Crăciunul şi inimile noastre umplute de magie

Cu fiecare început de iarnă, luna decembrie ne aduce mreaja sărbătorilor religioase, care ne preschimbă tristețea în bucurie, bătrânețea în tinerețe, adultul din noi într-un copil, frigul în căldură, verdele într-un alb imaculat.

Să zică cineva că nu așteaptă Crăciunul! Să zică cineva că nu așteaptă pe Moș Crăciun!

Pentru că aceste sărbători ne umplu casele, dar, mai ales inimile, de magie, iar an de an ne bucurăm alături de oameni dragi sub miros de portocale, de brad, sub clinchet de clopoței și voci care nasc colinde frumoase sub geam, la ușă, în gând sau la telefon.advent-1076608_1920

Pe 25 decembrie, românii de bună credință sunt toți invitați la ziua lui Iisus, când Acesta împarte har pe la fiecare casă și lumini pogoară din Ceruri peste noi. Seara asta e cea mai binecuvântată dintre toate. Și dacă Dumnezeu e cel care se așază cu noi la masă, o masă îmbelșugată, sufletele sunt mai greu de umplut. De ele trebuie să avem grijă noi, cei care decidem dacă îl primim pe Marele oaspete în casa noastră.

Continuă să citești Crăciunul şi inimile noastre umplute de magie

Conacul Manuc Bei: Monument trecut prin timp, istorie și apogeu!

Construit la începutul secolului al XIX-lea, în anul 1816, Conacul Manuc Bei este un monument de arhitectură aflat în raionul Hâncești din Republica Moldova, care are o istorie bogată.

Istoria Conacului Manuc Bei începe cu negustorul și diplomatul Manuc-Emmanuel Mîrzoian, armean de naționalitate, care s-a mutat din orașul românesc Sibiu la Chișinău și a cumpărat moșia Hâncești. Chiar dacă conacul a fost construit de către fiul și nepotul lui, acesta îi poartă numele. Cei doi au înălțat un castelul în stil franțuzesc, cu o grădină de iarnă, turnuri de pază și un parc imens.

Construcția palatului a durat mai bine de trei ani, iar a întregului conac aproape un secol. Domeniul conacului constă, de asemenea, din Castel Vânătoresc, casa administratorului imobilului (Casa vechilului), locuințe pentru servitori, grajduri, bucătăria de vară și o biserică. Din păcate, biserica, ce era construită în stil armenesc, nu s-a păstrat până în zilele noastre. În compoziția conacului intrau, de asemenea, un iaz și două havuzuri – unul în fața palatului, iar al doilea între palat și casa lui Ioniță Iamandi. Inițial, toate clădirile moșiei se uneau cu palatul prin galerii de sticlă. Astăzi însă, conacul include doar câteva edificii: Palatul lui Manuc, Casa vechilului, Clădirea contesei, Castelul de vânătoare și  Turnul de veghe.

Palatul lui Manuc

În anul 1881, celebrul arhitect Alexandru Bernardazzi a fost cel care a proiectat și a construit Castelul vânătoresc, înconjurat de turnuri, de grădina de iarnă și de un mic parc. Cercetătorii cred că dinspre palat pornesc tuneluri lungi, unul dintre care ar străbate, cică, întregul Hâncești. Câteva dintre aceste galerii au fost dezgropate, porțiunile acestor pasaje subterane servindu-le drept beciuri locuitorilor din Hâncești.

Fiind trecut prin timp, conacul a avut mult de suferit. În anul 1944 castelul a fost grav avariat în urma bombardamentelor din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, după care conacul a trecut în proprietate sovietică, fiind restaurat și transmis în gestiunea Colegiului de Construcție din localitate. Însă, după cutremurul din 1986 conacul a fost extrem de avariat și Colegiul a fost mutat în altă clădire. La începutul anilor 1970 a început restaurarea Castelului Vânătoresc, iar mai târziu a fost transformat în Muzeul Istorico-etnografic, având mai mult de 20 de mii de exponate, mai multe încăperi cu diverse tematici, la parter fiind obiecte din perioada sovietică, câte ceva despre Grigori Kotovski (un fost conducător militar și activist politic comunist din Basarabia), dar şi porturi populare de prin secolul al XIV-lea.

