7 motive serioase pentru a publica într-o revistă ISI

De ce să publici în revista BRAIN?

  1. Pentru că îţi faci relaţii internaţionale

Da, revista BRAIN – Broad Research in Artificial Intelligence and Neuroscience are un colectiv de referenţi şi autori internaţional, cu care poţi intra în contact şi începe colaborări în proiecte viitoare. Citindu-ţi articolul, referentul poate afla despre tine şi preocupările tale şi te poate invita să publici împreună cu el. Apoi, crezi că ţi-ar strica un contract internaţional, o bursă post-doctorală?

  1. Pentru că engleza ta nu trebuie să fie perfectă

Da, textul articolului tău este corectat de specialiştii noştri în limba engleză, e normal să mai greşeşti. Noi îţi marcăm cu roşu greşelile, iar tu poţi accepta sau nu schimbările propuse, având grijă să nu se schimbe sensul propoziţiilor. Astfel, îţi perfecţionezi şi tu engleza pentru viitoarele articole. Nici cu formatul şi aranjarea în pagină nu suntem excesiv de pretenţioşi.

  1. Pentru că îţi spunem ce nu e bine fără să te desfiinţăm

Referenţii noştri sunt specialişti din toată lumea, unii consacraţi, alţii mai tineri, în plin avânt ştiinţific. Este spre binele tău ca cineva să aibă o opinie critică asupra articolului tău, care să te ajute să depistezi ceea ce lipseşte şi să-l îmbunătăţeşti. Nu trebuie să te superi pe referenţi. Ei îţi apreciază cercetarea originală şi rezultatele şi vor ca felul în care transmiţi aceste lucruri celorlalţi să fie cel mai clar şi concis cu putinţă.

  1. Pentru că ai vizibilitate internaţională

Revista BRAIN este indexată de mai multe baze de date internaţionale, inclusiv în Web of Science. Sunt deja câteva universităţi de pretutindeni care au inclus revista noastră în bibliotecile lor electronice. În plus, specialiştii noştri vor scrie recenzii la articolele publicate de tine și le vor distribui așa încât să aibă un impact real în mediul academic.

  1. Pentru că suntem prompţi

Într-adevăr, publicarea într-o asemenea revistă cu un comitet ştiinţific internaţional aşa de divers ar dura destul de mult timp, dar noi suntem rapizi. Contactează-ne, trimite-ne un articol şi vei remarca, de asemenea, promptitudinea cu care îţi răspundem şi rapiditatea cu care corectăm, recenzăm şi publicăm. Noi ne mişcăm repede, pentru că şi cercetarea în domeniu evoluează repede.

  1. Pentru că este o revistă pluri- şi interdisciplinară

Interdisciplinaritatea este un cuvânt la modă, dar noi îl punem în practică. Referenţii noştri sunt informaticieni, neurologi, neurochirurgi, psihologi, psihiatri, lingvişti, psiholingvişti, antropologi, filosofi, matematicieni, teologi. Creierul şi funcţiile intelectului uman sunt subiecte de studiu din diverse perspective.

  1. Pentru că sună bine

Nu în ultimul rând, acronimul revistei BRAIN a fost apreciat ca sunând bine de toţi colaboratorii şi autorii noştri de pretutindeni. Toată lumea reţine uşor acronimul şi revista BRAIN, față de o revistă cu un nume întortocheat şi complicat.

Aşadar, trimite acum un articol la brain@edusoft.ro 

sau intra pe https://www.edusoft.ro/brain/index.php/brain pentru detalii.

De ce să publici în revista BRAIN ?

  1. Pentru că îţi faci relaţii internaţionale

Da, revista BRAIN are un colectiv de referenţi şi autori internaţional, cu care poţi intra în contact şi începe colaborări în proiecte viitoare. Citindu-ţi articolul, referentul poate afla despre tine şi preocupările tale şi te poate invita să publici împreună cu el. Apoi, crezi că ţi-ar strica un contract internaţional, o bursă post-doctorală?

  1. Pentru că engleza ta nu trebuie să fie perfectă

Da, textul articolului tău este corectat de specialiştii noştri în limba engleză, e normal să mai greşeşti. Noi îţi marcăm cu roşu greşelile, iar tu poţi accepta sau nu schimbările propuse, având grijă să nu se schimbe sensul propoziţiilor. Astfel, îţi perfecţionezi şi tu engleza pentru viitoarele articole. Nici cu formatul şi aranjarea în pagină nu suntem excesiv de pretenţioşi.

