Ultimele zile au fost monotone și fără chef de nimic? Ai avut senzația că nu ai chef să vorbești cu nimeni și că ai nevoie să fii singur? Te-ai confruntat cu stări de plictiseală, somnolență, stres, nostalgie și slăbiciuni fizice?
Ei bine, află că nu ești singura persoană aflată în această situație. Odată cu venirea toamnei, mulți dintre noi se confruntă deja cu primele simptome ale asteniei specifice acestui anotimp.
Astenia de toamnă se manifestă la toate categoriile de vârstă și este ușor de recunoscut, datorită durerilor de cap, stresului, fluctuațiilor de temperatură a corpului și nu numai. De asemenea, cei care se confruntă cu astenia de toamnă, resimt și o durere a brațelor și picioarelor, mai ales în zilele posomorâte.
Pentru a combate astenia și pentru a vă simți din nou bine și în formă, vă prezint mai jos câteva soluții care sigur vor da rezultate:
Mișcare
Faceți cât mai mult sport și mișcare în aer liber. Pe lângă faptul că sportul și exercițiile fizice combat astenia, statul cât mai mult pe afară vă ajută să depășiți momentele de singurătate pe care le aveți stând în casă.
Dacă timpul ar fi avut frunze, ce toamnă! (Nichita Stănescu)
Pisica îmi toarce leneș lângă picior. Îmi mai aruncă câte o privire somnoroasă și apoi se ghemuiește lângă mine. Eu mai sorb o gură din ceaiul meu de mentă și privesc orizontul, apoi cerul, apoi îmi arunc privirea în gol; aștept să treacă un vis pe sub ochii mei, ca să mi-i trezească.
O frunză uscată se desprinde din copacul de la poartă, apoi încă una și încă una… Se aștern obosite la pământ, de parcă acolo vor să ajungă, de parcă pământul le aștepta demult, de parcă nu mai simt nici lipsa ramului, de parcă s-au îndrăgostit și s-au sacrificat. Se aștern și-și odihnesc rămășițele de fibră.
Aș da orice să mă pot întoarce în trecut, să-mi mai văd priveliștea copilăriei mele; să simt acea emoție, să trăiesc din nou acele clipe, când mama și tata erau eroii mei, iar eu știam sigur că orice frică a mea era ușor de învins, pentru că eu aveam doi eroi invincibili.
Port copilăria în suflet, e cu mine, zilnic, dar și așa, mi-e dor de ea enorm. E un dor ca de un paradis pierdut. Mi-e dor de cerul copilăriei mele, de cerul albastru și nespus de frumos, pe care mă uitam ziulica întreagă, pentru a descoperi pe el fel de fel de figuri, care mai de care: unele jucăușe, altele fioroase. Mi-e dor de soarele pe care-l desenam în felul meu, cu ochi mari și zâmbet larg, pentru că știam că așa e și în realitate; de altfel, cum ar putea dărui atâta căldură și lumină dacă nu ar zâmbi? Continuă să citești Totul se schimbă, afară de nevoia noastră de copilărie
Respectul reprezintă atitudinea de stimă față de sine și față de ceilalți și e o calitate la fel de valoroasă ca iubirea. Când oamenii au suferit din iubire, prietenia și stima au fost cele care au venit să vindece rănile… „Oamenii au inventat respectul ca să ascundă locul gol, unde ar trebui să fie iubirea”, afirma Lev Tolstoi în celebra lui operă „Anna Karenina.”
Consider că respectul e o valoare în adevăratul sens al cuvântului, care trebuie promovată cât mai des și cât mai bine în rândul copiilor, tinerilor și nu numai; e o valoare care stă la baza iubirii, pentru că dacă nu există respect în dragoste, aceasta se stinge; se năruie încet-încet.
Era vară când inima mi-a fost ruptă în bucăți, fără voia mea. A fost lăsată pe un câmp, părăsită și uitată de lume. Ploi puternice mi-au udat-o și mi-au spălat rănile și mi-au atins cicatricile; soarele a încălzit-o cu putere, flori albastre au crescut în jurul ei, triluri de păsări au cântat pe lângă ea și… nimic, inima mea zăcea fără viață într-un câmp de la marginea existenței mele. Tot ce avea la ea era Speranța.
