Fără Gheorghe Barițiu presa românească din Transilvania nu s-ar mai fi născut. Toate proiectele mari au nevoie de un imbold, de o persoană care să le realizeze și să le dea aripi. Gheorghe Barițiu a dat aripi presei din Transilvania.
Născut la Jucu de Jos în 1812 și decedat la Sibiu în 1893, George Bariț, numit și Gheorghe Barițiu, a fost un istoric și publicist român transilvănean.
Continuă să citești Gheorghe Barițiu – întemeietorul presei românești din Transilvania
Iosif Vulcan (n. 1841, Holod – d. 1907, Județul Bihor) a fost gazetar și scriitor român. A ocupat funcția de Redactor responsabil, proprietar și editor al revistei „Familia” din 1865 până în 1906. Revista, considerată a fi un certificat dat unităţii naţionale, a apărut la Pesta și a fost mutată apoi la Oradea în 1880, unde sunt publicate primele versuri ale lui Mihai Eminovici.
Iosif Vulcan este cel care îi schimbă numele viitorului poet național în Mihai Eminescu. A scris portrete și biografii ale unor personalități de cultură și politice românești „Panteonul roman”. Deasemenea bibliografia sa cuprinde versuri „Poezii”, „Lira mea”, nuvele „De la sate”, romane „Sclavul amorului”, comedii și drame. Operele sale au o tematică unionistă şi patriotică, idei ce s-au născut în timp ce era student la Viena.
A fost membru al Academiei Române. Octavian Goga îl numea ,,Un merituos pedagog în ale literaturii pentru copilăria unui popor”.
Continuă să citești Iosif Vulcan – editorul revistei „Familia”
Cezar Papacostea (n. 1886, Moldoviste – d. 1936, Brăila) a fost un important filolog clasic român. A făcut parte dintr-o familie cu o largă deschidere spre cultură. Părinții, Gusu (Papacostea-Goga) si Teofana au fost învățători, iar frații au urmat și ei studii academice, ocupând posturi importante în vremea aceea.
Alexandru a fost profesor de economie politică la Univ. din Cernăuți, Petre a fost jurist cu funcții administrative importante, iar Victor a ocupat postul de profesor de studii balcanice la Univ. din București, fiind totodată un ilustru istoric.
Deși s-a născut în Macedonia, familia sa s-a numărat printre primii care au fost aduși de Alexandru Ioan Cuza pe meleagurile românești,cu scopul de a răspândi cultura românească printre aromâni.
Continuă să citești Cezar Papacostea – un important filolog clasic român
Alexandru Graur (1900-1988; n. Botoşani) a fost un lingvist român, de origine evreiască, profesor universitar la Bucureşti, academician. A fost președinte al Societății de Studii Clasice (1958-1988) şi redactor responsabil al „Dicţionarului limbii române”, serie nouă.
Alexandru Graur a avut studii în domeniul lingvisticii („Studii de lingvistică generală”), foneticii, gramaticii („Studii de gramatică”, „Gramatica limbii române”), lexicologiei („Les consonnes geminees en latin”, „Încercare asupra fondului principal lexical al limbii române”, „Tendinţele actuale ale limbii române”), onomasticii („Nume de persoane”, „Nume de locuri”).
De asemenea, Alexandru Graur a publicat o serie de lucrări de cultivare a limbii, cum ar fi „Lingvistica pe înţelesul tuturor”, „Mic tratat de ortografie”, sau „Capcanele limbii române”.
Pentru activitatea sa deosebită, Alexandru Graur a primit calitatea de membru al Societății de Lingvistică din Paris (1921), apoi membru corespondent (din 1948) și membru titular al Academiei Române (din 1955), Premiul Bibesco al Societății de Lingvistică din Paris (1932, 1936), Premiul de Stat (1954) şi titlul de Om de știință emerit (1964).
Cel mai înalt for științific și cultural al României, înființat la 1 aprilie 1866, sub numele de Societatea Literară Română, își propunea stabilirea ortografiei și elaborarea dicționarului și gramaticii limbii române. La 1 august 1867, adoptând statutele, devine Societatea Academica Romană cu secțiunile: literar-filologică, istorico-arheologică și de științe ale naturii.
La 29 martie 1879, societatea, numită Academia Română, este declarată instituție națională cu rol fundamental în elaborarea și editarea unor serii și colecții de documente istorice, studii științifice, ediții critice, bibliografii și cataloage.
Lumea nu are neapărat nevoie de eroi, ci mai degrabă de inventatori care să-i silească avântul spre modernizare.
Lumea are nevoie de oameni care să-i făurească viitorul. Are nevoie de genii care să-i scrie istoria, iar un astfel de geniu nu putea să se nască altundeva decât într-o țară plină de tradiție, care are nevoie să fie luată de mână și condusă spre dezvoltare.
Astfel, la 13 aprilie 1903 se naște la București marele inginer roman, Matei Marinescu, fiul cunoscutului savant Gh. I. Marinescu.
Născându-se într-o familie de intelectuali, tânărul Matei a fost educat în spiritual disciplinei, al muncii și al studiului aprofundat, cele ce l-au și călăuzit pe drumul succesului.
Matei Marinescu a introdus metoda celor ”trei curenți” spre a explica efectul de autooscilație în circuitele cu o inductanță variabilă, constatând teoretic legătura între generarea parametrică a curenților alternative și motorul de tip Boucherot, contribuind la proiectarea și dezvoltarea acestui tip de motor.
Continuă să citești Matei Marinescu – corifeu al ingineriei române
Iorgu Iordan (1888-1986; n. Tecuci) a fost un lingvist şi filolog român, profesor universitar la Iaşi şi Bucureşti. A fost fondator şi director al Institutului de Filologe română „Alexandru Philippide” şi al „Buletinului” acestui institut. Ulterior a fost şi director al Institutului de Lingvistică din Bucureşti.
A fost printre membrii fondatori (1961) ai Societăţii Române de Lingvistică Romanică, pe care a condus-o și în calitatea sa de președinte. Iorgu Iordan a elaborat și publicat o serie de lucrări în domeniul lingvisticii romanice („Lingvistica romanică”, „Evoluție”, „Curente”, „Metode”), al limbii române contemporane („Limba româna actuală”, „O gramatică a greșelilor”, „Limba română contemporană”), al stilisticii („Stilistica limbii române”), al toponimiei („Toponimia românească”) și al antroponimiei („Dicționar al numelor de familie românești”).
Continuă să citești Iorgu Iordan – fondator al institutului de filologie
