Ion Ghelu Destelnica

The Gehl surname is noted in documents as far back as the 17th century and is carried in the lands of southern Germany, Saxony, and Transylvania. Among the Saxons of Transylvania was the Gehl aus Arbegen family, from which Master Ion Ghelu Destelnica originated.

Coincidence, or rather destiny, led Peter Gehl aus Arbegen and his wife Anna to move from Agârbiciu near Sibiu, in the Kingdom of Romania, to Oltenița around the end of the 19th century. There, on the banks of the Danube, they obtained naturalization, and two sons were born to them. As noted by the Bucharest Parish Office of the Evangelical Church, Johann Gehl, the younger of the boys and the father of the master, was born on March 24, 1900, and was baptized in the evangelical rite.

After finishing primary school, Johann Gehl – now „Johan Ghel,” following Romanian spelling norms – along with his brother Peter, was sent by their parents to Germany to learn the trade of locomotive mechanic. The First World War caught the boys in Wilhelm II’s Germany, from where they returned qualified and experienced in their work, only after the peace of Buftea-Bucharest.

Back home, Johan and Peter joined the CFR (Romanian Railways) and settled in Fetești. One day, they thought to go to a tailor shop in Fetești to each order a suit. As soon as Johan entered the tailor’s shop, his gaze fixed on the dark eyes of an apprentice there. And fixed it remained, as they ended up getting married.

The girl’s name in documents was Gherghina, but people in the village called her „Lina of Neculai,” after some ancestor named Neculai her family might have had. Lina’s father, Dănilă Neculai, was from Stelnica, about two hours’ peaceful walk from Fetești. Dănilă had married Maria, a „poor thing,” as Master Ion Ghelu Destelnica later testified, so not having much land to work, Lina found it wiser to apprentice at a tailor shop in Fetești.

Through the agricultural reform of the summer of 1921, the authorities decided that young people should be given a decent plot of land, and God blessed them in the fall, leaving Lina pregnant. But the greatest burden came when Johan suffered a work accident, after which the doctors of the time didn’t give the young man much time to live.

Johan passed away, and the Ghelu family still keeps in memory a story from Lina. Winter had passed, and spring had brought trees into bloom. In that April of 1922, the apple and plum trees were in blossom, and Johan, increasingly weakened, went out into the garden for the last time. The lad had been marked both by the horrors he had heard the Germans of Mackensen commit in the bombings against civilians a few years earlier and by the post-war xenophobia of the Romanians. It wasn’t easy to be Protestant and bear a German name in those years, so Johan asked Lina to have the child she was carrying baptized Orthodox, to bear his name, but to still give him a common, Romanian name.

Johan passed away shortly thereafter, at almost 22 years old. A few weeks later, on May 7, 1922, Lina and Johan’s child was born. They named him Ion, a Romanian name, as his father wished. But we know him by the name on his books, Ion Ghelu Destelnica.

Ion Ghel attended primary school in Stelnica, and because she had meanwhile opened her own luxury tailor shop, Lina could support him to attend high school in Fetești. His literary pursuits are now well known, and a literary career is already foreseen for him.

However, the country enters the Second World War, and the young man is sent to the front. There, he directly experiences both the heroism and the horrors of war, which he will later write about in his published plays: „Symphony of Stone,” „Ballad of the 44,” and „Entry into Time,” as well as in the ones that remained unpublished, like „Clay Skylark.”

Back home, young Ion Ghel wanted to complete his studies and go to college. But the family’s land and his mother’s status as a „small bourgeois,” the owner of a tailor shop, did not fit with the rigors of the time.

Since Ialomița County was among the first counties where collectivization had begun, for her son to be accepted to college and to prove that he had „healthy origins,” Lina gave the land to the collective, gave up the business, and stayed to work as a „cooperative craftsman” in the tailor shop where she had been the owner.

