Gabriela Tabacaru, autor la Revista EduSoft

Parfum de toamnă

Adie vântul. Nu e zefirul primăverii, nici briza mării… O răcoare parfumată se leagănă în frunze, foșnind un cântec de amintire. Mi se plimbă printre gene imagini pictate în alb și negru, derulând filmul unor generații trecute în apusul vieții. Ei sunt străbunicii… bunicii… carul cu boi, coșurile din nuiele împletite, care gem sub povara strugurilor. Mânecile suflecate ale unor brațe muncite șterg perle de sudoare de pe frunți. Se prelinge neașteptat zeama dulce a unei boabe, spălând truda palmelor ce o culeg. E un soare domol, dar apasă creștetele trupurilor ghemuite sub butuci. Eu sunt copil. Și privesc de pe iarbă. Se mai ivesc de prin vie cizmele prăfuite ale bunicului care se grăbește să adape boii. Ochi îngânați de oboseală zâmbesc spre mine, grăind bunătate părintească.

Eu număr norii. Aștept să treacă timpul. Visez la mustul ce are sa curgă în căni. Iar ei trudesc. Dar nu se vaită. Ci privesc cerul, cu inimile înălțate spre Dumnezeu, cântând laude de mulțumire. Căci via trăiește și lăcrimează de poamă multă. Îmi mângâie chipul lumina zilei de toamnă, în aer se respiră prosperitate. Îmi umplu plămânii de parfum de tămâioasă. Tămâioasa… ce strugure aromat, ce rod dulce! M-așez și eu la umbra butucului, să-i simt mireasma – răsfăț domnesc dăruit de Cel de Sus. Cu ochii închiși, mă fura magia somnului, căci liberă sunt pe lume, cu sufletul curat și cu mintea crudă, neatinsă de griji de oameni mari. Mă acopăr c-un batic, să mă feresc de zumzetul albinelor. Trudesc și ele cum trudesc și ei, bătrânii mei…

Continuă să citești Parfum de toamnă

Femei și fete în STEM

Educația STEM capătă tot mai multă importanță, fiind necesară pentru o economie globală interconectată. Acronimul se referă la o gamă de discipline academice precum științe, tehnologie, inginerie și matematică, menite să aducă un aport benefic și semnificativ în pregătirea oferită de sistemul de învățământ în aceste domenii. Ele asigură dezvoltarea forței de muncă, modelând viziunea studenților în conformitate cu cerințele pieței. De menționat este și inițiativa STEAM, propusă de Georgette Yakman, cea care a introdus arta în rândul acestor materii, considerând că între ele există o conexiune ce corespunde sistemului socioeconomic global.

Progresul în ariile STEM este vital, fiind nevoie de cât mai mulți specialiști care să activeze în domeniu. Cu toate acestea, dintotdeauna s-a înregistrat o slabă reprezentare a sexului feminin, care suferă descurajări sau discriminări ce duc la mutilarea dorinței de a construi o carieră în această direcție. Astfel, aproape jumătate din potențialul global este risipit, fapt ce încetinește obținerea progresului mult dorit.

Continuă să citești Femei și fete în STEM

„Te pupă Jean!” …un Jean din altă ligă

Am înţeles că azi o să cunosc un tip deştept şi interesant (că deh, fără de calităţile astea nu ai cum să pretinzi a-mi mişca degetul pe tastatură ca să scriu despre tine), pentru care se merită să sacrific două ore de sedentarism „delicios” în favoarea unei invitaţii la cafea, ce se cheamă, pretenţios, interviu. Las la birou radiaţiile monitorului şi înfrunt avec courage lumina zilei, că mă cheamă datoria la o ţâră de socializare şi n-aş vrea să scap vreodată de aşa sarcină grea. Pe drum aflu că Jean acesta e super-cunoscut, le are tare cu istoria, şi se pricepe la evaluat oamenii! Perfect, nici n-am emoţii, mai ales că nu ne despart decât… vreo 60 de ani, cam aşa. Deci, mă întâlnesc, practic, cu o „bibliotecă”, căci la cei 88 de ani ai săi, domnul profesor Ioan Ciută e, vorba aia, doxă, frăţioare!

