Centrul istoric al Galațiului, frumusețea arhitectonică a unui târg aprig de negustori lăsată uitării

În urmă cu mai bine de un veac, strada Domnească din Galați era văzută ca o adevărată coloană vertebrală a înfloritorului oraş comercial care era pe atunci Galaţiul, numit pe bună dreptate ”un târg aprig de negustori”. Din Piaţa Regală (aflată aproximativ pe locul hotelurilor „Galaţi” şi „Dunărea”) şi până la Biserica Grecească, pe principala stradă a Galaţiului de odinioară se găseau băcănii, cofetării, o librărie şi un hotel.

Așa arăta odinioară strada Domnească din Galați FOTO viata-libera.ro

Prăvăliile de pe Domnească sunt descrise ca „foarte serioase, foarte moral-burgheze, foarte frecventate de lumea bună a oraşului”, de către Crişan Muşeţeanu în cartea „Lumea copilăriei mele”.

FOTO viata-libera.ro

Între timp, Galaţiul a pierdut statutul de centru comercial pe care îl avea la începutul secolului trecut. Au rămas însă mărturie din acea epocă zeci de clădiri de epocă, fiecare cu povestea sa, adesea fascinantă. Aşa cum este şi firesc, cele mai multe dintre ele sunt concentrate în centrul vechi, pe Domnească, Eroilor, Cuza şi Bălcescu.

FOTO viata-libera.ro

Centrul istoric oraşului arată acum dezolant. Cele mai multe clădiri vechi au ajuns o ruină, iar casele impozante de altădată sunt vecine cu urâtele blocuri comuniste şi cu harababura arhitectonică actuală.

FOTO viata-libera.ro

Cel mai grăitor exemplu este ruina Palatului Gheorghiu, una dintre clădirile emblematice ale Galațiului. Cu pereţii crăpaţi şi strâmbi, susținută de ani de zile de o structură din lemn, magnificul imobil a rămas doar o umbră a ce a fost odată. La un nou cutremur este posibil ca imobilul să se prăbușească.

Faimosul Palat Gheorgiu a ajuns o ruină FOTO adevarul.ro

Clădirile faimoase în perioada interbelică arată acum jalnic. Stau să cadă, dar sunt totuși locuite de chiriași, care nu pot le pot reabilita pentru că nu sunt proprietari. Singurul lucru bun este parcul Eminescu, amenajat între anii 1880 şi 1881, pe locul fostului depozit de gunoaie din centrul oraşului, care a fost modernizat și oferă gălățenilor o oază de liniște.

 

Cascada Buciaș și cascada Fata Moartă, două din frumusețile ascunse ale României

Buciaș este o cascadă din ţară mai puţin cunoscută de către turişti. Cascada se găseşte în Rezervaţia Naturală Buciaș din judeţul Bacău. Căderea de apă se află mai sus de Mănăstirea Caşin, mănăstire ctitorită la jumătatea secolului al XVII-lea. Lăcaşul de cult se află la aproximativ 25 de kilometri de Oneşti.

Cascada are o înălţime de aproximativ 15 metri şi este cea mai mare cădere naturală de apă din judeţul Bacău. Aceasta este formată de Râul Buciaș înainte de a se vărsa în Râul Caşin şi de a forma Cheile Cașinului. Turiştii care ajung în zonă trebuie să ştie că localnicii îi spun Cascadei Buciaș şi cascada Zimnicioara.

Cascada Buciaș FOTO onestiul.ro

La cascada Buciaș se ajunge din satul Scutaru, aflat pe DJ 115, la circa cinci kilometri de mănăstirea Caşin. Din satul Scutaru se urcă pe drumul forestier circa o oră până la cabana Buciaș. De aici şi până la cascada Buciaș mai este de mers încă jumătate de oră. În apropierea cascadei se află și o păstrăvărie cu un nume care iese din tipare: ”Înţărcătoarea”.

