Ion Ghelu Destelnica

The Gehl surname is noted in documents as far back as the 17th century and is carried in the lands of southern Germany, Saxony, and Transylvania. Among the Saxons of Transylvania was the Gehl aus Arbegen family, from which Master Ion Ghelu Destelnica originated.

Coincidence, or rather destiny, led Peter Gehl aus Arbegen and his wife Anna to move from Agârbiciu near Sibiu, in the Kingdom of Romania, to Oltenița around the end of the 19th century. There, on the banks of the Danube, they obtained naturalization, and two sons were born to them. As noted by the Bucharest Parish Office of the Evangelical Church, Johann Gehl, the younger of the boys and the father of the master, was born on March 24, 1900, and was baptized in the evangelical rite.

After finishing primary school, Johann Gehl – now „Johan Ghel,” following Romanian spelling norms – along with his brother Peter, was sent by their parents to Germany to learn the trade of locomotive mechanic. The First World War caught the boys in Wilhelm II’s Germany, from where they returned qualified and experienced in their work, only after the peace of Buftea-Bucharest.

Back home, Johan and Peter joined the CFR (Romanian Railways) and settled in Fetești. One day, they thought to go to a tailor shop in Fetești to each order a suit. As soon as Johan entered the tailor’s shop, his gaze fixed on the dark eyes of an apprentice there. And fixed it remained, as they ended up getting married.

The girl’s name in documents was Gherghina, but people in the village called her „Lina of Neculai,” after some ancestor named Neculai her family might have had. Lina’s father, Dănilă Neculai, was from Stelnica, about two hours’ peaceful walk from Fetești. Dănilă had married Maria, a „poor thing,” as Master Ion Ghelu Destelnica later testified, so not having much land to work, Lina found it wiser to apprentice at a tailor shop in Fetești.

Through the agricultural reform of the summer of 1921, the authorities decided that young people should be given a decent plot of land, and God blessed them in the fall, leaving Lina pregnant. But the greatest burden came when Johan suffered a work accident, after which the doctors of the time didn’t give the young man much time to live.

Johan passed away, and the Ghelu family still keeps in memory a story from Lina. Winter had passed, and spring had brought trees into bloom. In that April of 1922, the apple and plum trees were in blossom, and Johan, increasingly weakened, went out into the garden for the last time. The lad had been marked both by the horrors he had heard the Germans of Mackensen commit in the bombings against civilians a few years earlier and by the post-war xenophobia of the Romanians. It wasn’t easy to be Protestant and bear a German name in those years, so Johan asked Lina to have the child she was carrying baptized Orthodox, to bear his name, but to still give him a common, Romanian name.

Johan passed away shortly thereafter, at almost 22 years old. A few weeks later, on May 7, 1922, Lina and Johan’s child was born. They named him Ion, a Romanian name, as his father wished. But we know him by the name on his books, Ion Ghelu Destelnica.

Ion Ghel attended primary school in Stelnica, and because she had meanwhile opened her own luxury tailor shop, Lina could support him to attend high school in Fetești. His literary pursuits are now well known, and a literary career is already foreseen for him.

However, the country enters the Second World War, and the young man is sent to the front. There, he directly experiences both the heroism and the horrors of war, which he will later write about in his published plays: „Symphony of Stone,” „Ballad of the 44,” and „Entry into Time,” as well as in the ones that remained unpublished, like „Clay Skylark.”

Back home, young Ion Ghel wanted to complete his studies and go to college. But the family’s land and his mother’s status as a „small bourgeois,” the owner of a tailor shop, did not fit with the rigors of the time.

Since Ialomița County was among the first counties where collectivization had begun, for her son to be accepted to college and to prove that he had „healthy origins,” Lina gave the land to the collective, gave up the business, and stayed to work as a „cooperative craftsman” in the tailor shop where she had been the owner.

Thus, Ion Ghel became a student at the Art Institute of Iași, specializing in theater, which he graduated from in 1949. During his student years, he also engaged in intense literary activity, published poetry, was awarded for the novella „Ion the Man,” and participated in founding the Iași branch of the Writers’ Union, a union in which he remained a member for life. To honor the commune of Stelnica where he was born, during this period his works were published under the pseudonym „Ion Destelnica.”

In 1942, the Antonescu government intensified efforts to build the Bumbești-Livezeni railway line, but the costs of the war caused activities to stagnate, and by 1946, barely over 50% of the work had been completed. Petru Groza’s Communists, realizing the importance of the project, mobilized large masses of workers to complete the work. But the people were uneducated, unable to read, and accidents were frequent. Thus, in parallel, the Communists began an extensive literacy campaign, during which thousands of workers on the construction site were also taught to read and write.

In the summer of 1948, student Ion Ghel became a foreman at the Bumbești-Livezeni construction site and here he began his career as a teacher, working with his mind and soul, for which the Communists decorated him with the distinction of pioneer of the VI Science Brigade. Then, although he had not yet finished college in Iași, he enrolled in parallel at the Bucharest Institute of Cinematography, in the screenwriting section, which he graduated from in 1950.