Daune aduse palatului principal în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial

Restul clădirilor continuau să se distrugă, deși în anul 1993 moșiei i-a fost atribuit statutul de monument de arhitectură. Abia în anul 2011, moșia a fost înconjurată de un zid de beton, deși pe teritoriul acesteia se putea ajunge cu ușurință. Clădirea palatului arăta distrusă și extrem de avariată, în special fațada, același lucru se putea spune și despre Casa Vechilului și casa lui Ioniță Iamandi. Acest monument de arhitectură nu era decât niște construcții ruinate care nu avea practic nici un viitor.

Restaurarea conacului lui Manuc Bei

Efectuarea unor săpături temeinice pe teritoriu în anul 2013 a constituit motivul primordial pentru lucrările de restaurare a moșiei, care au început în anul 2014 în urma unui proiect de finanțarea din partea Uniunii Europene.

Conform planului, lucrările de restaurare trebuiau finalizate în august 2015, dar acest termen a fost deja de două ori amânat din cauza dificultăților neprevăzute în subsolul clădirii și descoperirea, în urma săpăturilor, a unor noi obiecte, în special, a unei băi turcești, precum și din cauza faptului că partea moldovenească nu a onorat totalmente finanțarea conform contractului.

Lucrările de renovare au durat aproape doi ani, însă rezultatul a fost pe cinste.  Palatul a fost renovat în stil renascentist, păstrând luxul și eleganța în care a trăit familia renumitului boier. În palat au fost restaurate dormitoarele, sălile pentru petreceri, sufrageriile și birourile.

Mai multe obiecte de mobilier au fost aduse din Odessa, unde Manuc Bei mai avea un palat. O altă parte din mobilier a fost confecționată în Italia, după câteva modele originale. Pentru a reda din nou în detalii stilul autentic perioadei secolului XIX, au muncit peste 60 de specialişti, atât meșteri din Moldova, cât și din România.

Astăzi Conacul Manuc Bei se bucură de zeci de vizitatori zilnic, din toate colțurile țării, dar și de peste hotarele acesteia, iar autoritățile speră că monumentul va deveni una dintre cele mai atractive destinaţii turistice din țară.

Sanda Rebeja

Tata – scutul meu de apărare

Sunt cel mai iubit pământean. Sunt cel mai fericit și mai norocos om. Sunt cea mai privilegiată ființă din acest univers, pentru că am alături doi îngeri păzitori, o mamă blajină și un tată protector.

Nu cred că Dumnezeu ne-ar fi putut oferi un dar mai prețios, decât o familie frumoasă și niște părinți iubitori.

Mamele noastre sunt icoanele noastre. Dar tații noștri, de ce de multe ori stau în umbră, de ce nu li se cântă numele în ode mărețe?

tata3

Continuă să citești Tata – scutul meu de apărare

Dincolo de Nistru

Anul acesta am împlinit 23 de ani. A vrut Dumnezeu să îi fac. Avusem atâtea planuri pentru ceea ce urma să mi se întâmple, dar El m-a ridicat din fața Lui și mi-a dat tot ce nu i–am cerut. Ori altfel nu știu cum am  ajuns să trăiesc ceea ce voi spune mai departe.

Pe 30 decembrie, 2017 văzusem pentru prima dată apele Nistrului, din care peștele ieșea doar după ce pescuia câte o undiță. Au simțit ei că se apropie revelionul, acesta e un fel de spirit al sărbătorii. Apele erau de-un albastru de despărțire, căci cum să nu te uiți înfricat peste celălalt mal al râului, acolo unde nu e plajă, ca pe partea unde eram, nici pescari, nici pește, nici dorință, doar grăniceri. Transnistria continua în jos; nu o vedeam, deci nu există?

Cred că atunci când cineva privește peste Nistru de dincolo, urlă. Căci dacă ar plânge, nu ar fi apă cea ce plimbă bărci și ațâță pacea. Unde eram eu, nisipul e umed și casele de odihnă închise pe timp de iarnă. Curios, oare când îngheață Nistrul, unde dispar urmele de pe plajă? Dar cei ce le-au făcut? Copacii ar ști, dar poate e mai bine să nu vorbească.