Crescătoria de păstrăvi o întâlnim la vărsarea pârâului Zboinea în Caşin. Tot în această zonă întâlnim şi un aşezământ monahal, Schitul Buciaș – schit de călugări având hramul Sfântului Gheorghe. Pe versanţii Măgurii Cașinului, vizitatorii pot admira capra neagră, specie protejată şi una dintre cele mai valoroase din fauna ţării noastre.

Povestea tristă a cascadei Fata Moartă

Pentru a ajunge la Cascada Fata Moartă, se pleacă din Onești, pe DJ 115, spre Mănăstirea Cașin și apoi, mai departe, spre satul Scutaru. În total, de la Onești până la Scutaru, sunt cam 15 kilometri, apoi încă patru pe un drum forestier bine întreținut.

Continuând deplasarea în amonte, după aproape doi kilometri, ajungem la o intersecție de la care, după alți 2,3 kilometri parcurși pe drumul din stânga, ajungem la Cascada Fata Moartă. În aceste locuri istoria se împletește cu legendele, câteva dintre acestea fiind amintite de Ioan Missir în volumul „Fata Moartă”.

Numele cascadei Fata Moartă este un emoționant jurnal de front, o tulburătoare cronică de război, o carte de notații și mărturisiri, scrise la persoana întâi, aparținând unui om care s-a aflat nemijlocit pe front, în linia întâi a câmpului de bătălie.

Cascada Fata Moartă FOTO urbanbacau.ro

Fata Moartă, pentru cei care sunt de prin părțile locului, este o legendă tristă, dar adevărată. Pe muntele Fata Moartă şi-a dat viaţa pentru ţară în toamna anului 1916, locotenentul Alexandru Florescu din Ploieşti. Trupele lui cuceriseră muntele ocupat de duşmani printr-o ofensivă teribilă, înaintând pieptiș de-a lungul coastei muntelui.

Când a fost încercuit de trupele inamice, a refuzat să se predea. A căzut doar după o crâncenă luptă la baionetă. Scrisoarea de înştiintare a morţii eroului a fost trimisă soţiei lui, Victoria. Locotenentul își doarme azi somnul de veci alături de alți 8.000 de viteji în cimitirul eroilor din Mănăstirea Cașin.

Pentru cei care au luat parte la luptele din preajma Cașinului, denumirea Fata Moartă a devenit simbolul unei și mai mari drame: “Pentru noi combatanții – spune Ioan Missir – este o dâră de sânge tânăr și curat; este locul unde trunchiurile copacilor, retezați de uraganul artileriei, poartă schije și gloanțe, unde fiecare brazdă e însemnată. Pentru cei rămași acasă, Fata Moartă este locul către care a zburat gândul reîntoarcerii celui drag plecat pe front, prefăcut în cimitir, unde soți, frați ori părinți au închis ochii pentru totdeauna”.

Clădirile vechi ale Romanului, comori arhitecturale ale României. Printre ele se numără Casa Celibidache și Casa Ioachim

Orașul Roman are câteva clădiri de referință națională, acestea fiind trecute, de altfel, pe lista monumentelor istorice şi de arhitectură din judeţul Neamţ. Unele dintre acestea au fost lăsate în paragină ani de zile din cauza legislației care nu permite reabilitarea lor sau a lipsei de finanțare.

Casa Celibidache

Casa Celibidache (Casa Vornicului Done) a fost retrocedată moștenitorilor fostului mare compozitor după 1990. Aceștia plănuiseră inițial să o reabiliteze și să deschidă acolo un muzeu dedicat celebrului compozitor și dirijor. După o estimare a costurilor, moștenitorii și-au dat seama că nu pot suporta costurile și au cedat clădirea în favoarea Primăriei din Roman.

