Pictorul care a creat bustul lui Mihai Eminescu și monumentul dedicat „Domniței Bălașa”

Ion Georgescu s-a născut în 1856 la București și a fost un sculptor, pictor și acuarelist român. A studiat la Școala de arte frumoase din București, cu Karl Storck, apoi la Paris, unde a ținut o legătură strânsă cu intelectualii români progresiști.

A fost și profesor la Școala de arte frumoase din București, unde i-a avut ca elevi pe Frederic Storck, Dimitrie D. Mirea, Dumitru Pavelescu-Dimo. În lucrările lui Georgescu se regăsește puternica sa formație clasică. Aceasta se observă din primele sale lucrări: „Izvorul” (1879), „Aruncătorul de lance” (1882, turnat în bronz, posibil cea mai importantă lucrare a sa).

Monumentul dedicat Generalului Alexandru Cernat, dezvelit în București în anul 1894 FOTO ro.wikipedia.org

”Izvorul”, o sculptură modelată din ghips patinat, a fost achiziționată de Pinacoteca Statului din București și lucrarea originală, semnată și datată lateral stânga pe plintă Georgesco 1879, a intrat în 1949 la Galeria Națională. Din dorința de a proteja sculptura realizată dintr-un material fragil, în 1961 muzeul a turnat după original o copie în bronz, la Combinatul Fondului Plastic din București.

Autorul portretelor lui Alexandru Odobescu și Dimitrie Bolintineanu

Viziunea sa realistă apare mai ales în seria de portrete dedicate unor personalități din cultura română: Alexandru Odobescu (1881), Mihail Pascaly (1882), Dimitrie Bolintineanu (1883), Bustul Iulia Hasdeu (1889), pe al cărei soclu dăltuiește cuvintele: ”Mai șezi puțin…”., Vasile Alecsandri (1890) și Mihai Eminescu (1890).

Bustul lui Mihai Eminescu, turnat în bronz la Paris, de către Martin, a fost dezvelit la 11 septembrie 1890, în fața Școlii Primare de Băieți „Marchian” din Botoșani. În perioada interbelică bustul lui Mihai Eminescu a fost mutat în Parcul ,,Vârnav” (actualmente Parcul „Mihai Eminescu”).

Simțul monumentalității se regăsește în statui precum „Gheorghe Lazăr” (1886) sau „Statuia lui Gheorghe Asachi din Iași” (1887). A executat de asemenea statuile alegorice „Agricultura” și „Justiția”, care împodobesc fațada Băncii Naționale. Ion Georgescu s-a ocupat și de pictură și desen, lăsând o serie de remarcabile acuarele.

Creatorul busturilor lui Matei Basarab, Vasile Lupu, I.C. Brătianu și C.A. Rosetti

A mai realizat busturile lui Matei Basarab, Vasile Lupu, I.C. Brătianu, C.A. Rosetti, monumente precum cel dedicat „Domniței Bălașa” (1883), creații precum „Răpirea Proserpinei”, „Endymion”. Ion Georgescu a creat mulajul basoreliefului aflat pe piatra tombală a lui Mihai Eminescu, din Cimitirul Bellu din București.

„Întristarea“ – Monumentul funerar al domniţei Bălaşa din Biserica Domnița Bălașa (1884) FOTO ro.wikipedia.org

Schițele originale ale monumentului i-au fost puse la dispoziție de André Lecomte du Noüy, care fusese desemnat inițial să edifice acest monument. Basorelieful reproduce chipul lui Eminescu, așa cum a fost inclus în tabloul ”Junimii”, iar mai târziu în primele ediții Maiorescu, de la editura Soccec.

Mihai Tican Rumano a recuperat mai târziu mulajul din ghips, după care s-a turnat basorelieful de la Bellu, piesa aflându-se expusă la Muzeul de Artă Pastică din Câmpulung–Muscel. Monumentul funerar al generalului Alexandru Cernat înmormântat în Cimitirul Bellu, din București, este altă lucrare a lui Ion Georgescu.

