EduSoft Asociatia, autor la Revista EduSoft

Lasă-ți sufletul să respire puritate…

Omule, oprește-te din necugetarea ta și gândește-te la suflet, oare nu crezi că l-ai nedreptățit prea mult, oare nu crezi că în el zac răni necicatrizate de luni bune, de ani grei? Lasă-ți un pic grijile deoparte, așează-te lângă el și încearcă să-i legi rănile adânci și să-i asculți necazurile.

Timpul ne schimbă, timpul ne dezbracă din fugă de haina tinereții și ne lasă mai goi, mai vulnerabili în fața plăcerilor carnale, dar sufletul… ce vină are sufletul că haina inocenței ne este smulsă atât de violent, iar noi rămânem goi? Dar, cât e de nepăsător omul în fața acestei nedreptăți, nu caută să lupte pentru a-și lua haina purității înapoi, ci se mulțumește să-și croiască una nouă, din stofa răutății, cusută cu ața vicleniei, apoi spălată-n apele minciunii.

Continuă să citești Lasă-ți sufletul să respire puritate…

M-ai regăsit, Bucureşti

Un sfârşit este doar un început. El se începe atunci când totul se termină.Umbra, care îţi acoperă şi cea mai mică lumină din tine, te orbeşte. Eu ştiu să-mi omor lumina din mine tot atât de bine cum ştiţi şi voi. În fiecare zi eram tot mai diferită, încât îmi era frică să accept problema pe care o am.

Acea mare problemă pe care mi-o inventasem eram eu. Imaginaţia mea atât de spontană şi periculoasă imi servea drept funie pentru un sfârşit,pentru ceea ce numeam eu “viaţă fără sens”.

Totul în jurul meu era un sfărşit în care îi detestam pe cei fericiţi, pe cei ce se iubesc. Ştiam ca nu sunt la fel ca ei, dar că mai sunt la fel ca mine. Eram doar o femeie în care moartea era un moment pe care îl vedeam de fiecare dată când închideam ochii. Eram femeia umbră în casa pustie, o oarbă şi o surdă într-un haos al amintirilor. Acele zile erau pline de groază şi au continuat să fie până-n momentul când nu mai aveam absolut nimic în mine am dat totul dragostea, credinţa, bunătatea, voinţa, chiar şi acea speranţă, iar cel mai rău e că nu-mi rămase nici un pic de ură în mine. Nu puteam să urăsc nici măcar să invidiez. Eram o disperată ştearsă din lumea asta, o disperată a cărei inimă bătea tot mai rar şi mai rar.

Continuă să citești M-ai regăsit, Bucureşti

Lecţii de limba germană cu Tatiana Moraru

Tatiana Moraru continuă lecţiile sale video de limba germană, prezentându-ne fructele şi legumele.

Clicl pe fiecare poză de mai jos pentru a accesa fişierele video de pe Youtube.

Celelalte lecţii de limba germană le găsiţi aici.

Continuă să citești Lecţii de limba germană cu Tatiana Moraru

Dă-te din calea ta

Armstrong, când a făcut al doilea și ultimul său pas pe Lună și văzându-se atât de strâmtorat, înconjurat de… nimic (nici măcar aer suficient n-avea), înainte de a renunța în subconștient la un al treilea pas, creierul său a transmis către toate sistemele și organele o informație: vreau Acasă.

Și când Armstrong a ajuns pe Planetă, era acasă (cu minusculă). Nu neapărat pe fotoliul său moale pe care, amintindu-și pe lună, îl găsea deja poate nu îndeajuns de confortabil cum este, de exemplu, hamacul.

Dar, pentru că era pe Pământ, de-acum și Africa îi era casă. Pentru că avea ceea ce nu găsea pe lună. În acele momente, Africa era o civilizație, bogată, iar lipsa apei nu mai era băgată în seamă.

Când Armstrong aterizase în State, Luna încă nu se vedea pe cer (era afectată de primul ei vizitator ciudat, cu două picioare, doi ochi, două mâini și cu două jumătăți simetrice ca ea), iar Africa – dacă ridici în picioare distanța dintre America și Africa, e cu mult mai mică decât cea dintre America și satelitul natural, Luna. Chiar și așa, nici Africa nu se vedea. Armstrong avea în continuare doi ochi (spre mirarea Lunii), ambii pentru o Americă mare, globalizată, care găzduia cetățeni din toată lumea. La aeroport, poate că îi zâmbi vreunei fetișcane simpatice, mulatre, de 16 ani, pe care, acasă (iarăși acest cuvânt), o așteptau cinci copii.

Armstrong e acasă… Când Armstrong își luă bilet spre orașul său din SUA, când își puse centura de siguranță, când simți că avionul se desprinse de asfalt, își trimise, probabil, gândul acolo [Acasă]. Acesta [gândul] ajunse fără combustibil, pilot, fără de bagaj.

Continuă să citești Dă-te din calea ta