Oana Duică – membră activă a cercului „Programare cu răbdare” din Turceni

Oana Duică este elevă în clasa a IX-a la Liceul Tehnologic Turceni, județul Gorj, unde Asociația EduSoft a deschis un centru al cercului de informatică „Programare cu răbdare”, un proiect educațional care apropie de informatică copiii și tinerii din peste 20 de localități din România și din diaspora românească.

Doamna profesoară Oana Șandru coordonează activitățile acestui centru și a remarcat pasiunea pe care eleva sa, Oana Dinu, o are pentru informatică și ne-am gândit să stăm puțin de vorbă cu ea.

De altfel, observam că mai toate postările ei de pe Facebook făceau trimitere la informatică, la munca de programator, sub deviza că „sunt programator, deci nu am viață” („I am programmer, I have no life.”).

„În vacanța de vară, navigând pe YouTube, am dat peste un tutorial care explică cum funcționează un program în C++. Mi s-a părut interesant așa că am decis să continuu.

Informatică este întâlnită oriunde în lume, ceea ce este foarte interesant. Mii de oameni scriu coduri atât de complexe, astfel încât noi să putem beneficia de rețelele de socializare și alte site-uri pe care dorim să le accesăm. Apreciez foarte mult muncă lor și sper că într-o zi să îi pot ajută și eu.

Pentru mine, „Programare cu răbdare” este o experiență nouă și captivantă, iar întâlnirile de la cerc reprezintă momentuele relaxante în care îmi văd toți prietenii dorind să învețe lucuri noi și interesante despre informatică.

Pot spune sincer că doamna mea profesoară de informatica, Oana Șandru, este cea mai bună profesoară. Știe mereu să comunice cu elevii ei și le aduce mereu zâmbetul pe buze. Are o voce calmă și atunci când explică anumite lucruri o face pe înțelesul tuturor. E imposibil ca cineva sa nu înțeleagă ceea ce se explică. Își susține elevii în ceea ce fac și încearcă să găsească ceva special la fiecare. Pe scurt este cea mai bună profesoară și eu îi mulțumesc pentru tot ce a făcut și o admir și o respect extrem de mult.”

Întrebată fiind unde se vede peste 5 ani, Oana ne-a mărturisit că sigur va fi la o facultate de profil și va face tot posibilul pentru a avea un serviciu în programare pentru a se putea întreține singură.

„Peste 10 ani voi fi un programator de succes sau poate voi lucra la Google, dar cred că asta depinde de foarte multă muncă și efort. Prin participarea la activitiățile de la cercul de informatică, dar și prin studiul meu individual, am învățat faptul că atunci când scrii un program trebuie să foarte perseverent. De asemenea, am avut foarte multe de învățat de la doamna mea profesoară, în special faptul că mereu trebuie să fiu calmă și să am răbdare, pentru că rezultatele apar doar prin multă muncă.”

Oana ne-a mărturisit că a profitat din plin de timpul petrecut în perioada de întrerupere a activităților didactice, pentru că singură s-a apucat să învețe patru limbaje de programare diferite, dar a observat elementele comune, precum și lucrurile care diferă.

Întrebată fiind despre viața ei dincolo de informatică, Oana ne-a spus:

„Am 15 ani, locuiesc la țară cu mama și fratele meu. Mereu ne certăm, dar tot ne înțelegem. Sunt o persoană sensibilă, dar lupt pentru ceea ce îmi place să fac, în ciuda faptului că unii spun că ceea ce am ales nu este pentru mine. Eu cred în alegerile mele și consider că cei care spun acele lucruri sunt doar invidioși pentru că ei nu pot lupta pentru ceea ce le place. Îi ajut pe cei din jurul meu și îi susțin în ceea ce fac.”

Oana are și alte pasiuni, cum ar fi fotografia, în care, după părerea ei, lumea reală se îmbină cu lumea pe care o vede fotograful. De asemenea, îi place să confecționeze lucruri handmade, deoarece este o activitate foarte practică și o poate realiza oricine, indiferent de vârstă.

Harnică și ambițioasă, Oana ne-a mărturisit că atunci când va fi destul de bine pregătită, va dori să realizeze o aplicații informaticeă cu impact social:

„Mi-aș dori să dezvolt aplicațîi care să ajute țara, să ajute oamenii. Nu pot spune acest lucru destul de clar pentru că nici eu nu știu încă ce aș putea crea pentru a fi de impact, dar știu că asta îmi doresc și voi reuși.”

Și noi îi dorim succes în toate activitățile ei de la „Programare cu răbdare”, fie că sunt pe viu, cu doamna profesoară, fie online.

Echipa EduSoft

 

Conacul Manuc Bei: Monument trecut prin timp, istorie și apogeu!