Vara a trecut în grabă și odată cu ea s-a dus și verdele câmpului, și strălucirea soarelui, și ploile calde de vară, și cerul senin, și tot optimismul din jurul inimii mele. Un vânt puternic a bătut și a doborât florile la pământ, a scuturat frunzele de pe copaci, a adus vreme posomorâtă de toamnă și o nostalgie fără de seamăn s-a așezat peste inima frântă. Frunze aurii au căzut peste ea, au făcut covor călduț și nimic… inima nu respira, nu dădea niciun semn de viață. Dar Speranța continua să aibă grijă de ea.
Dar aici ne vom referi la provincia istorică Moldova, adică la statul feudal românesc, creat la jumătatea sec. XIV pe cursul superior al Siretului, în NE Carpaţilor Orientali, având ca prim domn independent pe Bogdan I (1359-1365). În timpul domniei acestuia şi a urmaşilor săi, între care mai importanţi au fost Petru I (c. 1375-1391) şi Alexandru cel Bun (1400-1432), s-a desăvârşit unirea politică a formaţiunilor statale de pe teritoriul cuprins între Carpaţii Orientali, cursul inferior al Siretului, Dunăre, Marea Neagră şi Nistru.
Moldova a cunoscut o mare dezvoltare economică, politică şi culturală în timpul domniei lui Ştefan cel Mare (1457-1504), remarcabil comandant militar, care a condus cu măiestrie lupta împotriva Imperiului otoman. Continuă să citești Moldova (statul feudal)
Mai des decât de fiecare dată, atunci când simt că grijile mele au uitat să mă deranjeze, îmi pun toată speranța într-o amintire. Una la care nu se mai poate de reveni, dar nici de plecat. Eu încă mai sunt copil. Și nu-l ascund niciodată. Nu am faze când mă întorc în ani. Probabil trăiesc în mai multe vremi. E o chestie pe care nu vreau s-o-nţeleg, ci s-o simt.
Încă n-am depășit perioada când a visa nu e musai să adormi, când stelele mai pot sta cu tine, chiar dacă acestea au apus, pentru că le montez pe bucata mea de cer („dar ce bucată!” – vorba lui Eminescu), și ăsta montat la fel de bine, când încă îmi pasă de ce va crede mama la următorul meu pas făcut, când a ști precis că nu e niciun spin pe cărare e egal cu: n-o să mă doară. Asta e copilăria? Dacă da, eu încă-s copil. Sunt medalia unei mame care mă poartă la fiecare sărbătoare și momente mai triste. O medalie valoarea căreia e indicată și pe verso, datorită celei care și-o atârnă în jurul gâtului.
Puțini de peste oceanele planetei noastre cunosc răspunsul la o întrebare cât se poate de geografică, iar când sunt întrebați de Republica Moldova, mai că i-ar zice Cricova, Mileștii Mici sau să o creadă parte a vreunui stat din îndepărtata și influenta vecinătate. Totodată, puțini știu că despre această țară se poate vorbi așa cum se vorbește despre muzică, pentru că ea s-a născut acasă, în Moldova, la 1 martie, 1937, odată cu primăvara, în satul Mocra, îmbrăcând haina unui suflet, pe nume Eugen Doga.
Eugen Doga, compoitor din Republica Moldova
Probabil Doga vine de la prima notă de pe portativ, înainte de a se trage din Transnistria, dintr-un sătuc sovietic pe vremea aceea, îndrăgind muzica, practic, ca pe o mamă a lumii interioare, acea în care poate trece toate vămile, neavând hotar și limite.
A ajuns, astfel, în sufletele tuturor, datorită primului pas măreț de a absolvi școala de muzică „Ștefan Neaga” din Chișinău timp de patru ani la mijlocul secolului al XX-lea. Cel de-al doilea pas a fost Conservatorul de Stat și Institutul de Arte „Gavriil Muzicescu”, unde a studiat violoncelul și, respectiv, clasa de compoziție. Student fiind, își începe foarte devreme cariera de muzician în Orchestra Comitetului de Stat al R.A.S.S.M pentru Televiziune și Radiodifuziune, în calitate de violoncelist, pe care o va profesa timp de cinci. Se dedă artei predării, fiind profesor la școala de muzică al cărei absolvent a fost, „Ștefan Neaga”, carieră pe care o dedică următorilor alți cinci ani din viața sa.
