Elemente de predare a muzicii în cadru nonformal în România și în Statele Unite ale Americii

Educația nonformală a fost definită de către J. Kleis drept “orice activitate educațională, intenționată și sistematică, desfășurată de obicei în afara școlii tradiționale, al cărei conținut este adaptat nevoilor individului și situațiilor speciale, în scopul maximalizării învățării și cunoașterii și al minimalizării problemelor cu care se confruntă acesta în sistemul formal (stresul  notării  în  catalog,  disciplină  impusă, efectuarea temelor)”.

Educația informală reprezintă acele procese educative nesistematice, neorganizate, nesubordonate unor obiective şi finalităţi explicite, care au influență asupra individului. Această poate reprezenta produsul experienţei de viaţă a subiectului.

Influenţele informale semnificative sunt cele din mass-media, din familie (exemplul părinţilor, atitudinile manifestate de ei), influenţele grupurilor de prieteni, colegi, dar, nu în ultimul rând, diferite instituţii culturale (muzee, teatre, biblioteci etc), religioase, politice ş.a.

În cazul României, educația nonformală se desfășoară în cea mai mare parte la nivel instituțional de stat (Palate și cluburi ale copiilor, case de cultură, centre culturale, etc.) sau privat (școli și cluburi particulare, asociații culturale, fundații, etc.). Educația nonformală tinde să fie mai bine dezvoltată din punct de vedere al ofertelor educaționale la nivel preuniversitar.

În cazul Statelor Unite ale Americii, educația se împarte în formală, informală și nonformală, ca și în România, însă sensul acestor noțiuni este ușor diferit de România.

Motivul este că educația informală și nonformală înseamnă o educație de tip privat, dar și finanțată de stat și diferite organizații guvernamentale, aceasta din urmă fiind de multe ori orientată către copii, tineri și adulți din medii defavorizate.

Educația muzicală nonformală din România, indiferent dacă este de stat sau privată, are loc în instituții sau cluburi/asociații/organizații unde de cele mai multe ori, profesori cu educație muzicală sunt angajați să predea o multitudine de ramuri și genuri ale disciplinei muzicale: muzică vocală, muzică instrumentală, cor, orchestra, muzică clasică, ușoară, populară, jazz, etc.

Firește că există și excepții când unii auto-intitulați „profesori” sunt angajați să predea muzică la nivel privat, în realitate aceștia fiind simpli amatori care cunosc un instrument învățat „după ureche” sau care au învățat muzică într-un cadru informal, lipsit de baza solidă de cunoștințe și deprinderi, dar și de sistemul metodologic adecvat unei astfel de activități didactice.

În acest articol voi pune accent pe experiențele și observațiile personale acumulate în Statele Unite ale Americii și mai puțin pe analiza educației muzicale nonformale și informale din România, cunoscute deja de majoritatea celor familiarizați cu acestea.

Continuă să citești Elemente de predare a muzicii în cadru nonformal în România și în Statele Unite ale Americii

Centrul istoric al Galațiului, frumusețea arhitectonică a unui târg aprig de negustori lăsată uitării

În urmă cu mai bine de un veac, strada Domnească din Galați era văzută ca o adevărată coloană vertebrală a înfloritorului oraş comercial care era pe atunci Galaţiul, numit pe bună dreptate ”un târg aprig de negustori”. Din Piaţa Regală (aflată aproximativ pe locul hotelurilor „Galaţi” şi „Dunărea”) şi până la Biserica Grecească, pe principala stradă a Galaţiului de odinioară se găseau băcănii, cofetării, o librărie şi un hotel.

Așa arăta odinioară strada Domnească din Galați FOTO viata-libera.ro

Prăvăliile de pe Domnească sunt descrise ca „foarte serioase, foarte moral-burgheze, foarte frecventate de lumea bună a oraşului”, de către Crişan Muşeţeanu în cartea „Lumea copilăriei mele”.

FOTO viata-libera.ro

Între timp, Galaţiul a pierdut statutul de centru comercial pe care îl avea la începutul secolului trecut. Au rămas însă mărturie din acea epocă zeci de clădiri de epocă, fiecare cu povestea sa, adesea fascinantă. Aşa cum este şi firesc, cele mai multe dintre ele sunt concentrate în centrul vechi, pe Domnească, Eroilor, Cuza şi Bălcescu.

FOTO viata-libera.ro

Centrul istoric oraşului arată acum dezolant. Cele mai multe clădiri vechi au ajuns o ruină, iar casele impozante de altădată sunt vecine cu urâtele blocuri comuniste şi cu harababura arhitectonică actuală.

FOTO viata-libera.ro

Cel mai grăitor exemplu este ruina Palatului Gheorghiu, una dintre clădirile emblematice ale Galațiului. Cu pereţii crăpaţi şi strâmbi, susținută de ani de zile de o structură din lemn, magnificul imobil a rămas doar o umbră a ce a fost odată. La un nou cutremur este posibil ca imobilul să se prăbușească.