Casa Celibidache FOTO www.ziarulderoman.ro

Municipalitatea s-a lovit de aceeași problemă a finanțării, costurile ridicându-se la câteva milioane de lei. În 2019, clădirea a fost introdusă pe lista de proiecte de la Compania Națională de Investiții (CNI), care a aprobat documentația pentru finanțarea lucrărilor de modernizare. Casa Celibidache va fi inclusă, ulterior, în circuitul muzeal județean, imobilul urmând să fie dotat corespunzător pentru a pune în valoare viața celebrului dirijor și compozitor Sergiu Celibidache.

Clădirile bisericilor armeană şi ortodoxă

Lipsa fondurilor necesari reabilitării a afectat și clădirile bisericilor armeană și ortodoxă. Prima a intrat în proprietatea Arhiepiscopiei Armene din Bucureşti, iar o vreme a funcționat acolo și Clubul Copiilor şi Elevilor. Clădirea se află într-o stare avansată de degradare, iar propunerile făcute de autorităţile locale de la Roman nu au fost acceptate la acel moment de Arhiepiscopia Armeană din Bucureşti.

În schimb, Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului și-a anunțat intenția de a demara lucrările de restaurare a Spitalului Vechi din Roman. Proprietate a Parohiei „Precista Mare”, din 2011, vechea clădire a spitalului, un simbol al oraşului Roman, ridicată în stil neoclasic romantic, pe două nivele, cu firide şi mici turnulețe crenelate, se află, de asemenea, într-o avansată stare de degradare.

Casa Ioachim

Casa Ioachim a fost salvată de la ruină. Lucrările de renovare au început în 2012 şi au fost finalizate în 2015. Clădirea în care funcţionează Biblioteca Municipală „George Radu Melidon” se află în patrimoniul Primăriei Roman din 1900. Reparațiile făcute după cutremurele din 1977 şi 1986 au fost superficiale, de aceea s-a impus un proiect amplu de restaurare a clădirii. Proiectul de reabilitare a început în 2012 şi s-a finalizat în 2015.

Casa Ioachim FOTO www.ziarulderoman.ro

Casa «Vasile Ioachim» a primit această denumire de la numele primului proprietar care a adus meșteri francezi pentru a o construi. În nișele de pe fațadă vestică se află statui din teracotă, foarte bine păstrate, care reprezintă zeiţa frumuseţii și cea a abundenţei. Cel mai spectaculos element al arhitecturii îl reprezintă holul de la intrare cu multiple elemente decorative și valoroase picturi în ulei. Negustorul Vasile Ioachim a adus meşteri francezi pentru a o construi în stilul specific arhitecturii clasice franceze. Unicat în Moldova este turnul de influență florentină.

Corpul B al Colegiului Naţional „Roman-Vodă

Corpul B al Colegiului Naţional „Roman-Vodă” a intrat în reabilitare după ce intemperiile și cutremurele i-au accentuat starea de degradare.

Corpul B al Colegiului Naţional „Roman-Vodă”  FOTO www.ziarulderoman.ro

Lucrările de reabilitare au început în 2009, fiind oprite un an mai târziu, din lipsă de fonduri. Lucrările de reabilitare au fost încheiate în 2015. Clădirea are o valoare istorică şi arhitecturală deosebită, fiind construită la cererea prințeselor Maria Sturza și Ecaterina Cantacuzino.

Mănăstirea cu două hramuri de la Luncani, un inedit lăcaș de cult romano-catolic construit de Ordinul Carmelitan

Mănăstirea carmelitană de la Luncani este un lăcaș de cult romano-catolic, fiind construită de către Ordinul Fraților Sfintei Fecioare Maria de pe Muntele Carmel, cunoscuți ca și Ordinul Carmelitan.

Provincia Italiană a Carmelitanilor, sub a cărei jurisdicție canonică se află mănăstirea, a fost cea care a sponsorizat construcția, primind donații de la credincioșii italieni care au dorit să participe la acest proiect.

