Ne acoperă întunericul, lăsându-ne pătrunşi de răceala unei angoase. Scena devine portal către tabloul dezolant al unui orăşel german răpus de sărăcie, ce şade într-o umbră de uitare alături de locuitorii săi deznădăjuiţi. O mână de suflete secăuite, prinse în trupuri bolnăvicioase, ce zac sub povara lipsurilor, întregesc imaginea jalnică a gării din Gullen, unde toată lumea aşteaptă vizita bătrânei doamne Claire Zachanassian. Sub veşmintele şterse de un gri murdar, semn al omniprezentei suferinţe, se distinge cu greu ierarhia socială. Minţile agere ale celor din fruntea comunităţii zac bine acoperite sub chipuri îngălbenite de frământări, pe obrajii tuturor stând zidită adâncimea cruntă a crizei existenţiale. Aceste fiinţe subjugate de nenoroc sunt sustrase din amorţeala rutinei de o speranţă uriaşă, a cărei materializare le-ar zgudui existenţa, topind încleştarea durerilor atât de profund înrădăcinate în sufletul lor.
