Frumusețe și artă – Antichitate și Evul Mediu

Din cele mai vechi timpuri ne-au rămas fragmente de capodopere dedicate aceleia de care s-a legat căderea mitică, dar care a dăruit viață, căldură și frumusețe lumii. Femeia în literatură a intrat devreme. Antichitatea orientală, ca și cea clasică, este plină de imaginea ei, în poezie, ca și în tragedie ori comedie. Adevărat este că imaginea nu are, în general, nici unitate, nici coerență. Societatea în care se naște o modelează divers. Unele, mai evoluate, îi acordă un loc mai de seamă și de cinste. Altele o socotesc măr al discordiei și Pandoră deschizătoare curioasă de cutii interzise, deci veșnic supusă tentațiilor și lăsându-se, fără greș, să cadă în ele.

Continuă să citești Frumusețe și artă – Antichitate și Evul Mediu

Vernisaj organizat de Gh. Zărnescu la Galeria „Nouă” din Bacău

Vernisajul expoziției organizate de Gheorghe Zărnescu cu un colaj de Dany Madlen-Zărnescu din 23 aprilie 2018, de la Galeria „Nouă” din Bacău, configurează un univers plastic de certă profunzime reflexivă și prospețime.

Expoziția se adresează oamenilor care au nevoie să li se vorbească despre ce e mai ascuns și nemărturisit în ei: idei, forme vizuale complexe, astfel încât orice privitor găsește puncte de reper la care să se poată raporta.

Continuă să citești Vernisaj organizat de Gh. Zărnescu la Galeria „Nouă” din Bacău

Jane Austen – „Mândrie și prejudecată”

În  romanul Mândrie și prejudecată, Jane Austen prezintă povestea familiei Bennet, care locuia într-un sat din Anglia la granița dintre secolele XVIII și XIX. Astfel, opera descrie societatea conservatoare a secolului trecut într-o oarecare opoziție cu ideile reformatoare ale secolului al XIX-lea. Jane Austen este considerată a fi una dintre premergătoarele feminismului, din operele sale preluând ideile și valorificându-le mai târziu scriitoare precum Emily Bronte, Charlotte Bronte și George Sand.

Romanul a fost cu greu publicat în anul 1813. Inițial a fost dus la editură de tatăl scriitoarei, dar a fost respins din cauza suspiciunii că ar fi scris de o femeie. Totuși, odată publicat, romanul a avut un mare succes. În acea perioadă, literatura era scrisă, în special, pentru femei, dar tocmai lor nu li se permitea să scrie. De aceea, romanele de până la Austen nu abordau teme feministe sau nu prezentau ca personaje principale femei independente și culte.

Jane Austen – portret alb-negru

Continuă să citești Jane Austen – „Mândrie și prejudecată”

Stelian Filip și satiricul din opera sa

Îmi aduc aminte și acum de primul contact avut cu scrierile lui Stelian Filip. Eram pe la începutul clasei a XII-a, abia împlinisem vârsta majoratului, iar dorința mea de a explora și alte orizonturi ale literaturii părea a fi mai intensă ca niciodată. Îi reamintisem mamei de o promisiune mai veche, legată de un volum scris de către Szilágyi Domokos, pe care mi l-a prezentat drept poetul favorit al adolescenței sale. Încântată de pofta mea de lectură și în același timp de curiozitatea de a cunoaște un scriitor nou, a început să scotocească prin biblioteca din camera ei.

Stelian Filip
Stelian Filip (sursa: discogs.com)

Continuă să citești Stelian Filip și satiricul din opera sa

Cititul: un hobby pe care îl poți lua cu tine oriunde

,,Dacă nu îți place să citești înseamnă că nu ai găsit cartea potrivită.” spune J. K. Rowling. Cititul reprezintă o activitate prin care ne putem desprinde pentru o perioadă de timp de monotonia, stresul și oboseala pe care le resimțim din ce în ce mai mult în fiecare zi.  Ne ajută să uităm de probleme și să explorăm o nouă lume imaginară.

