O vizită copleşitoare la Grădina Zoologică din Wrocław

O invitație neașteptată

Sâmbătă dimineața, mă trezește un bâzâit enervant şi sacadat, dar cunoscut; peste treizeci de secunde îmi dau seama că-mi vibrează telefonul. Apăs hazarduos butoanele telefonului în speranţa de a-l potoli, simt cum o lumină puternică îmi aruncă ochii în focurile iadului şi, încercând să-mi vindec durerea usturătoare ce-mi cuprinde întregul trup, dau luminozitatea la minim, moment în care îmi închid ochii şi las văpaia ce-mi amenință vederea să se mistuie ușor. În sfârșit mi-am recăpătat vederea şi pot distinge niște forme ciudate pe ecranul telefonului, forme care, cu fiecare fracțiune de secundă trecută, capătă noimă. Trecu aproape un minut de când am despărțit genele, acum sunt capabilă să identific cauza bâzâitului, este un mesaj pe Facebook. Desigur gândurile trimise instant către expeditorul mesajului nu au fost cele mai frumoase, dar conținutul mesajului m-a făcut să-mi pară rău pentru asta. Prietenul meu din Turcia ne invita pe mine și pe colega mea de cameră să-l însoțim într-o „scurtă” vizită la grădina zoologică din Wrocław. Continuă să citești O vizită copleşitoare la Grădina Zoologică din Wrocław

Colierul ce împodobește Făgărașul

Una dintre cele mai renumite șosele din Europa, considerată de către Top Gear cel mai frumos drum din lume, Transfăgărăşanul şerpuieşte iute şi impetuos prin toate cotloanele Munților Făgăraș, străbătând în total o lungime de 151 km.  Avându-şi startul în Bascov, o comună de oameni credincioşi din Argeş, Transfăgărăşanul își găseşte liniştea intersectându-se cu drumul DN1 între Sibiu și Braşov.

Plănuit inițial să fie un tunel de aproape şapte kilometri, scobind mijlocul lanţului montan, Transfăgărăşanul – după un calcul mai amănunțit – a fost preschimbat în şosea, astfel reducându-se cheltuielile. Doar patru ani (1970 – 1974) au fost necesari finalizării lui, proiectul s-a derulat rapid sub conducerea ceauşistă, având ca scop principal să faciliteze circulația între Pitești și Sibiu, astfel consolidând sistemul de apărare al ţării. Cifrele oficiale ascund adevărul crunt ce stă în spatele mărețului drum, numărul de patruzeci de soldați și muncitori decedați în timpul construcției pare să se înzecească după spusele martorilor („Numai la baraj au murit vreo 400 de băieți”). Pe cât de dureros, pe atât de măreț, un sacrificiu făcut zeului muntelui, ce-l împodobeşte elegant de la nord la sud.

Continuă să citești Colierul ce împodobește Făgărașul