Sărbătorile de Paște – tradiții pentru trup și suflet

Ouă încondeiate de PașteSărbătoarea de Paște este cea mai mare sărbătoare a românilor creștini. În cadrul acestei sărbători sfinte, oamenii laudă Învierea lui Hristos. Sărbătoarea Învierii își are etimologia în cuvântul ebraic pesah care înseamnă trecere. Trecerea lui Iisus Hristos din moarte în nemurire, și după al cărui model creștinii cred că vor învia la următoarea venire a lui Hristos.

Această sărbătoare implică un set de obiceiuri și tradiții care individualizează și crează un specific în calendarul românilor.  Pregătirile pascale inițiază obiceiuri încă de la lăsatul secului, dar în rândurile de mai jos vom vorbi exclusiv despre obiceiurile la români care au loc în pragul Învierii și după.

Continuă să citești Sărbătorile de Paște – tradiții pentru trup și suflet

5 beneficii ale mierii de albine

bee-170551_1280 Mierea de albine este un aliment foarte sănătos, ajută la reglarea anumitor funcții importante în corpul uman și nu numai. Încă din cele mai vechi timpuri, mierea a fost utilizată atât pentru prevenirea unor afecțiuni, cât și pentru vindecarea lor. Există multe tipuri de miere; unele sunt produse dintr-un singur fel de flori: floarea-soarelui, salcâm, tei etc, iar  altele, produse din zonele montane sau deluroase cu mai multe flori. Un al treilea fel este obținut de pe frunzele de stejar, frasin și fag.  Așadar, mai jos sunt doar 5 din multiplele beneficii ale mierii de albine:

1. Previne apariția cancerului

Chiar dacă acest lucru nu a fost dovedit încă clinic asupra tuturor tipurilor de cancer, mierea de albine conține, însă, flavonoide, compuși care reduc șansele apariției cancerului.

2. Proprietăți antiinflamatorii

Mierea de albine calmează iritațiile pielii și este folosită pe larg, în tratamentele cosmetice.

3. Cel mai sănătos îndulcitor natural

Partea bună este că pe lângă faptul că mierea este un îndulcitor bun, natural și sănătos, ea nu are efectele nocive  asupra organismului pe care le poate avea zahărul.

4. Stimulează digestia, metabolismul și ajută la menținerea echilibrului endocrin

Mierea influențează benefic flora intestinală și nu irită mucoasa aparatului digestiv. De asemenea, mai ajută la  eliminarea rapidă a toxinelor din organism și la reglarea activității glandelor din corp care produc hormoni.

5. Este un antibiotic natural și un energizant puternic

Mierea poate fi folosită foarte bine în tratarea infecțiilor cu viruși, datorită propolisului, care mai e numit și penicilina din miere. De asemenea, datorită vitaminelor și mineralelor pe care le conține și care sunt ușor de asimilat de către organism, mierea este cel mai puternic și mai natural energizant: ne ajută să avem un tonus bun  și  ne încarcă cu energie.

Bocicov Maria

Alsacia medievală în Bacău

V-ar plăcea să vă plimbaţi printre casele cu flori la ferestre şi balcoane, să vă beţi cafeaua pe un pod cu lanţuri, de la intrarea într-un castel medieval, admirând nuferii lacului? V-ar plăcea să vă opriţi la un han medieval, cu mâncăruri delicioase de acum sute de ani şi cu bere preparată chiar de hangiu?

Un asemenea loc este complexul turistic Podu’ cu lanţuri, unde cavalerii de altădată vor veni acum pe motociclete, în loc de cai, iar domniţele vor fi servite ireproşabil într-o curte interioară, unde există și moară de apă și făclii, armuri și camere splendide în care oaspeţii se vor putea odihni.

Continuă să citești Alsacia medievală în Bacău

O experiență turistică de neuitat – Podu’ cu Lanțuri, Bacău

Uneori te plictisești să faci popasuri la hotelurile contemporane în care vrei doar să ajungi mai repede în cameră, să te arunci pe pat și să te scufunzi într-un somn adânc. Câteodată vrei ca pauza de la drum sau vacanța ta să fie cât mai educativă, interesantă și de neuitat.

Complexul hotelier „Podu’ cu lanțuri” îți va satisface așteptările și te va asigura cu o dorință de întoarcere. Acesta se află la ieșirea din Bacău, spre Piatra Neamț, și este un han medieval care te va surprinde chiar și cu cele mai mici detalii. Dacă ești un iubitor al stilului gotic, te afli exact unde trebuie, întrucât hotelul este construit în acest stil, se găsește chiar și o frescă cu imagini din perioada medievală, aceasta fiind pictată de Horia Ghelu. Mai mult decât atât, restaurantul și meniul sunt absolut extraordinare! Imaginează-ți să guști feluri de mâncare servite cu 500 de ani în urmă! Borșul de hasmatuchi, tocineii serviți cu smântână sau berbecuții la rotișor. Cine ar avea curajul să refuze un astfel de prânz?

