EduSoft Asociatia, autor la Revista EduSoft

Zona turistică a Făgăraşului

Cetatea Fagaras 2 — Cetatea Făgăraș – Sursa aici

Făgăraș este un municipiu în Județul Brașov, situat în depresiunea cu același nume, pe partea stângă a Oltului, la altitudinea de 430 m. Municipiul Făgăraș era populat la recensământul din 2011 de , 30.714 locuitori.

Veche așezare românească, atestată ca oraș în 1413, a fost în stăpânirea domnitorilor din Țara Românească până în 1452. Ca formațiune statală prefeudală, Voievodatul Făgăraș a fost constituit în sec. IX-X, fiind menționat în documente sub numele de Țara Făgărașului în sec. XIV si XVI. De asemenea, este menționat ca Terra Blachorum (Țara românilor) în 1222, iar ca Terra Făgăraș în 1372. În sec. XVI și XVII, orașul îndeplinește și funcția de scaun superior de judecată. Continuă să citești Zona turistică a Făgăraşului

Destin sau întâmplare?

Destin – e ceea ce primim în dar la naștere, așa se crede. Nu știu ce să cred, oare destinul nu-l primim cumva înainte să ne naștem? Oare nu venim noi dintr-o altă lume cu destinul gata scris de o mână neștiută și divină? …

Întotdeauna mi-am pus întrebări de acest gen și de multe ori întrebările m-au dus departe, m-au rătăcit printre lucruri tainice și pe poteci pustii, ascunse de ochiul meu setos și curios. Așa că acum nu mai știu dacă destinul îmi e scris și pus în frunte, vorba aia, sau pur și simplu e un curs normal al propriei vieți…

Într-o altă ordine de idei, vreau să vă povestesc despre cea mai veche amintire a mea. Nu, nu e despre cum mama mă certa pe la 3 ani sau cum la 5 ani mi s-a născut un frate – nu, deși le am și pe astea. E o amintire ciudată și tind să cred că e una din vremurile când nu existam, din vremurile în care existam poate în altă parte.

Continuă să citești Destin sau întâmplare?

Aș vrea să fiu acolo unde mi-i gândul

Răsună un clopot în mine.

Epigonii gândurilor mele trezesc fiarele pe care prezența ei le îmblânzea. A nu se nega vreodată existența acestor fiare. Or ele sunt omniprezente în mintea noastră.

Și doar ceva (ah, cât de vag sună acest ceva) tulbură apele.

Cât de dor mi-i de omul care mă iubește mai mult decât mă iubesc eu? Oceanic!

Căci gândul mi-i la mama, vreau să fiu acolo unde-i el.

De-un ceas trec cinci minute. Se cheltuie și parcă nu. Se scurg și se adună la loc. Dar ea îmbătrânește. Și cu fiecare rid devine mai mamă decât e. Pentru că mă aflu în fața unui punct mizerabil care îmi învie imposibilitatea de a alege între două lucruri: unul important și altul inevitabil. În ambele cazuri sunt eu. Și-n ambele-s puternică. Pe una o va ucide decizia clipei. Dar nu sunt sigură de victoria permanentă a uneia: își vor pasa una alteia regele.

Continuă să citești Aș vrea să fiu acolo unde mi-i gândul

Despre încredere

De ce să nu.

Pentru că ne naștem singuri și murim singuri. Iar încrederea, dacă nu e, atunci trebuie să fie ca un chibrit: mică, ireversibilă, care oferă doar o șansă.

De ce să da? Pentru că e… mic:

Un chibrit e mic, deoarece producerea acestuia presupune sacrificare forestieră. Analogic, încrederea e o parte din ființă, o parte care se sacrifică și ea.

A doua… pentru că e… ireversibil:

Ce inspirată a fost Providența. Dacă un chibrit ar fi ignifug, în primul rând, nu am avea acces la foc; asta ar însemna ca acesta să nu ardă, adică să nu folosească la nimic. La nimic bun. Încrederea, precum chibritul, odată „ars”, odată profitând în mod parșiv de aceasta, la el nu te mai poți întoarce. Ai avea tu acces, dar doar până la mine. Mai departe nu.

Continuă să citești Despre încredere

Cititul pe garduri sau șansa de a te lăuda că ești prost

De ce e important să citim? Eu cred că nu e important – e inevitabil.

Acum paisprezece ani mi-aș fi răspuns așa: trebuie să învăț a citi, ca să știu unde e plecată mama. Altfel, biletul lăsat pe masă e pus acolo ca să-l duc la coș.

Dar nu e chiar așa de fix-pix. O problemă nu e mare, dacă n-a fost mică. Știu asta, pentru că și eu am fost mică, respectiv, o mică problemă, iar acum am crescut: sunt o problemă mare!

De aia, ba nu, nu de aia: citesc, ca să aflu rezolvări, răspunsuri. Apoi îmi pun întrebări. Viața e o ecuație.

Ce sunt cărțile? Sacrificii, magazine, librării, depozite, comori,… un laborator de idei și imagini, din care vei întocmi înțelesul și „filosofia vieții”.