An encounter with Tudor Arghezi and his advice prompted him to change his name and become as we know him, Ion Ghelu Destelnica.

In 1951, fate brought Ion Ghelu Destelnica to Bacău, where we find him as an actor at the State Theater until 1956. Then, from 1956 to 1961, we find him as the chief methodologist in the Education and Culture Section of the Bacău Region. In this role, the master led, coordinated, and organized the theatrical activities of the cultural houses and cultural centers in the current counties of Bacău and Neamț.

From 1961 until his retirement in 1982, Ion Ghelu Destelnica worked as a theater professor at the Popular School of Art in Bacău.

Sînică Vrânceanu

Despre storytelling

Storytelling-ul este un proces esențial de comunicare umană, prin intermediul căruia se transmit informații, valori și învățăminte între generații. Acesta a evoluat de-a lungul istoriei umane, în urma nevoii de a povesti despre experiențele și descoperirile noastre, prin intermediul unui model coerent și ușor de urmărit.

Despre povestea în sine, aceasta poate fi văzută ca un model al procesului de înțelegere a realității. Ea reconstituie traseul pe care mintea umană îl parcurge de la necunoaștere la înțelegere, astfel oferind auditoriului o imagine clară și coerentă despre evenimente sau situații. Acest lucru este posibil prin prisma structurii poveștii, care începe cu introducerea personajelor și a situației, continuă cu descrierea acțiunilor și a evenimentelor, și se termină cu rezolvarea problemei sau cu înțelegerea unei lecții.

Storytelling-ul devine astfel un proces de transmitere a experienței de la povestitor către auditoriu. Acesta permite auditorului să simtă empatie față de personajele din poveste și să înțeleagă lecțiile sau valorile transmise prin intermediul acesteia. De asemenea, storytelling-ul poate fi utilizat pentru a susține o anumită perspectivă sau opinie, prin intermediul unei povești captivante și emotionale, care poate convinge auditoriul să adopte aceeași perspectivă.

În concluzie, storytelling-ul este un proces esențial de transmitere a informațiilor, valorilor și învățămintelor între generații. Acesta funcționează prin intermediul poveștii, care poate fi văzută ca un model al procesului de înțelegere a realității. Prin această transmisie a experienței, storytelling-ul poate fi utilizat pentru a educa, a convinge și a inspira auditoriul.

Sînică Vrânceanu

Roboții înlocuiesc munca omului în agricultură

De cel puțin 20 de ani tot auzim: „Avem șomeri, dar câmpurile stau nelucrate! Cine vrea să muncească, găsește de muncă în agricultură!”. Să fie oare așa, să fie agricultura un domeniu care să aibă cu adevărat nevoie de forță de muncă? Sau e adevărat că roboții înlocuiesc munca omului în agricultură?

Statisticienii spun că vom ajunge în jur de 10 miliarde de oameni pe planetă până în 2050. Acum suntem vreo 8 miliarde, asta înseamnă că cele 2 miliarde de oameni în plus vor trebui și ei să mănânce, deci agricultura va prospera. Atunci de ce nu se întâmplă treaba asta și în România. Acest lucru nu se întâmplă în primul rând din cauză că produsele agricole s-au ieftinit mult în ultimul secol, iar costul cu forța de muncă a crescut de asemenea. Iar asta o să vedem mai jos.

Productivitatea în agricultură

Mulți dintre noi trăim cu imaginea aceea idilică a bunicilor și străbunicilor noștri care erau țărani, munceau în agricultură și trăiau din munca câmpului.

În romanul Moromeții, în pasajul în care Achim vrea să plece cu oile la București, Ilie își face o socoteală cam cât grâu va recolta în toamnă: „[…] în fine, la nouă pogoane, cinci duble claia, ori zece clăi, cincizeci. Ori nouă, patru sute cincizeci de duble de grâu.”

Cum o dublă de grâu cântărea până în 15 kg, înseamnă că Moromete scotea pe 4,5 hectare (9 pogoane) cam 6.750 kg de grâu. Adică o productivitate de aproximativ 1,5 tone la hectar. Cum prețul grâului în piețe e astăzi în jur de 1 leu pe kilogram – ca să nu vorbim de prețul en-gross, care e mai mic, înseamnă că toată recolta lui Moromete, în banii de astăzi, valora 6.750 de lei. Asta înseamnă că (la prețurile de astăzi) întreaga familie a lui Moromete ar trebui să trăiască cu doar 563 de lei pe lună, desigur, fără să-i mai rămână bani să plătească… fonciirea.

În prezent, în România, salariul minim brut pe economie este de 2.230 de lei, din care muncitorul rămâne cu 1.346 de lei net. Asta înseamnă că, pentru a plăti un om cu 1.346 de lei net pe lună și să poți să-i acoperi salariul din valoarea grâului vândut, el ar trebui astăzi să muncească singur vreo 18 hectare, adică de patru ori mai mult decât muncea întreaga familie a lui Moromete.