Thus, Ion Ghel became a student at the Art Institute of Iași, specializing in theater, which he graduated from in 1949. During his student years, he also engaged in intense literary activity, published poetry, was awarded for the novella „Ion the Man,” and participated in founding the Iași branch of the Writers’ Union, a union in which he remained a member for life. To honor the commune of Stelnica where he was born, during this period his works were published under the pseudonym „Ion Destelnica.”

In 1942, the Antonescu government intensified efforts to build the Bumbești-Livezeni railway line, but the costs of the war caused activities to stagnate, and by 1946, barely over 50% of the work had been completed. Petru Groza’s Communists, realizing the importance of the project, mobilized large masses of workers to complete the work. But the people were uneducated, unable to read, and accidents were frequent. Thus, in parallel, the Communists began an extensive literacy campaign, during which thousands of workers on the construction site were also taught to read and write.

In the summer of 1948, student Ion Ghel became a foreman at the Bumbești-Livezeni construction site and here he began his career as a teacher, working with his mind and soul, for which the Communists decorated him with the distinction of pioneer of the VI Science Brigade. Then, although he had not yet finished college in Iași, he enrolled in parallel at the Bucharest Institute of Cinematography, in the screenwriting section, which he graduated from in 1950.

An encounter with Tudor Arghezi and his advice prompted him to change his name and become as we know him, Ion Ghelu Destelnica.

In 1951, fate brought Ion Ghelu Destelnica to Bacău, where we find him as an actor at the State Theater until 1956. Then, from 1956 to 1961, we find him as the chief methodologist in the Education and Culture Section of the Bacău Region. In this role, the master led, coordinated, and organized the theatrical activities of the cultural houses and cultural centers in the current counties of Bacău and Neamț.

From 1961 until his retirement in 1982, Ion Ghelu Destelnica worked as a theater professor at the Popular School of Art in Bacău.

Sînică Vrânceanu

Hamilton and the most important problem of computer science

William_Rowan_Hamilton_paintingSir William Rowan Hamilton (August 3/4 1805 – September 2, 1865) was an Irish physician, astronomer and mathematician that brought important contributions to classical mechanics, to the development of optical systems and of algebra. William Rowan Hamilton is known for his studies of mathematical physics and of Newtonian mechanics formulation renamed Hamiltonian Mechanics. His work proved to be essential for the study of electromagnetism and for the development of quantum mechanics.

William Rowan Hamilton was the son of a lawyer, but he lived with his uncle, an Anglican priest who also educated him.

Besides his aptitude of learning Latin, Greek, Hebrew before 5 years old, until he turned 12 he already knew Arabic, Sanskrit, Persian, Syriac, French, Italian and German. However, Hamilton started to be more interested in mathematics after he read Analytical Geometry by Bartholomew Lloyd, at the age of 16. Continuă să citești Hamilton and the most important problem of computer science

Pictorul care a creat bustul lui Mihai Eminescu și monumentul dedicat „Domniței Bălașa”

Ion Georgescu s-a născut în 1856 la București și a fost un sculptor, pictor și acuarelist român. A studiat la Școala de arte frumoase din București, cu Karl Storck, apoi la Paris, unde a ținut o legătură strânsă cu intelectualii români progresiști.

A fost și profesor la Școala de arte frumoase din București, unde i-a avut ca elevi pe Frederic Storck, Dimitrie D. Mirea, Dumitru Pavelescu-Dimo. În lucrările lui Georgescu se regăsește puternica sa formație clasică. Aceasta se observă din primele sale lucrări: „Izvorul” (1879), „Aruncătorul de lance” (1882, turnat în bronz, posibil cea mai importantă lucrare a sa).

Monumentul dedicat Generalului Alexandru Cernat, dezvelit în București în anul 1894 FOTO ro.wikipedia.org

”Izvorul”, o sculptură modelată din ghips patinat, a fost achiziționată de Pinacoteca Statului din București și lucrarea originală, semnată și datată lateral stânga pe plintă Georgesco 1879, a intrat în 1949 la Galeria Națională. Din dorința de a proteja sculptura realizată dintr-un material fragil, în 1961 muzeul a turnat după original o copie în bronz, la Combinatul Fondului Plastic din București.