Am citit puține cărți. Le pot ține pe degete. Și am impresia că, dacă aș fi citit o sută de cărți, le-aș fi scăpat demult din mâini. Substratul acestei metafore sau hiperbole duce la ideea lui Tolstoi: „Citiți. Citiți cărți bune. Pe restul le va face viața.” N-am citit o sută de cărți nu pentru că mi-a fost frică să nu-l dezamăgesc pe Tolstoi :), ci pentru că – și revin iar la ideea ipotetică de a le „scăpa jos” – or acest lucru e echivalentul imperativului tolstoinian „Citiți cărți bune”.

Continuă să citești Cititul pe garduri sau șansa de a te lăuda că ești prost

Domnișoara Iulia – ambiția și mândria se curtează

Ambiția și mândria se curtează, se ispitesc și se zdrobesc una pe cealaltă, culminând într-un act seducător, mistuitor, efemer. Dorințele de a domina și de a supune se suprapun în celebra piesă de teatru a lui August Strindberg, Domnișoara Iulia, piesă ce continuă a provoca noțiunile de moralitate și de onoare chiar și în timpuri în care însăși esența acestor idei pare să fi fost uitată.

Principiile lumii vechi, ale aristocrației rafinate, cu iz de vin nobil, se opun râvnei omului de rând de a-și însuși gloria unor virtuți pe care nu le are. În acest context cadrul piesei ni se deschide spre simboluri pierdute în timp: bucătăria, locul unde se consumă acțiunea, este „inima” conacului, cea care ar trebui să fie un nexus al siguranței și al calmului vieții de familie dar care, din cauza evenimentelor petrecute, se transformă în premisa vechiului mit al Mărului Discordiei; noaptea de Sânziene, rit vechi de celebrare a fertilității, este pretextul comiterii actului tabu dintre o contesă și un servitor, dintre o pasăre în cădere liberă și șoimul care o folosește pentru a se înălța mai sus, mai sus, spre un văzduh pe care nu îl poate măsura din priviri, orbit de soarele promisiunii măreției.

Continuă să citești Domnișoara Iulia – ambiția și mândria se curtează

Rugăciunea – fibra vie a fiecăruia dintre noi…

Când viața e grea, când momentele triste îți tot dau târcoale, iar necazul nu te părăsește, există o soluție care sigur dă roade: ruga. Înțelepții spun că în orice moment al vieții, fie el fericit sau trist, trebuie să ne rugăm, deoarece chiar ajută sau cel puțin, ne ajută să ne menținem pe poziție. Rugăciunea e forța prin care obținem energie, acea energie de care avem nevoie pentru a supraviețui.

Deci, atunci când cazi, unica soluție e să privești în sus, să te rogi tainic și cu sufletul deschis către divinitate, apoi să te ridici și să înaintezi cu putere, să-ți continui drumul, dar de data asta, mai tare și mai încrezător. Rugăciunea e vocea inimii, iar această voce este foarte puternică dacă e sinceră; această voce e sacră și ajunge sus dacă e rostită cu speranță. Cred cu tărie, în acest circuit al rugăciunii: ea pornește de jos, de la cineva care strigă după ajutor, apoi prinde formă acolo sus, se materializează și inevitabil se întoarce înapoi la cel ce a trimis-o, pentru a se împlini, pentru deveni realitate.

Continuă să citești Rugăciunea – fibra vie a fiecăruia dintre noi…

Minitrip cultural în județul Iași (III) – Castelul Sturdza de la Miclăușeni

Dacă tot am trecut prin Ruginoasa și am început să prindem gustul palatelor, și mai ales ale celor care au trecut prin mâinile familiei Sturdza, următoarea oprire este la Miclăușeni.

Înainte să trecem la lăudat și povestit, trebuie notat că domeniul Miclăușeni este o oază de liniște. Făcând uz de teritoriu destul de vast, acoperit preponderent de pădure și imaș, domeniul servește adesea evenimentelor de tip nuntă sau conferințe. Totodată, nu putem uita festivalul de epocă ce are loc anual aici, în acest an desfășurându-se la începutul lunii septembrie. Să vă mai zic că în fiecare an se urmărește întoarcerea în timp prin de atmosfera medievală creată de constumele domnițelor și muzica trubadurilor, poate vă hotărâți să vă umpleți mașina de prieteni și să dați o fugă.

Acestea fiind amintite, castelul are o vechime de peste șase sute de ani, construit în stil neogotic, după ne-am obișnuit deja, și ajuns pe mâinile familiei Sturdza în secolul al XVIII-lea. Posedă o istorie destul de tulbure: după ce a fost amenajat ca loc de armonie și regăsire pentru cei din familia Sturdza, lăcaș de cultură, spiritualitate și cunoaștere, ultima moștenitoare, Ecaterina Cantacuzino, a donat castelul bisericii în 1947.

Continuă să citești Minitrip cultural în județul Iași (III) – Castelul Sturdza de la Miclăușeni