Într-o dimineață de sâmbătă, plină de soare pe cer, mi-am înșfăcat un mini băgăjel și am pornit spre autogară, de unde a
veam să iau autobuzul către Bacău. Mult așteptata mea escapadă avea să înceapă a prinde contur. Mi-am lipit ochii de geam și cam tot drumul mi-am bucurat sufletul cu peisajele minunate care-mi săreau pe fugite în ochi. Orologiul bătea ora 10:00, drumul meu avea sa se sfârșească în curând, iar eu mai aveam puțin și întâlneam bogățiile Bacăului, ce parcă m-așteptau de ceva vreme. Am ajuns la destinație, așteptarea luase sfârșit.
Mi-am revăzut colegele din echipa EduSoft, care într-un timp neașteptat mi-au devenit ca o a doua familie, am zăbovit rebele prin oraș, ne-am bucurat de razele soarelui care ne călăuzeau plimbarea, după care ne-am îndreptat nerăbdătoare către Centrul Internațional de Cultură și Artă „George Apostu”, unde urma să participăm la o succesiune de evenimente deosebite și pline de viață. Zic pline de viață referindu-mă în special la expoziția pictorului Emil Cassian Dumitraş, un om modest, dar care ne-a îmbrățișat pe toți cu sufletul său bogat și plin de culoare.
Ne-am mutat apoi într-o încăpere rustică, unde domul regizor Alexa Visarion ne-a bucurat și ne-a schițat senine zâmbete pe ale noastre chipuri. Ne-am hrănit dragostea și curiozitatea prin glasul calm al domnului regizor, care parcă rostea o poveste ce nu ne-am fi dorit să ia sfârșit.
Continuă să citești Bacău – o pată de culoare pe minunata hartă a țării noastre.