Autorul portretelor lui Alexandru Odobescu și Dimitrie Bolintineanu

Viziunea sa realistă apare mai ales în seria de portrete dedicate unor personalități din cultura română: Alexandru Odobescu (1881), Mihail Pascaly (1882), Dimitrie Bolintineanu (1883), Bustul Iulia Hasdeu (1889), pe al cărei soclu dăltuiește cuvintele: ”Mai șezi puțin…”., Vasile Alecsandri (1890) și Mihai Eminescu (1890).

Bustul lui Mihai Eminescu, turnat în bronz la Paris, de către Martin, a fost dezvelit la 11 septembrie 1890, în fața Școlii Primare de Băieți „Marchian” din Botoșani. În perioada interbelică bustul lui Mihai Eminescu a fost mutat în Parcul ,,Vârnav” (actualmente Parcul „Mihai Eminescu”).

Simțul monumentalității se regăsește în statui precum „Gheorghe Lazăr” (1886) sau „Statuia lui Gheorghe Asachi din Iași” (1887). A executat de asemenea statuile alegorice „Agricultura” și „Justiția”, care împodobesc fațada Băncii Naționale. Ion Georgescu s-a ocupat și de pictură și desen, lăsând o serie de remarcabile acuarele.

Creatorul busturilor lui Matei Basarab, Vasile Lupu, I.C. Brătianu și C.A. Rosetti

A mai realizat busturile lui Matei Basarab, Vasile Lupu, I.C. Brătianu, C.A. Rosetti, monumente precum cel dedicat „Domniței Bălașa” (1883), creații precum „Răpirea Proserpinei”, „Endymion”. Ion Georgescu a creat mulajul basoreliefului aflat pe piatra tombală a lui Mihai Eminescu, din Cimitirul Bellu din București.

„Întristarea“ – Monumentul funerar al domniţei Bălaşa din Biserica Domnița Bălașa (1884) FOTO ro.wikipedia.org

Schițele originale ale monumentului i-au fost puse la dispoziție de André Lecomte du Noüy, care fusese desemnat inițial să edifice acest monument. Basorelieful reproduce chipul lui Eminescu, așa cum a fost inclus în tabloul ”Junimii”, iar mai târziu în primele ediții Maiorescu, de la editura Soccec.

Mihai Tican Rumano a recuperat mai târziu mulajul din ghips, după care s-a turnat basorelieful de la Bellu, piesa aflându-se expusă la Muzeul de Artă Pastică din Câmpulung–Muscel. Monumentul funerar al generalului Alexandru Cernat înmormântat în Cimitirul Bellu, din București, este altă lucrare a lui Ion Georgescu.

Ștefan Domnițeanu

Sculptorul care a creat monumentele eroilor din primul Război Mondial. Lucrările sale au fost cumpărate de instituții de stat din România și străinătate

Ion C. Dimitriu-Bârlad s-a născut pe 17 mai 1890 în orașul Bârlad. A absolvit Liceul “Gheorghe Roșca Codreanu” din localitatea natală și apoi Școala de Belle-Arte din București, fiind remarcat de profesorul Dimitrie Paciurea (sculptură) si Fritz Storck (desen și sculptură).

Ulterior a studiat și la Academia Julian din Paris (1913-1914). Între anii 1910-1911, a urmat și cursurile Școlii militare de infanterie din București. A participat la Războiul de întregire a Neamului. A efectuat călătorii de studiu în numeroase țări din Europa (Italia și Grecia – 1921 și 1922; Spania – 1929). A lucrat ca profesor de desen artistic și liniar la Liceul “Gheorghe Lazăr” din București, după care a devenit inspector de specialitate (1927-1929).