Faimosul Palat Gheorgiu a ajuns o ruină FOTO adevarul.ro

Clădirile faimoase în perioada interbelică arată acum jalnic. Stau să cadă, dar sunt totuși locuite de chiriași, care nu pot le pot reabilita pentru că nu sunt proprietari. Singurul lucru bun este parcul Eminescu, amenajat între anii 1880 şi 1881, pe locul fostului depozit de gunoaie din centrul oraşului, care a fost modernizat și oferă gălățenilor o oază de liniște.

 

Mănăstirea cu două hramuri de la Luncani, un inedit lăcaș de cult romano-catolic construit de Ordinul Carmelitan

Mănăstirea carmelitană de la Luncani este un lăcaș de cult romano-catolic, fiind construită de către Ordinul Fraților Sfintei Fecioare Maria de pe Muntele Carmel, cunoscuți ca și Ordinul Carmelitan.

Provincia Italiană a Carmelitanilor, sub a cărei jurisdicție canonică se află mănăstirea, a fost cea care a sponsorizat construcția, primind donații de la credincioșii italieni care au dorit să participe la acest proiect.

 

Interiorul bisericii FOTO ofmconv.ro

Inaugurarea ei și sfințirea bisericii a fost făcută de către Preasfințitul Petru Gherghel, episcop de Iași, împreună cu Preasfințitul Aurel Percă, episcop auxiliar de Iași, pe 3 august 2002. De atunci a început să fie un punct de referință pentru credincioșii din dieceza de Iași, și în mod special din zona Bacău.

Credincioșii vin constant la slujbele religioase FOTO ziare.com

Biserica este destinată devoțiunii publice, în slujba credincioșilor catolici și nu numai. Este „un loc de reculegere, rugăciune şi pelerinaj, deschis tuturor celor de bunăvoinţă, pentru o Europă unită, un omagiu adus poporului român pentru mărturia eroică a credinţei sale creştineşti atât în trecut cât şi în prezent. Pentru pacea generală, libertatea, adevărul, dreptatea, speranţa şi întelegerea între oameni”, scrie pe placa de marmură care se află la intrarea în mănăstire.

Loc de pelerinaj pentru credincioși

Mănăstirea se află la 15 kilometri de oraşul Bacău, fiind amplasată la poalele unei păduri din satul Luncani, comuna Mărgineni. Se întinde pe o suprafaţă de 11.654 metri pătrați şi este compusă din mai multe clădiri; Biserica, Casa comunității şi două case pentru cazare compuse din 41 de camere cu 73 de paturi, 3 săli de întălnire și o sală de mese, pentru pelerini și grupurile organizate care vin special pentru zile de reculegere și formare.

Sute de credincioși participă la evenimentele religioase orgaizate la mănăstire www.desteptarea.ro

Construcţia a fost realizată din ofertele membrilor Familiei Carmelitane din Italia pentru a marca cei două mii de ani de la venirea lui Cristos, semn de comuniune pentru o Europă unită în credinţă.

Studenți veniți pentru exercițiu spiritual la Luncani FOTO ofmconv.ro

Mănăstirea este deschisă zilnic de dimineață și până seara și primește pe oricine dorește să se roage. Centrul de spiritualitate primește grupurile de persoane organizate, pentru zile de rugăciune sau formare, dar organizează, în colaborare cu laicii carmelitani, și zile de reculegere pentru credincioși, părinți, tineri și alte categorii de credincioși.

Centrul istoric al Botoșaniului, una dintre bijuteriile arhitecturale puțin cunoscute ale României

Centrul Istoric al municipiului Botoşani este una dintre bogățiile arhitecturale și culturale ale României. Istoria sa este însă una extrem de zbuciumată. Pe 3 iunie 1887, un incendiu devastator pornit de la un grajd a mistuit peste 450 de case, lăsând 1.500 de familii fără adăpost.

FOTO Bogdan Pătruț

“Arareori s-a vedzut un incendiu mai înfiorător, un dezastru mai îngrozitor. Pornit de la extremitatea partei nordice a oraşului, din un grajdu, a lipit de nisce case-baratce, un timp prea scurt a cuprins toată partea nord-estică, întinzându-se cu o furoe înspăimântătoare.

FOTO Bogdan Pătruț

În timp de 6 ore sute de case au fost consumate de flăcări, reduse-n cenuşă. Vântul ce sufla de la nord spre sud-est cu multă vehemenţă, ridica în adevărate cicloane flăcările, transporta acoperimintele aprinse la mari distanţe şi distribuia focul asupra oraşului cu un capriciu iumitoriu. În timp de 2 ore strade întregi au fost reduse-n ruine”, se menționa într-un ziar local din acea perioadă.

FOTO Bogdan Pătruț

Localnicii s-au luptat zadarnic cu focul. Abia după trei zile o ploaie a stins incendiul de proporții, iar casele din zonă au fost reconstruite din cărămidă după zece ani, ca să fie mai rezistente.