În prezent, fermierii din România scot la grâu o productivitate la hectar între 4 și 7 tone. Dacă luăm doar valoarea medie de 6 tone la hectar, pe care o obțin fermierii de top, care au utilaje performante, fără să mai luăm în calcul costul de întreținere și combustibilii, tot ne rezultă că pentru a plăti un muncitor în agricultură cu 1.346 de lei, acesta ar trebui să lucreze măcar vreo 4-5 hectare singur. 

Luând în calcul costul cu combustibilii și cu întreținerea utilajelor, ca un fermier să poată plăti un muncitor cu suma decentă de 2.000 lei net pe lună, ar trebui ca acel muncitor să-i lucreze vreo 10 hectare și să se priceapă să folosească toate acele utilaje. 

Cartea Recordurilor consemnează în undeva, în Noua Zeelandă – în 2017, s-a depășit productivitatea de 17 tone la hectar. Dar o astfel de productivitate s-a atins experimental, în condițiile în care s-au folosit semințe scumpe și tehnologie extrem de sofisticată.

În Germania, se depășește frecvent productivitatea de 7 tone la hectar, dar în condiții tehnologice mult superioare celor din România și cu un număr mult mai mic de „oameni la hectar”.

 

Avantajele robotizării în agricultură

Tendința generală în agricultura modernă intensivă este de a înlocui forța de muncă slab calificată, care are de executat sarcini lente, repetitive și plictisitoare …cu roboți și a încadra în compensare angajați mai pregătiți, care, pe lângă cunoștințele solide de agricultură, au competențe în utilizarea și programarea computerelor.

E drept, agricultura robotizată are de depășit multe provocări, pornind de la însămânțarea câmpului și pulverizarea de fertilizator direct la rădăcină (pentru a folosi cât mai puțin îngrășământ), trecând prin irigarea terenului și controlul buruienilor, până la recoltare, sortare și ambalare.

Surprinzător, recoltarea și culesul reprezintă în prezent domeniile de dezvoltare ale roboticii agricole în care progresul este cel mai evident. Utilajele supersofisticate sunt prevăzute cu camere video și mecanisme de procesare 3D cu care determină locația precisă a produsului, sunt legate online la baze de date cu informații care să le ajute să evalueze gradul de coacere și sunt prevăzute cu brațe precise și flexibile cu ajutorul cărora desprind fructul de pe creangă sau seceră grâul.

Viteza cu care aceste utilaje recoltează depășește de departe viteza de lucru a unui om experimentat precum și acuratețea acestuia. Mai mult, pierderile și cantitatea de deșeuri este mult mai mai redusă decât atunci când recoltarea ar fi făcută de oameni.

Roboții specializați din irigații sunt dotați cu senzori prin care înregistrează temperaturi și umiditate, atât din sol cât și pe cea din aer și rulează softuri care le ajută să ia decizia de a acționa sau nu în funcție și de o serie de alți factori, cum ar fi intensitatea luminii și a vântului, praful din aer, oscilațiile de temperatură.

Desigur, în agricultură, domeniul informaticii și al tehnologiei calculatoarelor nu se limitează la munca efectivă din câmp. De zeci de ani, informatica a servit agriculturii efectuând calculele necesare prognozelor meteo. 

Tehnologia GIS, care se ocupă cu cartografierea și modelarea suprafeței terestre și cu realizarea unor baze de date complexe, nu servește doar la „orientare în teren” a roboților, ci, pe baza datelor înregistrate în timp, ajută inclusiv la monitorizarea și realizarea de prognoze referitoare la evoluția unor fenomene cum ar fi deșertificarea. Iar tehnologia GIS legată online cu senzorii din meteorologie ajută la identificarea în timp real a zonelor unde riscul de inundație este iminent. Cu suportul tehnologiei GIS și cu informațiile colectate în timp real de pe bursele de mărfuri, în cazul unei inundații iminente, inteligența artificială poate alege instantaneu care este terenul pe care trebuie să-l inunde, ca pagubele economice să fie cele mai mici.

Cu ajutorul tehnologiei computerelor, fermierii au acces rapid la informații diverse de la starea vremii la prețul grâului ori la preferințele consumatorilor, după cum tot ajutorul tehnologiei computerelor, fermierii pot cere inteligenței artificiale să decidă singură când este momentul optim ca roboții să însămânțeze ori să recolteze. 

Peste 30 de ani vom fi 10 miliarde de oameni pe planetă, iar agricultura va trebui să ne hrănească pe toți. Dar acest lucru nu se va mai datora, ca în trecut, muncitorilor din câmp, ci informaticienilor și inginerilor din tehnologia computerelor.

Cu peste 6.000 de ani în urmă, oamenii au domesticit calul, iar acest lucru a însemnat un salt uriaș pentru agricultură. Înlocuind, cu forța fizică a unui singur cal, efortul fizic al mai multor oameni, activități cum ar fi aratul sau transportul cerealelor s-au realizat mult mai eficient și productivitatea a crescut. Dar omul care mâna calul i-a făcut inutili pe oamenii care mai devreme trăgeau la plug. Astăzi informaticianul a „domesticit” robotul și foarte mulți dintre cei care făceau muncă fizică repetitivă în agricultură au devenit indezirabili.