Oaza de sănătate de la Băile Figa, Beclean, Bistrița-Năsăud

Românii au înțeles un lucru: bogățiile minerale moștenite de la natură trebuie valorificate așa cum se cuvine, iar generozitatea lui Dumnezeu se traduce în acea treime din apele termale ale continentului pe care ni le-a dat nouă. Neuitând faptul că Natura ne oferă excepţii pentru fiecare regulă, excepția Transilvaniei este, cu siguranță, Complexul Balnear Băile Figa, Beclean.

Una din aleile Stațiunii

Băile Figa, Beclean, un favor european pentru români

Deja de șapte ani consecutivi, românii din întreaga țară se răsfață, petrecându-și vacanțele pe tărâmurile Transilvaniei. Asta și datorită faptului că din 2010, în Județul Bistrița-Năsăud, în al cărui oraș de reședință, Beclean, localitatea Figa, s-a inaugurat un complex balnear. Acest proiect, finanțat cu ajutorul unor fonduri nerambursabile din partea Uniunii Europene, se întinde pe o suprafață de 15 hectare și este construit la o distanță deglijabilă de orașul Beclean – doar 3 km. Zona este una dumnezeiască, datorită pădurilor care înconjoară stațiunea. În ceea ce privește panorama ale cărei peisaje mirobolante impresionează profund, aceasta constituie un motiv aparte pentru a alege destinația dată, când vine vorba de o vacanță memorabilă. Ca un magnet pentru turiștii străini sunt și proprietățile apei sărate, dar și ale nămolului ce constituie o porție de sănătate de neînlocuit.

Vedere din Parcul Balnear

Servicii prestate

Așa cum am mai spus, de șapte ani, zona Beclean reprezintă o atracție deosebită pentru turiști, iar aceștia nu aleg la întâmplare această stațiune. Aici, oamenii au parte de aerul curat pe care pădurea îl oferă gratuit, iar verdeața naturii te face să te simți ca-n palma lui Dumnezeu, mai ales că liniștea este redată de cântecul păsărilor, plescăitul apei și adierea ușoară a vântului.

Pe de o parte, Băile Figa te invită să te relaxezi ca-n rai, iar pe de altă parte – să guști din elixirul care-ți remediază sănătatea corpului și a sufletului. Serviciile puse la dispoziție foarte variate atrag zilnic turiști din toate părțile lumii, cei care aglomerează sfărșiturile de săptămână. Astfel, sub cerul liber, înconjurat de terasele la care se servește din belșugul stațiunii, Bazinul cu apă sărată este străjuit de o mini-plajă de nisip, acolo de unde,pe șezlonguri, este așteptat soarele.

Bazinul de apă dulce

Mini aqua-land

Bazinul cu apă dulce și piscina acoperită a cărei lungime atinge 18 metri, deschisă pe tot parcursul anului, constituie Mini aqua-land, atracția de top pentru copii. Pentru adrenalină și senzații tari, piscina este înconjurată de trei tobogane: Kamikaze, Concurs și Spirala, toate cu înălțimea ce nu depășește 10 metri, elementele dinamice ale acestora asigurând distracția pe cinste a celor mici. Toate acestea sunt amenajata în interiorul unui ambient, numit Clădirea SPA, construită în centrul complexului care mai dispune, de asemenea, de patru jacuzzi, un cabinet medical, o sală de fitness și altele de masaj.

Mini Aqua-Land

Tot la copii,  s-au gândit cei de la Beclean, atunci când au creat un Râu Leneș, mai ales pentru cei care-și doresc să se relaxeze în adevăratl sens al cuvântului. Startul distracției începe, desigur, pe saltelele pneumatice, care le permit să plutească de-a lungul râulețului, cursul căruia parcurge un traseu jucăuș: înconjoară copleșitoarea plajă de nisip, șezlongurile și parcelele acoperite de iarbă.

Microbiștii și cei pasionați de tenis sunt atrași, în mod efectiv, de cele 3 Terenuri pentru sport amenajate cu gazon sintetic. Astfel, toată lumea își petrece timpul în cel mai plăcut mod, iar serile nemaipomenite nu pot fi repetate decât tot aici, la Beclean, încheind ziua pe note perfecte la un picnic, în parcul balnear pe care, pentru a-l admira, design-ul proiectului s-a gândit la montarea de podețe rustice peste un lac de apă dulce, pe malul căruia există băncuțe din lemn destinate persoanelor care preferă un loc mai dosit.

