momentan sunt disponibile doar patru limbi: româna, engleza, franceza și spaniola. Pentru ca aplicația să funcţioneze, este nevoie ca telefonul sau tableta să aibă o conexiune Wi-fi în momentul utilizării.

Screenshot_2015-09-07-18-43-34

letmeunder

Click aici pentru a descărca aplicația TicTacWhere, care te îndrumă oriunde ai fi.

Aplicația LetMeUnderstand poate fi descărcată cu ajutorul QR code-ului alăturat.

Ştefan Ionescu

TicTacWhere – aplicația care te îndrumă oriunde ai fi

TicTacWhere este o aplicație dezvoltată de mine care îți poate face trasee între oricare două puncte, astfel utilizatorul fiind scutit de a mai consulta o hartă.

where1 where2

Un exemplu din viața de zi cu zi: ești întru-un oraș străin, îți parchezi mașina și te îndepărtezi considerabil de ea. Peste jumătate de oră îți dai seama că ai uitat unde ai parcat…acum nu mai e cazul! Când parchezi poți deschide GPS-ul, îți găsești locația și o memorezi. Mai târziu, îți găsești din nou locația și astfel poți găsi un drum până la mașină. Și nu numai! Îi poți trimite unui prieten locația ta, acesta să o introducă în aplicație și astfel vă puteți întâlni mult mai ușor.

QRWhere

Click aici pentru a descărca aplicația TicTalkDrive cu care puteți trimite mesaje în timp ce sunteți la volan cu ajutorul vocii! Aplicația TicTacWhere poate fi descărcată de mai jos sau cu ajutorul QR code-ului de mai sus!

Ștefan Ionescu

TicTalkDrive – citește și transmite SMS-urile în timp ce șofezi

Primiți un mesaj și nu puteți răspunde deoarece traficul este foarte aglomerat și trebuie să fiți atent la drum? Aplicaţia TicTalkDrive realizată de mine vă rezolvă problema! Este o aplicație destinată celor care șofează pentru ca aceștia să poată comunica fără a ridica mâinile de pe volan. Puteți fie să vorbiți și tot ce spuneți va fi transformat în text, fie să vă scrieți mesajul și să-l trimiteți.

Continuă să citești TicTalkDrive – citește și transmite SMS-urile în timp ce șofezi