Construit la începutul secolului al XIX-lea, în anul 1816, Conacul Manuc Bei este un monument de arhitectură aflat în raionul Hâncești din Republica Moldova, care are o istorie bogată.

Istoria Conacului Manuc Bei începe cu negustorul și diplomatul Manuc-Emmanuel Mîrzoian, armean de naționalitate, care s-a mutat din orașul românesc Sibiu la Chișinău și a cumpărat moșia Hâncești. Chiar dacă conacul a fost construit de către fiul și nepotul lui, acesta îi poartă numele. Cei doi au înălțat un castelul în stil franțuzesc, cu o grădină de iarnă, turnuri de pază și un parc imens.

Construcția palatului a durat mai bine de trei ani, iar a întregului conac aproape un secol. Domeniul conacului constă, de asemenea, din Castel Vânătoresc, casa administratorului imobilului (Casa vechilului), locuințe pentru servitori, grajduri, bucătăria de vară și o biserică. Din păcate, biserica, ce era construită în stil armenesc, nu s-a păstrat până în zilele noastre. În compoziția conacului intrau, de asemenea, un iaz și două havuzuri – unul în fața palatului, iar al doilea între palat și casa lui Ioniță Iamandi. Inițial, toate clădirile moșiei se uneau cu palatul prin galerii de sticlă. Astăzi însă, conacul include doar câteva edificii: Palatul lui Manuc, Casa vechilului, Clădirea contesei, Castelul de vânătoare și  Turnul de veghe.

Palatul lui Manuc

În anul 1881, celebrul arhitect Alexandru Bernardazzi a fost cel care a proiectat și a construit Castelul vânătoresc, înconjurat de turnuri, de grădina de iarnă și de un mic parc. Cercetătorii cred că dinspre palat pornesc tuneluri lungi, unul dintre care ar străbate, cică, întregul Hâncești. Câteva dintre aceste galerii au fost dezgropate, porțiunile acestor pasaje subterane servindu-le drept beciuri locuitorilor din Hâncești.

Fiind trecut prin timp, conacul a avut mult de suferit. În anul 1944 castelul a fost grav avariat în urma bombardamentelor din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, după care conacul a trecut în proprietate sovietică, fiind restaurat și transmis în gestiunea Colegiului de Construcție din localitate. Însă, după cutremurul din 1986 conacul a fost extrem de avariat și Colegiul a fost mutat în altă clădire. La începutul anilor 1970 a început restaurarea Castelului Vânătoresc, iar mai târziu a fost transformat în Muzeul Istorico-etnografic, având mai mult de 20 de mii de exponate, mai multe încăperi cu diverse tematici, la parter fiind obiecte din perioada sovietică, câte ceva despre Grigori Kotovski (un fost conducător militar și activist politic comunist din Basarabia), dar şi porturi populare de prin secolul al XIV-lea.

Daune aduse palatului principal în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial

Restul clădirilor continuau să se distrugă, deși în anul 1993 moșiei i-a fost atribuit statutul de monument de arhitectură. Abia în anul 2011, moșia a fost înconjurată de un zid de beton, deși pe teritoriul acesteia se putea ajunge cu ușurință. Clădirea palatului arăta distrusă și extrem de avariată, în special fațada, același lucru se putea spune și despre Casa Vechilului și casa lui Ioniță Iamandi. Acest monument de arhitectură nu era decât niște construcții ruinate care nu avea practic nici un viitor.

Restaurarea conacului lui Manuc Bei

Efectuarea unor săpături temeinice pe teritoriu în anul 2013 a constituit motivul primordial pentru lucrările de restaurare a moșiei, care au început în anul 2014 în urma unui proiect de finanțarea din partea Uniunii Europene.

Conform planului, lucrările de restaurare trebuiau finalizate în august 2015, dar acest termen a fost deja de două ori amânat din cauza dificultăților neprevăzute în subsolul clădirii și descoperirea, în urma săpăturilor, a unor noi obiecte, în special, a unei băi turcești, precum și din cauza faptului că partea moldovenească nu a onorat totalmente finanțarea conform contractului.

Lucrările de renovare au durat aproape doi ani, însă rezultatul a fost pe cinste.  Palatul a fost renovat în stil renascentist, păstrând luxul și eleganța în care a trăit familia renumitului boier. În palat au fost restaurate dormitoarele, sălile pentru petreceri, sufrageriile și birourile.

Mai multe obiecte de mobilier au fost aduse din Odessa, unde Manuc Bei mai avea un palat. O altă parte din mobilier a fost confecționată în Italia, după câteva modele originale. Pentru a reda din nou în detalii stilul autentic perioadei secolului XIX, au muncit peste 60 de specialişti, atât meșteri din Moldova, cât și din România.