Unul din terenurile de tenis

Cascada, ce grandioasă poate fi uneori căderea.  Valeriu Butulescu

Punctul de belvedere este cel mai apreciat loc din întregul complex balnear. Acesta presupune o cascadă de toată frumusețea, amenajată artifical, iar din acest punct turișii au ocazia să cuprindă cu ochiul ceea ce nu poate fi cuprins cu amândouă mâinile: parcul din brațele pădurilor ce-l înconjoară, iar de sus, acest decor idilic nu-ți dă pace până la viitoarea vacanță.

Belvedere
Cele 3 tobogane
Umbreluțele pentru odihnă

 


Maria Dicusar

„Primăvara omenirii” – compoziție și OM – Eugen Doga

Puțini de peste oceanele planetei noastre cunosc răspunsul la o întrebare cât se poate de geografică, iar când sunt întrebați de Republica Moldova, mai că i-ar zice Cricova, Mileștii Mici sau să o creadă parte a vreunui stat din îndepărtata și influenta vecinătate. Totodată, puțini știu că despre această țară se poate vorbi așa cum se vorbește despre muzică, pentru că ea s-a născut acasă, în Moldova, la 1 martie, 1937, odată cu primăvara, în satul Mocra, îmbrăcând haina unui suflet, pe nume Eugen Doga.

Eugen Doga, compoitor din Republica Moldova

 

Probabil Doga vine de la prima notă de pe portativ, înainte de a se trage din Transnistria, dintr-un sătuc sovietic pe vremea aceea, îndrăgind muzica, practic, ca pe o mamă a lumii interioare, acea în care poate trece toate vămile, neavând hotar și limite.

A ajuns, astfel, în sufletele tuturor, datorită primului pas măreț de a absolvi școala de muzică „Ștefan Neaga” din Chișinău timp de patru ani la mijlocul secolului al XX-lea. Cel de-al doilea pas a fost Conservatorul de Stat și Institutul de Arte „Gavriil Muzicescu”, unde a studiat violoncelul și, respectiv, clasa de compoziție. Student fiind, își începe foarte devreme cariera de muzician în Orchestra Comitetului de Stat al R.A.S.S.M pentru Televiziune și Radiodifuziune, în calitate de violoncelist, pe care o va profesa timp de cinci. Se dedă artei predării, fiind profesor la școala de muzică al cărei absolvent a fost, „Ștefan Neaga”, carieră pe care o dedică următorilor alți cinci ani din viața sa.

Eugen Doga în tinerețe

 

Între timp, reușește să se afirme cu dexteritate în arta muzicală, acolo unde nu în zadar o făcea pe maestrul, pentru că urmează momentul său de glorie, când se afirmă pe scena internațională. Debutează în anul 1963, încă pe când era profesor și membru al colegiului redacțional și de repertoriu al Ministerului Culturii al R.S.S.M., cu un cvartet cu coarde. După ce și-a cucerit profesiunea, succesul îl cucerise și el, astfel urmându-l pretutindeni. Timpul și talentul îl transformă, apoi, în autorul unor lucrări de excepție, scriind muzică pentru filme, de estradă și de scenă, semnând, de altfel, și numeroase compoziții devenite șlagăre.

Eugen Doga, compozitor din Republica Moldova

 

„Primăvara omenească”, „Vocea omenească”, „Curcubeul alb” sunt cantatele care îi marchează cu aur cariera muzicală, servindu-i drept inspirație în crearea unei simfonii, cântece de estradă și pentru copii.

Avântul pe care-l cunoaște în domeniul filmografiei îl ridică pe culmile succesului, regăsindu-și numele printre cei mai renumiți compozitori cinematografi post-sovietici. Comedia Se caută un paznic reprezintă debutul muzicianului în arta filmografiei, la Studioul Cinematografic Moldova-Film, în 1967, compunând muzică pentru mai mult de 200 de filme: Singur în fața dragostei, Nunta la palat, Lăutarii, Șatra. Dulcea și tandra mea fiară este filmul pentru care Eugen Doga va scrie valsul ce va deveni, în 2014, una dintre cele patru capodopere muzicale ale secolului XX, ales de către UNESCO.

„Dulcea și tandra mea fiară”, secvență

 

Eugen Doga se face vinovat de dezvoltarea filmului de animație din Republica Moldova, realizând coloana sonoră pentru diverse pelicule, semnând totodată și muzica pentru o serie de spectacole, cum ar fi: Pe un picior de plai, Păsările tinereții noastre, Luceafărul ș.a.

