Ambiția și mândria se curtează, se ispitesc și se zdrobesc una pe cealaltă, culminând într-un act seducător, mistuitor, efemer. Dorințele de a domina și de a supune se suprapun în celebra piesă de teatru a lui August Strindberg, Domnișoara Iulia, piesă ce continuă a provoca noțiunile de moralitate și de onoare chiar și în timpuri în care însăși esența acestor idei pare să fi fost uitată.
Principiile lumii vechi, ale aristocrației rafinate, cu iz de vin nobil, se opun râvnei omului de rând de a-și însuși gloria unor virtuți pe care nu le are. În acest context cadrul piesei ni se deschide spre simboluri pierdute în timp: bucătăria, locul unde se consumă acțiunea, este „inima” conacului, cea care ar trebui să fie un nexus al siguranței și al calmului vieții de familie dar care, din cauza evenimentelor petrecute, se transformă în premisa vechiului mit al Mărului Discordiei; noaptea de Sânziene, rit vechi de celebrare a fertilității, este pretextul comiterii actului tabu dintre o contesă și un servitor, dintre o pasăre în cădere liberă și șoimul care o folosește pentru a se înălța mai sus, mai sus, spre un văzduh pe care nu îl poate măsura din priviri, orbit de soarele promisiunii măreției.
Continuă să citești Domnișoara Iulia – ambiția și mândria se curtează