Eugen Doga în tinerețe
Între timp, reușește să se afirme cu dexteritate în arta muzicală, acolo unde nu în zadar o făcea pe maestrul, pentru că urmează momentul său de glorie, când se afirmă pe scena internațională. Debutează în anul 1963, încă pe când era profesor și membru al colegiului redacțional și de repertoriu al Ministerului Culturii al R.S.S.M., cu un cvartet cu coarde. După ce și-a cucerit profesiunea, succesul îl cucerise și el, astfel urmându-l pretutindeni. Timpul și talentul îl transformă, apoi, în autorul unor lucrări de excepție, scriind muzică pentru filme, de estradă și de scenă, semnând, de altfel, și numeroase compoziții devenite șlagăre.
Eugen Doga, compozitor din Republica Moldova
„Primăvara omenească”, „Vocea omenească”, „Curcubeul alb” sunt cantatele care îi marchează cu aur cariera muzicală, servindu-i drept inspirație în crearea unei simfonii, cântece de estradă și pentru copii.
Avântul pe care-l cunoaște în domeniul filmografiei îl ridică pe culmile succesului, regăsindu-și numele printre cei mai renumiți compozitori cinematografi post-sovietici. Comedia Se caută un paznic reprezintă debutul muzicianului în arta filmografiei, la Studioul Cinematografic Moldova-Film, în 1967, compunând muzică pentru mai mult de 200 de filme: Singur în fața dragostei, Nunta la palat, Lăutarii, Șatra. Dulcea și tandra mea fiară este filmul pentru care Eugen Doga va scrie valsul ce va deveni, în 2014, una dintre cele patru capodopere muzicale ale secolului XX, ales de către UNESCO.
„Dulcea și tandra mea fiară”, secvență
Eugen Doga se face vinovat de dezvoltarea filmului de animație din Republica Moldova, realizând coloana sonoră pentru diverse pelicule, semnând totodată și muzica pentru o serie de spectacole, cum ar fi: Pe un picior de plai, Păsările tinereții noastre, Luceafărul ș.a.
Premii și titluri oferite artistului Eugen Doga
Încă din 1967, de pe când era profesor, i-a fost conferit titlul de Maestru Emerit al Artei din Moldova, Artist al poporului din R.S.S.M., iar în 1987 devine Artist al Poporului din U.R.S.S. Cu Premiul Ordonul Republicii și Omul Secolului XX (SUA) maestrul este decorat în anul 1997 și, respectiv, 1998, iar peste doi ani – cu Ordinul Steaua României, oferindui-se gradul de ofițer, în timp ce acum 9 ani, primește ordinul Pentru Merite în fața Patriei din partea Rusiei.
Eugen Doga și Vasile Iovu, 2007
De asemenea, în timp ce la Moscova i se conferă titlul de Doctor Honoris Causa, în Republica Moldova, anul 2007 este considerat „Anul Eugeniu Doga”.
Varietatea genurilor pe care Eugen Doga le abordează și le stăpânește cu lux dovedește faptul că în cosmologia muzicii, autorul de genialitate a cucerit un loc destinat unei stele, punându-și sufletul pe portativ, iar viața fiind un solfegiu. Emotivitatea pe care compozitorul o transmite prin fiecare vibrație sonoră comunică în toate limble, pentru fiecare ascultăror, indiferent de cultură, culoare, credință.
Anul acesta, Eugen Doga atinge vârsta octogenară, iar cu această ocazie, Ministerul Culturii din Republica Moldova a numit anul 2017 „Anul Eugen Doga”.
Ultimele zile au fost monotone și fără chef de nimic? Ai avut senzația că nu ai chef să vorbești cu nimeni și că ai nevoie să fii singur? Te-ai confruntat cu stări de plictiseală, somnolență, stres, nostalgie și slăbiciuni fizice?
Mai des decât de fiecare dată, atunci când simt că grijile mele au uitat să mă deranjeze, îmi pun toată speranța într-o amintire. Una la care nu se mai poate de reveni, dar nici de plecat. Eu încă mai sunt copil. Și nu-l ascund niciodată. Nu am faze când mă întorc în ani. Probabil trăiesc în mai multe vremi. E o chestie pe care nu vreau s-o-nţeleg, ci s-o simt.
-en.png#/media/File:Moldova_(1483)-en.png){kind=link}