Continuă să citești Dincolo de Nistru

Femei și fete în STEM

Educația STEM capătă tot mai multă importanță, fiind necesară pentru o economie globală interconectată. Acronimul se referă la o gamă de discipline academice precum științe, tehnologie, inginerie și matematică, menite să aducă un aport benefic și semnificativ în pregătirea oferită de sistemul de învățământ în aceste domenii. Ele asigură dezvoltarea forței de muncă, modelând viziunea studenților în conformitate cu cerințele pieței. De menționat este și inițiativa STEAM, propusă de Georgette Yakman, cea care a introdus arta în rândul acestor materii, considerând că între ele există o conexiune ce corespunde sistemului socioeconomic global.

femeie_stem

Progresul în ariile STEM este vital, fiind nevoie de cât mai mulți specialiști care să activeze în domeniu. Cu toate acestea, dintotdeauna s-a înregistrat o slabă reprezentare a sexului feminin, care suferă descurajări sau discriminări ce duc la mutilarea dorinței de a construi o carieră în această direcție. Astfel, aproape jumătate din potențialul global este risipit, fapt ce încetinește obținerea progresului mult dorit.

Continuă să citești Femei și fete în STEM

Mamă bună, mamă dragă

Mamă bună, mamă dragă,
Te-oi iubi o viață-ntreagă.
Pentru tot ce ai făcut,
Pentru că tu m-ai crescut!  (Nina Casian)

mama, copilNoi ne-am născut, iar mamele noastre plângeau, se chinuiau, țipau de chinuri și dureri, ca să ne putem noi veni pe lume, vii și sănătoși, ca să putem fi aici, ca să putem respira, trăi, iubi și ca să ne putem bucura de viață.

Primul strigăt de viață, primul sunet scos, primul zâmbet, primul cuvânt, primul dințișor, primul pas – toate sunt legate strâns de a opta minune a lumii – MAMA. Ce cuvânt dulce, ce cuvânt înălțător! E sinonim cu pace, iubire, viață, Dumnezeu. E sinonim cu fericirea.

Continuă să citești Mamă bună, mamă dragă

Tații noștri – eroii noștri

Când ne trimite pe pământ, Dumnezeu are grijă ca, acolo jos, să avem un înger și un super-erou: mama și tata. Mama e îngerul blând și bun, care ne oferă viață, iar tata – e un erou, care are grijă de noi, cot la cot cu mama; iar pentru a crește frumos și corect, copilul are nevoie de o combinație nelipsită: glasul dur al tatălui care ceartă, când e cazul și mâna blândă a mamei, care mângâie cu dragoste.

Așadar, tații noștri sunt niște eroi, mai ales cei pe care-i putem numi tați în adevăratul sens al cuvântului.  Viețile noastre ar fi așa diferite fără prezența lor, care ne oferă securitate, putere, curaj. Viețile noastre ar fi incomplete fără ei, fără ceea ce pot face ei pentru noi, fără felul în care ne iubesc și ne oferă afecțiune.

Continuă să citești Tații noștri – eroii noștri

Cititul pe garduri sau șansa de a te lăuda că ești prost

booksDe ce e important să citim? Eu cred că nu e important – e inevitabil.

Acum paisprezece ani mi-aș fi răspuns așa: trebuie să învăț a citi, ca să știu unde e plecată mama. Altfel, biletul lăsat pe masă e pus acolo ca să-l duc la coș.

Dar nu e chiar așa de fix-pix. O problemă nu e mare, dacă n-a fost mică. Știu asta, pentru că și eu am fost mică, respectiv, o mică problemă, iar acum am crescut: sunt o problemă mare!

De aia, ba nu, nu de aia: citesc, ca să aflu rezolvări, răspunsuri. Apoi îmi pun întrebări. Viața e o ecuație.

Ce sunt cărțile? Sacrificii, magazine, librării, depozite, comori,… un laborator de idei și imagini, din care vei întocmi înțelesul și „filosofia vieții”.

Am citit puține cărți. Le pot ține pe degete. Și am impresia că, dacă aș fi citit o sută de cărți, le-aș fi scăpat demult din mâini. Substratul acestei metafore sau hiperbole duce la ideea lui Tolstoi: „Citiți. Citiți cărți bune. Pe restul le va face viața.” N-am citit o sută de cărți nu pentru că mi-a fost frică să nu-l dezamăgesc pe Tolstoi :), ci pentru că – și revin iar la ideea ipotetică de a le „scăpa jos” – or acest lucru e echivalentul imperativului tolstoinian „Citiți cărți bune”.

Continuă să citești Cititul pe garduri sau șansa de a te lăuda că ești prost