  1. Pentru că îţi spunem ce nu e bine fără să te desfiinţăm

Referenţii noştri sunt specialişti din toată lumea, unii consacraţi, alţii mai tineri, în plin avânt ştiinţific. Este spre binele tău ca cineva să aibă o opinie critică asupra articolului tău, care să te ajute să depistezi ceea ce lipseşte şi să-l îmbunătăţeşti. Nu trebuie să te superi pe referenţi. Ei îţi apreciază cercetarea originală şi rezultatele şi vor ca felul în care transmiţi aceste lucruri celorlalţi să fie cel mai clar şi concis cu putinţă.

  1. Pentru că ai vizibilitate internaţională

Revista BRAIN este indexată de mai multe baze de date internaţionale, inclusiv în Web of Science. Sunt deja câteva universităţi de pretutindeni care au inclus revista noastră în bibliotecile lor electronice. În plus, specialiştii noştri vor scrie recenzii la articolele publicate de tine și le vor distribui așa încât să aibă un impact real în mediul academic.

  1. Pentru că suntem prompţi

Într-adevăr, publicarea într-o asemenea revistă cu un comitet ştiinţific internaţional aşa de divers ar dura destul de mult timp, dar noi suntem rapizi. Contactează-ne, trimite-ne un articol şi vei remarca, de asemenea, promptitudinea cu care îţi răspundem şi rapiditatea cu care corectăm, recenzăm şi publicăm. Noi ne mişcăm repede, pentru că şi cercetarea în domeniu evoluează repede.

  1. Pentru că este o revistă pluri- şi interdisciplinară

Interdisciplinaritatea este un cuvânt la modă, dar noi îl punem în practică. Referenţii noştri sunt informaticieni, neurologi, neurochirurgi, psihologi, psihiatri, lingvişti, psiholingvişti, antropologi, filosofi, matematicieni, teologi. Creierul şi funcţiile intelectului uman sunt subiecte de studiu din diverse perspective.

  1. Pentru că sună bine

Nu în ultimul rând, acronimul revistei BRAIN a fost apreciat ca sunând bine de toţi colaboratorii şi autorii noştri de pretutindeni. Toată lumea reţine uşor acronimul şi revista BRAIN, față de o revistă cu un nume întortocheat şi complicat.

Aşadar, trimite acum un articol la brain@edusoft.ro 

sau intra pe https://www.edusoft.ro/brain/index.php/brain pentru detalii.

Sporturi de vară

handball-150163_640V-aţi pus vreodată întrebarea care sunt sporturile de vară ce pot fi practicate în aer liber şi vă pot ajuta să pierdeţi un număr considerabil de calorii? Acestea nu numai că nu sunt costisitoare, ci vă vor oferi ocazia de a înţelege cât de benefică, frumoasă şi sănătoasă este practicarea mişcării în natură. Mai mult, cel mai adesea, ele pot fi desfăşurate cu prietenii, ceea ce constituie un dublu avantaj: un tonus muscular ridicat şi clipe de calitate alături de cei dragi.

Fie pe un teren, fie într-un spaţiu special amenajat, tenisul reprezintă unul dintre sporturile ce supun corpul la un efort destul de mare. Specialiştii menţionează chiar că o oră de tenis ajută la pierderea a aproximativ 560 de calorii. Dacă, totuşi, consideri acest sport prea solicitant, o alternativă bună este badmintonul, ce presupune o activitate mai puţin intensă şi mai relaxată, dar care consumă într-o oră 350 de calorii. La acestea se adaugă ping-pongul, un sport destinat persoanelor agile şi care ajută la pierderea a 400 de calorii în decursul unei ore. Continuă să citești Sporturi de vară

Cum ne alimentăm vara?

fruits-82524_640Vara simţim adesea nevoia de a scăpa de câteva kilograme şi de a ne menţine bine dispuşi, iar o alimentaţie echilibrată contribuie întotdeauna la un tonus ridicat, întrucât reprezintă cel mai important factor în menţinerea sănătăţii noastre. Respectarea unor principii importante va conduce mereu la rezultatele dorite, iar specialiştii menţionează în acest sens că este important ca alimentele pe care le consumăm pe durata întregii zile să ne furnizeze energia necesară.

