Citeşte aici prima parte din articolul Interviu la Google
Cum rezolvă Google problemele
A trecut ceva timp de când am promis că voi spune ce a urmat după al doilea interviu tehnic, telefonic, pentru Google Zurich. După vreo două săptămâni, însă, într-adevăr am văzut că sunt (încă) destul de deştept, pentru că, într-adevăr, am fost invitat la un interviu on-site (la faţa locului). M-a contactat recruiterul, prin e-mail şi m-a felicitat că am trecut cu brio acest al doilea interviu şi dacă putem stabili o perioadă, cam peste vreo două săptămâni în care să vin la Zurich. Dacă ar fi fost după mine, aş fi aşteptat ceva mai mult, timp în care să mă mai pun la punct cu unele tehnici de programare sau algoritmi sofisticaţi. Am căutat pe Google cam ce fel de probleme ar putea să mă întrebe acolo, am contactat un vechi prieten, care a lucrat pentru o vreme la Google în Mountain View, iar el m-a testat cu o serie de probleme de algoritmică. La aceste probleme predominau soluțiile cu tabelele de dispersie, sortările rapide şi rezolvarea de probleme în timp liniar. De pildă, una din probleme avea o aplicabilitate foarte directă la Youtube. Am constatat că cei de la Google au un mod foarte inventiv de a rezolva unele probleme, care aparent se rezolvă în O (nxn), dar ei le rezolvă chiar în O(n), dacă trebuie să le rezolvi de mai multe ori. La unele probleme la care eu aveam o soluţie în O(log(n)) ei vin adesea cu o soluţie în O(1), încât uneori te întrebi dacă ceea ce se predă la algoritmică prin liceu sau facultate sunt cele mai avansate metode.
Adesea, fiecare problemă ce trebuie rezolvată de Google are o anumită particularitate, iar noi de multe ori aplicăm orbeşte un algoritm, bine învăţat, fără să studiem bine particularităţile acelei probleme şi să observăm că, deşi algoritmul este foarte bun, poate că în acele cazuri speciale există ceva şi mai bun.
Idei furate sau coincidenţe?
Dorind să le fac o impresie bună, le-am trimis şi câteva idei de-ale mele, din preocupările mele din domeniul limbajului natural, publicate sau care au fost ulterior publicate în articole de reviste sau la conferinţe internaţionale. Recruiterul m-a încurajat în acest sens, iar eu m-am gândit că e bine să trimit o serie de materiale reprezentative ale ultimelor mele preocupări academice, ca să fac impresie bună. Ulterior m-am convins că nu le sunt de mare folos, ei preocupându-se mai mult de problemele de bază ale informaticii (căutare şi ordonare) sau arhitecturi generale distribuite şi mai puţin de inteligenţa artificială. Pe de altă parte, mi-am asumat riscul ca să-mi fie furate ideile şi un googler să şi le însuşească, ca fiind ale lui. De fapt, Google e o firmă foarte isteaţă din punct de vedere juridic, au nişte contracte de confidenţialitate foarte deştepte, aşa încât am fost nevoit să semnez două asemenea contracte şi să le trimit lor. Unul se referea la faptul că nu voi spune ce probleme mi-au dat la interviuri (aşadar nu vă voi spune!), iar al doilea că sunt de acord să nu am pretenţii asupra a ceea ce le-am trimis benevol, dacă se întâmplă ca ei să descopere sau să inventeze ceva similar lucrărilor mele. E normal, din moment ce ei cercetează permanent şi uneori e posibil ca ideile să se suprapună :). Cu alte cuvinte, dacă mâine o să vedeţi vreo tehnologie implementată de Google, să nu fiţi convinşi că au făcut-o angajaţii permanenţi, ci poate vreun candidat intervievat.
În fine, am fost pus în legătura cu o altă persoană, o domnişoara care s-a ocupat de rezervarea biletelor de avion: mi-a trimis nişte variante din care să aleg, atât pentru dus, cât şi pentru întors şi mi-a spus că pot veni cu soţia şi că pot sta încă o zi sau două pentru a vizita oraşul. Ei puteau să-mi rezerve camera la hotel pentru două nopţi sau mai multe, dar ei îmi plăteau doar o noapte de cazare pentru o cameră (double) şi drumul cu avionul dus-întors doar pentru mine. Am ales să merg singur, după ce am discutat în familie problema. Mai ales că domnişoara de la Google a ales companiile aeriene şi nu unele foarte ieftine, ci Swiss Air şi Lufthansa. Am primit un ultim telefon în ziua de 10 martie şi mi s-a spus că totul este OK, interviul urma să fie pe 14 martie, iar eu să ajung acolo pe 13 martie.
Nici mai știu câți ani sunt de când m-am supărat pe matematică. Flirtând eu ba cu româna, ba cu muzica, ba cu… ei, păi nu a mai mers așa și m-a pus să decid. Și-am ajuns în liceu la filologie, lăsând-o pe ea să umple inimile altor elevi, mult mai fideli și mai îndrăgostiți. Sora ei, informatica, pesemne că era mai nestatornică. Îi plăcea să bată pe la ușile altor specializări și să intre în viața studenților. A vrut să mă tulbure și pe mine, dar între timp înțelesesem durerea matematicii și-am devenit și eu fidelă, ca să nu-mi supăr iubitele științe umaniste. Așa că gata cu flirtul, domn’le! Să mergem la Facultatea de Litere! Asta a fost ca și cum aș fi mers la starea civilă să fac contract de căsătorie cu limba și literatura… După a început căsnicia, căci mi-am luat un job la care, iată… scriu.
așa cum mișună în capul unui filolog amețit de lectură versurile lui Eminescu. Băiatul e pus pe treabă. Știți vorba aia cum că omul, ca să fie fericit în viață, trebuie să facă ce-i place. Ei bine, el a cam atins idealul, căci pasiunea i s-a convertit în drumul sigur al carierei. Deja implicat în multe proiecte, căutat de angajatori, voluntar la 