Ștefan Domnițeanu

Sculptorul care a creat monumentele eroilor din primul Război Mondial. Lucrările sale au fost cumpărate de instituții de stat din România și străinătate

Ion C. Dimitriu-Bârlad s-a născut pe 17 mai 1890 în orașul Bârlad. A absolvit Liceul “Gheorghe Roșca Codreanu” din localitatea natală și apoi Școala de Belle-Arte din București, fiind remarcat de profesorul Dimitrie Paciurea (sculptură) si Fritz Storck (desen și sculptură).

Ulterior a studiat și la Academia Julian din Paris (1913-1914). Între anii 1910-1911, a urmat și cursurile Școlii militare de infanterie din București. A participat la Războiul de întregire a Neamului. A efectuat călătorii de studiu în numeroase țări din Europa (Italia și Grecia – 1921 și 1922; Spania – 1929). A lucrat ca profesor de desen artistic și liniar la Liceul “Gheorghe Lazăr” din București, după care a devenit inspector de specialitate (1927-1929).

El s-a afirmat în primul rând ca autor de monumente ale eroilor din primul Război Mondial, dar și prin numeroase busturi dedicate unor personalități ale științei și culturii românești (Titu Maiorescu, Vasile Pârvan, Bogdan Duică, Dimitrie Brândză, doctorul neurolog Gheorghe Marinescu, Generalul Ion Dragalina – 1920, Ion Bassarabescu, Ion Creangă, Ion Manu, Mihai Eminescu – 1930, Mihai Viteazul, Nicolae Bălcescu, Nicolae Leonard, Nicolae Gane, poetul Ion Dragoslav, prof. N. Longinescu, Raul Bulfinski, Samson Bodnărescu).

A primit numeroase premii și distincții

Dimitriu-Bârlad a obținut mai multe premii și distincții ca de exemplu Premiul Salonului Oficial din București (1911), Premiul de compoziție al Ministerului Artelor (1943), Ordinul “Meritul Cultural” cl. I pentru artă nr. 149068/30 octombrie 1943, Premiul de creație al Fondului Plastic (1949) și Premiul pentru lucrarea “Discobolul” al Uniunii Artiștilor Plastici (1952).

Izvorul “Sissi” din Parcul Cișmigiu FOTO ro.wikipedia.org 

A avut mai multe expoziții personale în țară: Iași (casele Drossu – 1918), Chișinău (Liceul de fete – 1919), București (Sala Mozart – 1919), București (Cercul Militar – 1920), București (Arenele Romane – 1921/1922), București (Sala Minerva – 1925), București (Ateneul Român – 1930), București (Sala Dalles – 1935) și București (Sala Universul – 1940). De asemenea, a expus și la Salonul Oficial din Paris (1914).

Ion C. Dimitriu-Bârlad a încetat din viață în anul 1964. În prezent, o stradă din municipiul Bârlad îi poartă numele. Pictorul Sever Burada a fost un elev a lui.

Zeci de lucrări donate Muzeului „Vasile Pârvan” din Bârlad

Mare parte dintre operele sale au fost declarate monumente de artă plastică, fiind achiziționate de organizații de stat, cum ar fi Ministerul Artelor (Bustul lui I. Anestin – 1911 și Bustul din bronz al lui Octav Băncilă – 1949), Ateneul Român (Bustul din bronz al lui Al. Odobescu, bronz – 1937 și Bustul din bronz al lui Petre Poni – 1940), Muzeul Aman din Craiova și Muzeul Militar Central din București, precum și de personalități străine: rectorul Universității din Atena (bustul lui Anghelopulos – 1921), directorul Muzeului Bizantin din Atena (bustul lui Adamantios – 1921), marele arheolog Cavadias din Atena sau rectorul d’Orsi al Academiei de Belle-Arte din Napoli (1922).

În anul 1957 a donat Muzeului „Vasile Pârvan” din Bârlad, circa 30 de lucrări dintre care amintim: Vasile Pârvan4, Emil Gârleanu, Gheorghe Gheorghiu-Dej, Al. Vlahuță, I. Dragoslav, A.D. Xenopol, C. Nottara, George Palade, Titu Maiorescu, George Enescu, Matei Millo, Titu Maiorescu, Radu Rosetti, Vasile Lupu, Tudor Vladimirescu, Dimitrie Cantemir, Mărășești, Maxim Gorki, Lenin, Belinschi

Ștefan Domnițeanu