De-a lungul anotimpurilor din timpul anului, organismul trece printr-o suită de transformări ce fac posibilă adaptarea la mediu. Vara, întrucât îl ultimii ani au survenit importante schimbări climatice, determinate de gradul înalt de poluare şi efectul de seră, temperaturile tind să fie din ce în ce mai mari. Din acest motiv, alimentaţia trebuie să faciliteze procesul organismului de adaptare la temperaturile ridicate. Continuă să citești Cum ne alimentăm vara?

Atracţiile litoralului românesc

mareAm trecut deja de mijlocul verii, dar aceasta nu înseamnă că sezonul distracţiilor s-a încheiat. Unii abia îşi fac planurile de vacanţă, fapt pentru care le venim în ajutor cu câteva dintre cele mai importante atracţii turistice ale litoralului românesc.

Aqua Magic se situează primul în topul preferinţelor iubitorilor de amuzament. Parcul acvatic este situat în partea de sud a staţiunii Mamaia şi are o capacitate de 3000 de locuri. Inaugurat în 2003, de atunci acest loc a devenit principala sursă de voie bună, distracţia împletindu-se armonios cu relaxarea.

Aqua Magic deţine 14 instalaţii acvatice foarte moderne şi este prevăzut cu spaţii destinate atât adulţilor, căt şi copiilor. Astfel, atracţiile favorite ale celor mici devin Waterplayground şi Baby Pool, spaţii în cadrul cărora mini-tobogane colorate, piscine buclucaşe şi personaje de poveşti le transformă viaţa într-un univers de basm. Continuă să citești Atracţiile litoralului românesc

Noile tehnologii informaţionale

book-829939_640În contextul societăţii actuale, în care noile tehnologii informaţionale ocupă un loc tot mai important în vieţile noastre, se încearcă înţelegerea modului în care utilizarea acestor instrumente ajută la dezvoltarea sistemului educaţional, în detrimentul instrumentelor clasice (manual, tablă, explicaţiile profesorului etc.).

Desigur că posibilitatea de a vizualiza pe un ecran TV anumite conţinuturi ştiinţifice, de a le prezenta într-o manieră mai detaliată şi de o calitate superioară sau de a învăţa într-un mod distractiv ecuaţii, formule matematice reprezintă o cale care facilitează înţelegerea şi asimilarea informaţiilor de către elevi. Mai mult, tehnologiile actuale, care permit conectarea la o reţea de internet, constituie o manieră de a exploata sutele de resurse online, în vederea aprofundării semnficaţiilor conceptelor studiate. Astfel, se fundamentează o serie de activităţi de învăţare bazate pe interactivitate şi interdisciplinaritate. Continuă să citești Noile tehnologii informaţionale

Este Wikipedia de încredere?

Wikipedia-logo-en-bigÎn contextul de informare actual, în care resursele de informare de pe internet sunt intens exploatate, Wikipedia se înscrie în fruntea enciclopediilor online care furnizează informaţii pe o vastă paletă de domenii de cunoaştere. Există, totuşi, voci care se întreabă asupra veridicităţii conţinuturilor prezentate de această bază.

Wikipedia constituie un proiect de informare non-profit, al cărui conţinut cuprinde peste 9 milioane de articole, redactate într-un număr mare de limbi. Aceasta a fost creată cu scopul de a prezenta un suport de informaţii ce explotează cunoştinţele referitoare la un anumit subiect, oferind astfel oamenilor, ce nu au posibilitatea de a consulta o sursă de specialitate, oportunitatea de a căpăta cunoştinţe despre tema dorită. Luând în considerare faptul că Wikipedia nu impune restricţii de accesare, ea se dovedeşte deosebit de utilă din punct de vedere social. Continuă să citești Este Wikipedia de încredere?

Distribuirea gratuită a prezervativelor

condomSe ştie că singura modalitate de contracepţie care împiedică transmiterea bolilor sexuale constă în utilizarea prezervativelor. Activitatea de promovare a întrebuinţării acestora s-a dovedit eficientă, întrucât s-au redus cazurile de infectare, mai ales în rândul adolescenţilor.

Revista Americană de Sănătate Publică a realizat un studiu în urma căruia s-a stabilit rata mare de folosire a acestei metode de protejare de către tinerii cărora le-au fost distribuite în mod gratuit prezervative în cadrul şcolilor.

Studiul a dovedit, de asemenea, că numărul de raporturi sexuale la această vârstă este în scădere, fapt care, concomitent cu creşterea frecvenţei de utilizare a prezervativului, conduce la diminuarea cazurilor de transmitere a bolilor venerice. Continuă să citești Distribuirea gratuită a prezervativelor