O ierarhie subiectivă a genurilor artistice

Ierarhizarea genurilor artistice se poate face pe diferite criterii, precum criteriul perioadei istorice ori al cerinţei de piaţă. Ceea ce se vinde, devine important în societate şi implicit vizibil. În trecut, importantă şi predominantă ca mediu artistic era pictura, desenul reprezentând doar cadrul picturii, structura pe care aceasta prinde formă. În arta medievală şi perioada renascentistă de pildă, predominau pictura, sculptura şi arhitectura, iar desenul era stadiul pregătitor, etapa de cercetare formală a subiectului ce urma a fi reprezentat în unul din mediile amintite. În arta antică predomina sculptura, cu statuile în mărime naturală sau supradimensionată a unor personaje mitologice, biblice sau ale filozofilor şi arhitectura.

Din arta medievală ne-au rămas diferite reprezentări biblice sub forma picturii, a mozaicului sau a sculpturii. Până în perioada Renaşterii vorbim de aceleaşi medii şi genuri artistice, de reprezentări figurative de oameni, animale şi motive vegetale. Odată cu Renaşterea se impune ca gen predominant portretul ori portretele de familie, iar ulterior din fundalul unor portrete se desprinde peisajul, care devine un gen independent şi foarte explorat mai ales în arta modernă, în direcţii precum Romantismul, Realismul şi Impresionismul, dar şi anterior în Baroc şi Rococo. În arta olandeză de secol VII se regăseau genuri precum scenele de gen, portretele, naturile statice şi peisaje în număr mai redus.

Odată cu arta modernă, genurilor enumerate deja li s-au adăugat altele noi precum fotografia, filmul, readymade-ul, performance-ul, happening-ul şi a început să se practice combinarea diferitelor medii pentru a accentua sentimentul ori mesajul. Indiferent de perioada artistică la care ne referim, mereu au existat două categorii de genuri, cunoscute drept arte majore (pictură, sculptură, grafică) şi arte minore (arte decorative). Doar că odată cu apariţia noilor genuri de artă (fotografia, filmul, readymade-ul…) lucrurile se schimbă şi nu putem afirma că ele ar fi inferioare picturii, graficii ori sculpturii. Vorbim de perioade diferite, de o evoluţie a artei de câteva secole, de schimbări de viziune şi mentalitate, astfel că avem datoria de a le înţelege şi de a acorda fiecărui gen de artă locul cuvenit.

De pildă, fotografia şi-a disputat mulţi ani statutul în cadrul mediilor artistice, dar azi nu o putem exclude din rândul artelor majore. Fiecare gen şi mediu artistic este un mod diferit de raportare la realitate sau la propria subiectivitate, fiecare are capacitatea de a produce tipuri diferite de reprezentări vizuale, care în lipsa exagerării de orice fel, pot fi la fel de valide, expresive şi purtătoare de valoare estetică.

 

Cosmina-Marcela Oltean

Arta astăzi. Puncte de vedere

Arta zilelor noastre are o largă întindere, este o zonă în care se îmbină mai multe discipline. Arta contemporană are un pronunţat caracter interdisciplinar şi chiar intercultural, prin faptul că a fi conectat la ce se întâmplă în lume este azi doar e chestiune de alegere şi de timp liber. Dacă vrei, poţi cu uşurinţă afla ce se întâmplă nou în artă şi ce se expune. Arta de azi este predominant digitală: grafică digitală, pictură digitală, artă video, performance-uri care utilizează echipament digital… totul pare mijlocit de zona digitalului, totul e procesat şi oarecum retuşat digital înainte de a fi prezentat, ori cel puţin asta întâlnim cel mai des azi. Marea majoritate a tinerilor artişti se îndepărtează treptat de modurile de reprezentare tradiţionale.

Mulţi nu-şi mai alocă timpul necesar exersării şi însuşirii desenului clasic sau principiilor de bază legate de cromatică ori compoziţie şi din discuţiile pe care le-am purtat cu unii şi din observaţii proprii, ei par complet dezinteresaţi de lecţiile care ni le pot da istoria şi teoria artei. Aud adesea ‘’de ce sa învăţ istoria?’’, ‘’Ce să iau de acolo?’’ Ori ‘’la ce-mi foloseşte mie estetica şi teoria? Pierdere de timp!’’… la astfel de întrebări sau afirmaţii raspund mereu la fel: niciun mare artist care a rămas în iatoria artei nu a avut o astfel de atitudine. Fiecare mare artist a fost un om ancorat în realitatea epocii sale şi a ştiut că o pregătire temeinică, în egală măsură practică şi teoretică, este indispensabilă.

Azi, mulţi par pierduţi, mulţi pretind că pot argument ceea ce fac, dar majoritatea nu reuşesc. De când s-a lansat principiul ceea ce contează mai mult e ideea sau aşa a vrut artistul, mulţi recurg la acest argument. Nu este totul pierdut, dar deseori te poţi simţi dezorientat sau nedumerit la o expoziţie de artă contemporană, chiar şi după ce ai vazut obiectul artistic şi ţi s-a prezentat discursul curatorial. De multe ori parcă cele două nu fuzionează. Scopul artei a fost vreodată acela de a dezorienta? Cine ar vizita o expoziţie cu scopul de a nu înţelege nimic? Au loc expoziţii pe bandă rulantă, dar câte au şi un rost?

Azi întâlnim diferite tipuri şi moduri de reprezentare artistică, de la cele tradiţionale la altele actuale. Întâlnim diferite tipuri de artă experimentală, iar unele ridică întrebarea ‘’poate fi asta artă?’’ Dar ceea ce contează în final este cum ne raportăm la tot ceea ce ni se prezintă, ce acceptăm, ce înţelegem.

Cosmina-Marcela Oltean