Astăzi Conacul Manuc Bei se bucură de zeci de vizitatori zilnic, din toate colțurile țării, dar și de peste hotarele acesteia, iar autoritățile speră că monumentul va deveni una dintre cele mai atractive destinaţii turistice din țară.

Sanda Rebeja

Tata – scutul meu de apărare

Sunt cel mai iubit pământean. Sunt cel mai fericit și mai norocos om. Sunt cea mai privilegiată ființă din acest univers, pentru că am alături doi îngeri păzitori, o mamă blajină și un tată protector.

Nu cred că Dumnezeu ne-ar fi putut oferi un dar mai prețios, decât o familie frumoasă și niște părinți iubitori.

Mamele noastre sunt icoanele noastre. Dar tații noștri, de ce de multe ori stau în umbră, de ce nu li se cântă numele în ode mărețe?

tata3

Continuă să citești Tata – scutul meu de apărare

Destin sau întâmplare?

Destin – e ceea ce primim în dar la naștere, așa se crede. Nu știu ce să cred, oare destinul nu-l primim cumva înainte să ne naștem? Oare nu venim noi dintr-o altă lume cu destinul gata scris de o mână neștiută și divină? …

femeie_rochie_albaÎntotdeauna mi-am pus întrebări de acest gen și de multe ori întrebările m-au dus departe, m-au rătăcit printre lucruri tainice și pe poteci pustii, ascunse de ochiul meu setos și curios. Așa că acum nu mai știu dacă destinul îmi e scris și pus în frunte, vorba aia, sau pur și simplu e un curs normal al propriei vieți…

Într-o altă ordine de idei, vreau să vă povestesc despre cea mai veche amintire a mea. Nu, nu e despre cum mama mă certa pe la 3 ani sau cum la 5 ani mi s-a născut un frate – nu, deși le am și pe astea. E o amintire ciudată și tind să cred că e una din vremurile când nu existam, din vremurile în care existam poate în altă parte.

Continuă să citești Destin sau întâmplare?

Cu ce se ocupă Studiile traductologice?

Este dificil să acordăm o definiție fixă a traducerii. Lingviștii s-au străduit secole de-a rândul să creeze o definiție care să cuprindă toate caracteristicile ei și să nu omită vreun detaliu al acesteia. Totuși, acest fapt nu a fost realizat. Avem mai multe definiții care combinate pot reda conceptul traducerii. În principiu, o traducere presupune transpunerea unui text dintr-o limbă într-o alta. Limba inițială din care provine textul este canonic denumită “limba sursă”, iar limba în care textul urmează a fi redat reprezintă “limba obiectiv” sau “țintă”.

Traducătorul are sarcina de a face accesibil unui număr mai mare de cititori conținutul unui anumit text, scris desigur, într-o limbă necunoscută lor. O scriere, în orice limbă ar fi, respectă anumite reguli: regulile de sintaxă, de conținut, de vocabular, de stil și, nu în ultimul rând, textul se supune autorului. Autorul are o istorie, un trecut unic, care în mod inconștient îi influențează stilul de viață, personalitatea și mai cu seamă limbajul. Limba este influențată de o multitudine de factori și de aceea ea devine un element distinctiv al fiecărui individ în parte. Copilăria, școala, prietenii și cunoștințele, precum și nivelul intelectual contribuie la formarea unui tipar lingvistic. Datorită acestui fapt un scriitor devine recognoscibil prin ceea ce creează.

Traducerea este considerată de unii lingviști a fi la granița dintre știință și artă întrucât a reuși să împaci toate nivelurile de limbă ale unui text cu o altă cultură și, totodată, să păstrezi același înțeles reprezintă într-adevăr o dificultate. Această problemă a traducerilor a dat naștere unui domeniu nou subordonat lingvisticii numit “studii traductologice”. Acest domeniu se preocupă cu dificultatea traducătorului de a reda un text care să satisfacă nivelurile semantice și structurale ale textului din limba sursă. Studiile traductologice nu vizează stabilirea unui set fix de reguli prin intermediul cărora s-ar obține traducerea “perfectă”, ci studiază și explică metodele folosite în procesul traducerii.

Continuă să citești Cu ce se ocupă Studiile traductologice?

Cititul: un hobby pe care îl poți lua cu tine oriunde

,,Dacă nu îți place să citești înseamnă că nu ai găsit cartea potrivită.” spune J. K. Rowling. Cititul reprezintă o activitate prin care ne putem desprinde pentru o perioadă de timp de monotonia, stresul și oboseala pe care le resimțim din ce în ce mai mult în fiecare zi.  Ne ajută să uităm de probleme și să explorăm o nouă lume imaginară.

