Unul dinte cele mai apreciate filme ale lui Andrei Tarkovski este Solaris, o ecranizare după romanul omonim al polonezului Stanislav Lem. După o perioadă de 2 ani de zile, în care Tarkovski filmează scenele peliculei, premiera filmului va avea loc în mai 1972, la Festivalul de film de la Cannes. Aici i-a fost decernat Marele Premiu, iar la Londra filmul a fost clasat în topul celor mai bune pelicule ale anilor `70. Sub regia lui Andrei Tarkovski, filmul va ilustra cu fidelitate scenele romanului polonez. În aceeași manieră științifico–fantastică în care a fost scrisă opera lui Lem, pelicula reprezintă un amalgam de trăiri metafizice pe care le au cosmonauții de pe o stație spațială, care orbitează în jurul planetei Solaris. Continuă să citești „Solaris” – o capodoperă a cinematografiei mondiale
Autor: Puteanu Mihaela Stefania
Andrei Tarkovski – „Vreau sa păstrez nivelul calității”
Andrei Tarkovski se numără printre cei mai de seamă regizori din perioada sovietică. Născut pe 4 aprilie 1932, acesta va avea de parcurs un drum anevoios, într-o perioadă ostilă societății, cu evenimente neplăcute. La o vârstă destul de fragedă asistă la divorțul părinților, fapt care îi va aduce schimbări considerabile în viața sa, fiind nevoit să locuiască cu bunicii din partea mamei. La nici 12 ani, în urma unui grav accident, îi este amputat piciorul, însă această tragedie personală nu-i va afecta succesul în viața personală. Începe studiile la Școala de arte plastice, dar abandonează din cauza faptului că se îmbolnăvește de tuberculoză. După multe încercări și renunțări în plan profesional, va ajunge să studieze la Facultatea de Regie, unde va redacta și regiza o parte din filmul Ucigașii. Acesta reprezintă momentul de debut în cariera sa de regizor. Deși activitatea sa se reflectă în 7 filme și câteva scurtmetraje, calitatea acestor realizări îl va plasa într-o lumină favorabilă și remarcabilă atât pe plan național cât și internațional. Continuă să citești Andrei Tarkovski – „Vreau sa păstrez nivelul calității”
„Before Sunrise” – povestea unui ,,a fost odată”
Am constatat că în ultimul timp, filmele care transpun intensitatea trăirilor, a sentimentelor sincere, dar simple ca subiect al acțiunii au fost izolate în detrimentul celor siropoase cu o acțiune amplă și de efect. Mi-a atras atenția un film pe care l-am vizionat cu ceva timp în urmă și care mi-a făcut o reală plăcere să-l revăd.
Dacă îți este dor de o poveste romantică, cu o acțiune simplă, dar concentrată într-o paletă diversificată de trăiri, o alegere bine inspirată este Before sunrise. Apărut în anul 1995, filmul reprezintă incipitul unei trilogii ce urmărește intensitatea unor trăiri rezultate din acțiunea unei povești simple de dragoste.
Continuă să citești „Before Sunrise” – povestea unui ,,a fost odată”