Continuă să citești O experiență turistică de neuitat – Podu’ cu Lanțuri, Bacău

Agricultura României

Date generale despre agricultura României

România dispune de aproape 15 milioane hectare teren agricol, din care 9,3 mil. ha arabil, 0,6 mil. ha plantații de vii și livezi, peste 4,8 mil. ha pajiști naturale, cea mai mare parte a suprafețelor având o fertilitate ridicată.

Datorită predominării formelor de relief de înălțimi mici și mijlocii (lunci, câmpii, depresiuni, etc) fondul funciar al României are o componentă de o importantă valoare economică – terenul arabil, care constituie principala și cea mai sigură bogăție a țării. Astfel, din totalul suprafeței agricole, terenurile arabile ocupă șaizeci de procente. Continuă să citești Agricultura României

Calea către o creștere mai ușoară a bebelușului tău :)

Se spune că în viața fiecărei femei există trei minuni, acestea fiind: să vezi cum renaște natura în fiecare primăvară, să simți pruncul cum crește în pântecul tău și să fii Mamă. Eu mă voi opri puţin la partea a treia, pentru că a fi mamă e mai mult decât ne putem imagina. A fi mamă înseamnă a fi un erou cu super-puteri, iar asta implică multă responsabilitate, grijă și dragoste necondiționată.biberon-natural-avent-din-sticla-nou-nascuti-120-ml_355_5

Da, mamele sunt niște eroine, ele știu mereu ce e mai bine pentru puii lor și tot ele sunt cele care se sacrifică pe sine, pentru a se asigura că ei cresc în pace, voie bună și bucurie.

În calitate de mămică, nu numai o dată te-ai confruntat cu alegerea biberonului care să ofere satisfacție și confort. Cu toții știm că bebelușul se poate obișnui atât de mult cu alăptatul natural, încât poate respinge ulterior, orice fel de biberon. Pentru a veni în ajutorul tuturor mamelor care s-au confruntat măcar o dată cu genul ăsta de probleme, eu am ales biberonul natural din sticlă AVENT de la PHILIPS, care, după mine, face parte din acea listă de lucruri nelipsite din trusa unei mame.

Cred că o să fiți de acord cu mine că a găsi un biberon bun, de calitate, comod pentru copil și care să întrunească toate caracteristicile este foarte greu, însă gata cu incertitudinile și problemele de acest fel, pentru că acum există biberonul AVENT, un lucru de mare ajutor la casa omului. Acest biberon poate fi folosit cu succes chiar şi de taţi 🙂

Continuă să citești Calea către o creștere mai ușoară a bebelușului tău 🙂

Sărbătoarea Anului Nou – tradiții din toată lumea

new-years-day-2017Sărbătoarea Anului Nou are loc pe data de 1 Ianuarie a fiecărui an. În România ajunul Anului Nou este plin de tradiții care au loc înainte și după de miezul nopții, chiar și în prima zi a Anului Nou.

Țara noastră are tradiții de Anul Nou transmise de la o generație la alta pentru toate vârstele, de la mic la mare. Vorbim aici despre mersul cu plugușorul, sorcova. Majoritatea acestor obiceiuri este de a transmite oamenilor un an nou îmbelșugat, fericit, plini de împliniri.

Noi suntem oamenii care au crescut învățând și promovând aceste obiceiuri. Oare alte popoare ce tradiții împărtășesc de Anul Nou? Oare ce obiceiuri și credințe promovează ei în această sărbătoare?

În Scoţia, Anul Nou  se mai numește și  „Hogmanay”, iar în noaptea dinspre Anul Nou, în unele regiuni, oamenii aprind suluri de smoală, pe care le lasă ulterior să se rostogolească pe străzi. Astfel, poporul scoțian crede că anul vechi este ars şi celui nou îi este permis să vină. Scoţienii cred că prima persoană care va intra în casă de Anul Nou va aduce sau noroc sau ghinion. Dacă un bărbat brunet care aduce un dar va intra primul în casă, se crede că acela va fi un an norocos.

Continuă să citești Sărbătoarea Anului Nou – tradiții din toată lumea

Un desert cu binecuvântare

Doamna Lilișoara ne dezvăluie secretele unui desert dumnezeiesc – coliva! Preparatul din grâu fiert amestecat cu zahăr și nuci, care se împarte de pomană și care este atât de cunoscut în rândul românilor, reprezintă astăzi o și mai mare atracție pentru felul în care este ornat. Doamna Maria Cucu a început să orneze colive dorind să aducă mulțumire Maicii Domnului: “Am vrut să fac ceva cu care să Îi mulțumesc și eu la rândul meu, iar ideea mi-a venit în biserică, atunci când am observat că lumea nu mai știe să prepare această rețetă. Am primit binecuvântarea starețului de la Mănăstirea Neamț și prima colivă ornată a fost cu Maica Domnului și Iisus binecuvântând. Mi s-a spus că îmi va fi foarte greu, pentru că este nevoie de multă răbdare și timp, dar m-am ambiționat să fac acest lucru și am și reușit după scurtă vreme.”

Continuă să citești Un desert cu binecuvântare