El s-a afirmat în primul rând ca autor de monumente ale eroilor din primul Război Mondial, dar și prin numeroase busturi dedicate unor personalități ale științei și culturii românești (Titu Maiorescu, Vasile Pârvan, Bogdan Duică, Dimitrie Brândză, doctorul neurolog Gheorghe Marinescu, Generalul Ion Dragalina – 1920, Ion Bassarabescu, Ion Creangă, Ion Manu, Mihai Eminescu – 1930, Mihai Viteazul, Nicolae Bălcescu, Nicolae Leonard, Nicolae Gane, poetul Ion Dragoslav, prof. N. Longinescu, Raul Bulfinski, Samson Bodnărescu).

A primit numeroase premii și distincții

Dimitriu-Bârlad a obținut mai multe premii și distincții ca de exemplu Premiul Salonului Oficial din București (1911), Premiul de compoziție al Ministerului Artelor (1943), Ordinul “Meritul Cultural” cl. I pentru artă nr. 149068/30 octombrie 1943, Premiul de creație al Fondului Plastic (1949) și Premiul pentru lucrarea “Discobolul” al Uniunii Artiștilor Plastici (1952).

Izvorul “Sissi” din Parcul Cișmigiu FOTO ro.wikipedia.org 

A avut mai multe expoziții personale în țară: Iași (casele Drossu – 1918), Chișinău (Liceul de fete – 1919), București (Sala Mozart – 1919), București (Cercul Militar – 1920), București (Arenele Romane – 1921/1922), București (Sala Minerva – 1925), București (Ateneul Român – 1930), București (Sala Dalles – 1935) și București (Sala Universul – 1940). De asemenea, a expus și la Salonul Oficial din Paris (1914).

Ion C. Dimitriu-Bârlad a încetat din viață în anul 1964. În prezent, o stradă din municipiul Bârlad îi poartă numele. Pictorul Sever Burada a fost un elev a lui.

Zeci de lucrări donate Muzeului „Vasile Pârvan” din Bârlad

Mare parte dintre operele sale au fost declarate monumente de artă plastică, fiind achiziționate de organizații de stat, cum ar fi Ministerul Artelor (Bustul lui I. Anestin – 1911 și Bustul din bronz al lui Octav Băncilă – 1949), Ateneul Român (Bustul din bronz al lui Al. Odobescu, bronz – 1937 și Bustul din bronz al lui Petre Poni – 1940), Muzeul Aman din Craiova și Muzeul Militar Central din București, precum și de personalități străine: rectorul Universității din Atena (bustul lui Anghelopulos – 1921), directorul Muzeului Bizantin din Atena (bustul lui Adamantios – 1921), marele arheolog Cavadias din Atena sau rectorul d’Orsi al Academiei de Belle-Arte din Napoli (1922).

În anul 1957 a donat Muzeului „Vasile Pârvan” din Bârlad, circa 30 de lucrări dintre care amintim: Vasile Pârvan4, Emil Gârleanu, Gheorghe Gheorghiu-Dej, Al. Vlahuță, I. Dragoslav, A.D. Xenopol, C. Nottara, George Palade, Titu Maiorescu, George Enescu, Matei Millo, Titu Maiorescu, Radu Rosetti, Vasile Lupu, Tudor Vladimirescu, Dimitrie Cantemir, Mărășești, Maxim Gorki, Lenin, Belinschi

Ștefan Domnițeanu

Poetul care a sculptat în bronz busturile lui Emil Racoviță și Baba Novac

Virgil Fulicea s-a născut la 9 august 1907 în localitatea Vaida-Recea, din Țara Făgărașului și a fost un sculptor, poet și profesor universitar care a activat la Cluj. Tatăl său, Victor Fulicea, era notar, fiind originar din satul făgărășan Mărgineni.

Virgil Fulicea a urmat școala primară în satul natal, iar în anul 1925 a absolvit cursurile Liceului „Radu Negru” din Făgăraș. A absolvit cursurile Academiei de Arte Frumoase din Cluj, în 1932. În anul 1934, a absolvit și cursurile Facultății de Științe Juridice și Economice din Cernăuți.