Centrul Istoric al Botoşaniului nu a prezentat interes nici în perioada comunistă, nici mulți ani după Revoluție. Abia în 2011 a fost finalizat un proiect în valoare de 7,6 milioane de euro, prin care au fost reabilitate 18 clădiri declarate monumente istorice din zonă.

FOTO Bogdan Pătruț

Multe din cele 60 de clădiri din Centrul Istoric au fost revendicate și câștigate în instanță de rudele foștilor proprietari, devenind astfel proprietăți private. Oamenii de cultură vor acum să redea frumusețea de odinioară a Centrului Istoric, ale căror clădiri au o arhitectură unică.

FOTO Bogdan Pătruț

De altfel, zona face parte dintre cele 20 de centre de oraşe din România protejate prin Legea nr 5/2000 şi este singurul oraş din Moldova care are un asemenea areal, ce trebuie protejat.

Oamenii de cultură şi autorităţile locale se luptă în prezent să reabiliteze Centrul Istoric al Botoșaniului şi din punct de vedere cultural, dar pentru asta este nevoie ca toate clădirile să fie reabilitate.

 

 

Sculptorul care a creat altoreliefurile pentru Arcul de Triumf. Statuile sale tronează în multe din orașele României

Constantin Baraschi s-a născut pe 17 noiembrie 1902 și a fost un sculptor român, membru corespondent al Academiei Române (1955). Primul contact cu sculptura și cu mesteșugul cioplirii pietrei este reprezentat de înscrierea sa la Școala de Arte și Meserii a meșterilor italieni stabiliți în jurul anilor 1900 la Câmpulung Muscel.

În 1921, s-a înscris la Școala de Arte Frumoase din București, la clasa de sculptură a lui Dimitrie Paciurea. A părăsit această școală, în 1925, pentru a urma cursurile Academiei Libere de Arte Plastice. Debutul său public a fost la Salonul Oficial din 1925.

Continuă să citești Sculptorul care a creat altoreliefurile pentru Arcul de Triumf. Statuile sale tronează în multe din orașele României

Pictorul cu tendințe impresioniste care a organizat Muzeul Național de Artă și Galeria Națională

Personalitatea lui Marius Bunescu impresionează prin aportul pe care l-a adus vieții artistice românești, atât în planul creației, ca pictor și grafician, cât și în plan administrativ, ca fondator și director al unor muzee și galerii bucureștene.

Își petrece primii 20 de ani din viață fără a avea un contact efectiv cu pictura, fiind autodidact într-o perioadă în care încearcă mai multe meserii, de la contabil la desenator tehnic. Primele lecții de pictură și desen le primește la Constanța, între 1904 și 1906, de la Dimitrie Hârlescu.

Continuă să citești Pictorul cu tendințe impresioniste care a organizat Muzeul Național de Artă și Galeria Națională

Pictorul care a suferit de foame pentru artă. Este considerat unul din cei mai importanți reprezentanți ai postimpresionismului românesc

Călin Alupi s-a născut pe 20 iulie 1906 în Basarabia, care făcea parte la acea vreme din Imperiul Rus. A fost desenator și pictor, fiind un reprezentant de seamă al postimpresionismului românesc.

Fiu de țărani săraci din Basarabia, Călin Alupi a păstrat din copilăria și adolescența sa o dragoste profundă pentru natură și un atașament particular pentru oamenii și lucrurile simple, care vor marca întreaga sa operă.

Cu toate că nimic nu-l predestina picturii, vocația lui se manifestă spontan la 13 ani, când intră la Școala normală din Șendriceni. Profesorul său Nicolae Popovici Lespezi îi descoperă talentul și-l îndrumă. Intră în 1925 la Academia de Belle Arte din Iași, avându-l ca profesor pe Ștefan Dimitrescu, datorită căruia își desăvârșește bazele în desen.

Continuă să citești Pictorul care a suferit de foame pentru artă. Este considerat unul din cei mai importanți reprezentanți ai postimpresionismului românesc

Pictorul inițiat în arta fotografică de Constantin Brâncuși. A creat picturi însoțite de versuri

Victor Brauner  s-a născut pe 15 iunie1903 și a fost un pictor și poet suprarealist evreu, originar din România. A fost frate al etnomuzicologului Harry Brauner și al fotografului Théodore (Teddy) Brauner, respectiv cumnat al folcloristei și artistei plastice Lena Constante.

Victor Brauner urmează școala primară la Viena, unde familia se stabilește pentru câțiva ani. După revenirea familiei sale în țară, în 1914, Victor își continuă studiile la Școala evanghelică din Brăila; în această perioadă începe să-l pasioneze zoologia.

Frecventează Școala de Arte Frumoase din București (1919- 1921) și Academia Liberă de Pictură a lui Horia Igiroșanu. Vizitează orașele Fălticeni și Balcic, și începe să picteze peisaje „cezanniene”. Apoi, după propria-i mărturisire, trece prin toate fazele: „dadaiste, abstracționiste, expresioniste”.

Continuă să citești Pictorul inițiat în arta fotografică de Constantin Brâncuși. A creat picturi însoțite de versuri