Continuă să citești „Te pupă Jean!” …un Jean din altă ligă

Un muzeu cât zece! Muzeul Popa din Târpeşti

E frumos să vizitezi. E frumos să te plimbi vesel într-o zi de vară. E frumos să-ți lași părul bălai mângaiat de raze jucăușe și ochii albaștri să se piardă în seninul cerului. Dar ideile astea frumoase se spulberă în câteva ore, fiind înlocuite de expresii mai plastice, când simți că te-a bătut soarele-n cap cum își bate Doroftei adversarul. Și uite așa iși pierde farmecul orice și oricât de minunat ar fi, căci ochii tăi împovărați de oboseală nu mai percep a fi frumos decât un pat moale lângă un ceas fără alarmă. Planul era să luăm la rând atracțiile turistice din zona Târgu Neamț, spre a lăsa la sfârșit cireașa de pe tort, cum se spune. Aflat cumva în drumul către casă, Muzeul Popa din Târpești părea la finalul zilei că e pus în cale doar ca să lungească agonia. Dar cum să ratezi așa un loc deosebit?, grăia pe fundal o voce care ne îndemna entuziasmul să învie. Păi îl ratezi cu dragă inimă din ignoranță, căci nu-l cunoști și nici n-ai mai auzit de el. Plasat într-o zonă mai greu accesibilă, adânc în inima satului, nu prea îți vine să te abați de pe șosea pentru el. Dar dacă arunci un ochi mai atent, vezi că e plin de indicatoare pe care scrie mereu același lucru: Muzeul Popa. Și atunci constați că i se dă atâta importanță, încât e rușinos ca tu, complăcându-te în ignoranța ta, să-l tratezi cu indiferență. Chiar dacă ești obosit și char dacă „muzeu” nu pare cel mai vesel și înviorător cuvânt.

Și uite așa, urmând indicatoarele, am ajuns și noi la cireașa de pe tortul călătoriei. Eu, cam îmbufnată, priveam în jur cu ochi scrutători, abia așteptând să găsesc ceva de care să mă leg ca să-i confirm ego-ului orgolios faptul că totul e doar o pierdere de timp. Un gard prelung din nuiele împletite armonios, ce se termina cu o poartă cel puțin specială, și niște mașini cu numere străine ce stăteau parcate în față contraziceau nazurile mele. Pesemne că aici erau cazați turiști din alte țări. Ei auziseră de acest loc, pe când eu nu. Ce rușine… Și trăgând concluzia că merită totuși văzut, mi-am scos ceața nemulțumirii copilărești de pe ochi și mi-am pus un strop de seninătate în privirea întunecată oricum de oboseală.

La Muzeul Popa nu există niciun lucru banal. Nici nu pășești înăuntru, că ți-e pus înainte spre contemplare primul dintr-un foare lung șir de obiecte prețioase. Poarta nu e orice poartă… Pe ea stau aliniate chipurile personajelor sătești reprezentative, fiecare după rangul său, cu diferențe vizibile aici în centimetri. De la primar până la vrăjitoare, toți împart același lemn, fiind sculptați cu dibăcie de mâinile celui al cărui nume este păstrat de muzeu viu și astăzi.

Continuă să citești Un muzeu cât zece! Muzeul Popa din Târpeşti

Un diamant divin

Mai mult decât să-l descoperim pe Dumnezeu, am plecat să descoperim oamenii și felul în care ei îl percep. Toți înălțăm rugi fierbinți și laude mărețe, slăvind împărăția cerurilor la care râvnim atât de mult, încât am pogorât frânturi din ea pe pământ, construind biserici. Dar, după cum se știe, sunt „tot atâtea bordeie câte obicee”, iar regula se aplică și în cazul locașurilor de cult. Așa că am întors barierele religiilor în favoarea noastră, privindu-le din unghiul cunoașterii. Am dat de multă diversitate cu același nucleu: țelul comun – slăvirea lui Dumnezeu. Asemenea vânătorilor de comori am pornit pe urmele spiritualității, mergând din loc în loc prin municipiul şi prin jurul municipiului Roman, din judeţul Neamţ. Aici am descoperit un buchet de biserici ce include numeroase culte. Arhitecturi deosebite cu elemente specifice, cuprinzând detalii minuțioase, îi dau fiecărui loc unicitate.

[timed-content-client show=”00:05:500″ hide=”00:20:2000″]Dacă vrei să scriem ceva frumos şi despre satul sau despre biserica ta, contacteaza-ne aici![/timed-content-client]

Pașii ne-au purtat și în satul Adjudeni (comuna Tămăşeni, judeţul Neamţ), cu localnici de frunte, ce-au făcut din satul lor un loc de oameni cu adevărat gospodari.

Continuă să citești Un diamant divin

De ce sunt atât de puține femei în IT?

Dintotdeauna lumea tehnologiei a fost dominată de bărbați, iar o continuă descreștere în rândul femeilor din acest domeniu este semnalată, în ciuda numeroaselor campanii de încurajare a acestora de a intra în domeniului IT.

