Un diamant divin

Mai mult decât să-l descoperim pe Dumnezeu, am plecat să descoperim oamenii și felul în care ei îl percep. Toți înălțăm rugi fierbinți și laude mărețe, slăvind împărăția cerurilor la care râvnim atât de mult, încât am pogorât frânturi din ea pe pământ, construind biserici. Dar, după cum se știe, sunt „tot atâtea bordeie câte obicee”, iar regula se aplică și în cazul locașurilor de cult. Așa că am întors barierele religiilor în favoarea noastră, privindu-le din unghiul cunoașterii. Am dat de multă diversitate cu același nucleu: țelul comun – slăvirea lui Dumnezeu. Asemenea vânătorilor de comori am pornit pe urmele spiritualității, mergând din loc în loc prin municipiul şi prin jurul municipiului Roman, din judeţul Neamţ. Aici am descoperit un buchet de biserici ce include numeroase culte. Arhitecturi deosebite cu elemente specifice, cuprinzând detalii minuțioase, îi dau fiecărui loc unicitate.

[timed-content-client show=”00:05:500″ hide=”00:20:2000″]Dacă vrei să scriem ceva frumos şi despre satul sau despre biserica ta, contacteaza-ne aici![/timed-content-client]

Pașii ne-au purtat și în satul Adjudeni (comuna Tămăşeni, judeţul Neamţ), cu localnici de frunte, ce-au făcut din satul lor un loc de oameni cu adevărat gospodari.


afara

Continuă să citești Un diamant divin

Locuri pe care merită să le vizitezi în România (I)

biertan10 Atestat documentar pentru prima oară în anul 1224, Biertanul se înacadrează în rândul primelor aşezări germanice din Ardeal. În anul 1397, localitatea este atestată ca cetate, dând naştere în centrul său, între anii 1490 și 1520, unui maiestuos centru arhitectural medieval, alcătuit dintr-o faimoasă biserică înconjurată de fortificaţii. Biserica Biertan este consolidată în stil gotic, fiind totodată ultima din regiunea Transilvaniei ridicată conform acestui tip arhitectural. Edificiul monumental se profilează sub forma unei clădiri de mari dimensiuni, având trei hale de înălţimi egale. Citește mai departe aici…
afara

Arhitecturi deosebite cu elemente specifice, cuprinzând detalii minuțioase, îi dau fiecărui loc unicitate. Pașii ne-au purtat și în satul Adjudeni (comuna Tămăşeni, judeţul Neamţ), cu localnici de frunte, ce-au făcut din satul lor un loc de oameni cu adevărat gospodari. unei comune de asemenea dimensiuni, ce cuprinde în jur de 1300 de familii cu locuințe una și una. Oameni uniți prin hărnicie, dar și prin credință, se bucură la Adjudeni de o adevărată minune. Cu adevărat împărăția lui Dumnezeu pare a fi coborât pe pământ în această somptuoasă biserică, ce sparge cerul cu înălțimea amețitoare a vârfurilor ei. Prin turnurile sale pare că-și trage de sus seva divinității, hrănindu-se cu har dumnezeiesc spre a domni etern în lumea oamenilor. Citește mai mult aici…

Continuă să citești Locuri pe care merită să le vizitezi în România (I)