Statuia lui Pavel Dan, aflată în fața Colegiului Național ”Mihai Viteazul” din Turda FOTO ro.wikipedia.org

A fost profesor la Liceul „Sfântul Vasile cel Mare” din Blaj (1933). La Blaj a colaborat cu Pavel Dan și Ion Agârbiceanu.

Apoi, a fost profesor la Liceul de Artă din Cluj, între anii 1948-1955. A intrat în rândul universitarilor, la Institutul de Arte Plastice „Ion Andreescu” din Cluj, în anul 1955 (sculptură), primind titlul de profesor universitar în anul 1970. Sculptorul Virgil Fulicea s-a stins din viață la Cluj, la 17 ianuarie 1979. A fost înmormântat în Cimitirul Central din Cluj.

O stradă din Cluj-Napoca îi poartă numele

Bustul lui Emil Racoviță, sculptat în bronz, a fost dezvelit în anul 1957 pe strada Clinicilor din Cluj, în fața Institutului de Speologie. Statuia lui Baba Novac din Cluj-Napoca, sculptată în bronz, a fost ridicată lângă Bastionul Croitorilor în anul 1975.

O expoziție permanentă cuprinzând lucrări ale lui Virgil Fulicea este organizată la Muzeul Țării Făgărașului „Valer Literat”, în sala ce poartă numele artistului, „Sala Virgil Fulicea” (mai demult, „Sala Dietelor”), situată la primul etaj al Cetății Făgărașului.

Statuia lui Baba Novac, în faţa Bastionului Croitorilor din Cluj FOTO ro.wikipedia.org

O stradă din Cluj-Napoca îi poartă numele: strada Virgil Fulicea. O sală a Muzeului Țării Făgărașului „Valer Literat”, în care sunt expuse o parte din lucrările artistului, îi poartă numele: Sala Virgil Fulicea.

Ștefan Domnițeanu

Sculptorul care a refuzat să îi facă bustul lui Nicolae Ceaușescu. Este creatorul cunoscutei tabere de sculptură ”Măgura”

Gheorghe Coman s-a născut pe 8 septembrie 1925  la Ploiești și a fost un sculptor român, absolvent al Institutului de Artă „Nicolae Grigorescu”-București și membru al Uniunii Artiștilor Plastici.

A trăit la Ploiești, fiind unul dintre cei mai cunoscuți artiști plastici de pe meleagurile prahovene. Lui i se datorează celebrul bust al lui Caragiale din centrul Ploieștiului.

Continuă să citești Sculptorul care a refuzat să îi facă bustul lui Nicolae Ceaușescu. Este creatorul cunoscutei tabere de sculptură ”Măgura”

Sculptorul care a creat lucrări atât pentru Casa Regală, cât și pentru regimul comunist. Operele sale impresionează și în prezent

Boris Caragea s-a născut pe 24 ianuarie 1906 la Balcic (Bulgaria) și a fost un sculptor român, membru corespondent al Academiei Române din 1955. În tinerețe a fost barcagiu în Balcic. După Primul Război Mondial, între 1924-1925, a luat lecții de desen cu Hrandt Avakian.

Un an mai târziu, sprijinit de sculptorița Zoe Băicoianu, s-a înscris la Școala de Arte Frumoase din București, unde i-a avut ca profesori pe Frederic Storck și Oscar Han. Și-a perfecționat sudiile cu Dimitrie Paciurea, lucrând doi ani în atelierul maestrului, după ce, în 1932 câștigase bursa ”Paciurea”.

La un moment dat, din cauza lipsei resurselor materiale, Boris Caragea a vrut să părăsească școala. Oscar Han l-a ajutat să-și ia examenele din doi ani într-unul singur și astfel Caragea a reușit să-și termine studiile.