Belinda Parmer, fondatoarea agenției de marketing „Lady Geek”, folosită pentru consultanța marilor corporații precum Sony sau Vodafone, vine cu un răspuns la această problemă. În cartea „Miss Little Geek”, aceasta include obstacolele pe care femeile le întâmpină într-o astfel de carieră. Autoarea li se adresează atât angajatorilor, guvernului, cât și părinților, considerând că femeile trebuie permanent încurajate să opteze pentru jobul pe care si-l doresc, fără să intre în discuție depășirea unor limite impuse de societate. Nicio profesie nu trebuie să fie împărțită pe sexe, atâta timp cât nu presupune forță fizică, ci pune la bătaie intelectul și aptitudinile. În cartea ei, Parmer demonstrează aportul benefic al femeilor în domeniul IT, argumentând cu rezultate reale: conform studiilor specialiștilor, companiile ale căror echipe manageriale includ femei, înregistrează un câștig financiar cu 34% mai mare.

Continuă să citești De ce sunt atât de puține femei în IT?

Un suflu de sfințenie

8 septembrie 2015. E o zi sfântă. Privim cu ochii limpezi ai inimii cum razele soarelui ne luminează calea cu blândețe. Căci am pornit într-o misiune nobilă, pe urmele spiritualității, lăsându-ne sufletul purtat spre locurile în care se revarsă pe pământ divinitatea. Îndrumați de gândul cel bun, am căutat hrana sufletului într-un mănunchi de religie ce împletește cultele bisericești ca pe o coroniță de flori sfinte.

Pașii ni se opresc în fața turlelor albe ce se înalță sub infinitul cerului. Crucile din vârf se pierd în norii răzleți, atingând Împărăția lui Dumnezeu. Regatul ceresc își pogoară minunea asupra zidurilor nestrămutate ale credinței, ce-și au temelia adânc înfiptă în lutul din care am fost creați. Zace pe pământ o frântură de paradis ca o liană divină aruncată de sus, pe care alunecă îngerii. De ea se agață oamenii, vrând să urce la cer și să se despovăreze de păcate, fiindu-le sufletul prea greu de apăsări lumești.

Nu-i chip să privești biserica fără să-ți rănești ochii întinați de slăbiciune trupească cu atâta lumină sfântă impregnată în ziduri! Suntem în fața ei doar bieți omuleți de humă, prea mici să înțelegem atâta măreție. Dar în piept ne bate harul divin prin bunătatea inimii noastre, lucrând astfel prin noi minunea din care și cerul, și pământul își trag seva. Continuă să citești Un suflu de sfințenie

Miez de natură în inima orașului

Un început de toamnă cu miros de răcoare, parcul udat cu lacrimi de ploaie ce se preling în jos pe frunze, natura veștedă ce plânge a amorțire… Fereastra oglindește cerul gri, rezistând cumva sub greutatea norilor. Degetele mi se încleștează pe o carte, iar ochii fug de monotonie, cercetând decorul. Zăresc un început de coridor îngust, ce se pierde după o cotitură în bibliotecă. Mă desprind de atingerea foilor îngălbenite și iau urma treptelor ce mă poartă în sus, pe marginea unui perete viu pictat. Parcă mă cuprinde o umbră de întuneric și ajung în fața unei uși închise, ce-mi prevestește finalul investigării. Un domn serios mă întâmpină, crezând că am să fiu gonită, dar vocea calmă mă îndrumă blând înainte. Înainte, unde?…

Închisă de pereții Bibliotecii Județene „Costache Sturdza” Bacău stă natura moartă, ce joacă scene din viață: Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii „Ion Borcea” din Bacău. Copertine din sticlă despart publicul indiscret de misterele pădurii ce se dezvăluie puternic în vitrine. Inima codrului e smulsă și zace într-o liniște amorțită, ascultând suflarea privitorilor ce-i sorb cruzimea nealterată. Se zbate moartea în imagini vii, multe trupuri înghețate dansând cu foc mirajul vieții. Vâltoarea prădătorilor stă suspendată în aer, fixând tăria naturii în însăși elementele ei. Uliul a pus gheara pe ființa lașă, rozătoarea se ascunde în scorbură, un vultur domină de pe creasta semeață, iar vrabia zboară în libertate naivă. Un șarpe se târăște în veșnicie sub frunza uscată… Răsună codri de încleștarea cerbilor ce se izbesc cu tăria coarnelor!

Continuă să citești Miez de natură în inima orașului