                        Premii și titluri oferite artistului Eugen Doga

Încă din 1967, de pe când era profesor, i-a fost conferit titlul de Maestru Emerit al Artei din Moldova, Artist al poporului din R.S.S.M., iar în 1987 devine Artist al Poporului din U.R.S.S. Cu Premiul Ordonul Republicii și Omul Secolului XX (SUA) maestrul este decorat în anul 1997 și, respectiv, 1998, iar peste doi ani – cu Ordinul Steaua României, oferindui-se gradul de ofițer, în timp ce acum 9 ani, primește ordinul Pentru Merite în fața Patriei din partea Rusiei.

Eugen Doga și Vasile Iovu, 2007

 

De asemenea, în timp ce la Moscova i se conferă titlul de Doctor Honoris Causa, în Republica Moldova, anul 2007 este considerat „Anul Eugeniu Doga”.

Varietatea genurilor pe care Eugen Doga le abordează și le stăpânește cu lux dovedește faptul că în cosmologia muzicii, autorul de genialitate a cucerit un loc destinat unei stele, punându-și sufletul pe portativ, iar viața fiind un solfegiu. Emotivitatea pe care compozitorul o transmite prin fiecare vibrație sonoră comunică în toate limble, pentru fiecare ascultăror, indiferent de cultură, culoare, credință.

Anul acesta, Eugen Doga atinge vârsta octogenară, iar cu această ocazie, Ministerul Culturii din Republica Moldova a numit anul 2017 „Anul Eugen Doga”.

Toate florile lui!

 

Maria Dicusar

Crepuscul al medievalului și auroră a contemporaneității – Cetatea Alba Carolina

Orașul antic Apulum – nume dat de romani după cucerirea Daciei carpatice, azi cunoscut ca Alba Iulia, este municipiul de reședință al județului Alba. Axa cronologică a istoriei a străpuns acest oraș, de fiecare dată imortalizând date importante. Cel despre care vrem să vă vorbim azi este unul ce datează încă din secolul al XVIII-lea, când, pe Dealul Citadelei, se construia o fortăreață cu bastioane, puternică și apărătoare a întregului oraș. Având un rol în primul rând strategic, fortăreața fusese ridicată în folosul habsburgilor care aveau stringenta nevoie de a-i împiedica pe otomanii vechiului imperiu să se impună din punct de vedere militar, dar și de a-și consolida puterea local.

Zidul estic al Cetății

Cetatea Alba Carolina, Alba Iulia, construcție

Construcțiile cetății de azi au început la ordinul conducătorului Eugeniu de Savoia, principele de pe atunci al Imperiului Habsburgic. Astfel, între ani 1713-1715 începe dărâmarea vechiului oraș al medievalității, pregătindu-se cele 140 de hectare – terenul suficient pentru a se pune bazele unei fortărețe impresionante în vestul țării, autoritățile hotărând să mute orașul care, de altfel, e cel de azi, în partea de est a cetății Alba Carolina.

Giovano Morando Visconti este arhitectul italian căruia îi aparține proiectul tehnic al fortăreței care urma să devină principala din Transilvania. Un lucru foarte interesant este faptul că zidarii și pietrarii care au contribut la ridicarea acestei impresionante construcții au fost doar meșteri și muncitori italieni și doar materialele au fost autohtone, iobagii români, în număr de peste 20 000, trebuiau să îndeplinească munca brută. Cărămida, predominantă pe zidurile ușor oblice ale  cetății, a fost confecționată pe teritoriul țării.

În interiorul cetății

Peste timp, lucrările au fost oprite, apoi reluate, din cauza resurselor financiare insuficiente. Tocmai din acest motiv, anumite construcții neterminate au avut loc de-a lungul anilor, ultimile înregistrându-se în anul 1873.

În prezent, pe teritoriul cetății se află două catedrale, Catedrala Ortodoxă și Catedrala Romano-Catolică, singura universitate din oraș care poartă denumirea zilei naționale a României „Universitatea 1 Decembrie, 1918”, iar din 2015, în apropiere de aceasta, a fost construit un muzeu de sticlă, în interiorul căruia vizitatorii pot viziona un filmuleț despre viața orașului Apulum.

Catedrala Ortodoxă

Valoarea arhitecturală a cetății este una majoră și de apreciat. Corpul fortăreții reprezintă un heptagon, iar forma stelară a construcției i-o conferă cele șapte bastioane. Cetatea are șase porți: trei spre oraș, iar celelalte trei permit accesul din partea vestică pe teritoriu.