„Niciodată doi oameni nu vor citi la fel una şi aceeaşi carte.”
Din păcate, putem observa că din ce în ce mai puține persoane aleg să citească o carte în timpul liber. De ce se întâmplă acest lucru? Deseori, pentru că le impunem copiilor de la vârste foarte mici ce să citească. Crescând, aceștia asociază cititul cu o activitate care le este impusă, cu o obligație. Pe când cititul ar trebui să reprezinte pentru ei o plăcere. Cu toții ar trebui să facem tot ce ne stă în putință pentru a le trezi interesul și să îi motivăm să citească.
Continuă să citești Cititul: un hobby pe care îl poți lua cu tine oriunde

Lumea e a ta

Mulți ar spune că nu există o pasiune mai frumoasă decât călătoritul. Plimbându-ți pașii prin lume, devii conștient de ceea ce te înconjoară, precum și de tine însuți. Nu este ușor să-ți pui viața într-o valiză și să pornești la drum, neștiind unde vei ajunge și când (sau dacă) te vei întoarce,  însă poți încerca să evadezi din când în când din mediul în care te învârți constant și să pleci într-o călătorie măcar de scurtă durată.

De ce să pleci?

Pentru că uneori viața în același loc poate deveni sufocantă. Oamenii sunt mereu aceiași, clădirile nu-ți mai atrag privirea nici prin arhitectură, nici prin culori, iar străduțele deja le știi pe de rost pentru că ani întregi le-ai străbătut în fiecare zi. Te-ai săturat de aceleași cafenele, de aceleași restaurante unde mâncarea nu se schimbă niciodată, de aceleași baruri unde ai memorat deja meniul. Uneori, până și aerul te plictisește. Dacă mai ai și un job la care singura parte mai puțin banală este reprezentată de weekend-uri, lista este completă.

Faptul că simți nevoia de a evada dintr-un loc în care crezi că ai poposit prea mult nu este singurul motiv pentru care ar trebui să călătorești. Când iei contact cu alte culturi, îți dai seama cât de diversă este lumea de fapt. Poate dacă fiecare om ar călători, nu ar mai exista atâta ură pentru tot ceea ce este diferit. Este destul de greu și improbabil să fii și călător și ignorant în același timp. Învață să respecți și să apreciezi obiceiurile și valorile celor pe care îi vizitezi, fără a trece însă cu vederea peste posibilele defecte sau erori în gândire ale acestora. Orice popor are neajunsurile sale, chiar dacă din exterior pare a fi perfect.

Continuă să citești Lumea e a ta

De ce să te apuci de Street Dance?

Dansul este un hobby cunoscut și iubit de oameni din toată lumea, deoarce are nenumărate efecte pozitive atât asupra corpului, cât și a minții. Astăzi ne vom axa pe Street Dance și vom afla mai multe despre acest stil de dans chiar de la un dansator.

Ce este Street Dance-ul?

Street dance-ul este un termen comun ce acoperă majoirtatea stilurilor de dans apărute din anii 60 până în prezent. În ghetourile din New York s-a creat așa numitul Hip Hop dance și Break dance-ul, în California a fost creat locking-ul, roboting, boogaloo și popping, fiind definite ca stiluri de funk. Toate aceste stiluri de dans diferă unul de celălalt, toate având în comun însă faptul că au fost create pe străzi, inspirându-se din anumite aspecte ale naturii sau ale oamenilor. Mai vechi de 50 de ani, stilul hip hop a devenit foarte cunoscut după ce au apărut primele trupe de acest fel în anii 70, în Statele unite. Cele mai influente trupe au fost Rock Steady, New York Breakers, The Lockers și The Electric Boogaloos. Ele au reușit să răspândească aceste stiluri de dans în toată lumea. În perioada respectivă, stilul de dans boogaloo era cel mai expus, fiind apoi egalat de reputația breakdance-ului, ce era totuși un stil de dans abia apărut și încă în proces de dezvoltare.

Odată cu evoluția stilurilor de dans, și muzica hip hop a crescut împreună cu cea a funk-ului în diferite forme și ritmuri. În anii 90 au apărut mișcări că Running Man, Worm, Cabbage Patch care au devenit forme de inspirație pentru generațiile ce aveau să cunoască mai târziu această cultură aparte. Trebuie de ținut minte faptul că hip hop-ul este un stil de dans care nu a apărut din studio-uri, ci de pe străzi. Celelalte stiluri și substiluri au fost create ca surse de inspirație de la James Brown, DJ Kool Herc (cel care a inventat Break Beat-ul) și de la Don Cornelius, care a adus pe ecranele televizoarelor show-ul Soul Train. Toate aceste stiluri de dans împreună cu multe altele, au fost astfel definite ca Street Dance.

Continuă să citești De ce să te apuci de Street Dance?