 

Interiorul bisericii FOTO ofmconv.ro

Inaugurarea ei și sfințirea bisericii a fost făcută de către Preasfințitul Petru Gherghel, episcop de Iași, împreună cu Preasfințitul Aurel Percă, episcop auxiliar de Iași, pe 3 august 2002. De atunci a început să fie un punct de referință pentru credincioșii din dieceza de Iași, și în mod special din zona Bacău.

Credincioșii vin constant la slujbele religioase FOTO ziare.com

Biserica este destinată devoțiunii publice, în slujba credincioșilor catolici și nu numai. Este „un loc de reculegere, rugăciune şi pelerinaj, deschis tuturor celor de bunăvoinţă, pentru o Europă unită, un omagiu adus poporului român pentru mărturia eroică a credinţei sale creştineşti atât în trecut cât şi în prezent. Pentru pacea generală, libertatea, adevărul, dreptatea, speranţa şi întelegerea între oameni”, scrie pe placa de marmură care se află la intrarea în mănăstire.

Loc de pelerinaj pentru credincioși

Mănăstirea se află la 15 kilometri de oraşul Bacău, fiind amplasată la poalele unei păduri din satul Luncani, comuna Mărgineni. Se întinde pe o suprafaţă de 11.654 metri pătrați şi este compusă din mai multe clădiri; Biserica, Casa comunității şi două case pentru cazare compuse din 41 de camere cu 73 de paturi, 3 săli de întălnire și o sală de mese, pentru pelerini și grupurile organizate care vin special pentru zile de reculegere și formare.

Sute de credincioși participă la evenimentele religioase orgaizate la mănăstire www.desteptarea.ro

Construcţia a fost realizată din ofertele membrilor Familiei Carmelitane din Italia pentru a marca cei două mii de ani de la venirea lui Cristos, semn de comuniune pentru o Europă unită în credinţă.

Studenți veniți pentru exercițiu spiritual la Luncani FOTO ofmconv.ro

Mănăstirea este deschisă zilnic de dimineață și până seara și primește pe oricine dorește să se roage. Centrul de spiritualitate primește grupurile de persoane organizate, pentru zile de rugăciune sau formare, dar organizează, în colaborare cu laicii carmelitani, și zile de reculegere pentru credincioși, părinți, tineri și alte categorii de credincioși.

Centrul istoric al Botoșaniului, una dintre bijuteriile arhitecturale puțin cunoscute ale României

Centrul Istoric al municipiului Botoşani este una dintre bogățiile arhitecturale și culturale ale României. Istoria sa este însă una extrem de zbuciumată. Pe 3 iunie 1887, un incendiu devastator pornit de la un grajd a mistuit peste 450 de case, lăsând 1.500 de familii fără adăpost.

FOTO Bogdan Pătruț

“Arareori s-a vedzut un incendiu mai înfiorător, un dezastru mai îngrozitor. Pornit de la extremitatea partei nordice a oraşului, din un grajdu, a lipit de nisce case-baratce, un timp prea scurt a cuprins toată partea nord-estică, întinzându-se cu o furoe înspăimântătoare.

FOTO Bogdan Pătruț

În timp de 6 ore sute de case au fost consumate de flăcări, reduse-n cenuşă. Vântul ce sufla de la nord spre sud-est cu multă vehemenţă, ridica în adevărate cicloane flăcările, transporta acoperimintele aprinse la mari distanţe şi distribuia focul asupra oraşului cu un capriciu iumitoriu. În timp de 2 ore strade întregi au fost reduse-n ruine”, se menționa într-un ziar local din acea perioadă.

FOTO Bogdan Pătruț

Localnicii s-au luptat zadarnic cu focul. Abia după trei zile o ploaie a stins incendiul de proporții, iar casele din zonă au fost reconstruite din cărămidă după zece ani, ca să fie mai rezistente.