Astăzi, Cetatea Alba Carolina învie orașul și adună zeci de turiști zilnic, fortăreața constituind un punct forte al Transilvaniei, dar, mai ales, este un monument atractiv pentru cei care iubesc istoria și sunt pasionați de trecutul nației. În jurul cetății, orașul prinde viață pe orice vreme, iar de sus, aceasta pare a fi o stea telurică.

În antichitate, în același loc au dăinuit alte două fortificații: în anul 106 Castrul Roman, iar pe durata secolelor XVI-XVII – Cetatea Medievală Bălgrad.

În interiorul Catedralei Romano-Catolice
Zidurile Cetății
Intrarea în cetate
Din interiorul muzeului
Universitatea „1 Decembrie,1918”

Autor: Maria Dicusar

Ovidiu Papadima – om al luminii

Ovidiu Papadima (1909-1996), eseist, istoric literar, cronicar literar și folclorist român.
Ovidiu Papadima (1909-1996), eseist, istoric literar, cronicar literar și folclorist român.

Lumea are nevoie de oameni de valoare, de oameni care să caute originalul, de oameni care să devină originalul, să împrăștie peste tot lumina cuvântului, lumina cunoașterii și a înțelepciunii.  Lumea are nevoie de minți luminate. De aceea, când e să vorbim despre Ovidiu Papadima, menționăm neapărat că a fost un om al luminii: eseist de excepție, cronicar și istoric literar de excepție și de asemenea, folclorist român foarte bine cunoscut, născut la 23 iunie 1919 și decedat la 26 mai, 1996).

Originar din județul Constanța, a făcut Liceul Alexandru Papiu Ilarian, fiind un elev sârguincios și primul din clasă la învățătură. După ce în anul 1928 a absolvit liceul, a urmat o nouă etapă în viața lui: Facultatea de Litere și Filosofie din București (1928 – 1931). Apoi, între anii 1937 și 1940 s-a aflat în Germania, la Doctorat, ajungând acolo prin bursa Alexander von Humboldt.

Imediat după aceea, între anii 1940 și 1941, Ovidiu Papadima a ajuns să ocupe postul de lector al catedrei de literatură română în cadrul Universității de la Viena.

Continuă să citești Ovidiu Papadima – om al luminii

Mureș, un afluent al trecutului

raul_muresCaracteristici generale

Mureșul este cel mai mare afluent al Tisei, un  principal afluent al Fluviului Dunărea. Râul, care traversează orașul cu același nume,  izvorăște din masivul Hasmasul Mare, drenează Depresiunea Gheorgheni Rau, afluent stang al Tisei: 756km (dintre care 718,5km pe teritoriul Romaniei). Izvoraăște din masivul Hasmasul Mare, drenează Depresiunea Gheorgheni, traversează lanțul vulcanic (prin defileul Toplita-Deda), apoi Podișul Transilvaniei (de la nord-est la sud- vest) și nu în ultimul rând separa prin defileul Deva – Radna, Muntii Poiana Rusca de Muntii Apuseni. Continuă să citești Mureș, un afluent al trecutului

Casele Vestali și Florița, două monumente istorice ale Bacăului de actualitate

Istoria este o carte de identitate, de care umanitatea are nevoie impetuos de ea. A conserva ceea ce înaintașii ne-au lăsat ca mărturie a originilor noastre este o dovadă de apreciere față de ei și o obligație față de cei ce vor urma. Fiecare popor își apără identitatea de neam așa cum știe mai bine. Este un legământ nescris între trecut, prezent și viitor. Pe de o parte stau scrise catastifele istoriei gravate cu sudoarea si sangle inaintasilor, pe de altă pare veghează ca o carte deschisă clădiri ce fac parte din patrimoniul național. Pereții gravați cu amintiri și fapte de interes național.

vestali
Casa Vestali, monument istoric, Bacău

Continuă să citești Casele Vestali și Florița, două monumente istorice ale Bacăului de actualitate

