De ce fetele nu vor să fie în domeniul tehnic?

Generația Y (sau Millenials) este o generația născută la începutul anilor 90’, după căderea comunismului. Această este o generație care nu a cunoscut bariere precum generațiile anterioare, o generație liberă, totul fiind la un click distanță. Tinerii petrec mult timp în față PC-ului, având activități diverse: socializare, jocuri, vizionat filme.
Totuși putem observă în societate tineri care nu reușesc să se integreze, care se simt dezorientați. După terminarea liceului unii renunță la ideea de a merge la facultate, având concepția că vor pleca în străinătate și că se vor descurcă. Alții se duc la o facultate deoarece simt o presiune din partea părinților, a școlii, a societății. Absolvirea unei facultăți și primirea unei diplome o consideră o punte spre a își găsi un job decent.
Putem vedea că unii din ei nici nu au nici cea mai vagă idee despre ce vor să facă în viață, ce pasiuni au, ce țeluri vor să atingă. Deși există o multitudine de oportunități de învățat noi abilități precum programare sau oportunități de a călători prin intermediul programelor Erasmus, aceștia aleg să se limiteze numai la petrecerea unui timp la cursuri și după aceea să își petreacă timpul pe jocuri ori în cluburi. Putem spune că ei și-au creat propria lume (mediocră) în care se simt comfortabil. Acum să ne gândim: ce speranțe avem noi că țară dacă unii tinerii nu au o direcție clară legată de ei și de viitorul lor?
Consider că una din cele mai mari nocive activități pentru un tânăr este de a petrecerea timpul jucând jocuri. E adevărat că există și tineri care trăiesc din acest „job”, dar nu cred că această activitate te poate ajută cu adevărat în viață. Viața presupune muncă, hobby-uri dar și activități casnice (gătit, făcut curat). Mixul acestor activități te ajută să te maturizezi (înțelegi ce înseamnă responsabilitățile) și să afli cum îți poți organiza timpul mai bine. Deci, am ajuns la un punct important: disciplină. Disciplina reprezintă podul dintre țeluri și realizări. Lipsa acesteia aduce sau creează haos în viață , iar haosul înseamnă autodistruger e(sau viață „moartă”).
Un alt aspect relevant reprezintă platformele de socializare, tinerii petrecând mult timp (timp mort). Aceste platforme au creat o lume paralelă, în care unii unii își afișează într-un mod exagerat aspecte din viață personală, trăind pentru a fi „apreciați” de către prieteni.
Aici sexul feminin a fost cel mai afectat de acest „curent”. Multe tinere consideră că afișarea unor poze indecente e un lucru normal, un mod de a trăi. Aici excesul de pornografie și media au o influență enormă, promovând persoane de sex feminin care simbolizează vulgaritatea etc. Multe din adolescente aspiră la o viață de fotomodel, considerând că etalarea corpului reprezintă demnitatea/integritatea unei femei („feminism”). Și acum ne întrebăm: de ce femeile nu abordează job-uri precum informatica, ingineria sau orice alt domeniu intelectual? De ce multe tinere doresc să devină „make-up artist” , manichiură/pedichiură sau bărmănițe?
Nu aș dori să se înțeleagă că aceste joburi sunt inutile sau că nu aș respecta femeile care au astfel  de slujbe. Dar există un exces de astfel de servicii și multe tinere nu aspiră spre ceva mai complex. Se mulțumesc cu puțin, în ideea că părinții le vor ajută la infinit, că sunt tinere și că trebuie să se distreze.
Observăm o abundență de afișe pe stâlpurile străzilor, cu anunțuri de videochat. Aceste anunțuri imprimă ideea în capul unor fete imature că pot câștiga sume mari de bani într-un mod facil. Dar hai să fim serioși: videochat-ul e un mod de prostituție mascată.
E un mod mediocru de a privi viață, dar am înțeles că asta se întâmplă când tinerii nu au modele reale de urmat. Mă doare să văd că societatea nu pune stop acestei mentalități distructive.

Veronica Antal din Barticești – Crin însângerat

În seara aceasta am să vă povestesc despre o fată, născută în aceeași comună cu tatăl meu.
 
Tata s-a născut în comuna Botești, din județul Neamț, într-un loc frumos, lângă apa Moldovei. Comuna are în componență trei sate: Botești, Barticești și Nisiporești, care este la 3 km de Hanul Ancuței.
 

Copilul și adolescenta Veronica Antal

În urmă cu 83 ani, în Nisiporești, se năștea Veronica, o fetiță care avea să devină prima femeie din România, pe care Vaticanul a declarat-o Fericită.
Veronica Antal
Ca adolescentă, Veronica s-a înscris în corul bisericii şi într-o asociaţie de laici și a început să se gândească serios la viitorul ei. După vârsta de 16 ani a vrut să intre în mănăstire, pentru a-şi consacra viaţa Domnului. Dar, cum regimul comuniste deființase toate Ordinele religioase catolice, a făcut vot de castitate în privat și a trăit în lume, pe lângă casa părintească ca într-o mănăstire. (1)
Întrucât în Nisiporești nu se săvârşea Sfânta Liturghie decât duminica, participa în fiecare zi la Liturghie în parohia din satul alăturat, Hălăuceşti (8km). Tânăra iubea mult copiii şi bolnavii, pe care îi vizita deseori, iar încercările le suporta cu multă răbdare. De asemenea, ea ajuta la pregătirea catehetică a copiilor şi îi învăţa rugăciuni. Se ruga și pentru preoţii care erau în închisorile comuniste, din cauza credinţei lor.
 

Atacul dintr-o zi de vară

Avea 23 ani, când într-o zi de vară se intorcea pe jos de la slujbă și a fost atacată de un tânăr, care a vrut să o batjocorească pe tânăra fecioară. A atacat-o într-un lan de porumb și a înjunghiat-o cu un cuțit, apoi a plecat, crezând că a ucis-o. A revenit după câteva ore și a găsit-o agonizând, apoi a continuat să-i aplice zeci de lovituri cu cuțitul.
 

Continuă să citești Veronica Antal din Barticești – Crin însângerat