Centrul Istoric al Botoşaniului nu a prezentat interes nici în perioada comunistă, nici mulți ani după Revoluție. Abia în 2011 a fost finalizat un proiect în valoare de 7,6 milioane de euro, prin care au fost reabilitate 18 clădiri declarate monumente istorice din zonă.

FOTO Bogdan Pătruț

Multe din cele 60 de clădiri din Centrul Istoric au fost revendicate și câștigate în instanță de rudele foștilor proprietari, devenind astfel proprietăți private. Oamenii de cultură vor acum să redea frumusețea de odinioară a Centrului Istoric, ale căror clădiri au o arhitectură unică.

FOTO Bogdan Pătruț

De altfel, zona face parte dintre cele 20 de centre de oraşe din România protejate prin Legea nr 5/2000 şi este singurul oraş din Moldova care are un asemenea areal, ce trebuie protejat.

Oamenii de cultură şi autorităţile locale se luptă în prezent să reabiliteze Centrul Istoric al Botoșaniului şi din punct de vedere cultural, dar pentru asta este nevoie ca toate clădirile să fie reabilitate.

 

 

Sculptorul român care a creat capul lui Iisus Hristos din Rio de Janeiro, considerat cel mai mare simbol al creștinismului din lume

Gheorghe Leonida s-a născut la Galați în 1892  și a fost un sculptor român cunoscut pentru crearea capului lui Iisus Hristos din Rio de Janeiro, devenit cunoscut apoi ca cel mai important simbol al creștinismului din lume.

Provenind dintr-o familie influentă din clasa de mijloc, el a fost penultimul dintre cei 11 copii. Printre frații lui a fost și o pionieră a ingineriei feminine, Elisa Leonida Zamfirescu și, de asemenea, inginerul Dimitrie Leonida.

Lucrare sculptorului Gheorghe Leonida FOTO artindex.ro

Continuă să citești Sculptorul român care a creat capul lui Iisus Hristos din Rio de Janeiro, considerat cel mai mare simbol al creștinismului din lume

Pictorul român ostragizat de comuniști care a pictat palatele regale și a renovat catedrala ortodoxă din Chișinău

Nicu Enea s-a născut pe 28 mai 1897  și a fost un mare pictor român, cu o activitate impresionantă între cele două războaie mondiale, chiar dacă aceasta nu este foarte cunoscută. A avut un destin tragic, fiind ostragizat și eliminat din viața artistică de regimul comunist.

S-a înscris inițial la Școala de Arte Frumoase din București (1921), pe care a frecventat-o cu intermitențe, mergând la cursurile ținute de George Demetrescu Mirea.  Nicu Enea a preferat apoi să studieze la Academia liberă de Pictură, unde țineau cursuri Jean Alexandru Steriadi, Gheorghe Petrașcu și Arthur Verona.

Continuă să citești Pictorul român ostragizat de comuniști care a pictat palatele regale și a renovat catedrala ortodoxă din Chișinău

Românul, rector al Universității din Cluj, care scria în periodicele maghiare. A contribuit la apropierea dintre români și unguri

Grigore Moldovan s-a născut pe 12 martie 1845 la Gherla și a murit la Cluj pe 6 august 1930. A fost titular al catedrei de limba și literatura română la Universitatea Franz Josef din Cluj,  fiind apoi decan al Facultății de Filologie, pentru ca, în perioada 1906–1907, să devină rector al universității clujene.

A urmat Liceul Romano-Catolic din Cluj, unde s-a remarcat ca redactor al revistelor școlare „Hajnal” (în maghiară) și „Speranția” (în română). După ce a absolvit Dreptul la Universitatea din Cluj,  a activat ca inspector școlar al comitatului Turda-Arieș între anii 1876–1886. Din 1889 a lucrat ca raportor pentru secția română a Societății Etnografice a Ungariei.

Continuă să citești Românul, rector al Universității din Cluj, care scria în periodicele maghiare. A contribuit la apropierea dintre români și unguri