O vizită copleşitoare la Grădina Zoologică din Wrocław

O invitație neașteptată

Sâmbătă dimineața, mă trezește un bâzâit enervant şi sacadat, dar cunoscut; peste treizeci de secunde îmi dau seama că-mi vibrează telefonul. Apăs hazarduos butoanele telefonului în speranţa de a-l potoli, simt cum o lumină puternică îmi aruncă ochii în focurile iadului şi, încercând să-mi vindec durerea usturătoare ce-mi cuprinde întregul trup, dau luminozitatea la minim, moment în care îmi închid ochii şi las văpaia ce-mi amenință vederea să se mistuie ușor. În sfârșit mi-am recăpătat vederea şi pot distinge niște forme ciudate pe ecranul telefonului, forme care, cu fiecare fracțiune de secundă trecută, capătă noimă. Trecu aproape un minut de când am despărțit genele, acum sunt capabilă să identific cauza bâzâitului, este un mesaj pe Facebook. Desigur gândurile trimise instant către expeditorul mesajului nu au fost cele mai frumoase, dar conținutul mesajului m-a făcut să-mi pară rău pentru asta. Prietenul meu din Turcia ne invita pe mine și pe colega mea de cameră să-l însoțim într-o „scurtă” vizită la grădina zoologică din Wrocław. Continuă să citești O vizită copleşitoare la Grădina Zoologică din Wrocław

Spiru Haret şi învăţământul ca remediu al carenţelor societăţii

Spiru_HaretSistemul şcolar al unei ţări trebuie să fie oglinda fidelă a trebuinţelor, aspiraţiunilor şi caracterului naţional al poporului care o locuieşte. Reforma şcolară care se urmăreşte de câţiva ani are de obiect principal realizarea acestui deziderat, mărturisea, la vremea sa, Spiru Haret – cuvinte de o profundă esenţă spirituală, creând premisele unei acţiuni exemplare în domeniul educaţional.

Astăzi, un timp în care se conştientizează la scară largă necesitatea unei schimbări şi după multiple tenative eşuate, există, totuşi, mici zvâcuri de voinţă de a căuta în reforma iniţiată de matematicianul Spiru Haret, în calitatea sa de Ministru al Învăţământului, un model de inspiraţie pentru impasul actual.

Există numeroase mărturii cu privire la dorinţa acestuia de a produce o mutaţie în sistemul educaţional românesc, izvorâtă tocmai din experienţa personală a studiului în afară. Astfel, deja licenţiat în matematici la Bucureşti, simţise dureros la sosirea sa la Paris în 1874, ca bursier din partea statului român, enorma diferenţă a pregătirii şcolare din ţară şi cea din Occident […]; conştient fiind de starea precară a învăţământului de acasă, va gândi cu profunzime la cauze şi la reformele care să ducă la o schimbare radicală a acestei situaţii (Eufrosina Otlăcan, 2012). Mai mult, el a intuit, la fel cum au gândit Cuza, Kogălniceanu, Maiorescu şi Eminescu, că o societate predominant agrară şi ţărănească trebuie modernizată din interiorul ei de către instituţii adecvate (s.m.). Una dintre aceste instituţii este şcoala, concepută de Haret ca mijloc fundamental în mediul ţărănesc (Constantin Schifirneţ, 2012). El era convins că învăţământul joacă un rol de regulator social şi de remediu la numeroasele carenţe, plasându-l în miezul preocupărilor de reformă, de remodelare „ştiinţifică” a statului […] El a însemnat nu numai legislaţie şi organizare şcolară, într-o epocă de mari convulsii, ci şi soluţii de redresare a satului românesc, în primul rând, soluţii pragmatice şi mereu actuale (Alexandru Zub, 2011).

Cu un acut simţ al unui învăţământ desăvârşit, în concepţia lui Spiru Haret sălăşluiau trei scopuri esenţiale pe care sistemul educaţional trebuia să le atingă: să formeze buni cetăţeni, să asigure tinerilor un fond de cunoştinţe, considerate a fi indispensabile în viaţă, şi, nu în ultimul rând, să asigure corelaţiile necesare cu viaţa social-economică a statului. În plus, acesta are meritul de a fi punctat necesitatea de a modela si cultiva nu doar spiritualitatea tinerilor, dar şi aceea de a le fasona caracterul, de a-i îmbogăţi sufleteşte.

Întrucât legea asupra instrucţiunii, ce data din vremea domnitorului Alexandru Ioan Cuza, de altfel prima care instalase şcolarizarea primară gratuită şi obligatorie, nu era integral aplicată, s-a impus nevoia unei schimbări. Astfel, în timpul primului său mandat, Spiru Haret iniţiază demersul de reformă vizată, promulgând legea învăţământului secundar şi superior (23 martie 1898) şi legea învăţământului profesional (1899), urmând ca, în cadrul celui de-al doilea mandat, să aibă loc şi introducerea legii învăţământului privat  (3 dec. 1904). Continuă să citești Spiru Haret şi învăţământul ca remediu al carenţelor societăţii