„Niciodată doi oameni nu vor citi la fel una şi aceeaşi carte.”
Din păcate, putem observa că din ce în ce mai puține persoane aleg să citească o carte în timpul liber. De ce se întâmplă acest lucru? Deseori, pentru că le impunem copiilor de la vârste foarte mici ce să citească. Crescând, aceștia asociază cititul cu o activitate care le este impusă, cu o obligație. Pe când cititul ar trebui să reprezinte pentru ei o plăcere. Cu toții ar trebui să facem tot ce ne stă în putință pentru a le trezi interesul și să îi motivăm să citească.
Continuă să citești Cititul: un hobby pe care îl poți lua cu tine oriunde

Lumea e a ta

Mulți ar spune că nu există o pasiune mai frumoasă decât călătoritul. Plimbându-ți pașii prin lume, devii conștient de ceea ce te înconjoară, precum și de tine însuți. Nu este ușor să-ți pui viața într-o valiză și să pornești la drum, neștiind unde vei ajunge și când (sau dacă) te vei întoarce,  însă poți încerca să evadezi din când în când din mediul în care te învârți constant și să pleci într-o călătorie măcar de scurtă durată.

De ce să pleci?

Pentru că uneori viața în același loc poate deveni sufocantă. Oamenii sunt mereu aceiași, clădirile nu-ți mai atrag privirea nici prin arhitectură, nici prin culori, iar străduțele deja le știi pe de rost pentru că ani întregi le-ai străbătut în fiecare zi. Te-ai săturat de aceleași cafenele, de aceleași restaurante unde mâncarea nu se schimbă niciodată, de aceleași baruri unde ai memorat deja meniul. Uneori, până și aerul te plictisește. Dacă mai ai și un job la care singura parte mai puțin banală este reprezentată de weekend-uri, lista este completă.

Faptul că simți nevoia de a evada dintr-un loc în care crezi că ai poposit prea mult nu este singurul motiv pentru care ar trebui să călătorești. Când iei contact cu alte culturi, îți dai seama cât de diversă este lumea de fapt. Poate dacă fiecare om ar călători, nu ar mai exista atâta ură pentru tot ceea ce este diferit. Este destul de greu și improbabil să fii și călător și ignorant în același timp. Învață să respecți și să apreciezi obiceiurile și valorile celor pe care îi vizitezi, fără a trece însă cu vederea peste posibilele defecte sau erori în gândire ale acestora. Orice popor are neajunsurile sale, chiar dacă din exterior pare a fi perfect.

Continuă să citești Lumea e a ta

De ce să te apuci de Street Dance?

Dansul este un hobby cunoscut și iubit de oameni din toată lumea, deoarce are nenumărate efecte pozitive atât asupra corpului, cât și a minții. Astăzi ne vom axa pe Street Dance și vom afla mai multe despre acest stil de dans chiar de la un dansator.

Ce este Street Dance-ul?

Street dance-ul este un termen comun ce acoperă majoirtatea stilurilor de dans apărute din anii 60 până în prezent. În ghetourile din New York s-a creat așa numitul Hip Hop dance și Break dance-ul, în California a fost creat locking-ul, roboting, boogaloo și popping, fiind definite ca stiluri de funk. Toate aceste stiluri de dans diferă unul de celălalt, toate având în comun însă faptul că au fost create pe străzi, inspirându-se din anumite aspecte ale naturii sau ale oamenilor. Mai vechi de 50 de ani, stilul hip hop a devenit foarte cunoscut după ce au apărut primele trupe de acest fel în anii 70, în Statele unite. Cele mai influente trupe au fost Rock Steady, New York Breakers, The Lockers și The Electric Boogaloos. Ele au reușit să răspândească aceste stiluri de dans în toată lumea. În perioada respectivă, stilul de dans boogaloo era cel mai expus, fiind apoi egalat de reputația breakdance-ului, ce era totuși un stil de dans abia apărut și încă în proces de dezvoltare.

Odată cu evoluția stilurilor de dans, și muzica hip hop a crescut împreună cu cea a funk-ului în diferite forme și ritmuri. În anii 90 au apărut mișcări că Running Man, Worm, Cabbage Patch care au devenit forme de inspirație pentru generațiile ce aveau să cunoască mai târziu această cultură aparte. Trebuie de ținut minte faptul că hip hop-ul este un stil de dans care nu a apărut din studio-uri, ci de pe străzi. Celelalte stiluri și substiluri au fost create ca surse de inspirație de la James Brown, DJ Kool Herc (cel care a inventat Break Beat-ul) și de la Don Cornelius, care a adus pe ecranele televizoarelor show-ul Soul Train. Toate aceste stiluri de dans împreună cu multe altele, au fost astfel definite ca Street Dance.

Continuă să citești De ce să te apuci de Street Dance?