S-a făcut cunoscut încă din 1933, imediat după absolvirea Academiei, când a expus primele sale lucrări de sculptură mică la Salonul Oficial, făcându-se remarcat prin construcția volumelor și finețea modelajului.

Premiat de Ministerul Artelor

În 1934 a deschis prima expoziție de lucrări cu subiect folcloric în care a expus și câteva de inspirație dobrogeană: „Femeie cu cobiliță”, „Dans dobrogean” sau „Pescarii”. Tot în 1934, a făcut o călătorie de studii de-a lungul coastelor Mării Mediterane, poposind la Constantinopol, Atena, Alger, Marsilia, Cassis și Neapole. În 1937 a primit premiul pentru sculptură al Ministerului Artelor.

Statuia lui George Enescu amplasată lângă Universitatea Națională de Muzică din București  Foto ro.wikipedia.org

Lucrările din prima fază de creație a artistului au avut ca subiect scene religioase sau portrete realizate cu măiestrie. Cea de-a doua fază l-a făcut pe Caragea un important reprezentat al realismului socialist, el devenind sculptorul oficial al ideologiei comuniste, în care a crezut sincer, influențat fiind și de spiritul vremii. În această fază, Boris Caragea s-a dedicat spațiului exterior, propice ansamblurilor arhitectonice.

În anul 1951, Boris Caragea a fost ales președintele Uniunii Artiștilor Plastici, la conducerea căreia s-a aflat până în 1957, iar în anul 1962 a fost numit președintele Consiliului artelor plastice din cadrul Comitetului de Stat pentru cultură și artă.

Și-a distrus lucrările după ce a fost numit președintele Uniunii Artiștilor Plastici

Radu Bogdan relatează că, după ce Boris Caragea, care fusese și artistul Casei Regale, a ajuns în postul de președinte al UAP, și-ar fi distrus toate operele concepute înainte de 1944, lepădându-se astfel de trecutul său.

A fost ales membru corespondent al „Academiei Republicii Populare Române”, a primit titlul de „Maestru emerit al artei” și, ceva mai târziu, pe cel de „Artist al poporului”. I s-a acordat de câteva ori „Premiul de stat”.

A primit numeroase comenzi oficiale, realizând importante lucrări plastice, printre acestea numărându-se: Durere, monumentul ”Aruncătorul de disc” (opera lui Boris Caragea din 1958 este amplasată pe faleza din Constanța), lucrarea monumentală ”George Enescu”, reliefurile ”Muzica” și ”Monumentul Constanței”, amplasat la Constanța.

Ștefan Domnițeanu

Poetul care a influențat decisiv unirea Basarabiei cu România. A fost un important folclorist, publicist, traducător și un mare patriot

Ion Buzdugan (născut Ivan Alexandrovici Buzdâga) s-a născut pe 9 martie 1887 la Brânzenii Vechi, județul Bălți, în Imperiul Rus. A fost un folclorist, poet, publicist și traducător român din Basarabia, membru și secretar al Sfatului Țării. Ion Buzdugan a fost un poet important al Basarabiei și un mare patriot.

Dacă obținerea independenței acestei provincii românești (de la 24 ianuarie 1918) poate fi socotită opera sa de obște, Unirea Basarabiei cu Patria Mamă nu s-ar fi putut face fără intervenția puternicei personalități a lui Ion Buzdugan.

Născut într-o familie de țărani răzeși, Ion Buzdugan a studiat agronomia la Nijni Novgorod, literele și dreptul la Universitatea din Moscova și a absolvit seminarul pedagogic de la Camenița. Fiind ofițer în armata rusă în timpul Primului Război Mondial, Ion Buzdugan a dat în vileag încercarea de asasinare a regelui Ferdinand pe care o pregăteau militarii ruși în forfota bolșevică de la Socola.

Continuă să citești Poetul care a influențat decisiv unirea Basarabiei cu România. A fost un important folclorist, publicist, traducător și un mare patriot